Mihaela BANU: Poeme

Speranţă de iubire …

 

Şiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristeţe,
Din gânduri ştrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum …
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng …
Cercetez cu sufletul trecutul :
Lumină şi întuneric …
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de paşi se zăresc
Călcând pe comorile vieţii.
Şi dorul, amorţit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remuşcări.
Şi plâng şi râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranţă de iubire.

 

Mirifică oglindă – Sonet

 

Când mă privesc în ochii-ţi, ce mirare!
O îndoială mă cuprinde-ndată-
În ei parcă zăresc întâia dată
Fiinţa mea, cu-o faţă-ntrebătoare.

 

Privirea-mi stă umil să iscodească
Şi să pătrundă taina din adâncuri.
Sub zbateri de uitare caut tâlcuri,
Ce viaţa-n doi să nu ne-o adumbrească.

 

Dorinţele încep să mă cuprindă.
Să-ţi intru-n suflet, căutând răspuns,
La toate câte sunt şi mă colindă.

 

Vechi gânduri din cenuşă vor s-aprindă
Flacăra mea, sub care m-am ascuns
În ochii tăi, mirifică oglindă.

 

Dă-mi mâna, iubito! …

 

Dă-mi mâna, iubito, să fim doar noi doi
Când tremură cerul și scutură ploi!
Și-aleargă cu mine, pe drumuri ce gem
Sub pași de-Ariadne, urmând magic ghem.
Privirea-ți de-o-ntorci către mine din mers,
Voi fi singur sclav în al tău univers,
Iar colbul, noroiul și steiuri de munți,
Le-om trece-mpreună pân’ fi-vom cărunți.
Dă-mi mâna, iubito și hai să fugim,
Iubirea nebună la doi să-mpărțim!
Cum tremură cerul, eu tremur la fel,
Cu inima-n piept, speriat porumbel.
Prin vânt de speranță, uitând de tipare,
La braț vom umbla pe a vieții cărare.
Nu-ntoarce privirea o clipă ‘napoi
Și-un veac înmulți-vom iubirea cu doi!

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

2 mai 2019

Lasă un răspuns