Ben TODICĂ: Celula SF

Acest virus, această armă naturală sau artificială, reală sau imaginară m-a făcut să înțeleg că nicio țară din lume nu este liberă și suverană, că toți plătim tributuri, fiind în robia aceluiași clan care ne conduce, ne exploatează și face experimente pe noi ca pe niște șoareci. Credeți că sunt dur când folosesc aceste cuvinte? Atunci întrebați-vă de ce lor nu le este rușine să ne calce în picioare? Ei știu că, în general, întreaga populație a lumii a fost educată să creadă în sistem, îi este onestă și de credință și tocmai de această nivitate de om cinstit și iubitor de aproapele, ei se folosesc tot așa cum s-au folosit și se folosesc de zeci de mii de ani. Dovada sunt ruinele, documentele arheologice și antropologice, urmele lăsate moștenire pe pământ de câteva din civilizațiile care au dispărut în timpul a mai multe cicluri. Vreau să spun că acest grup care ne controlează și care deține secretul vieții, al longevității și imunității face experimente pe specia umană de zeci sau sute de mii de ani. Noi suntem modificați genetic ca să trăim în jur de o sută de ani pentru ca viteza și frecvența  experimentelor să fie cât mai mare. Ei au produs cataclisme și pandemii la comandă, deci nu vă așteptați la milă din partea lor. Ei au planul lor, pe care îl consideră legitim.

Acum îi auzi pe unii zicând: Vă vor întreba copiii voștri și copiii copiilor lor ce ați făcut în tot acest timp? Ați stat cu mâinile în sân? Vă asigur eu că ei nu vor întreba pentru că ei, generațiile viitoare nu vor fi educate ca să știe să întrebe. Tot așa cum ni s-a fabricat trecutul și evoluția noastră, a speciei umane, evoluția darvinistă care spune că ne tragem din microorganisme, dintr-o celulă sau alternativa Biblică, din Adam și Eva, credințe care au fost mutilate și handicapate ca să nu ajungem independenți de controlul lor, tot așa i se va fabrica și viitoarei civilizații (pe care o au ei în plan), o altă poveste. Omul viitorului se va naște din ou sintetic în laborator, nu va mai fi încrucișare biologică între parteneri, ci o fertilizare tehnică și embrionul va fi hrănit și deconectat din ou la vârsta înțărcării. Ne vom multiplica în laboratoare precum mormolocii. Nu râdeți, domnilor academici, doctori, juriști, învățători… că tot așa au râs și de Galileo Galilei academicii vremii lui când a susținut că pământul e rotund și că se învârte în jurul soarelui. Pentru acest GRUP, voi, academicii de azi sunteți doar niște soldați condiționați și speriați pentru poziția voastră și nu vă condamn deloc, pentru că toți suntem spălați la creier pentru pozițiile noastre. Acești așa-ziși magnați care sunt folosiți ca fațadă, dacă vor să facă ceva măreț de ce nu o fac, pentru că dețin tehnologia pe o altă planetă sau în scopuri înălțătoare cu și pentru viața de pe pământ. Dacă Elon Musk vrea o aventură adevărată, ca exemplu vrea să facă roboți controlați prin satelit, de ce nu îi face pe pământ și apoi să-i trimită pe lună unde să îi controleze și să opereze de la distanță prin remote control. O industrie de exploatare și prelucrare a zăcămintelor, apoi să fie adus pe pământ produsul finit tot teleghidat. Asta da provocare. Nu? Însă ce faci tu acum Musk, și mulți alții ca tine care aparțin masochismului? Tu vrei să chinui specia umană, să o vezi cum sângerează, specia ce te-a ajutat să crești, să te educi și să te îmbogățești? De ce nu ești recunoscător societății, să plătești taxe pe măsura venitului tău la fel ca orice muncitor, ca să-i ajuți și pe alții? Să ne faci pe toți să fim mândri de tine și să te considerăm cu adevărat un om bun. Să îi ajuți și pe alții să aibă condiții de viață așa cum ei, părinții lor ți-au asigurat ție. Tu ești șarpele care a fost ținut la sân pe timpul iernii și a fost salvat, iar la venirea verii, ca recunoștință ți-ai mușcat binefăcătorul drept mulțumire. Asta vrei să fii tu și alte câteva sute ca tine care vă bateți joc de societatea care v-a crescut și educat? Sunt lucruri de făcut cu infinit mai multe de câștigat pentru înălțarea speciei decât urgiile și masochismul de care v-ați îmbolnavit – orgoliul, lăcomia, zgârcenia… Voi, bogătașii care ați profitat de sistem făcându-vă mecanisme de scutire de impozite și responsabilitate, de imunitate la fraudă și păcat, nu realizați că sunteți celula canceroasă din organismul TERRA. Noi, oamenii suntem ca și celulele organismului, ne spunea doamna profesoară de biologie, doamna Doran de la Liceul Teoretic Oravița, care comunică unele cu altele și se ajută între ele și chiar se sacrifică una pentru alta, ca și oamenii pe pământ, însă în momentul în care apare  ori se introduce o infecție canceroasă în corp, acea celulă canceroasă le consumă pe toate celelalte cu nesimțire, fără să realizeze că o dată cu moartea trupului, va muri și ea.

Continue reading „Ben TODICĂ: Celula SF”

Ben TODICĂ: Celula SF 2 (pe limba țăranului)

Să continui cu Elon Musk. Desigur e bogat și face lucruri mărețe chiar acum, când lumea e în pandemie, vorba românească, țara arde și baba se piaptănă. Știm că sunteți capabili să faceți rachete și să zburați în cosmos, dar nu tocmai acum. El ne propune cablarea creierului la calculator, comunicare și dirijare a mașinilor prin gândire și o numește “Neurolink”. Dacă tu poți comanda prin dorință mașinăriile din jur, atunci ce le poate opri pe ele să îți răspundă înapoi. Mașina, după ce va executa operațiunea, va spune că ”AM TERMINAT”. Atunci, acest terminat poate fi cu ușurință folosit de stăpâni ca să-ți dea și comenzi în plus și, ce e mai dramatic e faptul că aceste comenzi pot fi interpretate ca inițiate de tine. Musk ne vinde această propunere de link ca să ne încânte: “Imaginați-vă că soția e în concediu, undeva într-un peisaj geografic minunat și vrea ca și soțul să fie parte din această experiență, îi cere soțului prin internet o acceptare de conectare cu creierul lui și concomitent un schimb/comutare de linii a retinelor ochilor, dându-i astfel posibilitatea să vadă în direct peisajul din fața ei.” Sau, continuă Musk “poți să înregistrezi o seară plăcută cu iubita pe care să o poți retrăi de câte ori dorești, iar dacă ceilalți nu te cred, poți să le-o împrumuți și lor să o trăiască.” Astfel de conectări și comunicări digitale între oameni – mașini – oameni poate duce la dispariția vorbirii, cred eu. Vom comunica printr-un fel de hipnoză. Și tot el susține când este întrebat dacă oricine ne va putea citi gândurile, el răspunde că nu va fi posibil, că tu va trebui să-i dai permisie/voie. Specialiștii în medicină spun contrariul: că nu vei simți acest schimb de informații între neuroni și calculator. Că în afirmația de mai sus, zic că tu te crezi inițiatorul acestor gânduri. Dacă e așa, atunci omul își va pierde individualitatea, vom fi conduși prin remote control. În acest fel, toți miliardarii lumii încearcă să ne convingă cu ideile lor grozave (adevărate momeli) până cădem în plasă și, pe urmă ne aplică reala intenție, care după cum știm din experiențele trecute sunt exploatarea și profitul în drumul lor cu urmări grave împotriva umanității și, ce-i mai grav e că atunci când sunt prinși, își cer scuze fără a fi amendați, sancționați, pentru că ei în prealabil și-au creat mecanisme de salvare. Astfel suntem pasați ca o minge de fotbal între ei ca să ne sustragă atenția de la adevăratul plan pus la cale cu mult timp în urmă – GLOBALIZAREA. Deci, în timp ce populația este ținută/legată în pandemie, ei pregătesc construirea a cinci orașe inteligente în statul New York, CyberNYC, o coproductie Americano-Israeliană. În timp ce lumea e în panică și fierbere, ei lucrează după Cortină. În timp ce americanii nu au bani suficienți pentru măști, grupurile de miliardari mută sume mari de bani pe tabla de șah a lumii, ascunsă de ochii populației. De aici, întreaga omenire va fi controlată via satelit. Petrodolarul va fi înlocuit cu Datadolarul, va fi noua putere economico-financiară, etalon al viitorului.

Continue reading „Ben TODICĂ: Celula SF 2 (pe limba țăranului)”

Valentina TECLICI: Un Palat numit Copilărie


Într-un palat albastru
şi mare cât Planeta,
copiii lumii
pot zbura cu bicicleta.
Dacă de ea îi apucă plictisul,
zboară printre stele
c-un mânz fermecat
numit Visul.

La grădiniţă,
plini de importanţă
ei meşteresc tot anul
din plastilină şi cartoane
lucruri năzdrăvane
pentru vacanţă.
Aceştia sunt “prietenii” lor mai mici,
care-i însoţesc bucuroşi
la bunici.
Acolo se joacă
de-a “Uriaşii peltici
printre furnici”,
“Unde şi-a ascuns buburuza,
bluza?”,
“Ghici care gândac
s-a gătit în frac?”
“Buf! din cui
şi-un cucui”,
“1000 de balauri
fugăriţi de şoimi pe coclauri”
şi alte minunate născociri,
pe care-ţi trebuie
o vară-ntreagă
să le-nşiri.
Deasupra,
porumbeii cu străluciri de soare
întind o hora albă
ca o floare.
În dansu-acesta
mâinile se prind
şi-n râs copilăresc
pământul îl cuprind.
– Mamico, palatul de-azur e-adevărat?
sau, fericit de joaca zilei,
l-am visat?
– Palatul nu e vis
şi nici poveste.
Vegheat de pace şi lumină
este
copilăria ta senină.

Continue reading „Valentina TECLICI: Un Palat numit Copilărie”

FLOARE de MAI pentru VASILICA GRIGORAȘ

Floare de Mai
                                               (Vasilicăi Grigoraș)

 

Flori de mai, flori de mai,
albul se ridică-n vânt
încununat cu nimb de Înviere
Lumină din Cuvânt.

 

Și tu si eu și ei
suntem prinși în hora vieții
nu ne oprim,
avem cerul,
mantia tinereții.
Ce dulce-i dorul de dumnezeire
când îngrădit ești doar tu și El
cerșind cu-aceeași îndurare
drumul spre veșnicie…

 

Flori de mai, flori de mai
încântă-ne în zi de sărbătoare
să mai uităm de ce-a fost rău
să primim sfânta împărtășanie
Doamne, știu că ne auzi
cerul se revarsă-n dar
fă Doamne încă o minune…
Pentru o ,,floare de mai”.

 

Mariana Gurza

Timișoara

30 mai 2020

 

***

 

Cuvintele tale
                             Vasilicăi Grigoraş, prietena mea de-o viaţă

 

Cuvintele tale răspândesc aromă de verde crud,
purifică pământul cu albul lăcrămioarelor,
leagănă iubirea nesperată în braţele curcubeului,
spală înălţimea brazilor seculari cu apă sfinţită
de iertarea de sine şi-a semenilor.

 

Cuvintele tale, credincioase călugăriţe,
se roagă pentru cei rătăciţi în jungla planetei,
pentru cei care călăuzesc fără să ştie calea,
pentru cei care au intemniţat dragostea
în inimile lor împietrite.
Cuvintele tale topesc cu aura lor gheţarii urii
transformă pietrele-n ţărână
ca dragostea să crească adânci rădăcini
şi să devină crâng înflorit.

 

Cuvintele tale, din ce în ce mai cizelate,
mai încărcate de sensuri profunde, curg cascadă
în biblioteca inimii din ce în ce mai spatioasă
şi mai plină de cititori.
Cuvintele tale, oglinda perfectă
a minţii şi inimii tale îşi revarsă cu generozitate
lumina peste tot ce atingi
cu vibrarea degetelor,
strălucirea ochilor, traiectoria gândurilor.
De 49 de ani, cuvintele tale sunt fundaţia
şi hrana spirituală a prieteniei noastre.
Cuvintele tale ating mereu
sufletul Domnului, care-ţi dăruieşte
energia florilor de mai în tot ce-nfăptuiesti
te apără şi te binecuvintează.

 

Valentina Teclici

Noua Zeelandă

30 mai 2020

 

***

 

PORTRET
                                  Dedicație poetei Vasilica Grigoraș

 

De când cugetul tău
sapă sub furtuna cuvintelor,
te-am văzut emigrând
printre spații celeste,
dialogând cu îngerii
și zburând laolaltă cu șoimii
peste înaltele turle celebre…

 

Sufletul tău,
într-o evadare eternă,
prinde doruri de zbor
dintr-o tainică hibernare…

 

Te-am văzut
dăltuindu-ți viori
din cele mai simple cuvinte
și ascunzând pe sub pleope
durerea ta nerostită
pentru durerea altora…

 

Slobozindu-te de tăceri,
ai rostit în culori de lumină
concertul rugăciunilor noastre
duse în larg
de corăbiile tale,
la timpul potrivit !

 

Ana Anton

17 mai 2020

***

Un clip oferit în dar poetului/scriitor Vasilica Grigoraș cu ocazia zilei de naștere de către patru prieteni din diferite colțuri ale lumii: Mariana Gurza, Ana Anton, Valentina Teclici și realizatorul Ben Todică.

LA MULTI ANI !

Ioan MICLĂU GEPIANU: Restituiri – Scrisori spre lumea artelor

Frace BENULE,

    Mulțumesc din suflet pentru cele trimise; scrieri frumoase și extrem de interesante!

    Mi-a plăcut scrierea despre George Anca, acest om, am mai zis, e un adevărat șlefuitor de perle. El adună in scrisul său doar scânteile, adună jarul cel viu și aprins, aruncă cenușa aia degeaba a palavragelii inutile, iar ceea ce obține e prea lucitor pentru ochii/mințile multora. Aprecierea ta  e chiar perfectă, și mai descoperi la Anca enorma cultură, în linie cu cercetătorul istoric G.Teleoaca, Artur Silvestri, A.Botez, etc.

 El deschide o rană din realitate, o vindecă prin o trimitere în erele vechimii sau invers.  Scrie dintr-un autor o înțelepciune, o dă cu nămolul prezentului, și o confirmă cu un citat de unde nici nu te aștepți, adică, posedă o cultură universală.

   M-am obișnuit să-l înțeleg, el leagă un episod din frază, abia după ce a pus punct, cu tema următoarei prezentări a temei urmărite, desigur cu precizie. Dar scrisul lui e extraordinar de coerent, cu o minte agilă și șlefuită de multe studii. Felicitări din partea noastră!

   Apoi, recenta primire despre sculpturile lui William Ricketts din Muntele Dandenong de lângă Olinda, Australia, cu aborigeni, într-adevăr sunt fantastice, artistice și de valoare mare pentru istoria noastră  australiană.

   Câteodată Benule îmi vine să cred că Istoria asta a lumii este atât de unitară în origine, încât privind-o chiar prin studiile și cercetările științei, duce liniar spre același unic izvor al creației și apoi al evoluției. De la primul om adamic, culorile, vetrele, rasele sunt ale Naturii, aceasta ne-a îmbrăcat după locurile pe unde ne-a plimbat desfacerea continentelor, și culorile solului cu ale cărui plante ne-a hrănit. Știu că n-ai să mă critici de încăpățânare, dar mai bună explicare văd că nu avem, în afara intereselor neroade, cu interes sau fără interes, așa că pânâ și viața animalelor ne este o oglindă, căci mai sălbatice ca omenirea nici acestea nu par a fi. Dar, moartea le ajunge și pe ele prin aceleași legități.

   Dumnezeu ne-a ales, ne-a înzestrat mințile. Ne-a dat mijloace și îndeletniciri să ne făurim limbile, și ne-a dat libertatea a ne ridica, și a avea o cale spre sfințenia vieții noastre.

   Grea cale, după cum se vede până în ziua de azi.

    (Culeasă din cartea ”Pe drumurile artei” autor Ioan Miclău,  Ed. ”Cuget Românesc”2013, cu un Cuvând de desschidere – O lacrimă pe sânul Mării – De Ben Todica)

                                                *

Dragostea s-a făcut casă!

     ”…În același timp munceam conștient că nimeni nu te primește intr-o țară să te plimbi pe străzi, dar mult mai conștient deveneam când mă gândeam la responsabilitatea ce o aveam pentru familia pe care o iubeam și o așteptam să vină aici în Australia. Se cerea sacrificiu, iar eu mi l-am impus fără rezerve.

    După un an de muncă grea la oțelăriile Port Kemblei aveam banii pentru a vorbi despre cumpărarea unei case! Bineînțeles nu de întregul preț, dar compania la care lucram, prin Banca ANZ-Australia m-a ajutat cu un împrumut să pot achita casa. Mâna lui Dumnezeu din nou, fiindcă aveam siguranța locului de muncă, îmi ziceam mie însumi; cât timp găsește de bine să mă ajute, speram că nu au în gând să mă concedieze pierzându-mi locul de muncă.

    Problema era că nu aveam mașină, dar nici licență de conducere, nici Limba Engleză prea zdravănă, deci trebuia să-mi aleg casa cât mai aproape de compania la care lucram. Așa am procedat, așa mi-am găsit casa la Cringila, Wollongong-town, pe care am cumpărat-o, iar în anul următor, 1981, mi-a sosit familia, cu siguranță numai prin îndurarea cea dumnezeească, pentru lacrimile și rugăciunile mele în fiece moment, ziua și noaptea. Puțini au fost aceia ce credeau atunci, ceea ce scriu acum!

     Pe 12 Februarie 1981, soția și cele trei fetițe ale noastre întrau în casa noastră din Cringila, N.S.W. Biletele de avion au fost plătite de Biserica Anglicană din Sydney, căreea ulterior i-am rambursat banii treptat.

    În bagajele ce le-au adus din România mai mult cântăreau cărțile, fericirea întregii familii. Soția cumpărase, desigur, atâtea cât a avut posibilitatea să cumpere cărți noi de la edituri, pe lângă cele mai vechi ce le aveam.

De folosință ne este și azi Micul Dicționar Enciclopedic-1979, cumpărat cu 190 lei, dar cu asigurarea din Prefață, a cuprinde o largă și multilaterală informație, ceea ce s-a și dovedit.

     Având în noua proprietate cumpărată o clădire aparte, căreea îi ziceam ”garaj”, dar în care locuise înainte o familie de emigranți, am amenajat ceea ce aveam să numesc mai târziu o bibliotecă a familiei mele. Am înlocuit dușumeaua cu ciment, am acoperit totul cu faianță, am reânoit tavanul, am aranjat dulapuri cu rafturi pe care să-mi așez și eu cărțile familiei. Aveam deja o mică bibliotecă de familie, cu mese cu scaune, totul cât mai apropiat de una reală.

     Timpul ne era favorabil, fiindcă nu-l pierdeam degeaba, fetele la școală, Florica nevastă-mea și-a găsit și ea loc de muncă, și încă angajată permanent.

Eu munceam și scriam, eram mândru de sorgintea mea românească, o și dovedeam prin fapte.  Mă scufundasem în studii, citind mult, considerându-mă un autodidact desăvârșit. Cu Limba Engleză nu prea stăteam bine deloc, așa că m-am înscris la T.A.F.E – Wollongong (Institutul Tehnologic and Further Education), pe care l-am încheiat cu bine. Acum ajunsesem a studia în rând cu fiicele mele, vorba ceea, ”dacă n-ai învățat când a trebuit”. Am obținut și admitere la Universitatea din Wollongog în 1999, dar în al doilea an m-am retras, eforturile multiple atingeau clopoțelul sănătății.

     Dar în anii 1996, aveam o miniatură și o frumusețe(zic eu) de bibliotecă pe care am anunțat-o că o am, și că oricare român doritor de o carte românească aici o poate găsi. Ba încă am și numit-o  biblioteca ”Mihai Eminescu”, așa din drag și respect pentru poetul pe care l-am iubit din copilărie, din clasele primare.

Era în realitate o ocupație benevolă, deci de profit financiar nici vorbă, și tot benevol, și pe cheltuieli proprii la 1997, an deschis revista de artă și cultură – ”Iosif Vulcan”, pe care am continuat-o timp de 10 ani, a încetat să mai apară în 2007, iar eu publicam, și public și azi scrierile mele la diferite publicații  românești, destul de bine primite. La ai mei 80 de ani, acum ajutat de fiicele mele, mai respir literar prin ”blogul ”Poezia” – www.ionmiclau.wordpress.com/

 

*

 

Rază divină!

                                      (revăzută și întregită)

 

Ce uscat mi-ar pare mie,

C-ar fi lutul ce mă poartă,

De n-ar fi legată-n suflet,

Cu o rază biata-mi soartă;

 

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANU: Restituiri – Scrisori spre lumea artelor”

Lucreția BERZINTU în dialog cu Ben TODICĂ

DIALOG SCURT – PANDEMIE ÎN AUSTRALIA

 

De vorbă cu BEN TODICĂ, artist Independent (Cineast, Producator TV, Jurnalist Broadcaster, Ing. de Sunet, Scriitor etc., membru AJRP).

Lucreția Berzintu: – Care este situația în Australia, în această perioadă de pandemie globală, cu noul coronavirus?

Ben Todică: – Australia, ca de altfel întregul vest este în stare de prizonierat la domiciliu în numele vieții și al păcii pe pământ. Restaurante, cafenele, biserici, teatre, școli, în general locurile publice sunt închise. Cursurile școlare se țin prin internet iar guvernul asigură fiecarui elev din casă/familie calculator gratuit. Punctele alimentare, spitale, bănci sunt funcționale cu anumite reguli de distanță și acces la servicii. Autostrăzile sunt în general goale. Benzina a coborât la un dolar litrul. E liniște. Câte o mască pe ici, pe colo, pisici, poliție, un câine cu stăpân, salvări etc. Iar media repetă: spălați-vă pe mâini cu săpun în apa curgătoare, păstrați un metru jumate distanță între voi, stați închiși în casă, dezinfectați tot ce atingeți, nu vă atingeți ochii, nasul sau gura și nu uitați să puneți mâna la gură sau cotul când strănutați.

Lucreția Berzintu: – Ce restricții sunt impuse pentru populație și ce ajutoare primesc oamenii?

Ben Todică: – S-au pus restricții la unele alimente cum ar fi ouăle (două cofraje de familie), hârtie igienică (un pachet), făina etc.; deasemeni bătrânii, personalul medical și alte servicii de sănătate au prioritate dimineața, de la 8 la 9 pentru a se evita aglumerația. Noii sosiți în Australia sunt supuși la o carantină de două săptămâni, izolați în hotel și hrăniți prin ușă. Statul oferă 1500 de dolari de familie la două săptămâni, iar pentru pensionari 750 de dolari ajutor. Permite celor cu Superavuție să-și scoată din acest fond în care a economisit pentru pensie 10 mii de dolari anual până la noi ordine.

Lucreția Berzintu: – Care este opinia publică din Australia?

Ben Todică: – Lumea se conformează ordinelor guvernamentale și locale. Înainte de pandemie, dacă întâlneam o singură persoană la mers pe jos săptămânal, pentru că în general Australia fiind întinsă, toți circulăm cu mașinile, era lucru mare, azi în schimb întâlnesc cel puțin 10 persoane la mers în fiecare zi; sigur ne ocolim la întâlnire, păstrând distanța de un metru și jumătate. Vorbim, ne salutam de la distanță. Un lucru bun cred. Am început să ne vedem.

Lucreția Berzintu: – Cum crezi că va fi lumea după această pandemie? Continue reading „Lucreția BERZINTU în dialog cu Ben TODICĂ”

Ben TODICĂ: Geneza conştientului

Intrăm într-o perioadă de schimbare a conștiinței și subconștientului prin sfărâmarea raționalului și eului din noi tocmai prin procesul exploziv al ideilor iregulare care ne bombardează zilnic logica binară în care trăim. O furtună, un viscol va veni ca să ne pună la încercare seninul minții, să ne trezească la realitate ca să te întrebi: „Cine ești?” și „Ce ești?” Vierme sau entitate divină? „Ești doar animal sau ești mai mult?” „Esti conștiință sau bolovan?” Trăiești prin trup sau suflet, te conduci prin simțirile trupului sau prin conștiință? Trăiești doar în simțirea trupului sau în simțirea sufletului?

Suntem condiționați să ne simțim ca o turmă de miei care merg cuminți la păscut și acceptăm cu umilință să ni se ia capul. A sosit timpul să renunțăm la această stare animalică, să ne lepădăm de înrobirea materialistă (nu va fi deloc ușor) și să urcăm pe o nouă treaptă a înălțimii divine. Să renunțăm la hrănirea conștiinței cu minciuni, amenințări ori promisiuni propagandiste și să intrăm în „realitatea adevărului”. Ne va fi greu la început, vom fi suspicioși, ne va fi frică, însă eliberările au fost întotdeauna dureroase și pline de violență, însăși nașterea o demonstrează.

Nu vă fie frică, pentru că dacă vom crede în adevăr și iubire, Dumnezeu este cu noi și ne ajută să ne lepădăm de ignoranță și prostie, de tot gunoiul care ne acoperă adevărata noastră identitate. Eliberarea de orgoliu și mândrie, de orgoliul masca falsă a eului. Noi pretindem că suntem cei mai inteligenți, adică trufia o spune și nu ne dă voie să fim, să trăim inteligența. Totul e inteligență în jur, chiar și virusul de lângă tine e inteligent, doar că trăiește în altă cultură.

Trebuie să avem curajul să demascăm minciuna care ne înconjoară și să-i dezvăluim pe mincinoșii de orice calibru ar fi ei. Să ne eliberăm de iluziile care ne înrobesc. Educația sistemelor lumii este primitivă, este plină de ignoranță în comparație cu puterea ta înnăscută, capacitatea și adevărul lumii divine, a sufletului tău etern. Nu trebuie să acuzăm pe nimeni. Acesta este doar adevărul înlănțuirii noastre. Realitatea în care trăim. Nu uitați căci suntem conștiință pură și trebuie să fim în controlul vieții noastre. Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea sa, însă, de ce suferim?

Știm din Geneză că, la început a fost cuvântul și cuvântul era cu El și cuvântul era El și El a creat universul cu tot ce e, a creat cerul și pământul și a zis să se facă lumină, apoi a populat pământul cu munți, păduri și poiene, izvoare și râuri, plante de tot felul și pomi fructiferi, a făcut raiul și o varietate de viețuitoare, iar la urmă a creat bărbatul și femeia în chipul și asemănarea Sa și ia pus în control. S-a hotărât să creeze după chipul și asemănarea Sa un barbat și o femeie pe care i-a făcut din lut și suflând peste ei le-a dat viață, spunându-le: aveți grijă de această lume, înmulțiți-vă și fiți fericiți, populați pământul. (Versetele 126-127)

După ce au muncit ei toată ziua, având grijă de grădină și de animale în veselie și armonie, a trecut pe acolo Lucifer, cel mai frumos înger a lui Dumnezeu care plesnea de fudul și mândru ce era și care de acum, după ce urmărise gelos lucrarea Domnului, își luase nasul la purtare, crezându-se mai ceva și se hotărî să-l saboteze pe Dumnezeu, așa că intră în capul soției lui Adam, care era frumoasă foc și seara când să se culce îl lua pe Adam în brațe, care tocmai se urcase pentru poziția misionară și îl întoarse sub ea, spunându-i că ea vrea să fie deasupra situației, în controlul armoniei și al jocului pentru că dedesupt e o poziție de subaltern, de supunere. Adam s-a supărat rău aducându-i aminte că Dumnezeu i-a spus să fie o soție iubitoare și supusă, însă ea nicicum nu a acceptat argumentul, contracarându-l precum că și ea este făcută ca și el din același lut și a primit suflul vieții la fel, aceleași puteri, deci suntem egali și nu voi accepta să fiu dedesubt astă seară. „Cine e șeful în casa asta? Eu sau tu?” Și-a luat straița cu ale gurii și a plecat din rai. Adam s-a întristat rău și I s-a plâns Domnului, care înfuriat de neascultarea femeii a trimis trei îngeri să o caute și s-o aducă înapoi numind-o Lilith (vânt obraznic și zburdalnic).

Îngerii au căutat-o înnebuniți până au găsit-o undeva pe malul Mării Roșii, unde ea pescuia. „Am venit cu poruncă de la Tatăl să te întorci la Barbatul tău acasă, în Rai și să-l asculți.” Aceasta s-a înfuriat și a început să strige numele celui ce nu aveai voie să-l pronunți. Din acel moment, ca pedeapsă i-au crescut aripi și coarne, Lilith dobândise puteri diavolești. Lucifer râdea pe ascuns de cum evolua creația Domnului. Lilith a început să se întindă cu toți dracii și se destrăbăla. Nu era chip mai frumos ca al ei în tot iadul. Văzând această obrăznicie și uniune cu Lucifer, îngerii au sterilizat-o. I-au luat dreptul de a avea copii.

Dumnezeu care privea de sus în Grădina Raiului, îl văzu pe Adam atât de singur și trist, a încercat să-l împrietenească cu alte animale și să-l bucure, să-l țină preocupat de îngrijirea animalelor, a florilor, vegetalelor și a pomilor fructiferi, însă nu a reușit. Pe măsură ce timpul trecea, Adam era tot mai trist și îngândurat, grădina începuse să se vestejească, iar animalele începuseră să se sălbăticească. Văzându-l astfel, Dumnezeu a coborât în grădină și s-a apropiat de pieptul lui, gândindu-se să-i facă un partener ca să nu mai fie singur (Geneză, capitolul 2, o versiune cunoscută de majoritatea credincioșilor lumii). În timp ce Adam dormea, i-a scos o coastă din pieptul musculos și o mulează pe Eva din ea. Un chip dulce și mlădios precum primăvara și suavă, grațioasă ca o căprioară, pe placul oricărui soț. Lilith dădea târcoale și pândea să vadă ce face Adam, și când o văzu pe Eva cât e de dulce, turba de furie și gelozie – și nu a fost decât neatenția ei în amestecul satanei care a însămânțat mândria și orgoliul în sufletul ei de a făcut-o neascultătoare și răzbunătoare și apoi i-a generat destinul, să fugă, să evadeze din fericirea promisă prin naștere și să părăsească Grădina Domnului.

Apoi Biblia ne spune în Epistola lui Isaia, 34 cu 14 că Lilith se întoarce în Rai în chip de șarpe ca să se răzbune pe Adam, însă pentru că și acesta era tot atât de puternic ca și ea și nu-i putea face nimic, se hotărăște s-o folosească pe Eva ca armă împotriva lui. Ea fiind forjată din el, era mai slabă, așa că o convinge să-i dea mărul din Pomul întelepciunii lui Adam ca să muște din el, interzis tuturor de Dumnezeu. Adam, după ce mușcă, se trezește din matricea fericirii divine și începe să altoiască toți pomii fructiferi din grădină, corcindu-i în fel și chip încât fructele primesc o altă dimensiune și încep să trezească toate viețuitoarele la păcat. A apărut boala. Leul alerga ca nebun. Continue reading „Ben TODICĂ: Geneza conştientului”

Ben TODICĂ: Puterea Cuvântului în Limba maternă

Dacă știm totul, viața devine plictisitoare, pierdem interesul și murim. Dacă nu mai vorbim limba română, consecința majoră este împietrirea sufletului care moare treptat, încetăm să mai fim români, iar România își pierde viața cu zile. O persoană divină există doar prin limba părinților săi. De asemenea și țara.

Să vedem de ce?

La început a fost cuvântul, ne spune Biblia și cuvântul a fost cu Dumnezeu care a spus: SĂ SE FACĂ LUMINĂ!

Deci Dumnezeu a vibrat un cuvânt divin, pentru că, sincer, El nu a spus-o în niciuna din limbile vorbite de noi pe pământ. Cu toții știm că întregul univers e vibrație/energie. Deci Dumnezeu e totul, El e vibrație, El e Cuvântul!

Această forță, CUVÂNTUL se naște și în noi din suflarea Creatorului asupra chipului de lut; prin actul Creației se naște în fiecare om odată cu primul scâncet la naștere. Acest scâncet vine din interiorul nostru, când sufletul nostru începe să se împletească pe măsură ce creștem cu vorbele duioase când suntem iubiți cu sufletele părinților noștri și sufletele părinților părinților lor în armonie și ne construiesc.

Cuvintele insuflate de părinți prind rădăcini în trup, sunt asimilate în sufletul copilului creând o sinergie între rațional și suflet tăind în creier matricea prin care cuvântul generat de suflet/dorință în armonie cu raționalul/conștientul formează în final identitatea noului om, crează entitatea. Acum te poți numi: după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Gândești, ești interesat, cauți, iubești etc. Acest izvor este rădăcina mlădiței celor șapte ani de acasă.

Din acest moment, limba maternă îți dă putere, are caracteristicele cuvântului creator. De acum încolo când vorbești, cuvântul are puteri magice, poate construi/vindeca sau distruge/ucide. Mă refer la limba moștenită din tată în fiu, nu la cea restructurată de o nouă orânduire care intenționat modifică limba și fonetica ei, stâlcesc cuvintele tocmai cu intenția de a o controla și dirija cu ușurință.

Limba română are o vechime de o mie și ceva de ani de neschimbare, poate chiar două. Dacă te duci la vremurile vechi în mijlocul Dacilor sau al Moldovenilor lui Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș sunt sigur că-i vei înțelege fără mare efort, (vezi textele lăsate de filozofii Romei Antice) pe când dacă, să zicem englezul ar încerca să-l citească pe Shakespeare în limba în care și-a scris textele nu ar înțelege nimic. Limba engleză a fost schimbată în multe rânduri tocmai pentru a-și pierde puterile miraculoase. Gândiți-vă la Marele Merlin care făcea minuni prin cuvintele sale. Limba lui s-a pierdut. De aceea precizez că puterea stă în moștenirea vibrațiilor cuvântului din moși-strămoși în care dialectul are prioritate în fața limbii noi șlefuite de orânduire. Când zici DU-TE…, o zic toți strămoșii tăi în armonie cu tine. Ca în poezie. De aceea le este frică asupritorilor de poeți.

În orice altă limbă pe care a-i încerca s-o înveți, folosindu-te de limba maternă ca „rumegător”, (adică să-ți însușești noua limbă cu a ta) nu vei avea puterea originală prin ea, nu vei mai fi tu însuți prin ea. Nu vrem să pricepem că un cuvânt pronunțat de rațional e mort dacă nu e injectat cu viață de suflet, injecția se face prin participarea vocilor strămoșilor tăi. Deci, originalul se va schimonosi. Din „mama” va deveni „mother” sau „muti” în alte limbi. Încercând să îți transferi identitatea într-o altă limbă te rupi de sufletul în care te-ai născut și devii o mașină rațională, o conștiință de sine stătătoare care se poate descurca bine în civilizația în care trăiește, însă înstrăinat, rupt de puterea dată la naștere prin cuvântul prin care ai intrat în viață – ai descoperit viața. Îți vei pierde instinctul.

Toate alegerile și rezolvările vieții vor fi de acum încolo bazate doar pe rațional. Asta nu înseamnă că dacă gândești în română și proiectezi în exterior în altă limbă nu poți să-ți menții contactul cu forța originală, ba poți și te poți întoarce oricând la ea, însă există pericolul să o uiți sau îți vei pierde antrenamentul. Aici mă refer la puterea cuvântului în creație. Dacă tu vei binecuvânta sau blestema în limba maternă pe cineva, această vrajă va avea efect creator sau dăunator mult mai mare sau deloc decât a-i face-o în noua ta limba învățată rațional.

Continue reading „Ben TODICĂ: Puterea Cuvântului în Limba maternă”

Ben TODICĂ: Împușcat pentru o carte

       Volumul editat la Iași, Editura PIM, 2019, intitulat „Jale și Eroism Românesc la Cotul Donului: Unice performanțe jurnalistice, semnat de prof. dr. Dumitru V. Marin, începe cu un citat al lui Bertrand Russel: „Războiul nu arată cine are dreptate ci doar cine învinge.” și cuprinde nouă interviuri luate unor participanți la cel de-al doilea război mondial. Pot spune că această carte sosește la timp, ca răspuns la întrebarea pe care doream să i-o trimit unui domn din diaspora, așezat confortabil într-un „scaun academic”, care ne critică ca generație, fost comunistă că nu respectăm generația din închisorile comuniste, când eu susțin că eram mai liber în copilărie în comparatie cu generația fiilor mei din Vest. Acuzația merge până într-acolo, susținând că nu aducem respect martirilor noștri care s-au sacrificat pentru democrație, că am uitat că aveam doar două ore de tv pe seară și de cozile interminabile la pâine și că a sosit timpul să avem și noi martirii generației noastre. Asta presupune să știu că nu era normal să stai la coadă și că în vest nu se stătea. În primul rând, stimate domn, în școlile comuniste nu se studiau martirii democrației sau cei anticomuniști ca să mă acuzi că nu-i respect. Pe cine să respect din acești pușcăriași? Pe cei care ieșeau din închisoare și dădeau cu pumnul în masă de supărare, așa din senin,  (poate că pe drept, dar noi nu aveam de unde ști) încât noi, copiii ne speriam și chiar credeam ce ne spuneau comuniștii, ca să ne calmeze, că într-adevăr aceștia sunt niște oameni răi și țicniți la cap și că ar fi bine să ne ferim de ei? Ori pe cei care se întorceau mai devreme din arest ori închisoare, căzând la pace cu sistemul și devenind cozile lor de topor, apoi vânzându-și părintele, fratele, prietenul sau pe mulți oameni nevinovați și curați ca lacrima? Asta nu înseamnă că nu au fost și adevărate victime ale comunismului, oameni care au suferit îngrozitor, ei și familia lor, iar alții și-au plătit cinstea și corectitudinea cu prețul vieții.

         Acum că a venit democrația și ar trebui să se discearnă între lucrurile bune și făcăturile și înfloriturile unora, care se erijează în eroi. În acest sens, ar trebui să scrieți voi, manuale și cursuri predate în școli și universități. Scrieți-vă povestea, domnule din „scaun academic” ca să vă cunosc sacrificiul și atunci am să înțeleg că înainte de comunism a fost mai bine și am să încetez să-mi mai cânt libertatea inocenței copilăriei mele, transformând-o în plângere.

         Copiii din orice orânduire, fără excepție au fost liberi și fericiți în lumea lor în care s-au născut pentru că nu au avut puncte de referință pentru o altă libertate până când au sosit exploatatorii și i-au pus la munci grele în fabrici și bordeluri ca să-ți poți tu cumpăra haine de 5 lei și i-a rupt de ea. Copiii din suburbiile sărăcăcioase și gropile de gunoi ale marilor orașe indiene se simt foarte liberi și fericiți în comparație cu cei din orașele mari ale lumii care joacă la calculatoare și suferă pentru că nu pot avea un telefon mobil de ultimă generație. Cine nu-i liber? Tu crezi că lumea este făcută doar din scaunul și burta ta, a capitalismului necruțător și lacom de azi? Un capitalist lacom e un capitalist bădăran. Eu te cred și nu te acuz pentru că tu ești doar instrumentul stăpânului tău și ai aceeași dorință ca și noi toți, să ne creștem copiii, într-un cuvânt să supraviețuim. Privește situația întregii lumi și întreabă-te cum o poți salva. Află cine ești. Așa cum o face de o viață prin reportajele și investigațiile sale jurnalistice domnul prof. dr. Continue reading „Ben TODICĂ: Împușcat pentru o carte”

Ben TODICĂ: A fi, de ce sunt?

 

Când am deschis ochii în Iezer am auzit un sunet uriaș,

m-am urcat pe coșerul cu porumb ca să văd de unde vine;

era un acoperiș ruginiu

în zare cu o cruce în vârf

și am zis Uaaaaa!

în fundulețul gol

din scutece.

Satisfăcut am privit de sus ca să cobor și mi s-a făcut frică.

Toată ograda cu porci, găini și rațe

cu tot cu casă, grajd și boi

era într-un mare balon de cer albastru

și mama cu joarda.

Mi-am fript coițele-n pirostie,

am început să plâng și m-am cățărat pe sub acoperiș,

plonjând înăuntru

peste știuleții de porumb roșii auriu

până a venit mămuța

și m-a luat

să nu mă mânce porcii.

A fost prima mea Aventură și Dar pe pământ. De aici Dumnezeu nu m-a mai lăsat singur și de-atunci se joacă mereu cu mine. Cutreieram dealurile Ciudanoviței prin poienele cu fân înalt în bătaia soarelui amurgului îmbrațișat de miresme, clopot de capre și miei și sunetul gâzelor, tril de păsărele și foșnet de șarpe sau viperă cu corn a Caraș-Severinului fără frică de nimic, doar emoționat de frumusețea lumii și energia vocilor naturii, pluteam. Eram liber și iubit de viață. Ah! Ce înseamnă să poți gusta din mireasma florilor și tremurul vântului, strălucirea razelor luminii care se ascundeau încet după deal și apoi ajuns târziu acasă să iei o mamă de bătaie că nu ți-ai făcut temele pentru mâine și că ai rupt pantalonii prin spinii pădurii umblând după afine și fragi. Ce contează? Așa îmi descărcam fericirea prin plâns. Era ca un paratrăsnet prin care se scurgeau fulgerele în pământ. Dumnezeu îmi proteja sufletul.

 

Să fiu cuminte însemna să mă joc prin jurul blocului cu Aurel, eram cu sora sa în clasă, pe care o chema Doinița cea frumoasă și silitoare, dar  încrezută și mândră. Era prea serioasă să ne bage pe noi în seamă care ne chinuiam pe ascuns în bucătărie să-i despletim mamei sale plasa de nailon ca să ne împletim noi rombulețe pentru chei. Cu această ocazie mi-am crestat degetul mic de la mâna stângă și am ajuns acasă plângând. Am mai plâns noi și când ne-am întors odată plini de păduchi dintr-un grajd de cai de pe lângă casa lui Mihuț și mamele noastre au strigat una la alta „păduchioaso”, crezând că ne-am dat păduchii unul altuia din tezaurul familiei. Ani mulți am făcut năzbâtii împreună până când într-o bună zi, tatăl lui care era milițian a primit ordin să ne aresteze; Doamne ferește! Glumesc, a fost transferat de la Ciudanovița la Oradea și a trebuit să plece. Asta însemna și despărțirea noastră și automat pierderea unui prieten de joacă. Noi, familia mea eram mai săraci, dormeam în paturi de fier, iar ei  mai sus în societate, în mobile de lemn, însă asta nu ne-a oprit să împărțim bucuriile copilăriei până în momentul plecării când vecinul de deasupra, un șarlatan descurcăreț care ura miliția m-a pus, văzându-mă că plâng după Aurel, când urcau lucrurile în camioane gata să plece, m-a pus să strig dupa el „bozgore trozgore” și să alerg după el, și să-l lovesc cu un pumn în spate. Acesta a fost momentul când mi-am pierdut inocența, onoarea și demnitatea în fața Domnului, acest lucru m-a șocat atunci și cu mulți ani mai târziu l-am înțeles. Am terminat o prietenie de ani de zile sub imboldul unui pervers om bătrân care a râs în sinea lui de noi doi copii nevinovați, și-a bătut joc. Iuda și-a băgat coada în imaculatul suflet.

Din acest moment nu am mai trăit acel sentiment de primă libertate. Restul vieții au fost pentru mine variațiuni și interpretări la libertate, concepte care mă opreau din gândirea firească, mă transformau în mașină și toate experiențele mele din copilărie nu se mai potriveau cu noua lume  și definițiile ei pentru succes și fericire  în care am ajuns să trăiesc. Am descoperit că specia umană se omoară dintotdeauna. Când îi aud pe oameni că ei luptă pentru ea, că ei o caută, că ei se refugiază ici și colo ca s-o trăiască, mi se face milă. Libertatea nu se poate măsura fizic și nici material ci doar spiritual. Trăim în concepte și manipulăm valoarea cuvintelor după plăcerea manipulatorilor. Toate aceste calități: loialitate, credință, onoare, curaj, patriotism, demnitate, datorie, jurământ etc. sunt convenții ale orânduirilor și chiar a indivizilor dar nu și a familiilor și părinților noștri a căror valori și interpretare diferă de sistem. Comuniștii nu credeau în Dumnezeu, însă seara părinții ne puneau în genunchi pe marginea patului să ne rugăm înainte de culcare. Ziua la școala foloseam limbajul de lemn care nu ne afecta în credință și am descoperit dintr-o dată cât de săracă și nesigură e limba prin care comunicam și cât de perverși și perverse sunt capriciile oamenilor. În timp ce românii își strigau nefericirea când l-au dat jos pe Ceaușescu, eu am trăit un sentiment de milă. Odată cu progresul civilizației cu noile artificializări crește și trauma împletirii limbii divine cu cea fabricată din topor prin necesitatea funcționării și participării la nivel, la standardul impus. Limba părintească are puteri magice, vindecătoare. Copilul de cum se naște și intră în societate e luat la plămădit. I se rupe inima de creier și e transformat în robot.

Ne sunt vândute tot felul de concepte noi ale fericirii. Tu crezi că libertatea înseamnă a avea tot ce-ți dorește sufletul? Păi ți le dau pe toate și atunci când le ai, te sinucizi „poate”… sau vei fi dezamăgit și te vei apuca de „improvizații”, ieși din norme. Uiți să mai fii, uiți cine ești, nu știi că poți fi tu însuți și ce ar trebui să fii. Ești sclavul ȘMECHERULUI, JIGODIEI. Ai devenit produsul lui.

Libertatea nu o găsești în altă parte decât în tine. Depinde ce dorești să afli de la ea. Nu în altă țară sau pe altă planetă ci în tine se află, în locul unde te ești. Dumnezeu te-a lăsat în locul potrivit ca să-ți trăiești libertatea CU CARE TE-AI NĂSCUT. E în fața ta. Depinde ce vrei să afli despre tine sau vrei doar păpică, Kent și Whiskey.

Celelalte, Curajul și Onoarea pe care le-am învățat în România Comunistă și filmele anilor ’50-’70 Hollywoodiene sunt diferite de Curajul și Onoarea de azi. Eu am simțit că îmi apăr țara și am curaj să mă sacrific pentru ea pe când în armata americană „să zicem”, ducându-mă peste alte națiuni, făcând prăpăd nu cred că are aceeași interpretare. Continue reading „Ben TODICĂ: A fi, de ce sunt?”