Te aștept

 

Te aștept la granița dintre vise,

Când porțile raiului se deschid,

Pe aripi de îngeri voi scrie dorințe,

Unul dintr-înșii o să-mi fie ghid.

 

Spre cripta păcii divine mă ducă,

Acolo unde liniștea, locul a găsit

Durerii, ce-n suflet mi-e rană adâncă,

Din ziua în care mi te-am pierdut.

 

Te aștept dar pe al veșniciei fir,

Pe aripi de înger vrând ca să zbor,

Și să las dorul pe care-l respir,

Acolo în raiul de la granița viselor.

 

Tot zbuciumul vieții să pot alunga,

În liniștea vieții tale nemuritoare,

Ocrotită de griji sub aripioara ta,

Să nu mai simt singurătatea ce doare.

 

Te aștept și sufletul în frământări,

Se mistuie-ncet de atâta așteptat,

Doar la granița viselor, mângâieri,

Voi găsi pentru sufletul meu îndurerat.

 

Te aștept și ma frâng în amar oftat!

 

 

Pășește-ncet

 

De-ai să pășești pe-al vieții drum,

Am să te rog ca să pășești încet,

M-am resemnat, nu mai sufăr acum,

Nici nu îmi fac speranțe să te mai aștept.

 

Dac-ai să vezi că-n mine-i doar tăcere,

Pășește-ncet te rog și chiar nu te opri,

E prea târziu să mai simt vreo durere,

Ori vreo scânteie care iubirea mi-ar trezi.

 

De vei vedea căci, chiar te-am dat uitării,

Pășește-ncet departe, nu te opri pe cale,

Azi sufletul cunoaște ce-i clipa-n singurării

Iar cerul nu mai plânge deloc de dor și jale.

 

De vei simți să știi că-n gândurile mele,

Nu mai e loc de tine, căci ele odihnesc,

Pășește-ncet te rog, nu rătăci-ntre ele,

Oricum nu mai exiști, eu nu te mai iubesc.

 

De vezi că te-am uitat și nu mai simt durere,

Speranța de a-mi fi, de mult eu am pierdut,

Atât, pășește-ncet, inima mea îți cere,

Tu nu mai ești al meu, nici eu a ta nu sunt.

 

 

Merg

 

Merg pe-un drum întortocheat,

Unul care duce spre nicăieri,

Cu sufletul suferind, încarcerat

În amintirile noastre de ieri.

 

Merg și mă îndrept spre nu știu unde,

Calc pe cărări pline de frunze moarte,

O tăcere abisală sufletu-mi cuprinde,

Cât doare depărtarea ce ne desparte.

 

Merg și-aud pașii cum îmi suspină,

De durerea frunzelor ce le strivesc,

Mă răpune-nsingurarea asta meschinnă,

Lângă care de o vreme trăiesc.

 

Merg și pasul mi-i tot mai rar și obosit,

Încotro mă îndrept totul îmi pare străin,

Grele durerile din sufletu-mii chinuit,

M-au încarcerat în propriul destin.

 

Merg și drumul mi-e presărat de spini,

Încerc din răsputeri a-l străbate,

Mă urmăresc ale noastre amintiri,

Iubirea s-o întâlnesc nu se mai poate.

 

 

Unica dorință

 

Și-mi spun de ce nu vrei să înțelegi,

Că îmi zvâcnește gândul în tâmpla argintată,

Căci te iubesc, iar taina iubirii n-are legi,

Iar eu de tine sunt atât de-ndepărtată.

 

În suflet te închid în fiecare seară,

Iubirea în cuvinte o aștern pe hârtie,

Mă doare întristarea i-atâta de amară,

Când doar singurătatea îmi ține companie.

 

Povară-mi este viața, pustie-odaia mă apasă,

Când vine înserarea înecată în tăcere,

Precum o vietate prinsă în a tăcerii plasă,

Cad frântă de nesomn, sleită de putere.

 

Doar strigatul strident de cucuvea în noapte,

Mă scutură cu frică din trista letargie,

Și mă-nfioară gândul la cât ești de departe,

Pedeapsă mi-e iubirea ce sufletu-mi sfâșie.

 

Și-mi spun de ce nu vrei tu să mă înțelegi,

Că dorul e mai crunt decât o suferință,

Căci te iubesc iar taina iubirii n-are legi,

Însă îmi mistuie întreaga mea ființă.

 

Și sufăr așteptând spre mine să alergi,

Cât vreau să te-ntalnesc, e UNICA DORINȚĂ!

 

 

Iubirea noastră răsărit de curcubeu

 

Mă tulburi rău cu-al tău surâs,

Cu ochi-ți verzi-smarald, seducători,

Iubirea ce-mi părea a fi un vis,

Azi mă cutremură cu-amarnic dor.

 

Te simt iubite topindu-mă-n fiori,

În lacrimă de bucurie mă prefac,

Când dragostea în suflet mi-o strecori,

Eu curg din ochii tăi frumos șirag.

 

Când te respir ce mult mă năucești,

În fiece arteră te simt cum îmi pulsezi,

Mă pierd de drag, plutesc când mă iubești,

În fiecare por mă faci ca să vibrez.

 

Mă-mbeți în mrejele iubirii tale caste,

Mă simt femeie renăscându-mă din nou,

Lumină ni-i iubirea pe cerul vieții noastre,

Un răsărit senin, frumos de curcubeu.

 

 

Iubirea, liniște sufletească

 

Fără tăgadă azi te vreau,

Să mă zăpăcești, să-mi pierd

Mințile, iar apoi liniștită să stau,

Lângă tine să mă dezmierd.

 

Îndrăgostită de tin’să te las,

Fără pretenții și fără regrete,

Să-mi însoțești fiece pas,

Dragostea ta să mă îmbete.

 

Să mă tremuri iubite, să cad

Pradă ușoară, dragostei flămânde,

Patimilor ce prea crunt mă ard,

Cu iubire să le pot răspunde.

 

Să mă încătușezi în sufletu-ți blând,

‘N a ta dragoste ce nu are seamăn,

Doar clipe bete de fericire trăind,

Să înțeleg că-mi ești sufletul geamăn.

 

În șoapte dulci, nerostite niciodată,

Și cu tandrețe înfocați să ne iubim,

Fericirea să mă renască încă o dată,

Și în iubire eternă să ne veșnicim.

 

Astăzi toate clipele singurătății,

Iubirea ta arzândă să-mi risipească,

Să împletim curcubeie pe cerul vieții,

Iubirea să-mi fie liniște sufletească.

 

 

Și iată pleci iar toamnă

 

Și iată pleci toamnă cu pași grăbiți,

Făr’a privi măcar o clipă înapoi,

Știu că îți pare rău și lacrime fierbinți,

Vor curge rânduri, rânduri în infernale ploi.

 

Și iată pleci, dispari în norii plumburii,

Fugară, lașă plină de a ta nepăsare,

Așterni și vălul rece al brumei argintii,

Apoi ca o nălucă ai să te pierzi în zare.

 

Și iată pleci, pașii ți-i porți în zări pustii, Continue reading „Elena TUDOSA: Iubirea noastră răsărit de curcubeu (poeme)” →