Aurel CONTU: Ecouri

Ecouri

 

Nu te-am mai găsit.
Plecasei odată cu păsările călătoare
adunate în cercuri concentrice
.
ascunsă undeva
la mijloc
printre sute de aripi și țipete
.
Frigul de afară îți aburise ferestrele casei
ofilise florile
în jurul trecutului tău se făcuse liniște
.
a fost primul și cel din urmă moment
de liniște
când n-am mai auzit urletul tânguitor al câinelui
.
la oblonul debaralei tale cu dragoste
apăruse o gaură imensă
prin care se vedeau de departe
scheletele morților
.
Sadic. Nu te-aș fi crezut în stare să faci asta!
Este peste puterea mea de înțelegere
.
nimeni n-a putut să-și explice atunci
de ce ai părăsit câinele?
.
Am rememorat amintiri
de când mergeai la grădiniță
nedespărțită de el
.
Primul meu gând
a fost să cumpăr două bilete de avion; unul de dus
și două de întoarcere
.
Spaima de apă mă ținuse treaz tot drumul
văzusem cum agonizase sub ochii mei
noaptea
.
Speram să ajung înaintea ta; am așteptat zile întregi
numărând stelele
.
gândindu-mă la bărbatul cocor de care te îndrăgostisei…
imaginar! O minciună sfruntată
.
ultima…

–––––––––––

Aurel CONTU

2 mai 2019

Lasă un răspuns