SUNT FLUTURE ALBASTRU
Sunt fluture albastru
Și dorul mi-este frânt,
Dorit îmi e dezastru’
Aici chiar pe pământ,
Nu pot să mai fiu liber
Și zarea s-o iubesc,
Nu pot să ating cer,
Simt cum mă prăpădesc,
De trupul meu fragil
Legat mi-e un pietroi,
La fel ca și-un copil,
Sub greu-i mă îndoi,
Albastrul mi se curmă,
Din aripi curge praf,
În sufletu-mi se-adună
Zvon de păgân perdaf,
Cuvinte certărețe
Și-o ură de nestins,
Mi-s visurile crețe
Durerea m-a învins!
Trag piatra după mine
Cu tot efortul meu,
De ce nu mă susține
Astăzi nici Dumnezeu?
Scări ‘nalte-mi ies în cale,
Alt drum nu văd deloc,
M-oi prăbuși la vale
Cu stânca grea cu tot!
Mă rog de o-ntâmplare
Să vină de oriunde,
Să-mi taie sfoara care
Tot trupul mi-l cuprinde,
Să mă eliberez
Și zborul să-mi reiau
Și-un cânt să fredonez
Și energii să-mi iau,
Să-not prin Univers
Cu străluciri pe aripi,
Să scap de orice stres,
De toate cele patimi!
Eu sunt ca o părere,
Ca un gând peste viață,
De ce atâta fiere
Și-un trai ca de paiață?
De ce pe lumea asta
Se pun frâne aiurea
Iar celui slab năpasta
I-ntunecă privirea?
Cât să mai care poate
Atâtea greutăți?
Datori suntem c-o moarte
Bogați și sărăntoci,
Nimic n-om lua cu noi
Din tot ce am clădit,
S-o ruina printre ploi
Cu dorul tot murit!
Ura nu-și are rostul,
Robia nu e demnă;
Iubirea-i adăpostul
De patria eternă!
Trupul mi se frânge,
Și inima mă doare,
Lacrima-mi se scurge,
Și lac sunt de sudoare!
Doamne, de m-auzi,
Te rog ia-mi greutatea,
Mai du-mă prin livezi,
Și ia-mi singurătatea!
Un fluturaș eu sunt,
Trăi-voi prea puțin,
Mă voi pierde prin vânt
Cu-al meu ușor suspin!
Clipele-mi sunt ani
Și anii îmi sunt vise,
Dar dacă nu am fani
Toate îmi cad ucise!
Sunt un albastru dor
Și-s înfrățit cu zarea,
Știu că treptat mor
Dar curmați-mi jalea,
Luați-mi greutatea
Care mă ucide,
Iubesc libertatea
Și zarea, cât cuprinde!
Printre stele eu vreau
Ca să mă regăsesc,
Și noi puteri să-mi iau
De drag ca să trăiesc
Și să duc veșnicia
Ca pe un fulg de vis,
Să îmi capăt tăria
Și un etern permis,
Să pot zbura-n tot locul,
Aripi să nu se frângă,
Luați-mi nenorocul
Și clipa cea nătângă,
Iar greutăți și scări
Rămână simple teste,
Pierdute prin uitări
Sau chiar într-o poveste!
REALITĂȚI
Mare-i jalea neamului,
Ca adâncul vadului,
A așteptat zeci de ani
Să aibă trai mai uman
Și-așteptând a sărăcit,
Și atâția au murit
Ori au luat drumuri străine
Pentr-un colț mai bun de pâine,
Familii s-au destrămat,
Membri multor au clacat,
Pretutindeni foc și jale
Și tot sărăcie-n cale!
Mai marii, puși de noi sus,
Cu minciuni mereu ne-au dus
Și ne-au vândut părți din țară
Veneticilor de-afară,
Ne-au vândut glie și vatră,
Ne-or vinde piatră de piatră,
Ne vând codri rând pe rând,
Rămân munții suspinând,
Curent, gaze, bogății
La străini sunt avuții,
Noi…doar cu buza umflată,
Sclavi la ei ca și-altădată…
S-au dus vremurile bune
Când eram stăpâni pe grâne,
Când eram stăpâni pe aur
Și îi eram vieții faur…
Plâng copiii prin cocioabe,
În hambar n-au nici trei boabe,
De fapt nu au nici hambar
Că l-au transformat în jar,
Plâng codri și plâng câmpii,
Plâng cei plecați de pe glii,
Plâng bătrânii părăsiți
Mulți prin case-s morți, găsiți,
Plânge soarele pe cer,
Iarna plâng case de ger,
Bolile ne invadează
Țara parcă dormitează,
Energia și-a pierdut,
Speranța îi este mit,
Industria-i pe butuci,
Pe cine de gât s-apuci?
Pe cine necaz să-ți verși
Când mai marii sunt perverși?
Fură, de la mic la mare,
Țara este mulsă tare!
Străinii-și varsă gunoaie
Tot la noi, ca să ne-ndoaie,
Să ne dăm obștesc sfârșit
Că prețul…a fost plătit,
Toți „faimoșii” și-au luat darul,
Țara-ncasează amarul,
Azi scursorile sunt domni
Iar „domnii” doar niște robi,
Îngenunchează la toți
Pentr-un pumnișor de zloți,
Parc-au uitat de mândrie
Cuprinși mulți de apatie…
Săracă țară bogată,
Cât o să mai fii furată?
Cât o să-i mai rabzi și-nduri
Pe cei lipsiți de măsuri
Care jefuiesc în draci
Și fac legile pe „craci”,
Pe ei să-i favorizeze,
Să-i suie pe metereze,
Să spânzure și să taie
Și voința să ne-o-ndoaie,
Să ne dea cu șutu-n fund
Și să ne ucidă gând?!
Sculați eroi din morminte,
Ridicați a voastră frunte,
Luați sabia și toporul
Și salvați iarăși poporul,
Învățați-l ce-i mândria
Și cum să-și apere glia,
Cum pe dușmani să-i înfrângă
Cum din țară ei se-alungă!
Nu cu mâini în buzunar
Ni se menține hotar,
Nu privind nepăsători
Ne vom bucura de zori…
Sculați oropsiți ai țării,
Și zburați precum cocorii,
Mândri tot ca ei să fiți,
Pe dușmani să-i adormiți,
Somnul lor e necesar
Că au portul prea barbar,
Au uitat de tot ce-i sfânt
Acum…să culeagă vânt!
———————————–
Florentina SAVU
Iulie 2020