Academicianul matematician Gheorghe Păun este unul dintre românii cei mai cunoscuți în țară și în străinătate, bucurându-se de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională. În calitate de membru al Academiei Europei, de matematician, informatician și om de cultură, membru al Uniunii Scriitorilor și membru titular al Academiei Române, autorul extrem de prolific și de complex și-a creat un renume incontestabil în rândul colegilor din întreaga lume. A ținut conferințe la peste 100 de universități, iar multe dintre cărțile sale au fost traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană. Este inclus de Thompson Institute for Scientific Information, ISI, în categoria „highly cited researcher”, opera sa având peste 18.000 de citări. Valoarea sa, ca personalitate culturală, este dublată în mod surprinzător de o prezență fizică  neobișnuit de proaspătă și de modernă, vădit contrarie ideii de severitate, răspândite prin cercurile academice ale trecutului marcat de rigidități formale. Felul de a fi natural, demn, caracteristic oamenilor cu adevărat excepționali, l-a individualizat în rândul contemporanilor de vârf, atrăgându-i supranumele de „academician în blue jeans”. Calitățile acestea se completează armonios cu dragostea pentru adevărul istoric și cu profundul atașament față de valorile pur românești, oriunde s-ar afla ele. Spiritul treaz, deschis la nou, stilul laconic, direct și la subiect, umorul subtil, de bună calitate, asociat seriozității abordărilor, și refuzul consecvent al prețiozităților de orice fel fac din Domnia Sa un partener de discuție extrem de interesant și de plăcut, gata oricând să deschidă noi perspective, adesea interdisciplinare, asupra celor mai variate subiecte.

***

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: Sunteți inițiatorul modelelor de calcul membranar purtând numele de sisteme P (engl. P Systems, cu P de la Păun), pe care le-ați inițiat în anul 1998. Natura ambivalentă a acestor modele este evidentă din start: matematică și biologie. Între timp s-a dovedit că sprijiniți gândirea în afara șabloanelor, studiul interdisciplinar (informatică, literatură, filosofie, politică etc.). Caracterul acesta aș zice renascentist v-a fost sortit, sau este o alegere făcută în mod conștient?

Acad. Gheorghe PĂUN: Prin introducerea la discuţia noastră, aţi ridicat stresant de sus ştacheta aşteptărilor pe care cititorul le are, iar întrebarea însăşi este provocatoare, o capcană chiar. Nu mă consider deloc „renascentist”, sunt doar un om normal şi norocos. Normal, pentru că aşa sunt oamenii la naştere, multilaterali, o sumă de posibilităţi (ca să nu spun talente) dintre care se actualizează, firesc-inevitabil, numai o parte, o mică parte. De vreun secol sau două, nu se mai poate face performanţă în mai multe direcţii, dusă-i vremea renascentiştilor veritabili, parcurgem, se spune, „civilizaţia analfabetismului” (mai puţin gazetăresc: „civilizaţia excesivei specializări”) – am bibliografie, dar nu insist. Dar atracţia inter-, multi-, trans-disciplinarităţii rămâne în om – iar eu am fost norocos să trăiesc-lucrez în medii cu adevărat multidisciplinare. Matematică, informatică, ştiinţe sociale, semiotică, biologie în ultimele decenii, cultură. E adevărat, relaţia dintre noroc şi norocoşi este una subtilă, cu un semnificativ grad de simetrie, cine pe cine caută/găseşte nu este totdeauna evident, privind în urmă, uneori nu este evident nici în cazul meu. Cred însă într-o combinaţie între datul natural, poate şi cu o componentă de predestinare, şi şansele pe  care ţi le scoate apoi viaţa în cale – familie, şcoală, mentori, colaboratori, întâmplări favorizante sau nu dintre cele mai variate.

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: Ați publicat lucrări despre gramatici contextuale, gramatici matriciale, limbaje formale. Sunt termeni care se regăsesc atât în literatură, cât și în matematică. Dumneavoastră le frecventați pe amândouă. Ce v-a determinat să faceți acest pas, de la cifre la litere? În ce măsură se completează ele reciproc?

Acad. Gheorghe PĂUN: „Matematica s-o fi scriind cu cifre, dar poezia nu se scrie cu litere”, susţinea Nichita Stănescu la finalul unui poem dedicat lui Solomon Marcus, replică la cartea Poetica matematică a acestuia. Dar susţinea greşit-grăbit poetul, pentru că matematica nu se scrie cu cifre, cel puţin nu matematica modernă, care se interesează mai mult de structură decât de cantitate (de întindere, ca să ne referim la geometrie). Iar informatica teoretică este parte a matematicii moderne. De aici, literele – mai general, simbolurile. În particular, teoria limbajelor formale, în care mi-am început cariera de matematician-informatician, a plecat la drum cu dorinţa de a formaliza gramatica limbajului natural, s-a dezvoltat apoi mai ales în legătură cu formalizarea sintaxei limbajelor de programare, a trecut apoi în toate domeniile în care se pot identifica cuvinte, fraze şi reguli de bună formare a celor de pe urmă. Cifre şi litere, fără a însemna şi literatură… nu în mod direct. Literatura e însă un teritoriu al creaţiei, la fel ca matematica – amintiţi-vă de apropierea pe care o făcea Ion Barbu-Dan Barbilian între geometrie şi poezie. Ele folosesc limbaje distincte, dar nu sunt, în sine, atât de diferite, de depărtate, pe cât s-ar părea. Şi, da, se completează de-a dreptul sănătos, terapeutic chiar. Matematica are rigori formale care pot obosi, vieţuirea prea intensă şi prea îndelungată în „lumea de curăţii şi semne” (Ion Barbu) poate, într-un anume sens, „schizofreniza” (iarăşi, am bibliografie, nu e un diagnostic pus de mine) – literatura este mai „umană” din acest punct de vedere. La fel pictura, sporturile, grădinăritul – orice hobby luat în serios este igienic, psihologii au spus-o de mult timp.

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: L-ați avut ca mentor pe celebrul matematician Solomon Marcus, cunoscut și pentru numeroasele sale judecăți de valoare din afara spațiului matematicii. Aveți o idee, un citat sau un crez primit de la Domnia-Sa, care vă însoțește în mod deosebit, ceva care poate fi rezumat aici în doar câteva cuvinte?

Acad. Gheorghe PĂUN: Am preluat foarte multe de la Domnul Profesor, că aşa i se zicea în grupul nostru, fără a-l mai numi. Unele învăţăminte au formulări explicite, mi le amintesc cum ni/mi le spunea – de exemplu, privind respectul faţă de textul scris, faţă de cititor, care „are totdeauna dreptate”, deoarece pentru el scriem, legate de onestitate ştiinţifică (de la referinţe la evaluarea propriilor rezultate), de modestie („să nu ne lăudăm singuri, să lăsăm să ne laude alţii”). Multe lucruri mi-au intrat probabil în obişnuinţă, deprinderi preluate prin imitare, fără a fi prinse în cuvinte, unele neconştiente, am mai mărit şi cu bună ştiinţă „mitologia Marcus”, punând uneori în seama lui precepte pe care voiam să le transmit studenţilor şi colaboratorilor mei mai tineri. Ca spuse de el,  învăţămintele aveau o altă greutate… o formă de manipulare, o mărturisesc cu seninătate, bunele intenţii fiind concretizate în sfaturi care puteau foarte bine emana de la Marcus…

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: Informatica, jocurile – sunteți cel care a adus în România jocul japonez de strategie GO – vă preocupă în continuare? Creierul uman mai are vreo șansă, la concurență cu inteligența artificială? Dar structurile sociale, vor fi capabile să absoarbă impactul digitalizării universului uman?

Acad. Gheorghe PĂUN: Joc tot mai rar GO, nu am jucat niciodată în competiţii, dar am încă legături cu GO-ul românesc, urmăresc ce se mai întâmplă, ajut când şi cât pot. Acum doi ani am scos a cincea ediţie a cărţii Iniţiere în GO, la 35 de ani de la demararea acestei extraordinare aventuri – că o aventură era pe la jumătatea anilor ’80 introducerea unui joc oriental în România, pornind aproape de la zero şi ajungând până la o federaţie naţională (constituită în februarie 1990). Aş putea vorbi mult despre GO. Este un joc cu o istorie fascinantă, uşor de învăţat, dar adânc la nivelul strategiei, cu conexiuni strânse cu polemologia, concurenţa economică, cu artele şi filosofia. Se poate însă scrie câte o carte, ba chiar mai multe, ca răspuns la întrebarea a doua şi a treia. Inteligenţa artificială va schimba lumea – deja o face, sub ochii noştri. Societatea va avea probleme serioase în viitorul apropiat (cu şomajul, săptămâna de lucru, legislaţia aferentă roboţilor – includ aici şi calculatoarele/ programele pentru conducerea automată a automobilelor, schimbarea nomenclatorului de meserii, accesul echitabil la tehnologie, manipularea şi multe altele). Trăim începutul celei de a patra Revoluţii tehnologice, bazată pe conectivitate, învăţare automată, inteligenţă artificială. E foarte greu de prezis ce noutăţi vor apărea, ce schimbări, ce provocări şi conflicte. Personal, mă tem – nu de algoritmi şi de calculatoare, ci de algoritmii care produc algoritmi şi de calculatoarele „din nori”, interconectate pe o scară foarte mare, necontrolabilă. Nu pentru că toate acestea vor dori să ne facă rău, ci pentru că ne pot face rău cu totală inocenţă, puse – de noi! – să rezolve probleme în care omul ar putea să fie ignorat sau chiar considerat „dăunător”.

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: Din 2003 până în ianuarie 2013 ați lucrat și la Universitatea din Sevilla. Care dintre particularitățile Spaniei v-a impresionat mai mult? Avem noi, românii, ceva de învățat de la poporul spaniol? Sau, în general, de la cultura răsăriteană, de la occidentali? Dar ei de la noi?

Acad. Gheorghe PĂUN: Pofta de viaţă şi participarea! Sărbătorile, fiestele, feriile, cântecele, dansurile şi gastronomia, tradiţiile, competiţiile – de la fotbal la turnurile de oameni, mândria de a fi andaluz, valencian, catalan, basc (evident, cu măsura de rigoare), fiind în acelaşi timp spaniol. Toate acestea, unele aparent superficiale, în balanţă cu hărnicia şi rigoarea, cu nivelul de cultură, în sens general. Cred că Spania este ţara europeană cu cel mai ridicat nivel de zâmbet stradal (prietenul nostru comun, Johan Galtung, consideră cantitatea de zâmbet stradal ca fiind cel mai relevant indicator de calitate a vieţii). Poate idealizez puţin, pe ici, pe acolo, dar un pic de exaltare se potriveşte foarte bine spiritului spaniol. Ole! Orice popor are de învăţat de la oricare alt popor – mă rog, învăţare este şi atunci când extragi învăţăminte din exemple rele… România are multe de învăţat, are şi multe de oferit. Ilustrez numai partea a doua: cuvântul „omenie” este tipic românesc, nu prea are traduceri în alte limbi. Are legătură şi cu „convieţuirea” (faceţi o listă cu „naţionalităţile conlocuitoare” din România şi veţi fi uimită cât de multe sunt), cu „ospitalitatea”. Nu detaliez, aş contrazice sugestia din introducere cum că aş fi succint… Dar tot adaug că Europa de vest ar beneficia mult dacă ar privi spre Europa de est cu mai multă deschidere – spre tradiţiile ei, culturale, sociologice, religioase, de exemplu.

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: Ați publicat în 1993 romanul „O mie nouă sute nouăzeci și patru” (sau 1994, continuare a romanului „1984” de G. Orwell), care s-a tradus ulterior în engleză și în maghiară. Se știe că preocupările și îngrijorarea pentru viitorul omenirii, din punct de vedere geostrategic, politic și climatic nu vă sunt străine. Unde vedeți Terra în viitor, să zicem într-un interval de 50 de ani? Dar România?

Acad. Gheorghe PĂUN: Se spune, nu fără temei, că lumea se grăbeşte. O jumătate de secol este o mică eternitate dacă privim spre viitor şi e imposibil de făcut predicţii rezonabile. Să sperăm că – şi asta s-a spus – omenirea îşi pune probleme pe care le poate rezolva ea însăşi, deşi, multe şi grele probleme, structurale aş zice, şi-a tot creat omenirea. Mă întreb uneori, mai în glumă, mai în serios, dacă omenirea îmbătrâneşte (cu „junghiurile” specifice vârstei a treia), sau e abia la pubertate, a primit în dar un car cu patru armăsari şi nu ştie să-l strunească, va da cu oiştea-n gard… Despiritualizare, consumerism, superficializare, post-adevăr, „uitarea” tradiţiei, a istoriei, nivelarea, anomia, abandonarea în trăirea clipei, originalitatea cu orice preţ – ca să nu enumăr şi alte simptome mai concrete, Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: Interviu cu Academicianul Gheorghe Păun” →