Într-o casă scorogită,
Pe-un pat c-o saltea de paie,
Lâng-o sobă alb văruită,
Stă și plânge în odaie,
Izabela necăjită,
Așteptând moș Nicolae.
Ochii săi de peruzea,
Nu se-opresc deloc din plâns,
Fiindcă săraca de ea,
Ghete-n fereastră n-a pus,
Să găsească-n zori în ele,
Doar câteva bombonele.
Ar fi pus însă nu are,
Cele vechi sunt roase, sparte,
Arde-n cas-o lumânare ,
Să le repare nu poate.
Iar durerea cea mai mare
E, că mama sa-i pe moarte.
În tot anu’a sa măicuță,
Se gândea și le cârpea,
Și frumoasa ei fetiță,
Cumințică aștepta,
Zorii ca să se ivească,
Și-n ghetuțe să găsească,
Bomboane să se-ndulcească .
Acum plânge sub icoană,
Și-și dorește c-a sa mamă,
Să se facă sănătoasă,
Să poată merge prin casă .
Nu mai gândește la ghete,
Ghetele pot să aștepte,
Dorința ei cea mai mare,
Azi și-a scris-o-ntr-o scrisoare,
Pe care-a pus-o-n fereastră,
Moșul ca să o găsească(citească).
Dragă Moșule, dacă la mine vii,
Nu vreau dulciuri, jucării,
Vreau ca să-mi aduci ceva,
Să-și revină mama mea,
Să nu rămân singurea,
Și să pierd toata mila.
Izabela se ruga,
Lumânarea se topi,
Și -nvelind pe mama sa,
Lângă dânsa adormi,
Și visă un frumos vis,
Cineva din cer de sus,
Cu un glas tandru i-a spus:
Dormi copilă scumpă , dragă,
Măicuța ta o sa meargă,
Dacă tu în zori de zi,
De dânsa vei îngriji,
Izabela nu văzu,
Cine-n vis îi apăru,
Doar un glas ea auzi,
Și speriată se trezi.
Afară zorii spuntau,
Cocoșii în cor cântau,
O nouă zi anunțau.
Vrând s-alerge la fereastră,
Zări un pachet pe masă,
Și-l deschise curioasă.
Înăuntru ce găsi,
Ghete, haine, jucării,
Bomboane și medicină,
Pentru-a sa măicuța bună.
Bucurându-se de totul,
Merse și aprinse focul,
II făcu măicuței ceai,
Doamne, cum te minunai
De dânsa , dac-o vedeai.
Făr’ să gândească la ea,
Măicuța și-o primenea,
Chiar de era mititea,
Pe picioare vrând s-o pună,
Ca apoi frumos să-i spună,
Că moșu-are suflet mare,
Și vine la fiecare,
Mai ales la cel ce n-are.
Omule ce ești pe lume,
Ce frumos e să faci bine,
Și din ceea ce tu ai,
La săraci să vrei să dai.
Nu e altă mântuire,
În afară de iubire,
Să iubești pe cel ce n-are,
Și să-i dai o alinare,
Căci din darul tău, să știi,
Când vei merge-n veșnicii,
Ce-ți dai tu cu mâna ta,
Vei găsi și vei avea.
Izabela – i bucuroasă,
Mama-i se făcu sănătoasă,
Și pentru cine-i făcu bine,
Mulțumește -n rugăciune,
Domnului să îl păzească,
Ani buni, lungi să-i dăruiască,
Și de rele să-l ferească,
În suflet să-i dăinuiască ,
Dragostea dumnezeiască.
——————————-
Elena TUDOSA
6 decembrie 2019
Sârbiţă (dulce la guriţă)
1000 de stări
În anul 313 d.Chr. Împăratul Constantin cel Mare dădea Edictul de la Milano prin care persecuția creștinilor lua sfârșit. Creștinismul nu devenea religia “oficială” a Imperiului dar era recunoscut ca religie apărată sub lege. Din acel moment cumplitele persecuții anti creștine luau sfârșit și Biserica creștină putea să se manifeste pe față. Cele trei veacuri de persecuție întăriseră credința și aleseseră pe cei credincioși dintre cei necredincioși. Dar în același timp, profitând de vremi, tot soiul de învățături, străine de cele ale Bisericii, apucaseră să se împrăștie. Pentru a le pune capăt Împăratul Constantin a convocat un “Conciliu Ecumenic”, un sobor a toată lumea, la care să participe toți Episcopii Bisericii, care erau, atunci, peste o mie la număr. Conciliul avea de scop să stabilească “simbolul” Credinței și să emită primele legi canonice. Dar înainte de toate acest Concilu trebuia să dezbată o fioroasă erezie, învățătură contrară Bisericii, și anume cea răspândită de preotul Arie. Conciliu s-a întrunit la Nicaea în 325 d.Chr.
Metoda datării astronomice a unui text din cultura populară orală este respinsă de cei ce susțin că folclorul nu ar fi capabil să rețină amintiri istorice mai vechi de un secol sau două. Diferite metode de datare duc la rezultate divergente. Datarea este necesară pentru a înțelege cât mai bine un text sau un fenomen, însă și mai important este sensul sau mesajul fenomenului analizat. Iar aici, părerile pot fi și mai divergente. Părerile cititorilor sunt mai importante pentru mine decât ar putea fi propriile mele păreri pentru cititori și de aceea relatez aici doar ce au consemnat Bogdan Petriceicu Hasdeu
HIPERBOLA POETULUI PAN 
Plouă … Noiembrie se desparte cu lacrimi de noi … Poate şi-ar fi dorit să ne vadă astăzi ciocnind un pahar de şampanie împreună. Este duminică, iar ceea ce face imposibilă întâlnirea noastră este acel amalgam nedefinit de lipsă de timp, distanţă şi punerea în prim plan a altor priorităţi dictate de viaţă.
Se cunoaște, din experiența umană, că fiecare colectivitate umană, influențată și de politic, cultivă anumite valori, adică prețuiește cu deosebire anumite idei, moduri de acțiune și lucruri. Valorile cultivate social sunt impuse fiecărui ziarist. În ansamblu, mentalitatea colectivă se impune celei individuale. În acest context intră și jurnaliștii ca parte integrantă a colectivității.
Poemele din volumul Elegiile marine de Maria Vaida (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2019) creează un tot unitar, o poveste despre femeie și destinu-i nedrept, acela de a aștepta.