Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Într-o zi senină

Într-o zi senină

Într-o zi senină o lume nebună
își pierde orizontul,
circulă pe drumuri fără încetare
cu viteze amețitoare.
Mi s-a spus că-și caută sfârșitul,
dar nu cred pe nimeni
vine alt potop.

Seara m-am înconjurat de hărți astrale,
am lăsat pământul să odihnească,
pe țărmul apelor ce vor să-l înghită.
Am intrat într-un mileniu de căpătâi,
nu mă lăsa la începutul său,
să mă prăpădesc.

Am în spate un altul cu acoperișul ciuruit
de războaie și revoluții neterminate,
o umbră a umbrei credințelor.
Port pe umeri piatra zidurilor dărâmate
de nesăbuința celor ajunși la putere
care-mi macină sufletul
în mori de vânt.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Noiembrie 2019

Elena TUDOSA: Fericirea din cuib

La poalele unui mic deal curge lin un râu susurând ,
Sub umbra întunecată, răcoroasă a salciilor,
O păsărea într-un tufan se aude neîncetat strigând,
Puiul căzut pe pământ dintr-al său cald cuibușor .

Pură întâmplare să trec eu și să zăresc
Puiul firav, neputincios chinuindu-se făr’de ajutor ,
Îl iau în palmă, îl mângâi după cum e și firesc,
Gândul purtându-mă în depărtări către al meu puișor.

Il pun în cuib fără ca măicuța lui să mă vadă,
Tresar după o clipă și deodată dintr-un suspin,
O lacrimă fierbinte pe față sortită-i să cadă,
De dorul puișorului meu aflat printre străini.

O iau la deal și urc drumul lutos de la humărie ,
Spre casa mea ce în tăcere să mă întorc mă așteaptă,
În odaia sa rece,și de o vreme atât de pustie,
În care fericirea, of fericirea trăise odată.

Urc dealul și o durere în piept mă apasă nespus
În inima ,ce de un timp o simt tot mai păcătoasă,
Alături de puiul ce în cuibușor adineaori l-am pus,
Aud vocea păsărelei cântând iar bucuroasă.

Un straniu gând prin mintea mea ușor
Îmi trece, oftez grăbindu-mă către casă,
Un zâmbet vag schițez gândind la fericirea din cuibușor,
Ce este în seara asta care rece peste sat se lasă.

O neliniște în suflet s-a cuibărit așa deodat,
Știind ce departe este puișorul meu iubit,
La cât de trist ,rece și gol e cuibul nostru ce odat’,
Credeam că e frumosul vis al vieții mele împlinit.

Îmi port pașii împleticiți și se lasă înserarea,
Tu din ochiul tău de cer peste a,,negurei cutume,”
Mă privești și vezi cum în suflet cuib și -a făcut întristarea,
Ce nu vrea să mai plece și-n dureri mă răpune.

În curând noaptea își revarsă întunericul smolit,
Peste cuibușorul nostru pustiu,trist și rece,
Astă seară sufletul meu tresaltă într-un fel fericit,
Păsărica acolo în cuib lângă puiul său o petrece.

Numai dorul,același dor de puiul meu iubit,
Face ca noaptea asta să o simt lungă cât zece.

——————————-

Elena TUDOSA

8 noiembrie 2019

Alice PUIU: Frunze și suflete de păsări

Frunze și suflete de păsări

Vroiam să dezvelesc un infinit

ce integra-n pupila orașului

tăcerea izbită de-un câmp

la marginea unei alchimice pietre

să respir vârtejul cuvintelor

pe drumurile umbrei tale scrise

dar în licoarea orei sparte

doar semne se perindă

ca o neliniară zvârcolire

a unui șir de emoții

curgând fantomatic

într-un descânt legănat

între un plus al rozelor de nea

și-un minus al lutului înserat

iar în orbitele nopții

prin ramuri de trup viscolit

noduri de cer clipesc în geam

preschimbând înfinitul

în frunze

și-n suflete de păsări.

—————————–

Alice PUIU,

noiembrie 2019

Pictura Estelle Buys

Dan-Obogeanu Gheorghe: Tu…

Tu eşti o floare tristă, îmbrumată,
În toamna care stăruie pe câmp,
Hainul vânt, al sorții, risipește
Toată corola ta, în valuri, peste timp…

Eu, Soare, vin să te mângâi pe seară
Cu raze, peste chipul tău firav,
Alung din bruma care te omoară…
Tu-mi mulţumeşti cu zâmbetul suav!

Adun din câmp doar cioburi de lumină
Din anii tăi loviți de vântul sur…
Si-mi strâng, în vechi căuşul ars de brumă,
Tot albul curs din plânsetul tău pur….

Mă fac un vânt să-ţi bat colina rece
Cu şoapte care-ţi miruie un ceas,
Arvuni, cu dor, pe chipul tău voi trece
Sau viscol surd în nopţi fără pripas.

De eu mă cer, ca azi, să iţi fiu Soare,
Te cere, tu, ca să îmi fii Azur,
Şi nici un nor să nu se mai coborare
Pe munți de flori cu albul lor telur….
………………………………….
De sunt şi alba Lună printre nori
Tu dintre stele, noaptea, să-mi cobori!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

8 noiembrie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Pe Aripi de Lumină

PE ARIPI DE LUMINĂ

Mă preling pe petala unui timp amorf,
Când orologiul în litere se stinge
Îmi definește lin apusul limitrof
Iar cerul desenat de vise nu mai ninge.

Un biet opaiț mai lacrimă a șoaptă,
O stea îmi mai foșnește nefiresc în palmă
Fictive abisuri pe puntea dintre lumi așteaptă
Clipe reci ce mă îngână strident în sudalmă.

Pe scara unui vis lunec spre secundul imers,
O liră-i lumină-n chivotul unei mări bacante
Descântă nopți vivante ascunse sub cupola unui vers
De sub arcușul veșted al genunilor mirobolante.

O floare albastră gustă suspinul unui fior,
Ce în amurg mai închină visu-n plenitudini
Pe diafanul unei aripi de pescăruș pierdut în zbor
Spre ale necuprinsului șarmante latitudini.

Visul meu se pierde răstignit în clepsidra unui neant,
Sinucis în irisul fierbinte al unui amor a moarte
Departe de destinu-i de sticlă și sinele-i vivant
Își deslușește umbrele precum o fereastră, într-o carte.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

7 noiembrie 2019

Ioana CONDURARU: Suntem figuranți

Suntem figuranți

Ne pierdem prin lucruri abstracte,
Nimic concludent nu mai găsim
Clopotul trage mereu a moarte,
Iar noi nu învățăm cum să iubim.

Plumbul găsim printre cuvinte,
Glodul e așternut peste poteci,
Lacrimi se scurg pe jurăminte,
Iar viața-i un hazard cu vorbe seci.

La loto vrem a câștiga speranța,
La pocker jucăm propriul destin
Și observăm cum vine ordonanța,
Să îi dăm din inimă puțin câte puțin.

Suntem figuranții proprii vieți,
Parcă am luat cu împrumut,
Farmecul atâtor dimineți
Și nu am știut a da mai mult.

Iartă-mi Doamne graba firească,
Iartă-mi gândul trist și abătut,
Hai te rog vin-o la mine-n casă,
Pentru a-mi arăta un alt început.

———————————-

Ioana CONDURARU

7 noiembrie 2019

Nicolae NISTOR: Nu schimbați pantofii…

…Leo era tipul omului de succes în afaceri. Nu înțelegea rostul celor care acceptau, sa fie plătiți prost, el credea despre aceștia că sunt proprii lor sclavi ai vieții ! Ne vedeam rar, călătoriile de afaceri îi răpeau din libertățile citadine. Adora arta și cărțile, însa rar îl vedeam la o piesă de teatru! Am aflat ca divorțase de Lena. Concertele de pian îi țineau departe unul de celalalt! Am avut ocazia să-l văd la un simpozion la hotelul din localitate, alături de o domnișorică, căreia îi spune secretară. Era un om fără vlagă chiar cochet în costumul Armani. Am aflat ca viața lui este varză, chiar încurcată, afacerile mergeau prost datorită crizei economice! De copilul lui nu mai știa mare lucru, doar câteva telefoane rătăcite! Poți câștiga, poți pierde banii, prestigiul, dar ce-a mai mare pierdere era familia!

Regreta enorm! Viața te pune pe piedestal și de acolo nu mai vezi normalitatea, firescul cotidian al oamenilor obișnuiți, te rupi de rudele zise sărace, care te alergau pentru a-ți cere ceva. Era mai bine înainte, când avea o viață normală, seara lângă șemineu citea în halatul ales de Lena și privea focul din șemineu, care dansa după clapetele pianului, Lena cânta dumnezeiește, nu mai era ca în anii de aur, dar avea aceea frumusețe și liniște pe care o simți lângă jumătatea care te-a trecut prin tumultul vieții!

Prețuiți ce aveți și mulțumiții lui Dumnezeu că sunteți sănătoși lângă cei dragi! Succesul uneori îți ia ce ai mai bun în viață! Fiți puternici, dar normali. Nu schimbați pantofii pe care îi iubiți, ei vă amintesc cine sunteți!

—————————-

Nicolae NISTOR

5 noiembrie 2019

Florentina SAVU: Mărturisiri

Sunt umbra visului pierdut
Prin călimara cu cerneală,
Sub spuza unui cuvânt mut
Sub talpa numită greșeală!

Sunt visul din norul tristeții
Ce mi s-a așternut pe frunte ,
Suport mereu toanele vieții
Chiar dacă am tâmple cărunte!

În călimara cu cerneală
Înoată viața mea întreagă
O scot din ea fără de fală
Dar e a mea și îmi e dragă!

Cu doruri, cu tristeți, cu jale,
Am acceptat-o și-am trăit-o,
O pun pe file albe, goale,
Exact cum am ademenit-o…

Nu am știut s-o scriu frumos
Că mi-au fost căile barate,
Astăzi din ea am doar un os
Din care rod pe „săturate”!

Cu dinții slabi, cu pana scurtă,
Cu tremur în corp, pe ochi-ceață,
N-am tras spuza pe a mea turtă
Da’-n călimară încă-i viață,

E al meu suflet fără stare
În zbucium permanent zidit,
Din când în când scot câte-o floare
Pentru-al meu dor neadormit!

Cerneala mi s-a-mpuținat
Iar pana mi-e tot mai tocită,
Atâtea visuri s-au scurtat,
Și mări de gânduri zac pe pistă…

Vârtejul vieții-i fără milă
Dar îl iubim oricum ar fi,
Ne poartă pe drumuri cu silă
Sau ca pe regi zi după zi,

Pe fiecare după soartă,
După credința în valoare,
După intrarea pe-acea poartă
Pe care scria clar: Culoare!

De ai ales drumul cel negru
E numai vina ta, se știe,
Dar orice-ar fi, ești tot integru
Iar sufletul ți-e poezie!

Cuvântul poate ți-a fost mut
Dar a zvâcnit precum o lavă
Din al cernelii greu tumult
În care-a stat mult ca o larvă

Când larva s-a eliberat
Și s-a deschis înspre lumină,
Chiar ai simțit cu-adevărat
Ce-nseamnă bolta cea senină,

Ce-nseamnă aerul și vântul,
Ce-nseamnă florile și glia,
Ce-nseamnă s’-ai liber cuvântul,
Ce-nseamnă să stăpânești…via

Ce-nseamnă omul și puterea,
Ce-nseamnă frumosul, beția,
Ce-nseamnă să-ți împlinești vrerea
Chiar de-ți sfârșești călătoria!

O dâră de frumos de lași
Pe scena vieții tale triste
Poate că lumina-va pași
În zbor curat pe alte piste!

———————————–

Florentina SAVU

5 noiembrie 2019

Al. Florin ŢENE: Dorul este o expresie a sufletului, iar dorința este o cerință a fizicului*

Decalogul 25 despre ziariști

1.Este greu de imaginat o mai mare deschidere pentru științele umaniste și pentru științele sociale decât marcarea unui progres în înțelegerea modului cum funcționează procesul învățării.

2. Jurnalistul dacă dorește să fie apreciat de cititori, trebuie să fie gata să accepte excluderea din redacție de către patron.

3. Dacă redacția este poarta spre cititor, articolul scris de ziarist este cheia care o deschide.

4. Îmbunătățirile aduse în cadrul mijloacelor de comunicare în masa depend și de jurnaliștii dornici și pregătiți să le utilizeze în mod constructive.

5. Ritmul schimbărilor tehnologice în domeniul internetului, televiziunii și telecomunicațiilor este atât de rapid, încât multe personae nu sunt în stare să țină pasul cu dezvoltarea lor.

6. Dialogul în trei într-o redacție este o experiență ce recompensează, mai ales când urmează a fi tradus într-o poziție comună în formă scrisă.

7. Deși această întreprindere colectivă a fost pentru noi o sursă de putere, suntem perfect conștienți de slăbiciunile pe care cititorul le va sesiza în cee ace privește fluența și exprimarea ideilor.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Dorul este o expresie a sufletului, iar dorința este o cerință a fizicului*” →

Vasilica GRIGORAȘ: Pupilele ploii

PUPILELE PLOII

De curând
m-am acoperit
cu blândeţea cerului
şi miresmele inedite
ale toamnei
care mi-a trecut pragul inimii

Mi-au fardat chipul
acoperind văile adâncite
de nisipul clepsidrei
şi mi-au netezit gândurile
trezindu-mi amintirile
margarete albe
din pragul pârguirii
până pe piscul senectuţii

Prin pupilele ploii
privesc senină
dealul îndoielilor
muntele incertitudinilor
crepuscul uşor melancolic
din taina timpului
și descopăr lentila
Cuvântului lui Dumnezeu

—————————

Vasilica GRIGORAȘ

5 noiembrie 2019