Lia RUSE: Patria

PATRIA

 

Câtă iubire-am strâns pentru tine, ţară!

Câţi nori îşi picură fluturi-petale

Râzând, de drag, în palma clipei tale

Sărbătorindu-ţi ziua-n horă, iară…

Spre lumea noastră pe treptele divine

Suişului îţi flutură steagul măreţ

Rugându-ne suav, cerului, pe îngheţ,

Cu vorbe tandre, dulci, simple şi senine.

La -Întâi Decembrie- ne duce gândul

Bucurându-ne, ţară scumpă, în zăpadă,

Cum înaintaşii au vrut să te vadă :

Întreagă, bogată, liberă ca vântul…

………………………………………………………

Ai fost legată de pământul strămoşesc

Rămânând statornică, -firească urmare-,

-Împotriva năvălirilor barbare-

Prin grai, credinţă şi-obiceiul românesc.

Cum Mihai Viteazul te-a dorit întreagă,

Te-ai pregătit istoric ani grei pământeşti

Şi,..prin jertfa fiinţei sale sufleteşti

Regele a reuşit să te-nţeleagă…

……………………………………..

Azi, contemplându-te, simţim căldura ta,

Deşi, uşor, lin, se îmbracă pământul

Cu strai alb-gros că, înverşunat doar vântul

Din an în an, dar rar, ne poate supăra…

Din vatra-ncinsă, în care , râde focul

Străluce bucuria în privirea noastră

Sărbătorindu-te până-n noaptea-albastră,

Dorindu-ţi, mereu, să te poarte norocul.

Tărâmul tău bogat, astăzi, e amorţit

Reverberând sub diamantele-aprinse

Mărturii, în el, de secole cuprinse…

………………………………

„Stimă, iubire şi respect, ţi-am dăruit„.

LA MULŢI ANI !

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

1 Decembrie 2019

 

Lasă un răspuns