Al. Florin ŢENE: Cunoașterea din perspectiva raportului dintre gnosologie și epistemologie

            Cunoașterea, ca proces ce se desfășoară între subiect (în special ziaristul ) și obiect, presupune existența conștiinței subiectului ca ceva structurat și structurabil, ca  un sistem în continuă dezvoltare care posedă cunoștințe prealabile, capacități de a realiza operații și transformări ale cunoștințelor, structuri și forme logico-matematice.Cunoașterea este prima treaptă spre schimbarea lumii. Lev Tolstoi spunea: “Toți se gândesc să schimbe lumea, dar nici unul nu se gândește cum să se schimbe pe ei însuși.“ În funcție de complexitatea structurilor, de nivelul și de bogăția lor, se realizează și însușirea cognitiveă a obiectului de către subiect. Un subiect care posedă cunoștințe puține, într-un limbaj constituit din termini puțini și concreți, care nu are capacitatea asocierilor și a operațiilor cu structure logice și matematice, se va situa la nivelul cunoașterii commune, nesistematice, subiective și relative. Acest fapt trebuie să-l aibă în vedere fiecare ziarist în parte. Această cunoaștere are meritul de a se realiza printr-un contact, în mare parte direct dintre subiect și obiect, dar, fiind indiscernabilă, are  drept rezultat cunoștințe neseențiale, variabile de la un individ la altul. Un subiect instruit care posedă cunoștințe științifice adecvate, structurate cu ajutorul formelor logice și matematice, capabil să le mânuiască operational pentru a ajunge, pe cale teoretică și practică, la noi cunoștințe exprimabile într-u limbaj natural și artificial la un nivel ridicat de abstractizare, este un subiect capabil să-și însușească în mod științific lumea. Cunoștințele științifice sunt structurate în sisteme coerente, conform unor reguli precise; aceste sisteme se numesc teorii științifice și împreună formează știința care este un mod de cunoaștere și un produd al acestui mod specific de cunoaștere.

            Gnoseologia este teoria generală a cunoașterii care arată cum este posibilă cunoașterea, indiferent de nivelul la care s-ar realiza și indiferent de structurile și capacitățile subiectului. Dar, întrucât cunoașterea științifică este nivelul superior de abordare a obiectului, ea a intrat treptat în obiectivul unei teorii filosofice specializate- epistemologia, în grecește însemnând episteme– știință, logos-studiu. Epistemologia este studiul critic al principiilor și rezultatelor diferitelor științe, destinat să determine originea lor logică, nu psihologică, valoarea și obiectivitatea lor. Referirile la știință sunt generale, abstracte, în termeni filosofici, deși exemplele sunt luate din științele particulare.

            Raporturile dintre gnoseologie și epistemologie sunt complexe. Din punct de vedere al  sferei gnoseologia cuprinde în domeniile sale epistemologia ca teorie a unui fel specific de cunoaștere, alături de estetică, logică etc.Din punct de vedere al conținutului epistemologia își întemeiază discursul său pe considerații filosofice generale, dar enunțurile sale se referă numai la posibilitatea Continue reading „Al. Florin ŢENE: Cunoașterea din perspectiva raportului dintre gnosologie și epistemologie”

Alexandru NEMOIANU: ,,Popi de țară și apărători de țară”

Într-un articol al său, marele teolog român Dumitru Stăniloae, arăta că o comunitate umană poate exista doar sub forma națiunii. Spunea marele teolog că omul este determinat, caracterizat, național și nu poate fi eliminata aceasta determinanta. Umanul pur nu există fără caracteristicile sale, adică cele naționale. A încerca să suprimi caracteristicile naționale ar fi tot una cu a încerca să schimbi, sau să “rectifici” lucrarea lui Dumnezeu. La cele arătate se mai adaugă o foarte semnificativă observație făcută de alt mare învățat, Sextil Pușcariu. El spunea că, “Ortodoxia noastră este cel mai sigur criteriu de diferențiere, căci noi (Românii) suntem singurul popor de limbă latină de credință ortodoxă. Această împerechere fericită de limba latină cu cele mai alese și autentice însușiri sufletești și spirituale Bizantine, ne conferă acea calitate specială, care face Neamul nostru unic. ”..”Poporul Român se bucură,datorită sintezei dintre latinitate și Ortodoxie de privilegiul unor însușiri spirituale și ale unei culturi unice, de un deosebit farmec.”

Aceste trăsături și această comoară, au fost cultivate și apărate mai ales de către clerul ortodox român și încă mai exact de către “popii de țară”.

În ultima vreme, a devenit foarte obișnuit să fie folosit, cu sens peiorativ, disprețuitor,termenul de ‘popă de țară”. Acest fel de a adresa noțiunea de “popa de țară” reflectă ignoranță și obrăznicie și este extrem de dureroasă pentru omul credincios. Încă mai mult pentru Romanul din spațiul ardealo-banatic. ”Popii de țară” au fost aceia care, în spațiul amintit, ardealo-banatic, au păzit identitatea duhovnicească și identitatea națională românească. Fiind una cu poporenii,încă mai mult, fiind “fratele trimis la carte” care viețuia și împărțea amarul și bucuria cu “fratele rămas la coasă”, ”popii de țară” au fost sfătuitorii la nevoie, exemplul de urmat și cei care, finalmente, asigurau sănătatea morală a satelor. Acolo unde “popa de țară” a fost vrednic,vrednic a fost tot satul.

În Banat și Ardeal, atunci când s-au aflat sub stăpânire străină, ’popii de țară” au fost cei care, cu trudă fără egal și cu enorme sacrificii personale, au ținut bisericile deschise, au întemeiat “școlile confesionale” cele care au făcut posibil învățământ în limba română,au promovat tradițiile naționale ale Românilor.Ei au fost cei care au limitat cancerul sectelor care a biciuit si biciuieste lumea. ”Popii de țară” erau unde a fost mai greu și tot ei au stat și în fruntea horelor. Fără exagerare se poate spune că datorită “popilor de țară” Românii și-au câștigat trăsăturile intime cele mai frumoase, care leagă demnitatea de modestie și modestia de eleganta. Răsplata lor a fost puțină sau de fel, și cel mai adesea a însemnat sărăcie, nerecunoștință ori marginalizare. În tot ce a fost gând bun și biruință românească a fost și trudă și adesea sângele unui “popă de țară”. Iar la asta să adăugăm că lucrarea cea bună a fiecărui “popa de țară” nu ar fi fost cu putință fără sacrificiul preotesei sale care, cel mai adesea, a fost umărul pe care a plâns și a primit mângâiere orice necăjit. În momentul de față categoria “popi de țară” cuprinde tot clerul Ortodox, de la Patriarh la monahul din munți. Iar “popii de țară” toți sunt acuma apărătorii de țară și Neam. Biserica Ortodoxă Română stă azi în linia întâia a apărării Credinței și Tradiției românești, a unității de Limba și Neam.

În aceste momente, mai mult decât oricând în istoria Neamului Românesc pe care o știm, ”popii de țară”, fără larmă, fără agitație, s-au așezat ca stâncă apărând ființa semnificativă a Neamului. Ignorând cu smerenie suprema jigniri și mojicii, venind nu numai din partea unor administrații și așezări statale care sunt supuse unor interese străine și insuflate de duh satanic, dar și ale unor rătăciți căzuți într-un soi de “răscolnicism” găunos, Patriarhia Ortodoxă Română, ”popii de țară”, au făcut și fac ceea ce trebuie. Din nou se dovedește un adevăr superb articulat de către marele scriitor german Ernst Junger, ”În situații în care cei mai deștepți eșuează, iar cei curajoși reflectează la o soluție, putem vedea uneori cum cineva dă liniștit un sfat drept, sau face ceea ce este bine. Atunci putem fi siguri că e vorba de un bărbat care se roagă.”

În împrejurările prin care trece și România și lumea, stări tulburi și primejdioase, când rânduielile se cutremură, când cei răi își arată colții veninoși, Patriarhia Ortodoxă a ales să facă tot ce este bun și de folos.

Patriarhia ajută în mod activ pe cei în nevoie, dă sfat și tărie celor slabi și mai ales înalță rugăciune de cerere de milă la Dumnezeu.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Popi de țară și apărători de țară””

Valeria CHIPERI: Poesis

Înainte de apus

 

Nu-mi e frică de apus, de cadavre-n chip angelic,
Este doar sfârșit de zi, este doar un gând simbolic.
Locul unde-s nesfârșite, ciclic,  amintirile;
Unde toți eroii lirici și exprimă stările;
Unde noi ne-am început, tainic, cugetările
Ca-nainte de apus să ne stilizam trăirile.

 

Înainte de a pus ți-am citit privirile.
Păstrează-mă în mintea ta azi și-n toate zilele.
Tu, copil al nemuririi, îmi vei ghida nopțile,
Eu am numai efemerul, număr diminețile.
Nu-mi e groază tragedia, depravarea sau pieirea,
Căci, la un apus de soare ți-am încredințat iubirea.

 

 

Tăcere

 

O mie de cuvinte ce au vrut să fie spuse,
O mie de dorințe invocate de mult dor…
De câte ori tăcerea le-a contemplat supuse
Sub așternutul lui octombrie ‘-n uitarea lor.

 

Trecut-au anii tainelor, cuvinte
Ce-au suprimat speranțe-n truda lor,
Au înghițit secrete, au construit morminte,
Șeolul alcamiei adânci a tuturor.

 

 

Și dacă

 

Și dacă soarele s-ar stinge
Și ochi-mi nu te-or mai vedea,
A’ mele gânduri ti-or atinge
Să-ți contureze pielea ta.

 

Continue reading „Valeria CHIPERI: Poesis”

Eugenia BUCUR: Nerostitele vise (versuri)

Suferința

 

Pătrunzătoare întindere de cuvinte

Dincolo de verde dincolo de flori

Acolo unde aducerile aminte

Sunt trecut prezent şi viitor

 

Lacrima construieşte scări înguste

Lumini ce uneori în zi nu se sting

Dând strălucire frumuseții ascunse

Ce până la Sfințenie deseori ajung

 

Greu se vede timpul pe amintire

Şi cerul ce întunecat se arată

Tu porți florile de colț în privire

Iar în minte bolta cu aur brodată

 

Unde e suferința e şi lumina

Şi speranța poate înfrunzeşte

Când pasul e oprit uneori în timp

Cuvântul în nemurire te zideşte

25.06.2020

 

 

Sânziene

 

Deschid brațele și-un gând de flori

De flori de sânziene şi în parfum

Cules din dor în răsarit de zori

Să vi-l aşez în covor pe al verii drum

 

Din lada de zestre azi am să scot

Cea mai dragă şi sfântă cămaşă

Dăruită din moşi strămoşi socot

Neamului din glia strămoşească

 

Flori de maci de sulfină de trandafiri

Stau în inimă din zori până seara

Cruci din cale şi solare în priviri

Să adun cu gingăşie în suflet țara

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Nerostitele vise (versuri)”

Valeriu DULGHERU: Al doilea val de deportare a românilor basarabeni

 „Ştiu, de bujori de câmp / Însângerat mi-e plaiul.

Ici pe pământ străin / Mă tem să nu-mi uit graiul”

 (Simion Plămădeală. Cântec de dor. Karaganda, Kazahstan, 5.05.1986)

 

Astăzi se împlinesc 71 de ani de la cel de-al doilea val de deportări – deportările de la 6 iulie 1949. În legătură cu acest trist eveniment un grup de autori au creat un film „Siberia din oase” despre drama a mii de români basarabeni deportați în Siberia, care va fi prezentat pe parcursul săptămânii pe postul de televiziune TVR.

https://www.ziarulnational.md/siberia-din-oase-un-film-despre-drama-a-zeci-de-mii-de-basarabeni-din-perioada-stalinista-prezentat-in-premiera-absoluta-la-tvr-moldova/

Această mare crimă a făcut parte dintr-un întreg lanț de acțiuni ale regimului de ocupație sovietic, care se încadrează în noțiunea de genocid:

  • Deportările de la 13 iunie 1941;
  • Războiul pornit tot de regimul sovietic în contextul teoriei leniniste despre revoluția mondială „Fie ca 90% din poporul rus să piară (doar că pe lângă poporul rus mai erau vreo 200 de popoare mici neruse), dar măcar 10% să ajungă la revoluția mondială” declara acest „mare umanist” V. Lenin;
  • Foametea organizată din a. 1946-47;
  • Colectivizarea forțată (1944-1951);
  • Deportările de la 6 iulie 1949.

Atât foametea organizată cât și deportările de la 6 iulie 1949 au fost acțiuni criminale întreprinse de regimul de ocupație sovietic pentru ai „îmblânzi” pe țăranii gospodari și ai „convinge” să intre în kolhozuri. Doar în satul meu de baștină de foamete au murit peste 500 de oameni (apr. 25%din populație(

În general, majoritatea ţăranilor basarabeni (cu excepţia celor fără pământ, care nu pot fi numiţi ţărani ci argaţi!) aveau o atitudine extrem de negativă faţă de kolhozuri. Iată doar unele păreri ale ţăranilor:  „…la noi, slavă domnului, kolhozul s-a desfiinţat şi noi iarăşi vom trăi pe vechi – individuali (nu ştia ţăranul ce fiară s-a apucat de capul lui – n.n.). În kolhoz nimeni nu doreşte să se înscrie…” (s. Chircani, jud. Cahul). „…La noi organizează kolhoz, însă nimeni nu doreşte să se înscrie…” (s. Larga, jud. Cahul). Documentul mai conţine încă 19 opinii ale ţăranilor.

Dacă deportările din 1940-41 au fost mai mult o ofensivă politică a regimului comunist de ocupaţie, atunci foametea din 1946-47 şi marea  deportare din 1949 au avut, în special, un caracter economic. Foametea din 1946-1947 a accelerat colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti. Astfel dacă la 1 iulie 1946, în Republică existau 2 kolhozuri atunci la 1 iulie 1947 – deja 146, crescând în 1948 până la 46958, iar în ianuarie-septembrie 1949 (în special după marea deportare de la 6 iulie 1949!) – de la 89791 la 330489. În conformitate cu hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS, din 17 august 1947, Biroul CC şi guvernul republican au adoptat decretul despre depistarea, în judeţe, a gospodăriilor „chiabureşti” şi impozitarea lor. „Acest lucru este adevărat (deportarea) mai ales în ceea ce priveşte efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie-noiembrie 1949, cota gospodăriilor ţărăneşti care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie 1951…Un efect scontat al deportării din 1949 a fost înregimentarea accelerată şi masivă a ţăranilor în kolhozuri, aşa-numita colectivizare, sau „ofensiva decisivă a socialismului asupra satului” dintre Prut şi Nistru. Legarea ţăranului de glia kolhoznică, prin dictatul regimului bolşevic, a avut drept urmare lichidarea proprietăţii private şi pierderea sentimentului de iniţiativă economică la sate, desţărănirea şi dezmoştenirea clasei ţăranilor. Odată cu încheierea colectivizării, a fost instituit un mecanism special al relaţiilor de producere şi repartiţie, care permitea statului sovietic să controleze în totalitate producţia agricolă, ţăranii primind de la stat doar minimul necesar pentru a supravieţui şi a munci din greu pe terenurile kolhoznice” (Raportul Comisiei pentru aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Noldova”.

Chiar şi după această foamete straşnică, puţini ţărani doreau să între în colhoz. La data de 1 iulie 1948, în kolhozuri erau cuprinse doar 11,7% din toate gospodăriile ţărăneşti. Pentru a-şi îmbunătăţi indicii, ştabii partiinici au început pregătirea celei de a doua mari deportări. Într-un raport al Ministerului Afacerilor Interne al RSSM din 12 octombrie 1948, adresat ministrului de interne al URSS, Kruglov, se menţiona că în decurs de doi ani şi jumate organele MAI au tras la răspundere penală 44160 de oameni, din care în 1946 – 15550, în 1947 – 21707 şi în prima jumate a anului 1948 – 6903 oameni. În majoritatea cazurilor pentru nedorinţa de a intra în kolhoz, pentru neachitarea birurilor insuportabile etc.

La 28 iunie 1949, când se celebrau nouă ani de la „eliberarea” Basarabiei (iunie 1940), Consiliul de Miniştri al RSSM adoptă Hotărârea cu caracter strict secret nr. 509 (bun cadou pentru românii basarabeni!) “Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSSM a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor, care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”, la care se anexează 67 de liste cuprinzând 11342 familii (un număr mai mare deci decât cel aprobat de Biroul Politic al CC al PC(b)US), cu indicaţia de a se încredinţa Ministerului Securităţii Statului sarcina „înfăptuirii tuturor acțiunilor în legătură cu deportarea chiaburilor”. Bun cadou, n-ai ce spune. În realitate, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, au fost deportate „pe vecie” în cadrul Operaţiunii „Iug” („Sud”) în jur de 36000 persoane (9864 bărbaţi, 14300 femei şi 11889 copii). Basarabenii au fost deportaţi în diverse lagăre ale Gilagului sovietic Siberia (Kurgan, Tiumeni, Irkutsk, Habarovsk) şi în Kazahstan (Aktiubinsk, Jambul şi Kazahstanul de Sud). Și din satul meu de baștină au fost deportate „…6 dintre cele mai harnice familii carpeștene ce au mai rămas după deportările din 1940-41 și 1944-49 și anume Ghiță și Pelaghea Dănălache, Țăpordei, Postu, Tiron, Chiperi” (V. Bălan. A baștinei eternă amintire). Numărul deportaților ar fi fost mult mai mare dacă o bună parte din intelectualitate, gospodar, nu s-ar fi refugiat în a. 1944 (având experiența amară și exemplul viu din prima ocupație a Basarabiei la 28 iunie 1940) în România. Câți basarabeni au devenit mari intelectuali în Țară.

Doamne, câte râuri de lacrimi s-au scurs, câte familii distruse, câte suflete mutilate de copii se ascund în spatele acestor cifre şi rapoarte seci. Executorii acestor crime împotriva umanităţii trebuie să fie cunoscuţi publicului larg. Iată doar unele nume ale celor care au planificat şi realizat acest genocid:

  1. General-maior Mordoveţ Iosif Lavrentievici – ministrul securităţii de stat al RSSM;
  2. General-maior Ermolin Ivan Ilici – responsabil al MSS al URSS;
  3. Colonel Kolotuşkin Alexandr Alexeevici – viceministrul de personal al securităţii de stat al RSSM;
  4. Colonel-locotenent Ostreacov Serghei Zaharovici – şeful ştabului conducerii operaţiunii;
  5. Maior Iacovlev – şeful secţiei nr.2 a MSS al RSSM;
  6. Căpitan Şvarţman Lev Zinovievici – şef sector secţie nr.2 MSS al RSSM;
  7. Locotenent Mordoveţ Leonid Iosifovici – responsabil operativ superior al secţiei nr.2 a MSS al RSSM (fiul ministrului I. Mordoveţ!).

În total – 30 de persoane, care au participat la conducerea nemijlocită a aşa-numitei „operaţiunii”. Observaţi în această listă vreun nume de basarabean, fie şi coadă de topor? Nu. Încă o dovadă că regimul sovietic a fost unul de ocupaţie.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Al doilea val de deportare a românilor basarabeni”

Alexandrina TULICS: Iubiri, tristeți de vară

…credeam că numai eu, mă trezeam cu ochii și gândul pe nuc, acolo unde era ‘camera de zi ‘a șederii mele la bunic.

 Acolo mă suiam în pijama, cu dorul de miez de nucă și cântat, de dezmierdat păsările imitându-le dar mai ales cântând cât mă ținea vocea, repetând pe marea scenă verde, cu miros de iod, înțepător,unde mă credeam artistă.

De acolo culegeam informațiile ‘cine mai trecea pe drum ‘ și le vărsam bunicului neatent la noutățile zilei.

Nucul mă ținea pe crengile-i ca pe mâini de mamă dar mai ales bunică, pe care aș fi vrut-o în fiecare vacanță.

După poveștile spuse despre dânsa, mă duceam câteodată și o căutam după ușile încăperilor șopțindu-i chemări dulci doar de mine și ea știute.. să vină să ne gătească, spele dar mai ales să mă țină în brațe… în brațe, brațe, brațe…

 

Iartă-mă

Iartă-mă-n cântarea goală,
fără har și rugăciune,
Fără bucuria-Ți- sfântă,
dar bogată în tăciune,

Îartă-mă în bucurie,
Când nu vine de la Tine,
Iartă-mă în cântărire
De-s ușoară în vorbire.

Iartă-mă în soare, pâine,
Apă, fără mulțumire,
Iartă-mi caria-n cârtire,
Și de secetă-n iubire.

Iartă-mă-n copii și pace,
în iubirea cea știrbită,
Scapă-mă de înălțarea,
Ce mă face mulțumită.

Iartă-mă de ‘pietre-n mână’
în privire și-n gândire,
Dă-mi iubirea și dorința,
Să m-asemăn doar cu Tine.

 

La cruce

M-am așezat sub cruce
și-am plâns miresmi-salcâm,
cu felinarele castanilor,
lacrimi de ceară,
ce curg din rănile-Ți,
făcute de nebuni.
Cu mierea albinelor
aș vrea să Te alin;
Bujori cu-obrajii palizi
sub cruce să îi pun,
cu iarba ce-Ți jelește
din rănile făcute,
și-un stol de păsărele,
în foc, un vânticel să-Ți sufle.
Continue reading „Alexandrina TULICS: Iubiri, tristeți de vară”

Galina MARTEA: Rodica Elena Lupu – producătoare de antologii notabile

Este cunoscut faptul că scriitoarea și editoarea Rodica Elena Lupu realizează lucruri foarte frumoase întru completarea continuă a literaturii române, dar și întru îmbogățirea patrimoniului cultural român. Aceasta este o acțiune notabilă în arta scrisului, dezideratul fiind exprimat în mod real prin producerea de opere literare de o pondere aparte. În cazul dat ne vom  referi la culegeri de lucrări reprezentative, așa numitele Antologii, în care sunt prezente operele literare ale scriitorilor români din toată lumea. Așa fiind, Rodica Elena Lupu, scriitoare renumită din România, dar și editor suficient de talentat, valorifică în mod sistematic domeniul literar-editorial, în rezultat oferind produse și servicii de înaltă calitate. Având această oportunitate și activând cu mare iscusință în domeniul respectiv, Domnia sa produce în mod nespus de activ valori literare care sunt atât de necesare ființei umane în dezvoltare. Aceste lucruri sunt realizate prin intermediul Editurii „Anamarol” din București, director și editor fiind Rodica Elena Lupu, la rândul ei deținând și titlul onorific de Doctor Honoris Causa; având în palmares și titulatura de academician, scriitor, poet, romancier, eseist, publicist, jurnalist cultural, antologator, manager.

Cu experiența corespunzătoare, distinsa scriitoare și editoare pune la dispoziția cititorului antologii de valoare, cu conținuturi interesante și titluri foarte sugestive, iar coautorii acestor lucrări sunt scriitori de mare calibru din cultura română și cea universală, aceștea abordând genuri literare prin poezie, proză, eseu. Printre scriitorii celebri (dar și mai puțin cunoscuți) ce fac parte din antologiile elaborate și coordonate de Rodica Elena Lupu se regăsesc: Nicolae Iorga, Octavian Goga, Mihai Eminescu, Martha Bibescu, Emil Cioran, Aristide Buhoiu, Lucian Blaga, Nicolae Manolescu, George Coșbuc, Ana Blandiana, Ion Brad, Ion Dodu Bălan, Nicolae Dabija, Radu Cârneci, Ion Luca Caragiale, Adrian Păunescu, Nicolae Georgescu, George Topârceanu, Rodica Elena Lupu, Dan Bodea, Octavian Ursulescu, George Roca, Mihai Manolescu, Sergiu Găbureac, Corneliu Vadim Tudor, Nelu Danci, Carmen Aldea Vlad, Ioan Alexandru, Cristian Petru Bălan, Cezarina Adamescu, Galina Martea, Elena Bolânu, Ovidiu Dumitru, Rareș Borlea-Raoul, Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Neluța Stăicuț, Constantin Maronescu, Adina Velcea, Maria Petrescu, Isabela Bianca Neagu, Anabell Vilar, precum și mulți alții. Deci, în dezbatere pot fi specificate antologiile de poezie: „Carmen” volumele I-XXVII; „Întâlnirea poeților”/„L’incontro dei poeti” – lirică multilingvă, volumele I-V; „Simfonia poeziei”/„The symphony of poetry” – lirică multilingvă, volumele I-IV; „Metamorfoză” – volumele I-XIV; și antologiile de proză: „Verba Volant, Scripta Manent” – volumele I-XX; „Unire în cuget și-n simțiri” Apulum-Bălgrad-Alba Iulia-1 Decembrie 1918-1 Decembrie 2018 – 100”; „Oameni, fapte și idei” – volumele I-VIII; lucrările în cauză reprezentând în sine lumina viabilă pentru cultura unui popor sau, cu alte cuvinte, cuprinsul notabil  ce completează și îmbogățește neîntrerupt cultura omului, cultura unei societăți și, nu în ultimul rând, cultura literaturii române. Prin polivalență, atât antologiile lirice, cât și antologiile de proză sunt acele opere de artă care prin valoarea lor multiplă emană unde sonore de o rezonanță aparte ce captivează ambientul literar. Expresivitatea acestora nu este altceva decât însușirea unei coordonări bine controlată, însoțită de un proiect ordonat în operații, predestinat atingerii unui scop concret. Antologiile de proză „Verba Volant, Scripta Manent”, „Oameni, fapte și idei” unesc în sine tot ceea ce este demn de apreciere și respect, simbolizând cuprinsul unei munci asidue întru culturalizarea poporului român, imaginea reală fiind Editura „Anamarol” din București – fondator, director și editor Rodica Elena Lupu.

Cu prezența unor scriitori renumiți, dar și mai puțin renumiți, conținutul tuturor antologiilor elaborate de editorul Rodica Elena Lupu sunt o bogăție spirituală, o bogăție istorică, o comoară de informații cu analize în diverse genuri literare. Diversitatea colecțiilor editate se prezintă ca un adevărat tezaur spiritual al culturii românești. Dacă să ne referim la unii scriitori prezenți în antologii, atunci o vom remarca pe Martha Bibescu (n.28.01.1889 – d.28.11.1973, Paris, scriitoare franceză de origine română), Domnia sa fiind o prezență fascinantă în lumea intelectualității universale și în viața publică europeană, numele său fiind și sub preudonimul Lucile Decaux – una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene a secolului XX pentru talentul său literar, pentru frumusețea și inteligența sa uimitoare care a produs o impresie puternică asupra unor mari personalități precum Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery. Iar dacă să ne referim la personalitatea distinsului Nicolae Iorga, atunci vom remarca și mai mult importanța acestor antologii publicate în cadrul Editurii „Anamarol” (editor Rodica Elena Lupu) și, la rândul nostru, vom avea în plus o sursă de informare din care ne vom putea documenta și mai mult despre creația literară și științifică a acestui mare scriitor, care s-a referit la domeniul istoriei medievale, folozofiei, științelor umanistice, lingvisticii, filologiei, dramaturgiei etc. Cu o deosebită prioritate, în majoritatea antologiilor de poezie este prezent renumitul poet Mihai Eminescu, personalitate universală, geniul literaturii române, poezia eminesciană fiind tradusă în 85 de limbi, iar poemul „Luceafărul” a fost recunoscut în anul 2009 de The World Records Academy ca cel mai lung poem de dragoste scris vreodată. Un alt nume de autoritate din culturală românească este Ion Dodu Bălan (profesor universitar, critic şi istoric literar, folclorist, poet și prozator), care este prezent cu renumitele lucrări „La politique culturelle en Roumanie” şi „A Concise History of Roumanian Literature”. Cu referire la Nicolae Manolescu, renumit critic și istoric literar în arta scrisului românesc contemporan, Ambasadorul României la UNESCO și Președintele Uniunii Scriitorilor din România – este o prezență distinsă în cuprinsul antologiilor susmenționate. Imaginea tuturor antologiilor respective sunt onorate și de prezența renumitei scriitoare Ana Blandiana, lucrările sale fiint traduse în 26 de limbi, fondatoare la reîntemeierea Centrului PEN din România în 1990, deținătoare a Premiului Literar Internațional „Gottfried von Herder” în anul 1982. Cât despre doctorul în ştiinţe istorice Dan Bodea (membru al USR), scriitorul își dedică lucrările prin poezie, eseistică, analize literare și științifice. Un loc aparte în antologiile prezente îl ocupă și scriitorul Ion Brad (diplomat, poet, eseist, romancier, memorialist, traducător și scriitor român, între anii 1973-1982 fiind ambasadorul României în Grecia), Domnia sa publicând poezie şi proză. În paginile antologiei „Verba Volant, Scripta Manent” ne întâlnim și cu marele ziarist, realizator de televiziune și scriitor Aristide Buhoiu, Domnia sa a fost unul dintre cei mai cunoscuti realizatori de televiziune în perioada de dinainte de 1989, între anii 1976-1983 devenind celebru prin realizarea ciclului de reportaje „Drumuri Europene”, difuzat de postul național de televiziune TVR. O altă personalitate distinctă a neamului românesc prezentă în antologiile lirice este poetul, eseistul, traducătorul, jurnalistul literar și editorul Radu Cârneci, considerat de criticii literari „Poetul iubirii”, unul dintre cei mai reprezentativi poeți români ai perioadei postbelice și postcomuniste. În multiplele antologii un loc aparte este rezervat și pentru celebrul scriitor și filozof român Emil Cioran, opera marelui gânditor fiind bazată pe acțiunile ființei umane și anume: păcatul originar, rostul plin de suferință a istoriei umane, despre civilizație, percepția însușirilor negative, despre sensul credinței, despre idei absolute, etc. În rândul marilor scriitori români contemporani este prezent și Nicolae Dabija (din Basarabia, academician, poet, romancier, eseist, istoric literar, redactor șef al revistei „Literatura şi Arta”), emblematic pentru generaţia şaptezecistă basarabeană, scriitorul care evocă tema totalitarismului, a deportărilor forțate din Basarabia și Nordul Bucovinei din anii 1940-1953. Cât despre Nicolae Georgescu (renumit eminescolog, critic literar și cercetător, dr., prof.univ., savant, scriitor, membru al USR), Domnia sa scrie nespus de mult despre viața și opera lui Eminescu, cât și despre opera literară a multor scriitori români consacrați. Despre Nichita Stănescu, renumit poet, scriitor și eseist român, care în anul 1977 a fost propus la Continue reading „Galina MARTEA: Rodica Elena Lupu – producătoare de antologii notabile”

Paul LEIBOVICI: Bijuterii

Despre omul-poeta carea a răzbătut în cele mai intolerente vremuri și a ajuns pe pămîntul Sfânt –MARIA GĂITAN-MOZES –s-a scris și se va scrie peste ani. Poezia acestei Doamne nongenare are  valoare literară și estetică cît și o conturare particulară. Arta poetico-estetică a versurilor din culegerea ,,IDENTITATE,, este  universală, modernă și estetică; un volum care e un corp distinct. Poeziile pe care le-am citit  și recitit – din scoarță în scoarță – conțin subiecte izvorâte din actualitatea epocii trăite cu intensitate. În același timp numeroase creații le consider de  valoare literară atât prin conținut, estetica  cât și prin modestia exprimărilor poetei. Adevărate bijuterii cu valori reale-universale. Doamna Maria Găitan-Mozes, poeta care ne-a dăruit, nouă lectorilor, iubitorilor de poezie autentică cartea ,,IDENTITATE,, a cărei conținut constă din 75 de perle. Desigur, valoarea socială și estetică, care odată cu trecerea vremii, rezistența lor, frumusețea, limpezimea se dovedesc înscriidu-se în marea colecție a ,,adevărului denetăgăduit ,,.

O primă cunoștiință cu distinsa poetă, n-am realizato personal ci prin intermediul prietenului meu istoricul Dr. Șlomo Leibovici-Laiș. Fixasem o întîlnire, care trebuia să aibe loc în biroul de pe Alenby, la orele amezii. Eram c-am pe la jumătate drumului cînd am primit un telefon :-sînt foarte ocupat ,vino peste o oră;servește o cafea între timp și voi reveni cu chemarea. Cînd am intrat în birou ,privirea lui Șlomo era răvășită,foile manuscrisului frumos așezate într-un dosar pe care scria,,POEZII în traducerea…La drept vorbind ,nu cunoșteam această nouă pasiune a sa ,,poezia,,.Desigur privirile s-au întîlnit .El a zîmbit ,ghicindu-mi gîndurile,întrebările.

-Poeziile din fața ta sunt ale unei ola Hadașa …d-na Maria Găitan-Mozes…la care adăugă: citește !!

Anii au trecut …la o Adunare a scriitorilor am avut onoarea și plăcerea de a fi prezentat de către răposatul Saul Carmel –Președintele Uniunii Scriitorilor de limbă română ….și de atunci o tot lecturez această frumoasă, curgătoare poezie.

Poeta deține o biografie –îmi permit să o denumesc ,,multi coloră,, care străbate atât prin locul de unde a pornit-o Basarabia, trecînd prin locul unde s-a afirmat ,,dentîia-și dată,, București,, și alăturăndu-se soțului z.l., trăind pe pămîntul sfânt al ISRAELULUI. A pornit-o dintr-un sat basarabean, unde a cunoscut viața grea, aspră încă din copilărie, dar și frumusețea cântului sătesc, autenticitatea exprimării limpezi ca și apa pârâului care trecea lină, strălucitoare prin sat.

A ajuns la Bucureștiul  anilor comunismului studiind la ,,Școala de literatură,, avînd colegi și profesori de valoare literară. Iar tânăra Maria, avînd harul poeziei s-a afirmat. Secretul identității personale îl descoperi din prima pagină ,,gata de zbor-cu aripi și vise,,. Cu ele îndrăznesc să mă avînt ….O primă lansare ,,din zbor,, s-a datorat poetei Veronica Porumbacu, care descoperindu-i talentul, sclipirile unei poete autentice și originale, a încurajat-o publicându-i primele versuri. …Și uite așa, treptat, treptat poeta de o modestie proverbială descoperă ,,portocalii din livezi / și nisipurile –ncinse. A pășit optimistă căci: ne-a rîs /cerul albastru/ și copii la fereastre (Împreună). Perechea Mozes au cunoscut viața de olimi hadașim ca  mulți dintre noi. Optimismul, munca și credința se reflectă  în poezia ,,Voit,,: îndrăznesc să mă chem /și să fiu ./Și m-alătur /voit/ de neamul tău/ISRAEL…

Citind și recitind cele 150 de pagini ale culegerii  de versuri care constă în 75 de titluri, am impresia recitirii, cu fiecare poezie a unei povestiri a vieții bogate pline de hârtoape dar și de satisfacții. Continue reading „Paul LEIBOVICI: Bijuterii”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: În acest labirint….!

În acest labirint….!

 

In acest labirint literar,

S-au rătăcit și îngerii,

Crezând că-s în biserici,

Intrau încet pe valea plângerii!

 

A fi poet înseamnă

A coborâ în tine,

Să cauți acea perlă de-adevăr,

Acea lumină lină ce lumea o susține!

 

A cânta de drag de bani,

Burdușit de mărfuri și arginturi,

E rătăcirea ce ne pierde,

Pe calea fără țintă prin triste labirinturi!

 

Să fugi de sacul plin cu bani,

Fii mulțumit cu pâinea frântă de Hristos,

Și ai să fii cel fericit,

Găsind calea iubirii vei fi mai sănătos!

 

Și a mai zis  adesea  Sfântul,

De vrei să faci o casă pentru mine,

Tu omule născut din duhul meu,

Zidește-o la-nceput în inima din tine!

–––––––––––––

Ioan Miclău-Gepianu

CRINGILA, Australia

28 august, 2017

Florentina SAVU: Sunt fluture albastru (versuri)

SUNT FLUTURE ALBASTRU

 

Sunt fluture albastru
Și dorul mi-este frânt,
Dorit îmi e dezastru’
Aici chiar pe pământ,

Nu pot să mai fiu liber
Și zarea s-o iubesc,
Nu pot să ating cer,
Simt cum mă prăpădesc,

De trupul meu fragil
Legat mi-e un pietroi,
La fel ca și-un copil,
Sub greu-i mă îndoi,

Albastrul mi se curmă,
Din aripi curge praf,
În sufletu-mi se-adună
Zvon de păgân perdaf,

Cuvinte certărețe
Și-o ură de nestins,
Mi-s visurile crețe
Durerea m-a învins!

Trag piatra după mine
Cu tot efortul meu,
De ce nu mă susține
Astăzi nici Dumnezeu?

Scări ‘nalte-mi ies în cale,
Alt drum nu văd deloc,
M-oi prăbuși la vale
Cu stânca grea cu tot!

Mă rog de o-ntâmplare
Să vină de oriunde,
Să-mi taie sfoara care
Tot trupul mi-l cuprinde,

Să mă eliberez
Și zborul să-mi reiau
Și-un cânt să fredonez
Și energii să-mi iau,

Să-not prin Univers
Cu străluciri pe aripi,
Să scap de orice stres,
De toate cele patimi!

Eu sunt ca o părere,
Ca un gând peste viață,
De ce atâta fiere
Și-un trai ca de paiață?

De ce pe lumea asta
Se pun frâne aiurea
Iar celui slab năpasta
I-ntunecă privirea?

Cât să mai care poate
Atâtea greutăți?
Datori suntem c-o moarte
Bogați și sărăntoci,

Nimic n-om lua cu noi
Din tot ce am clădit,
S-o ruina printre ploi
Cu dorul tot murit!

Ura nu-și are rostul,
Robia nu e demnă;
Iubirea-i adăpostul
De patria eternă!

Trupul mi se frânge,
Și inima mă doare,
Lacrima-mi se scurge,
Și lac sunt de sudoare!

Doamne, de m-auzi,
Te rog ia-mi greutatea,
Mai du-mă prin livezi,
Și ia-mi singurătatea!

Un fluturaș eu sunt,
Trăi-voi prea puțin,
Mă voi pierde prin vânt
Cu-al meu ușor suspin!

Clipele-mi sunt ani
Și anii îmi sunt vise,
Dar dacă nu am fani
Toate îmi cad ucise!

Sunt un albastru dor
Și-s înfrățit cu zarea,
Știu că treptat mor
Dar curmați-mi jalea,

Luați-mi greutatea
Care mă ucide,
Iubesc libertatea
Și zarea, cât cuprinde!

Printre stele eu vreau
Ca să mă regăsesc,
Și noi puteri să-mi iau
De drag ca să trăiesc

Și să duc veșnicia
Ca pe un fulg de vis,
Să îmi capăt tăria
Și un etern permis,

Să pot zbura-n tot locul,
Aripi să nu se frângă,
Luați-mi nenorocul
Și clipa cea nătângă,

Iar greutăți și scări
Rămână simple teste,
Pierdute prin uitări
Sau chiar într-o poveste!

REALITĂȚI

Mare-i jalea neamului,
Ca adâncul vadului,
A așteptat zeci de ani
Să aibă trai mai uman

Și-așteptând a sărăcit,
Și atâția au murit
Ori au luat drumuri străine
Pentr-un colț mai bun de pâine,

Continue reading „Florentina SAVU: Sunt fluture albastru (versuri)”