La poalele unui mic deal curge lin un râu susurând ,
Sub umbra întunecată, răcoroasă a salciilor,
O păsărea într-un tufan se aude neîncetat strigând,
Puiul căzut pe pământ dintr-al său cald cuibușor .
Pură întâmplare să trec eu și să zăresc
Puiul firav, neputincios chinuindu-se făr’de ajutor ,
Îl iau în palmă, îl mângâi după cum e și firesc,
Gândul purtându-mă în depărtări către al meu puișor.
Il pun în cuib fără ca măicuța lui să mă vadă,
Tresar după o clipă și deodată dintr-un suspin,
O lacrimă fierbinte pe față sortită-i să cadă,
De dorul puișorului meu aflat printre străini.
O iau la deal și urc drumul lutos de la humărie ,
Spre casa mea ce în tăcere să mă întorc mă așteaptă,
În odaia sa rece,și de o vreme atât de pustie,
În care fericirea, of fericirea trăise odată.
Urc dealul și o durere în piept mă apasă nespus
În inima ,ce de un timp o simt tot mai păcătoasă,
Alături de puiul ce în cuibușor adineaori l-am pus,
Aud vocea păsărelei cântând iar bucuroasă.
Un straniu gând prin mintea mea ușor
Îmi trece, oftez grăbindu-mă către casă,
Un zâmbet vag schițez gândind la fericirea din cuibușor,
Ce este în seara asta care rece peste sat se lasă.
O neliniște în suflet s-a cuibărit așa deodat,
Știind ce departe este puișorul meu iubit,
La cât de trist ,rece și gol e cuibul nostru ce odat’,
Credeam că e frumosul vis al vieții mele împlinit.
Îmi port pașii împleticiți și se lasă înserarea,
Tu din ochiul tău de cer peste a,,negurei cutume,”
Mă privești și vezi cum în suflet cuib și -a făcut întristarea,
Ce nu vrea să mai plece și-n dureri mă răpune.
În curând noaptea își revarsă întunericul smolit,
Peste cuibușorul nostru pustiu,trist și rece,
Astă seară sufletul meu tresaltă într-un fel fericit,
Păsărica acolo în cuib lângă puiul său o petrece.
Numai dorul,același dor de puiul meu iubit,
Face ca noaptea asta să o simt lungă cât zece.
——————————-
Elena TUDOSA
8 noiembrie 2019