Mariana GURZA: De ce plâng poeţii?

V-aţi întrebat vreodată de ce plâng poeţii?

Pentru ca aşa le-a fost dat. Poate un strop de nebunie sau o sensibilitate exagerată. O altă lume în care indiferenţa le este străină. Oamenii din jurul lor ocupă un loc aparte. De cele mai multe ori, uită de ei, de suferinţa lor şi o trăiesc pe a altora. Se contopesc cu cel sărman, cu cei răpuşi de boala, cu cei singuri, lăcrimând , simţind durerea, durerea lumii.

Este ceva de neînțeles, în acest univers creat din ceruri…

Ne plângem părinţii, prietenii care ne-au marcat existenţa. Nu ne oprim niciodată. Mergem pe acest drum în ciuda prafului ce se ridică ucigator. Avem o singură dorintă. Să găsim în toate armonia, liniştea şi pacea sufletească.

Un drum greu presărat uneori cu umilinţă şi nu ezităm a ne urma crezul. Aşa poate înţelegem noi drumul spre mântuire. Să prindem un surâs, să ţinem flacăra dragostei noastre vie. Viul îl simţim peste tot…

Suntem stigmatizaţi poate profetic de a fi mereu aproape de ceilalţi, chiar dacă, însăşi singuratatea noastră complicată de “politichie” şi mizerie ne tulbură gândurile…

O lacrimă şi o rugăciune. O lacrimă de poet ce s-a ridicat pe un petec de cer. Pentru toţi cei plecaţi… Un îndemn spre meditaţie în prag de seară pentru acei poeţi ce plâng durerea lumii…

——————————

Mariana GURZA

Timișoara

Lasă un răspuns