Într-un articol al său, marele teolog român Dumitru Stăniloae, arăta că o comunitate umană poate exista doar sub forma națiunii. Spunea marele teolog că omul este determinat, caracterizat, național și nu poate fi eliminata aceasta determinanta. Umanul pur nu există fără caracteristicile sale, adică cele naționale. A încerca să suprimi caracteristicile naționale ar fi tot una cu a încerca să schimbi, sau să “rectifici” lucrarea lui Dumnezeu. La cele arătate se mai adaugă o foarte semnificativă observație făcută de alt mare învățat, Sextil Pușcariu. El spunea că, “Ortodoxia noastră este cel mai sigur criteriu de diferențiere, căci noi (Românii) suntem singurul popor de limbă latină de credință ortodoxă. Această împerechere fericită de limba latină cu cele mai alese și autentice însușiri sufletești și spirituale Bizantine, ne conferă acea calitate specială, care face Neamul nostru unic. ”..”Poporul Român se bucură,datorită sintezei dintre latinitate și Ortodoxie de privilegiul unor însușiri spirituale și ale unei culturi unice, de un deosebit farmec.”
Aceste trăsături și această comoară, au fost cultivate și apărate mai ales de către clerul ortodox român și încă mai exact de către “popii de țară”.
În ultima vreme, a devenit foarte obișnuit să fie folosit, cu sens peiorativ, disprețuitor,termenul de ‘popă de țară”. Acest fel de a adresa noțiunea de “popa de țară” reflectă ignoranță și obrăznicie și este extrem de dureroasă pentru omul credincios. Încă mai mult pentru Romanul din spațiul ardealo-banatic. ”Popii de țară” au fost aceia care, în spațiul amintit, ardealo-banatic, au păzit identitatea duhovnicească și identitatea națională românească. Fiind una cu poporenii,încă mai mult, fiind “fratele trimis la carte” care viețuia și împărțea amarul și bucuria cu “fratele rămas la coasă”, ”popii de țară” au fost sfătuitorii la nevoie, exemplul de urmat și cei care, finalmente, asigurau sănătatea morală a satelor. Acolo unde “popa de țară” a fost vrednic,vrednic a fost tot satul.
În Banat și Ardeal, atunci când s-au aflat sub stăpânire străină, ’popii de țară” au fost cei care, cu trudă fără egal și cu enorme sacrificii personale, au ținut bisericile deschise, au întemeiat “școlile confesionale” cele care au făcut posibil învățământ în limba română,au promovat tradițiile naționale ale Românilor.Ei au fost cei care au limitat cancerul sectelor care a biciuit si biciuieste lumea. ”Popii de țară” erau unde a fost mai greu și tot ei au stat și în fruntea horelor. Fără exagerare se poate spune că datorită “popilor de țară” Românii și-au câștigat trăsăturile intime cele mai frumoase, care leagă demnitatea de modestie și modestia de eleganta. Răsplata lor a fost puțină sau de fel, și cel mai adesea a însemnat sărăcie, nerecunoștință ori marginalizare. În tot ce a fost gând bun și biruință românească a fost și trudă și adesea sângele unui “popă de țară”. Iar la asta să adăugăm că lucrarea cea bună a fiecărui “popa de țară” nu ar fi fost cu putință fără sacrificiul preotesei sale care, cel mai adesea, a fost umărul pe care a plâns și a primit mângâiere orice necăjit. În momentul de față categoria “popi de țară” cuprinde tot clerul Ortodox, de la Patriarh la monahul din munți. Iar “popii de țară” toți sunt acuma apărătorii de țară și Neam. Biserica Ortodoxă Română stă azi în linia întâia a apărării Credinței și Tradiției românești, a unității de Limba și Neam.
În aceste momente, mai mult decât oricând în istoria Neamului Românesc pe care o știm, ”popii de țară”, fără larmă, fără agitație, s-au așezat ca stâncă apărând ființa semnificativă a Neamului. Ignorând cu smerenie suprema jigniri și mojicii, venind nu numai din partea unor administrații și așezări statale care sunt supuse unor interese străine și insuflate de duh satanic, dar și ale unor rătăciți căzuți într-un soi de “răscolnicism” găunos, Patriarhia Ortodoxă Română, ”popii de țară”, au făcut și fac ceea ce trebuie. Din nou se dovedește un adevăr superb articulat de către marele scriitor german Ernst Junger, ”În situații în care cei mai deștepți eșuează, iar cei curajoși reflectează la o soluție, putem vedea uneori cum cineva dă liniștit un sfat drept, sau face ceea ce este bine. Atunci putem fi siguri că e vorba de un bărbat care se roagă.”
În împrejurările prin care trece și România și lumea, stări tulburi și primejdioase, când rânduielile se cutremură, când cei răi își arată colții veninoși, Patriarhia Ortodoxă a ales să facă tot ce este bun și de folos.
Patriarhia ajută în mod activ pe cei în nevoie, dă sfat și tărie celor slabi și mai ales înalță rugăciune de cerere de milă la Dumnezeu.
Cu nesfârșita emoție, recunoștință și cutremur să ne gândim la “popii de țară” care, în Bisericile închise de administrațiile năucite și rele, singuri, în fața altarelor înalță rugăciune și aduc Jertfa cea fără de sânge. În acele clipe, acești “popi de țară”, își pun sufletul pentru toți și fiecare dintre noi. Să nu uităm asta și să le fim recunoscători.
Biserica Ortodoxă Română și Neamul Românesc au trecut prin multe clipe grele, vor trece și prin această criză. Dar condiția de a trece cu bine este una: să stăm cu toții neclintiți în jurul Ortodoxiei Românești, singura posibilitate de mântuire pentru Neamul Românesc.
Din nou se cuvine să știm bine ca acești “popi de țară “și apărători de țară”, adică cei care alcătuiesc ierarhia și clerul Patriarhiei Ortodoxe Romane, de la Patriarh la călugarii sihastri (fie ca Bunul Dumnezeu să-i dăruiască mai departe Neamului nostru), sunt între acei mărturisitori de credință și prigoniți pentru credință despre care,în vorbe de foc glăsuiește Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor: ”Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, în munți, în peșteri și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, care pentru credința lor, au fost de pomenire, n-au primit ce le fusese făgăduit. Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, că ei să nu ia fără noi desăvârșirea”(Sf.Pavel,Evrei,11,38-40).
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
6 iulie 2020