Răzvan VONCU: Hoinar de suflet, hoinar prin suflet

Recent lansat la ICR Tel Aviv, volumul „Hoinar de suflet halandala”, al scriitorului și gazetarului Roni Căciularu, poate concura cu succes la titlul de cea mai bună carte a anului, publicată în limba română în Israel. Dar, mai mult decât atât, este o carte care trece fără probleme Mediterana, adresându-se cititorului din țară și integrându-se firesc în literatura română, cea, vorba lui Călinescu, indivizibilă.

Aceasta, în pofida faptului că, în chip firesc, locuind în Țara Sfântă din 1983, majoritatea „hoinărelilor” băcăuanului Roni Căciularu au loc prin realitatea israeliană. In special prin Tel Aviv, un oraș prin care scriitorul este (pe bună dreptate!) îndrăgostit, și pe care îl cunoaște în toate aspectele sale. „Hoinarul” este, de fapt, un iscusit reporter literar, un prozator care se plimbă nu numai pe străzi, în galerii de artă sau parcuri, ci și prin stări de spirit, prin amintiri și cultură.

„Hoinărelile” încep cu o „luare în posesie” a Tel Aviv-ului: poartă de intrare în Israel a noilor „olim” și, totodată, fascinantă metropolă a spiritului evreiesc, întâiul mare oraș întemeiat de poporul lui Israel din timpurile biblice încoace. Prima proză, care dă și titlul volumului, este o „mise en abîme” a întregului, căci, redactată în fragmente, punctează toate „popasurile” pe care următoarele proze le vor face prin realitatea israeliană și românească. Străzile, parcurile, forfota, arhitectura, colțurile vechi din Yaffo: toate instituie o stare, sub semnul căreia receptăm textele următoare.

Unul dintre cele mai frumoase este „Vechea stație centrală de autobuze”. Un text încărcat de nostalgie, dar și de sens, pentru că această stație a jucat un rol-cheie în viața tânărului stat israelian, asemeni unei inimi ( metafora e a lui Roni Căciularu ) care „pompează” oameni în „arterele” Israelului. Care în anii 80, când are loc prima întâlnire a scriitorului cu stația, încă se construia și își căuta un drum printre incertitudinile politice. Prozatorul simte și strecoară în pagină, cu o artă de invidiat, freamătul și mișcarea, zgomotul și mirosurile, agitația orientală și, în același timp, siguranța unor oameni care, veniți din toate colțurile lumii, se simt acasă în Țara Sfântă, pe pământul dat lor de bunul Dumnezeu. Continue reading „Răzvan VONCU: Hoinar de suflet, hoinar prin suflet”

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Și mâine-ți voi zâmbi (poeme)

Dezmorțire prin amorțiri

 

Ești oprirea timpului sau bulă de săpun,
Îmi amintești nimic din ceea ce aș ști
Despre imponderabilitatea în libertate.

 

Nu am cum să îți șoptesc taina celor doi din noi,
Iar de mă întrebi, îți teatralizez superficiale exclamații,
Dacă tot mă autoproclam reflecția fulgerelor din norii tăi.

 

Îți istorisesc cu zgârcenie ceea ce nu te trezea,
Amorțirea după drogul bătăilor din spatele clubului
Se dublează prin trofeul plinătății evadării.

 

Primavara zilelor de naștere culege roadele florilor ninse
De întrebările rezistenței prin recuperarea totului din sine.
Pașii tăi nu se aud decât prin suspansul ținerii de mână. Continue reading „Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Și mâine-ți voi zâmbi (poeme)”

Camelia FLORESCU: Azi de dor mă sting… (versuri)

Maică țară

 

Ține-ți maică țară, fruntea sus în lume !

Cât ești tu de mică, vulturii te vor

Chiar de-au rupt din tine, malurile-anume

Chiar de-ți plânge Delta și munții te dor

 

Poartă-ți maică țară, zâmbetu-ntre umeri !

Cât ești tu de tristă – să nu afle vântul!

Nu-ți lăsa copiii, nu te-opri să numeri

Galbenii din traistă, graiul, zăcământul.

 

Continue reading „Camelia FLORESCU: Azi de dor mă sting… (versuri)”

Vasilica GRIGORAȘ: Haiku-ul zilei -1 martie 2018

merii în floare –
bluza de anul trecut
mult prea strâmtă

,,O nouă primăvară. Merii ca merii, dar și fetele-s în floare și merele lor se pare că sînt tot mai proeminente. Tot poemul e lucrat numai cu abrevieri și apropouri. Cititorul se bucură să le suplinească pe unele, să le ghicească pe celelalte”. (Corneliu Traian Atanasiu)

 

————————————–

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

1 Martie 2018

Anna-Nora ROTARU: Cuibul iubirii (poeme)

,,UNDEVA, O CASUȚĂ ÎNTRE PLOPI ” de Anna-Nora Rotaru

 pictură personală în ulei, pe pânză, dimensiuni 90 x 70 cm,

din volumul de picturi și poezii  ,,Ut pictura poesis”

*

 

LA CĂSUŢA CU MUŞCATE…

 

De casa mea m-apucă dorul,
De-aceea cu muşcate la fereastră…
Cu ani în urmă-mi luasem zborul,
Trăgând în urma mea zăvorul,
Spre-o lume nouă, mai albastră…

 

Plecai aşa… într-o neştire…
Corabie, cu pânzele în sus…
Împinsă doar de-o presimţire,
Că voi găsi un cuib, iubire,
Din toate celea, mai presus !

 

Şi-azi… corabia nu mi-i epavă…
Viaţa, nu-mi este-o amăgire…
Păstrez în mine-aceeaşi lavă,
Aceeaşi dragoste hulpavă
Şi-aceeaşi flacără-n simţire !

 

Între lumi nu sunt pribeagă…
Drumurile, nu prea-ncurcate…
Şi de-mi sunt, mâna-mi dezleagă,
Cu chiu, cu vai şi cât în şagă,
Braţele-mi sunt suflecate !

 

Mi-i fruntea-n sus, cu semeţie
Sufletu-mi zvâcneşte-a biruinţă…
Doar că… în nopţile de agripnie,
M-apuc-un dor, ca o beţie,
Dorind cu umila mea fiinţă,

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Cuibul iubirii (poeme)”

Francisco de Asís FERNANDEZ: Tigrul și roza

Juan Carlos Mestre

 *

Tigrul și roza

 

Ascult, când dorm,
cum tigrii roze drăgostesc
în scânteieri de-albastră lună
și-aud cum ciripesc mierloii,
ghicind parfumul lor în zbor.
Și mai aud cum tigrul îi șoptește:
rozei: “va trebui ca șapte nopți
să te visez, fără măcar a te atinge,
să nu destram candoarea
și vraja fanteziilor visate,
căci doar așa voi ști dacă visarea
dura-va până-n răsărit de zori”.

Francisco de Asís Fernández, Nicaragua (1945)

Traducere : Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din: “El tigre y la rosa”,
Editura Hispamer, Nicaragua 2017

***

El tigre y la rosa // Yo escucho mientras duermo/que los tigres le hacen el amor a las rosas/
bajo las brillantes lunas azules/y oigo el canto de los cenzontles/y siento el olor de su vuelo./
Y oigo que le dice el tigre a la rosa:/“te debo soñar durante siete noches/y no debo tocarte/para que no desaparezca la ternura/y la magia de mis fantasías,/solo así podré saber si mis sueños/me aguardarán hasta que el sol aparezca”.

Alexandru NEMOIANU: Cu ce ne lăudăm ?

Starea vieții publice românești continuă să fie zbuciumată și din nou se îndreaptă spre un punct de criză. Există motive fundamentale și există circumstanțe agravante, de moment.
Cauza crizei adânci în care se află politica și viața socială românească este una care nu mai poate fi schimbată, ține de recunoașterea și acceptarea unei triste realității, în bună credință.
Societatea românească, așa cum există ea, este rezultatul dezvoltării istorice din ultimii douăzeci și șapte de ani. Putem vorbi la nesfârșit despre ce s-a făcut, ce nu s-a făcut, ce ar fi trebuit să se facă. Dar această discuție este fără rost. Situația este cea existentă și nimic nu o poate schimba. Bogăția țării a fost însușită de oameni, în covârșitoare majoritate, nevrednici, urmași ai structurilor comuniste, neamuri proaste. ”Căci atunci când se ridică sus oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni” (Ps.11;8). Toți acești neo îmbogățiți, această drojdie de neo-ciocoi, au comise nelegiuiri și fraude, înșelătorii și găinării. Din punct al vedere al oricărei legiuiri normale ei ar trebui să fie după gratii și, oricum, toți și fiecare poate fi susceptibil de urmărire penală. Dar, din nefericire, acest lucru nu mai este posibil. Situația existentă nu mai poate fi schimbată. În schimb agitația socială și convulsiile sociale pot continuă câtă vreme măsuri radicale nu vor face posibil un nou început. Mai rău, prin punerea sub acuzație selectivă, și asta prin oficii care țin de statul “paralel”, se instituționalizează șantajul politic, subordonare veșnică a clasei politice față de cei care controlează “statul paralel”. Această stare poate fi lichidată.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Cu ce ne lăudăm ?”

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Femeia – Mărțișorul Primăverii Noastre (acrostih)

FEMEIA-MĂRŢIŞORUL PRIMĂVERII NOASTRE

 

Fecioara Maria este arhetipul Frumuseţii şi Dragostei Fecioarelor-Femeilor-Mamelor.

Eros e îmbrăţişarea Fecioarei angelice ce dă flacără sufletului înălţându-l dincolo de stele.

Mama zămisleşte în sânul ei binecuvântat darul cel mai dumnezeiesc al nemuririi omului.

Erudiţia  Femeii împodobeşte viaţa celor dragi în majestuoasa porfira regală a Familiei.

Iubirea Fecioarei zămisleşte farmecul sublim din azurul dorinţei ce ne-ngemănează fiinţa.

Aurul sufletului Mamei cuprinde înţelesurile cele mai limpezi ale existenţialităţii noastre.

 

   Muierea din Femeie se pogoară ca o rapsodie serafică ce dă vibraţie lirei sufletului ales.

   Ăst timp preface voinţa Mamei într-o liturghie a Dorului deasupra vremilor, eternizându-le.

   Răbdarea Fecioarei e un azur de cer şi răsărit de ape, adâncimi de adânc şi înălţimi stelare.

   Ţelul Femeii i-a fost hărăzit de Dumnezeu, ca omul-consoartă să împlinească destinul lor.

   Inima Mamei împleteşte dorul cu harul, năzuinţa cu credinţa în zvâcniri de catapetesme.

   Şoapta Fecioarei-murmur de ape susurând zările lăuntrice în undele cărora surâd luceferii.

   Onoarea Femeii ţâşneşte mireasmă celestă din corola florilor ce dă frumuseţe pământului.

   Ruga Mamei trebuie să fie miracolul care aliniază planetele gândirii voinţei ei ancestrale.

   Universul Femeii este bolta sub care pruncul scânceşte după autoritatea Omului ideal.

   Libertatea Fecioarei e o necuprinsă sferă celestă ce stă pe tronul Libertăţii lui Dumnezeu.

 

   Primăvara Fecioarei este paradisul în care înfloresc cerul Dragostei şi pământul Iubirii. Continue reading „Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Femeia – Mărțișorul Primăverii Noastre (acrostih)”

Irina Lucia MIHALCA: Sărutul Primăverii (poeme)

Primăvara din ochii ei

 

Sfârtecat de grifoni, chinuit, îngrozit,
copil rătăcit în neant,
închis în cercul de umbre
şi spectre de gânduri reverberate,
taioase ca o lamă de cuţit,

mărşăluieşti printre ruine

şi coloane prăbuşite,
te scufunzi în abisul durerii.
Suspendat în suferinţă,

aluneci sfredelit
în prăpastia

dintre două lumi
şi vlăguit treci, prin moarte,

pe lângă atâtea fantome şi morţi.

În ploaia neagră şi rece,
o ultimă petală adie
împrăştiată de furtună.
De undeva, cumva,
un fir de lumină te susţine
– primăvara din ochii ei.
Să nu mă laşi singur, iubito,
ajută-mă, suflete, să nu mă pierd!

– strigi zguduit.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Sărutul Primăverii (poeme)”