Nu ştiu cum am urcat în căruţa vieţii mele,
Nu m-a întrebat nimeni dacă doresc să mă nasc,
mi-aduc aminte doar că părinţii
erau înjugaţi la ea
pe-o cale de stele
robi la o zdreanţă de care ţineau cu dinţii.
Nu m-au întrebat
De vreau s-au nu
Să urca pe înserat
În căruţa cu roţile
Celor patru anotimpuri:
Copilărie, tinereţea,
Maturitatea şi bătrâneţea…
Scârţâia din toate încheieturile
Pe osie, tristeţea.
“Mamă?”-am întrebat-o, când
noaptea ardea pe rug…
ea trăgea la jug
şi tata rătăcea prin gând.
“Ce este Patria,mamă?”
-Eee…!Ce vezi, muică!
Eu trăgând la plug
Taică-tău trudind la ţuică.
Patria?! E pâinea pe care nu o avem,
E cuvântul de care mă tem.
“Ce este patria noastră, mamă?”-
întrebai,
privind la Regele Mihai,
din ramă.
-Eee…! Sunt preşedinţii ce ne amăgesc
cu-n ciur de mălai
să-i alegem din Paşti
în Mai.
“Ce este patria, mamă?”
-Sunt cei de care îmi este teamă,
umbrele ce pe la coţuri ne ascultă,
vămuindu-ne clipa, zborul,
păsările şi cântecul cu dorul.
2
“Ce este patria, mamă?”
-Este mormântul necunoscut al unchiului tău,
mort pentru ţară
Într-un nesfârşit hău.
Este lacrima neîmpăcată
După casa de comunişti demolată,
Este minciuna ce ne-o spun
Pentru un viitor promis
Şi bun.
“Ce este patria, mamă?”
Este ce vezi,de peste tot,
Şi nu e al tău
E al celor care te văd
Şi te socot.
Este Limba Română dulce ca mierea
Cu care minciuna ne-o spun
Pentru un viitor promis
Şi bun…
Amar ca fierea.
“Ce este patria, mamă?”
-Este ce vezi, peste tot,
şi nu e al celor care te văd
şi te socot.
Ce este Patria…?
Oul
Ce este…
Creşte
Ce?!
Imi răspunde ecoul
O tristă poveste.
––––––––––
Al.Florin ŢENE