1 Decembrie 2019.

A trecut deja un an de la momentul celebrării celei mai mari sărbători a românilor de pretutindeni și din toate timpurile, centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Emoții ce nu pot fi exprimate, emoții pe măsura momentului.

Moment care m-a răscolit și a făcut să trăiesc bucuria regăsirii slovelor potrivite din comoara ascunsă a limbii române.

Cuvinte care au ascultat, au înțeles rugămintea mea precum și solemnitatea momentului și care, cu sfială și respect s-au așezat cuminți pe coala albă, într-un mod nebănuit și neașteptat, cuprinzându-se în hora propozițiilor și a frazelor, ce au au asistat într-un final la moșirea unui copil al slovelor intitulat “Kilometrul zero”.

Acel kilometru numit zero, ca început, simbol, reper al construcției celui mai mare ideal ca neam și națiune: ȚARA.

Un an a trecut deja și cu câteva zile înaintea sărbătorii anului 101 de la Marea Întregire a Neamului Românesc și a primului kilometru de Țară, mă aflu stingher și abătut în fața vidului de cuvinte și idei, încercând a străbate cu mintea, sufletul, inima, tot acest timp  al anului ce s-a scurs și încerc să mă conving că evenimentele ce s-au perindat au ajutat într-adevăr la regăsirea, la reînălțarea, la afirmarea națiunii române în contextul Danubiano-Pontic, precum și în contextul regional, european și internațional.

Încet-încet, ideile se înșiră și își fac loc și astfel, în acest an 101 îmi dau seama de faptul că nu am reușit pe deplin să ne găsim cadența și pașii necesari să defilăm umăr la umăr, lăsând în continuare spiritele malefice să bântuie nestingherite prin țară și să încerce cu orice preț să nedreptățească și să supună acest popor minunat.

Popor care nu se vrea prins în mrejele ”vrăjitorilor” și ”vrăjitoarelor” de aici și de afară, a celor care ne tot dau târcoale și încearcă să ne păcălească, să ne atragă în jocul lor, să ne ia mințile, bunul simț, înțelepciunea și care încearcă din toate puterile să ne facă să scăpăm din brațe tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu mai sfânt, mai sacru pe acest pământ ca neam, națiune și popor.

O ȚARĂ binecuvântată cu de toate, bogată, frumoasă, învăluită de arome de busuioc și de flori de câmp, cu lanuri de grâne, livezi și vii, câmpii, dealuri, munți, ape, marea cea mare, bogății nebănuite și locuită de oameni frumoși care vorbesc o limbă de neuitat.

Oare ne vor păcăli ”vrăjitorii” și ”vrăjitoarele”?!

Oare vrăjile lor vor reuși?!

Oare vom avea puterea, inteligența și intuiția de a separa binele de rău, minciuna de adevăr, lumina de întuneric?!

Oare vom reuși să deosebim omul bun de omul rău?!

Vom reuși cumva să nu mai repetăm greșelile trecutului, să nu își mai facă efect farmecele celor care nu fac decât să râvnească la ceea ce nu le aparține?!

Vom reuși oare să nu  uităm faptul că doar cu o viață și o moarte suntem datori noi, ca oameni? Dar, datori  a lupta și a înfăptui prin viața noastră, prin pelerinajul nostru vremelnic pe acest pământ sacru, a marii dorințe a celor ce ne-au pregătit calea prin curajul, munca, lupta lor în desăvârșirea unui popor mare, a unei țări unite, a păstrării intacte a unei moșteniri pe care trebuie să o cinstim în veci și să o ducem mai departe, să o îmbogățim, să o lăsăm generațiilor viitoare, care și ele la rândul lor au ca sfântă menire să sporească aceste avere, să îi scoată în evidență frumusețea și unicitatea și să zdrobească orice dorință a cuiva de a o dezbrăca de frumusețe, bogăție,  puritate, de tot ceea ce este sfânt.

Cuvintele îmi șoptesc cu respect că doresc ca suratele lor de anul trecut să se prindă și ele în hora slovelor din acest an.

Continue reading „Valenţiu Liviu MIHALCIA: La mulți ani, România !” →