Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice

Scrisoare către țara mea 

 

Draga mea țară,

în ziua aceasta ce zboară,

lin, ca o pasăre rară,

gândul meu e aproape de tine,

și-aș vrea să-ți pot da,

tot ce-i mai frumos și mai bun

în inima mea!

 

Îți scriu o scrisoare,

că-i sărbătoare,

și vreau să cunoști,

ce gândesc despre tine,

mi-am pus și ia pe mine,

să pot să-ți vorbesc

în stil românesc!

 

Sunt românul târziu,

de aceea îți scriu,

că am încă spiritul viu,

și aș vrea să fac mai mult pentru tine,

dar timpul trece și vine,

mereu se atinge de mine,

iar drumurile îmi sunt serpentine!

 

De-aș fi o floare,

ți-aș aduce puțină culoare,

roșie, galbenă, albastră,

și m-aș așeza la fereastră,

ca să-ți văd strălucirea în soare!

 

De-aș fi o pasăre-n zbor,

aș urca pân’ la nor,

cu aripile mele cele mai noi,

și, fără să mă uit înapoi,

m-aș avânta către cer,

să pot admira,

privelistea ce se deschide în fața mea!

Îmi place să-ți admir munții,

izvoarele din dreptul frunții,

dealurile tale îndrăznețe,

cu crestele lor lunguiețe,

câmpiile-ntinse și verzi,

livezi inflorite, cât vezi,

râuri, pârâuri ce curg lin la vale,

și se îndreaptă către Dunărea mare,

și, cum, înfrățite, aleargă,

în armonie, spre Marea cea Neagră!

 

Dacă aș fi un pictor, chiar fără talent,

aș pune accent în lucrările mele,

pe strălucirea din stele,

pe descântul de iele,

și aș așeza printre ele,

cel mai pur și frumos sentiment,

iubirea-mi adâncă, de român întregit,

și un dor nesfârșit!

 

Dacă aș fi un umil cântăreț,

cu glasul suav de copil îndrăzneț,

ți-aș cânta cu candoare,

un cântec ce l-am furat,

fără să fiu condamnat,

din susurul izvoarelor tale,

atât de reci și vocale,

din freamătul pădurilor tale,

cu crengile mereu foșnitoare,

din murmurul apelor ce lin curg la vale,

într-o măreață splendoare..

și aș canta cu o octavă mai sus,

și pentru cel ce s-a dus,

pe alte meleaguri, străine,

cu gândul acasă, la tine,

că doar și el ți-aparține!

 

Și dacă istoric aș fi,

cu drag aș vorbi,

Continue reading „Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice”

Liliana DEREVICI: Aniversarea și comemorarea a 101 ani a zilei Naționale a României în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” având ca invitat special pe domnul dr. teolog, istoric și scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA-1 Decembrie 2019

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” plină de credincioși a adus astăzi 1 DECEMBRIE, mulțumiri lui Dumnezeu pentru unitatea românilor și rugăciuni de pace și recunoștință pentru înfăptuirea demnității noastre naționale.

Un sobor alcătuit din vrednicii slujitori ai altarului acestei parohii, în frunte cu entuziastul și inegalabilul părinte protopop paroh dr. DAN HOGNOGI a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în cadrul căreia invitatul special domnul teolog, istoric și scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA a rostit un înțelept cuvânt de învățătură în care a împletit armonios cunoștințele sale teologice cu cele istorice. Domnia sa este un tânăr absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie și al Facultății de Teologie al Universității „Babeș Bolyai”, având și un masterat pe tema ortodoxiei românești și a vieții liturgice. Dânsul se ocupă și de literatură având în palmares un număr impresionant de premii și distincții la diverse concursuri în țară și străinătate fiind unul dintre cei mai apreciați și prolifici scriitori bistrițeni, fiind atras în special de proză și eseu pe teme științifice, teologie, istorie și filosofie dar debutând cu poezie, în special poezie creștină.  Este doctor în istoria bisericii fiind actualmente cadru universitar la Facultatea de Teologie din Cluj, îndrăgostit de istoria neamului, de tradiție, de tot ce înseamnă seva poporului român. A fost bursier al Fundației „Bartolomeu Anania”.

În cuvântul său de învățătură plin de elocvență și înțelepciune domnia sa după explicarea semnificației zilei de 1 Decembrie,  pornind de la pericopa evangheliei de astăzi, de la Pilda Talanților i-a îndemnat pe credincioși ca meditând fiecare la talanții săi aceștia trebuie să se gândească și la înaintașii lor care de-a lungul timpului și-au pus talanții la lucru, înmulțindu-i prin încredere și sacrificii fără a aștepta titluri, diplome și onoruri. Talantul este darul pe care Dumnezeu îl dă fiecăruia dintre noi după putința noastră, fiecare având unul sau mai multe daruri iar Dumnezeu ne cere să multiplicăm aceste daruri, să le punem în valoare astfel primind răsplată pentru munca depusă de noi. Astăzi în zi de sărbătoare suntem datori să ne amintim pentru o clipă că nu e numai sarcina instituțiilor statului să pună coroane pe mormintele eroilor și nici a preoților să-i pomenească la ectenie pe aceștia ci este și sarcina fiecăruia dintre noi să ne amintim și să luăm pilda lor, să ne înmulțim talanții noștri pe măsura capacității noastre.

A urmat slujba Tedeumului pentru eroii neamului românesc care prin jertfa lor au înfăptuit unitatea națională a României în 1918, eroi care au luptat pentru apărarea țării, credinței, libertății, unității și demnității naționale, noi având datoria să păstrăm și să cultivăm darul libertății și unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român în cooperare cu toate popoarele lumii. Slujba Tedeumului a fost săvârșit cu multă evlavie și frumusețe duhovnicească în preajma drapelului tricolor care a fost arborat în biserică, el fiind un prilej de meditație la ziua de azi, de sărbătoare națională pentru poporul român.

Să nu uităm și de vocile memorabile ale doamnei Lucreția Feneșan și Cristian Iosip care prin colindele interpretate în cadrul Sfintei Liturghii au făcut ca sărbătoarea de astăzi să fie mai emoționantă și mai aproape de suflet. Iar straiele tradiționale ale credincioșilor pe care aceștia și le-au îmbrăcat cu mândrie în zi de praznic ne-au adus mai multă bucurie și dragoste în suflet.

În final dragul nostru părinte dr. protopop paroh DAN HOGNOGI a adresat un cuvânt de mulțumire invitatului nostru, domnul dr. istoric filosof și  scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA afirmând că este un tânăr bătrân, o speranță pentru istoria și filosofia noastră, cu multe cunoștințe  științifice și teologice, invitându-l și la alte evenimente. Apoi a urat tuturor LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI în corabia lui Hristos!

Să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului că ne-am născut într-un popor cu atâtea daruri și virtuți, să mulțumim pentru binecuvântările care au fost lansate asupra poporului nostru deși au fost multe încercări prin care a trecut neamul românesc. Dar să nu uităm că luntrița neamului românesc este condusă de Maica Domnului, ocrotitoarea României.

—————————-

Liliana DEREVICI

Cluj-Napoca

1 Decembrie 2019

Alexandru NEMOIANU: Unde este Artur Silvestri?

L-am cunoscut pe Artur Silvestri în spațiul electronic și acolo ne-am împrietenit și colaborat. Niciodată nu ne-am întâlniți față către față. Relația a fost tainică și dincolo de înțelegerea obișnuită. A fost o întâlnire de suflet și care ține de un alt tărâm. De fapt în ultima vreme încep să cred că nici nu este bine să vorbesc mult despre natura acestei relații, este o taină.

Artur Silvestri a fost cel care a aflat în cărțile și articolele mele publicate până ce l-am cunoscu o valoare și o importantă pe care eu nu le-am dat-o niciodată și nici nu le-o dau. În ele Artur Silvestri a văzut prețuire pentru tradiție, loc, omul locului și statornicie, pentru Neamul Romanesc și Ortodoxie. Am schimbat mii de mesaje și prin ele și în ele s-a consumat relația de suflet de care vorbeam. Tot atunci am câștigat pe prietenul meu veșnic pe care nimeni și nimic nu mi-l poate lua.

Corespondența dintre Artur Silvestri și mine s-a desfășurat în vremea în care el a pus în ființă mișcarea culturală Artur Silvestri. O mișcare care însemna zeci de reviste electronice, promovarea colaboratorilor prin prezentări în spațiul virtual și publicarea de volume. Cărți pe care Artur Silvestri le-a publicat pe cheltuiala proprie cu o generozitate fără egal. Acele cărți Artur Silvestri le tehnoredacta și alcătuia singur, sau cu angajați de el plătiți și apoi le distribuia la biblioteci din țară și din lume. În tot acest timp am colaborat strâns cu Artur Silvestri și am ajutat mișcarea culturală cu tot ce am putut. Acest lucru el l-a știut bine! Aceasta a fost o mișcare culturală mântuitoare. Eu cred că în mai multe feluri această mișcare culturală a salvat cultura românească din cădere liberă. Viitorul va dovedi cât de mult a făcut Artur Silvestri pentru „România tainică”. O „Românie tainică” încăpățânată și care dăinuie și continuă prin jertfa unor oameni care, sunt convins,sunt scriși în Cartea Vietii.

« Miscarea » Artur Silvestri a fost o acțiune gigantică. Ea a cuprins domenii esențiale cum sunt: istoria, literatura, folclorul, tradițiile și mai ales înțelegerea « fenomenului românesc ». Acest efort gigantic a fost dus în cea mai mare măsură de Artur Silvestri și prin colaboratorii și prietenii lui direcți. Realizările au fost foarte multe, de la numărul mare de reviste și publicații în spațiul electronic la tipărirea a nenumărate cărți, de la acordarea de premii la dăruirea de cărți. Dar cred că meritul esențial al acestei mișcări a fost înțelegerea exactă a « fenomenului românesc » și conceptualizarea acestei înțelegeri prin superba formulare, »România tainica ».

Aceasta « Românie tainică » înseamnă rostirea răspicată a adevărului că istoria, cultura, esența « fenomenului românesc » nu sunt rodul unor « împrumuturi » și al unor reluări de modele existențiale din afară. Sunt rezultatul unui proces unic și autentic. Un model existențial care nu este neaparat mai bun decât alte modele existențiale, dar este la fel de bun. Iar profunda autenticitate și certitudinea mișcării a fost dată de faptul că Artur Silvestri a contopit « mișcarea » în duhul și trupul care este chezășia existenței,Ortodoxia.

Acest concept,al « României tainice », înseamnă reafirmarea unui adevăr esențial: că înfrângerea unui Neam și trecerea lui în irelevantă nu sunt datorate pierderilor militare, pierderii unor bătălii, ele sunt urmarea abdicării de la dreptul la existența autentică și unică, abdicării de la modelul existențial arhetipal al Neamului și preluarea modelului existențial al cuceritorului. În această înțelegere « mișcarea » Artur Silvestri poate fi asemuită în mai multe feluri cu soarta lui Nicolae Densușianu și a monumentalei sale lucrări, »Dacia Preistorica ».

Căci în acea lucrare, mai întâi, a fost exprimat adevărul pomenit mai înainte, că irelevanța unui Popor nu este datorată înfrângerilor militare ci este datorată abdicării de la modelul existențial propriu. În același fel în care, la timpul său, Nicolae Densușianu a fost demonizat, a fost și Artur Silvestri. Iar această lucrare s-a făcut prin același tip Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Unde este Artur Silvestri?”

Camelia CRISTEA: La mulți ani România! (poeme)

Țara mea

 

Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.

 

Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!

 

Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!

 

Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.

 

Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.

 

Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!

 

Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!

 

Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!

 

Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.

 

S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!

–––––––––––––

Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!

 

Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!

 

Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!

 

Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!

 

 

Dragi români

 

Dragi români plecați prin lume
Vă trimit doar gânduri bune,
Nu uitați, aici e-acasă!
Viață-i grea, dar și frumoasă.

––––––––––-

Munții falnici urcă-n cer
Să dezlege a lui mister,
Apele învolburate,
Spală lumea de păcate!

 

Dunărea își poartă dorul,
Pescărușii înaltă zborul,
Mâini trudite, dospec pâine
Să mai credem și în mine!

 

Focu-n vatră este viu
Știu că nu este târziu
Să urcăm pe drum de piatră,
Pe o cale ce e dreaptă!

 

Mamele mai ard prin case
Sunt smerite și frumoase,
Poartă -n inimi doruri grele…
Se frâng nopțile prin ele.

 

Spicele de grâu în soare
Nu au parcă asemănare,
Câmpuri îmbrăcate-n maci
Spun că suntem noi săraci?

 

Marea Neagră e albastră
Doar aici, în țara noastră,
În Bucegi se înalt-o cruce
Cel pierdut, pe aici să- apuce!

 

Clopotele-n Litughie,
Trezesc Sfânta Românie,
Iar genunchii cei plecați
Poartă ruga către frați!

 

În biserici arde ruga,
Cel smerit e totuși sluga
Din icoane curge mir
Se înaltă cel umil.

–––––––––

Dragi români plecați prin lume
Va trimit doar gânduri bune,
Azi la ceas aniversar,
Pentru noi, nu e hotar!

 

 

Aici e România

 

Veniţi acasă! Aici e… România!
Albastrul cerului e mai senin,
În codrii se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.

 

Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!

 

Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masa tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse în nopţi fără de stea.

 

Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu
Ascultă valu-n şoapte suspinând.

 

E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pământul sfânt să îl păstrăm,
Credinţa sfeşnic de nădejde să ne fie
Români uniţi în jurul gliei să ne adunăm !

—————————–

Camelia CRISTEA

1 Decembrie 2019

(foto sursa internet)

Continue reading „Camelia CRISTEA: La mulți ani România! (poeme)”

Simion Felix MARȚIAN: Mă rog pentru neamul meu (poeme)

Marea Unire

 

S-a ridicat Istoria-n picioare
La început de iarnă și de veac,
Și-a decretat, maiestuoasă-n frac:
”De azi Carpații nu mai sunt hotare!”

”Căci pe a Daciei străveche vatră
Ceea ce  astăzi voi numiți Carpați
Sunt mâini de frați întinse către frați,
Îmbrățișare milenară-n piatră.”

Acest ucaz menit s-alunge ulii
Și norii de pe cerul românesc
A strâns, într-un elan sărbătoresc,
Pe fiii Țării-n poala Albei Iulii.

Și unde a intrat Mihai Viteazul
Cu tot alaiul său voievodal,
Intra acum, la fel de tiumfal,
Poporul ce-și scotea din jug grumazul.

S-a-nfăptuit atunci Marea Unire
Pe care astăzi o sărbătorim,
Dar o perpetuăm doar când trăim
Uniți cu toți în cuget și simțire.

S-au dus acei ce-au fost pe metereze,
Dar idealul lor e-n noi mereu,
Când ne rugăm cu toți lui Dumnezeu
Ca Țara-n veci s-o binecuvânteze.

Și-I mulțumim că România-i mare
Și că în viitor la fel va fi
Prin sfântă voia Lui, și că-ntr-o zi
S-a ridicat Istoria-n picioare!

 

 

Sonet sărbătoresc

( 1 Decembrie)

 

O filă geruită se întoarnă
În calendarul deja zgribulit,
Şi soarele surâde-abia ghicit
Pe cerul plumburiu, ca-ntr-o lucarnă.

Dar dintr-un timp pe loc despăturit
Vine istoria sunând din goarnă
Şi-n România prima zi de iarnă
Se-aprinde într-un foc de neoprit.

E sărbătoare azi în românime
Şi-mpins de un imbold instantaneu
M-alătur bucuriei unanime

Să fac urarea pentru neamul meu,
Punându-mi focul inimii în rime:
Să-ţi fie călăuză Dumnezeu!

——————————————

Simion Felix MARȚIAN

Neunkirchen
1 Decembrie 2019

 

Lia RUSE: Patria

PATRIA

 

Câtă iubire-am strâns pentru tine, ţară!

Câţi nori îşi picură fluturi-petale

Râzând, de drag, în palma clipei tale

Sărbătorindu-ţi ziua-n horă, iară…

Spre lumea noastră pe treptele divine

Suişului îţi flutură steagul măreţ

Rugându-ne suav, cerului, pe îngheţ,

Cu vorbe tandre, dulci, simple şi senine.

La -Întâi Decembrie- ne duce gândul

Bucurându-ne, ţară scumpă, în zăpadă,

Cum înaintaşii au vrut să te vadă :

Întreagă, bogată, liberă ca vântul…

………………………………………………………

Ai fost legată de pământul strămoşesc

Rămânând statornică, -firească urmare-,

-Împotriva năvălirilor barbare-

Prin grai, credinţă şi-obiceiul românesc.

Cum Mihai Viteazul te-a dorit întreagă,

Te-ai pregătit istoric ani grei pământeşti

Şi,..prin jertfa fiinţei sale sufleteşti

Regele a reuşit să te-nţeleagă…

……………………………………..

Azi, contemplându-te, simţim căldura ta,

Deşi, uşor, lin, se îmbracă pământul

Cu strai alb-gros că, înverşunat doar vântul

Din an în an, dar rar, ne poate supăra…

Din vatra-ncinsă, în care , râde focul

Străluce bucuria în privirea noastră

Sărbătorindu-te până-n noaptea-albastră,

Dorindu-ţi, mereu, să te poarte norocul.

Tărâmul tău bogat, astăzi, e amorţit

Reverberând sub diamantele-aprinse

Mărturii, în el, de secole cuprinse…

………………………………

„Stimă, iubire şi respect, ţi-am dăruit„.

LA MULŢI ANI !

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

1 Decembrie 2019

 

Valenţiu Liviu MIHALCIA: La mulți ani, România !

1 Decembrie 2019.

A trecut deja un an de la momentul celebrării celei mai mari sărbători a românilor de pretutindeni și din toate timpurile, centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Emoții ce nu pot fi exprimate, emoții pe măsura momentului.

Moment care m-a răscolit și a făcut să trăiesc bucuria regăsirii slovelor potrivite din comoara ascunsă a limbii române.

Cuvinte care au ascultat, au înțeles rugămintea mea precum și solemnitatea momentului și care, cu sfială și respect s-au așezat cuminți pe coala albă, într-un mod nebănuit și neașteptat, cuprinzându-se în hora propozițiilor și a frazelor, ce au au asistat într-un final la moșirea unui copil al slovelor intitulat “Kilometrul zero”.

Acel kilometru numit zero, ca început, simbol, reper al construcției celui mai mare ideal ca neam și națiune: ȚARA.

Un an a trecut deja și cu câteva zile înaintea sărbătorii anului 101 de la Marea Întregire a Neamului Românesc și a primului kilometru de Țară, mă aflu stingher și abătut în fața vidului de cuvinte și idei, încercând a străbate cu mintea, sufletul, inima, tot acest timp  al anului ce s-a scurs și încerc să mă conving că evenimentele ce s-au perindat au ajutat într-adevăr la regăsirea, la reînălțarea, la afirmarea națiunii române în contextul Danubiano-Pontic, precum și în contextul regional, european și internațional.

Încet-încet, ideile se înșiră și își fac loc și astfel, în acest an 101 îmi dau seama de faptul că nu am reușit pe deplin să ne găsim cadența și pașii necesari să defilăm umăr la umăr, lăsând în continuare spiritele malefice să bântuie nestingherite prin țară și să încerce cu orice preț să nedreptățească și să supună acest popor minunat.

Popor care nu se vrea prins în mrejele ”vrăjitorilor” și ”vrăjitoarelor” de aici și de afară, a celor care ne tot dau târcoale și încearcă să ne păcălească, să ne atragă în jocul lor, să ne ia mințile, bunul simț, înțelepciunea și care încearcă din toate puterile să ne facă să scăpăm din brațe tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu mai sfânt, mai sacru pe acest pământ ca neam, națiune și popor.

O ȚARĂ binecuvântată cu de toate, bogată, frumoasă, învăluită de arome de busuioc și de flori de câmp, cu lanuri de grâne, livezi și vii, câmpii, dealuri, munți, ape, marea cea mare, bogății nebănuite și locuită de oameni frumoși care vorbesc o limbă de neuitat.

Oare ne vor păcăli ”vrăjitorii” și ”vrăjitoarele”?!

Oare vrăjile lor vor reuși?!

Oare vom avea puterea, inteligența și intuiția de a separa binele de rău, minciuna de adevăr, lumina de întuneric?!

Oare vom reuși să deosebim omul bun de omul rău?!

Vom reuși cumva să nu mai repetăm greșelile trecutului, să nu își mai facă efect farmecele celor care nu fac decât să râvnească la ceea ce nu le aparține?!

Vom reuși oare să nu  uităm faptul că doar cu o viață și o moarte suntem datori noi, ca oameni? Dar, datori  a lupta și a înfăptui prin viața noastră, prin pelerinajul nostru vremelnic pe acest pământ sacru, a marii dorințe a celor ce ne-au pregătit calea prin curajul, munca, lupta lor în desăvârșirea unui popor mare, a unei țări unite, a păstrării intacte a unei moșteniri pe care trebuie să o cinstim în veci și să o ducem mai departe, să o îmbogățim, să o lăsăm generațiilor viitoare, care și ele la rândul lor au ca sfântă menire să sporească aceste avere, să îi scoată în evidență frumusețea și unicitatea și să zdrobească orice dorință a cuiva de a o dezbrăca de frumusețe, bogăție,  puritate, de tot ceea ce este sfânt.

Cuvintele îmi șoptesc cu respect că doresc ca suratele lor de anul trecut să se prindă și ele în hora slovelor din acest an.

Continue reading „Valenţiu Liviu MIHALCIA: La mulți ani, România !”

Amina Mekahli: Aproape moartă

Tabblou Tineke Storteboom

 

Aproape moartă

 

Având picioarele înfășurate în lațul din cadavre de cuvinte
M-am înălțat

Ca un fascicul de lumină peste ruine

Cu pântecul alunecând peste saliva limbilor fără ecou
M-am îmbăiat
Precum o amintire în tușul negru-al călimării mele

Urechile îmi rezonau la șoapta penițelor
ce tremurau sub vânt,
în chip de pagini albe, sau lințolii…

 

Amina Mekahli, Algeria

poezie nepublicată. Iulie 2019.

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg


***

 

La presque morte // Les pieds entremêlés  dans les cadavres des mots/J’ai rampé // Comme un faisceau de lumière sur des ruines // Le ventre glissant sur la salive des langues sans écho/ J’ai baigné / Comme un souvenir dans le noir de mon encrier // Mes oreilles résonnant au chuchotement des plumes/qui frissonnaient sous le vent,/comme des feuilles blanches, ou comme des linceuls…

Elena TUDOSA: Iubirea noastră răsărit de curcubeu (poeme)

Te aștept

 

Te aștept la granița dintre vise,

Când porțile raiului se deschid,

Pe aripi de îngeri voi scrie dorințe,

Unul dintr-înșii o să-mi fie ghid.

 

Spre cripta păcii divine mă ducă,

Acolo unde liniștea, locul a găsit

Durerii, ce-n suflet mi-e rană adâncă,

Din ziua în care mi te-am pierdut.

 

Te aștept dar pe al veșniciei fir,

Pe aripi de înger vrând ca să zbor,

Și să las dorul pe care-l respir,

Acolo în raiul de la granița viselor.

 

Tot zbuciumul vieții să pot alunga,

În liniștea vieții tale nemuritoare,

Ocrotită de griji sub aripioara ta,

Să nu mai simt singurătatea ce doare.

 

Te aștept și sufletul în frământări,

Se mistuie-ncet de atâta așteptat,

Doar la granița viselor, mângâieri,

Voi găsi pentru sufletul meu îndurerat.

 

Te aștept și ma frâng în amar oftat!

 

 

Pășește-ncet

 

De-ai să pășești pe-al vieții drum,

Am să te rog ca să pășești încet,

M-am resemnat, nu mai sufăr acum,

Nici nu îmi fac speranțe să te mai aștept.

 

Dac-ai să vezi că-n mine-i doar tăcere,

Pășește-ncet te rog și chiar nu te opri,

E prea târziu să mai simt vreo durere,

Ori vreo scânteie care iubirea mi-ar trezi.

 

De vei vedea căci, chiar te-am dat uitării,

Pășește-ncet departe, nu te opri pe cale,

Azi sufletul cunoaște ce-i clipa-n singurării

Iar cerul nu mai plânge deloc de dor și jale.

 

De vei simți să știi că-n gândurile mele,

Nu mai e loc de tine, căci ele odihnesc,

Pășește-ncet te rog, nu rătăci-ntre ele,

Oricum nu mai exiști, eu nu te mai iubesc.

 

De vezi că te-am uitat și nu mai simt durere,

Speranța de a-mi fi, de mult eu am pierdut,

Atât, pășește-ncet, inima mea îți cere,

Tu nu mai ești al meu, nici eu a ta nu sunt.

 

 

Merg

 

Merg pe-un drum întortocheat,

Unul care duce spre nicăieri,

Cu sufletul suferind, încarcerat

În amintirile noastre de ieri.

 

Merg și mă îndrept spre nu știu unde,

Calc pe cărări pline de frunze moarte,

O tăcere abisală sufletu-mi cuprinde,

Cât doare depărtarea ce ne desparte.

 

Merg și-aud pașii cum îmi suspină,

De durerea frunzelor ce le strivesc,

Mă răpune-nsingurarea asta meschinnă,

Lângă care de o vreme trăiesc.

 

Merg și pasul mi-i tot mai rar și obosit,

Încotro mă îndrept totul îmi pare străin,

Grele durerile din sufletu-mii chinuit,

M-au încarcerat în propriul destin.

 

Merg și drumul mi-e presărat de spini,

Încerc din răsputeri a-l străbate,

Mă urmăresc ale noastre amintiri,

Iubirea s-o întâlnesc nu se mai poate.

 

 

Unica dorință

 

Și-mi spun de ce nu vrei să înțelegi,

Că îmi zvâcnește gândul în tâmpla argintată,

Căci te iubesc, iar taina iubirii n-are legi,

Iar eu de tine sunt atât de-ndepărtată.

 

În suflet te închid în fiecare seară,

Iubirea în cuvinte o aștern pe hârtie,

Mă doare întristarea i-atâta de amară,

Când doar singurătatea îmi ține companie.

 

Povară-mi este viața, pustie-odaia mă apasă,

Când vine înserarea înecată în tăcere,

Precum o vietate prinsă în a tăcerii plasă,

Cad frântă de nesomn, sleită de putere.

 

Doar strigatul strident de cucuvea în noapte,

Mă scutură cu frică din trista letargie,

Și mă-nfioară gândul la cât ești de departe,

Pedeapsă mi-e iubirea ce sufletu-mi sfâșie.

 

Și-mi spun de ce nu vrei tu să mă înțelegi,

Că dorul e mai crunt decât o suferință,

Căci te iubesc iar taina iubirii n-are legi,

Însă îmi mistuie întreaga mea ființă.

 

Și sufăr așteptând spre mine să alergi,

Cât vreau să te-ntalnesc, e UNICA DORINȚĂ!

 

 

Iubirea noastră răsărit de curcubeu

 

Mă tulburi rău cu-al tău surâs,

Cu ochi-ți verzi-smarald, seducători,

Iubirea ce-mi părea a fi un vis,

Azi mă cutremură cu-amarnic dor.

 

Te simt iubite topindu-mă-n fiori,

În lacrimă de bucurie mă prefac,

Când dragostea în suflet mi-o strecori,

Eu curg din ochii tăi frumos șirag.

 

Când te respir ce mult mă năucești,

În fiece arteră te simt cum îmi pulsezi,

Mă pierd de drag, plutesc când mă iubești,

În fiecare por mă faci ca să vibrez.

 

Mă-mbeți în mrejele iubirii tale caste,

Mă simt femeie renăscându-mă din nou,

Lumină ni-i iubirea pe cerul vieții noastre,

Un răsărit senin, frumos de curcubeu.

 

 

Iubirea, liniște sufletească

 

Fără tăgadă azi te vreau,

Să mă zăpăcești, să-mi pierd

Mințile, iar apoi liniștită să stau,

Lângă tine să mă dezmierd.

 

Îndrăgostită de tin’să te las,

Fără pretenții și fără regrete,

Să-mi însoțești fiece pas,

Dragostea ta să mă îmbete.

 

Să mă tremuri iubite, să cad

Pradă ușoară, dragostei flămânde,

Patimilor ce prea crunt mă ard,

Cu iubire să le pot răspunde.

 

Să mă încătușezi în sufletu-ți blând,

‘N a ta dragoste ce nu are seamăn,

Doar clipe bete de fericire trăind,

Să înțeleg că-mi ești sufletul geamăn.

 

În șoapte dulci, nerostite niciodată,

Și cu tandrețe înfocați să ne iubim,

Fericirea să mă renască încă o dată,

Și în iubire eternă să ne veșnicim.

 

Astăzi toate clipele singurătății,

Iubirea ta arzândă să-mi risipească,

Să împletim curcubeie pe cerul vieții,

Iubirea să-mi fie liniște sufletească.

 

 

Și iată pleci iar toamnă

 

Și iată pleci toamnă cu pași grăbiți,

Făr’a privi măcar o clipă înapoi,

Știu că îți pare rău și lacrime fierbinți,

Vor curge rânduri, rânduri în infernale ploi.

 

Și iată pleci, dispari în norii plumburii,

Fugară, lașă plină de a ta nepăsare,

Așterni și vălul rece al brumei argintii,

Apoi ca o nălucă ai să te pierzi în zare.

 

Și iată pleci, pașii ți-i porți în zări pustii, Continue reading „Elena TUDOSA: Iubirea noastră răsărit de curcubeu (poeme)”

Al. Florin ŢENE: Ce este patria, mamă ? Întrebare de 1 Decembrie

Nu ştiu cum am urcat în căruţa vieţii mele,

Nu m-a întrebat nimeni dacă doresc să mă nasc,

mi-aduc aminte doar că părinţii

erau înjugaţi la ea

pe-o cale de stele

robi la o zdreanţă de care ţineau cu dinţii.

 

Nu m-au întrebat

De vreau s-au nu

Să urca pe înserat

În căruţa cu roţile

Celor patru anotimpuri:

Copilărie, tinereţea,

Maturitatea şi bătrâneţea…

Scârţâia din toate încheieturile

Pe osie, tristeţea.

 

“Mamă?”-am întrebat-o, când

noaptea ardea pe  rug…

ea trăgea la jug

şi tata rătăcea prin gând.

“Ce este Patria,mamă?”

-Eee…!Ce vezi, muică!

Eu trăgând la plug

Taică-tău trudind la ţuică.

Patria?! E pâinea pe care nu o avem,

E cuvântul de care mă tem.

 

 

“Ce este patria noastră, mamă?”-

întrebai,

privind la Regele Mihai,

din ramă.

-Eee…! Sunt preşedinţii ce ne amăgesc

cu-n ciur de mălai

să-i alegem din Paşti

în Mai.

 

“Ce este patria, mamă?”

-Sunt cei de care îmi este teamă,

umbrele ce pe la coţuri ne ascultă,

vămuindu-ne clipa, zborul,

păsările şi cântecul cu dorul.

2

 

 

“Ce este patria, mamă?”

-Este mormântul necunoscut al unchiului tău,

mort pentru ţară

Într-un nesfârşit hău.

Este lacrima neîmpăcată

După casa de comunişti demolată,

Este minciuna ce ne-o spun

Pentru un viitor promis

Şi bun.

 

“Ce este patria, mamă?”

Este ce vezi,de peste tot,

Şi nu e al tău

E al celor care te văd

Şi te socot.

Este Limba Română dulce ca mierea

Cu care minciuna ne-o spun

Pentru un viitor promis

Şi bun…

Amar ca fierea.

 

“Ce este patria, mamă?”

-Este ce vezi, peste tot,

şi nu e al celor care te văd

şi te socot.

Ce este Patria…?

Oul

Ce este…

Creşte

Ce?!

 

Imi răspunde ecoul

O tristă poveste.

––––––––––

Al.Florin ŢENE