Dacă știm totul, viața devine plictisitoare, pierdem interesul și murim. Dacă nu mai vorbim limba română, consecința majoră este împietrirea sufletului care moare treptat, încetăm să mai fim români, iar România își pierde viața cu zile. O persoană divină există doar prin limba părinților săi. De asemenea și țara.
Să vedem de ce?
La început a fost cuvântul, ne spune Biblia și cuvântul a fost cu Dumnezeu care a spus: SĂ SE FACĂ LUMINĂ!
Deci Dumnezeu a vibrat un cuvânt divin, pentru că, sincer, El nu a spus-o în niciuna din limbile vorbite de noi pe pământ. Cu toții știm că întregul univers e vibrație/energie. Deci Dumnezeu e totul, El e vibrație, El e Cuvântul!
Această forță, CUVÂNTUL se naște și în noi din suflarea Creatorului asupra chipului de lut; prin actul Creației se naște în fiecare om odată cu primul scâncet la naștere. Acest scâncet vine din interiorul nostru, când sufletul nostru începe să se împletească pe măsură ce creștem cu vorbele duioase când suntem iubiți cu sufletele părinților noștri și sufletele părinților părinților lor în armonie și ne construiesc.
Cuvintele insuflate de părinți prind rădăcini în trup, sunt asimilate în sufletul copilului creând o sinergie între rațional și suflet tăind în creier matricea prin care cuvântul generat de suflet/dorință în armonie cu raționalul/conștientul formează în final identitatea noului om, crează entitatea. Acum te poți numi: după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Gândești, ești interesat, cauți, iubești etc. Acest izvor este rădăcina mlădiței celor șapte ani de acasă.
Din acest moment, limba maternă îți dă putere, are caracteristicele cuvântului creator. De acum încolo când vorbești, cuvântul are puteri magice, poate construi/vindeca sau distruge/ucide. Mă refer la limba moștenită din tată în fiu, nu la cea restructurată de o nouă orânduire care intenționat modifică limba și fonetica ei, stâlcesc cuvintele tocmai cu intenția de a o controla și dirija cu ușurință.
Limba română are o vechime de o mie și ceva de ani de neschimbare, poate chiar două. Dacă te duci la vremurile vechi în mijlocul Dacilor sau al Moldovenilor lui Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș sunt sigur că-i vei înțelege fără mare efort, (vezi textele lăsate de filozofii Romei Antice) pe când dacă, să zicem englezul ar încerca să-l citească pe Shakespeare în limba în care și-a scris textele nu ar înțelege nimic. Limba engleză a fost schimbată în multe rânduri tocmai pentru a-și pierde puterile miraculoase. Gândiți-vă la Marele Merlin care făcea minuni prin cuvintele sale. Limba lui s-a pierdut. De aceea precizez că puterea stă în moștenirea vibrațiilor cuvântului din moși-strămoși în care dialectul are prioritate în fața limbii noi șlefuite de orânduire. Când zici DU-TE…, o zic toți strămoșii tăi în armonie cu tine. Ca în poezie. De aceea le este frică asupritorilor de poeți.
În orice altă limbă pe care a-i încerca s-o înveți, folosindu-te de limba maternă ca „rumegător”, (adică să-ți însușești noua limbă cu a ta) nu vei avea puterea originală prin ea, nu vei mai fi tu însuți prin ea. Nu vrem să pricepem că un cuvânt pronunțat de rațional e mort dacă nu e injectat cu viață de suflet, injecția se face prin participarea vocilor strămoșilor tăi. Deci, originalul se va schimonosi. Din „mama” va deveni „mother” sau „muti” în alte limbi. Încercând să îți transferi identitatea într-o altă limbă te rupi de sufletul în care te-ai născut și devii o mașină rațională, o conștiință de sine stătătoare care se poate descurca bine în civilizația în care trăiește, însă înstrăinat, rupt de puterea dată la naștere prin cuvântul prin care ai intrat în viață – ai descoperit viața. Îți vei pierde instinctul.
Toate alegerile și rezolvările vieții vor fi de acum încolo bazate doar pe rațional. Asta nu înseamnă că dacă gândești în română și proiectezi în exterior în altă limbă nu poți să-ți menții contactul cu forța originală, ba poți și te poți întoarce oricând la ea, însă există pericolul să o uiți sau îți vei pierde antrenamentul. Aici mă refer la puterea cuvântului în creație. Dacă tu vei binecuvânta sau blestema în limba maternă pe cineva, această vrajă va avea efect creator sau dăunator mult mai mare sau deloc decât a-i face-o în noua ta limba învățată rațional.
Dacă tu te rogi Domnului în limba maternă, incontestabil vei fi mai aproape, vei fi sută la sută în rezonanță cu Dumnezeu, vei fi concentrat, nedisturbat pe mesaj și dialog. Încearcă să te rogi alternativ în noua limbă, învățată rațional și vei vedea că experiența nu e aceeași, ba descoperi că e comică și că atunci când te rogi, te afli într-o lume de carton, spoită, prefăcută. Dacă mergi într-o biserică germană sau engleză să te rogi, te vei ruga în gând în limba ta, însă dacă o faci tare în limba lor, va fi o rugăciune kitsch, falsă pentru că se va cunoaște că te chinui să vorbești limba, iar dacă o vorbești perfect, înseamnă ca ești în afaceri. Preotul te recunoaște și știe că ai venit la cerșit și îți aruncă o milă, un os. Nu uita, la biserică nu mergi pentru rațional, ci DOAR pentru suflet. Cel mai important!
Îți aduci aminte că atunci când erai copil și plângeai, venea mama la tine și te vindeca cu vorbele ei, cu mângâierile ei, cu „doina” ei; dacă ea ar fi venit la tine și ți-ar fi vorbit într-o altă limbă, te-ai fi speriat și ai fi țipat mai tare. Eu dacă mă consolez în limba părinților mei mă vindec mult mai repede în comparație cu o limbă străină care îmi stârnește râsul. Poți spune că și atunci te vindeci că râzi și uiți de suferință, însă rămâi cu cicatrice pe suflet. O limbă străină nu lucrează în sinergie cu sufletul vorbitorului, pentru că sufletul e crescut într-un alt pământ, el e parte din trup, a crescut o dată cu el și ca să poată lucra într-o altă limbă va trebui să descrească și s-o ia de la capăt, din nou de la naștere. Ori asta nu se mai poate decât dacă te reîncarnezi, renaști. Un lup când mârâie în pădure te înfioară pentru că în mârâitul său e alăturată amprenta milenară a strămoșilor săi, în schimb dacă lupul ar hotărî să miaune de azi încolo, ai râde.
Ați citit cu toții în cărți despre magie și vrăjitori care puteau schimba lucrurile în jurul lor prin puterea cuvintelor, însă de fiecare dată ei foloseau cuvinte din limbi vechi, antice și este adevărat; este posibil să ai aceste forțe dacă te naști în ele, însă din păcate aceste secrete s-au pierdut, deținătorii au fost arși pe rug sau au murit luând secretul cu ei. Inchiziția și-a tăiat singură creanga de sub picioare pentru că în loc să îmbogățească puterea cuvântului ei și să-l forjeze, exponenții ei au schimonosit-o, au transformat-o într-o iluzie optică pe care o folosesc ca scamatorie de adormit babele. Azi avem un cuvânt transvestit care s-a transmis în mod rațional din instituție în instituție ca afacere, ca literatură.
Suntem bombardați cu informații încât nu mai avem timp de gândire. Suntem lătrați din toate direcțiile. Ne pierdem interesul pentru analiza și aflarea adevărului. Cel mai greu i-a fost diavolului să-l imite, să-l joace pe Hristos orbindu-i pe oameni, el a putut să-i înrobească pe la spate. Omul fiind fascinat de strălucirea Hristosului interpretat, nu l-a mai putut vedea pe cel adevărat. În istorie Dumnezeu s-a supărat de mai multe ori și a intervenit cu violență creând potopul și focul ca să le aducă aminte de existența Sa. Astăzi avem tot mai mulți călugări înțelepți care se retrag în mănăstiri, încercând în chiliile lor să recupereze adevărul adevărat din forța cuvântului divin și din ce în ce mai mulți reușesc.
La ce-mi folosește acum?
Dacă trăiești douăzeci de ani într-o țară nouă, să nu-mi spui mie că tu crezi că ești de acum un străin, că ai terminat-o cu România, pentru că te înșeli amarnic. Tu vei fi întotdeauna român până vei muri, însă depinde de tine dacă renunți la puterea divină a cuvântului, la umanitate, la tine ca suflet de părinți care te-au ajutat să vii în această lume. Tu îți pierzi puterea cuvântului prin abandonare și neglijență sau elan modern și dacă nu mai vorbești românește va muri și țara/națiunea română, pentru că o națiune limba o face, nu eticheta, iar tu vei deveni un prototip schimonosit al omului – omul perfect, dar robot. Nu îți pare rău să-ți pierzi iubirea, emoția iubirii aproapelui? Salvează-ți sufletul, frate! Cuvântul.
——————————
Ben TODICĂ
Melbourne, Australia
11 martie 2020
N O T Ă
Am scris toate acestea pentru că eu cred în CUVÂNT.
Să vă dau un exemplu trivial pentru mulți. În toate războaiele care se duc pe pământ se folosesc cuvinte ca: pierderi, cazuri, trupe, pacienți, recipienți etc. Imaginativ, dacă s-ar folosi cuvintele adevărate: copii înrolați, soldații noștri – copii noștri fără mâini și fără picioare, copii și mame violate și împușcate, arse, tătici și bunici arși de vii, case și gospodării cu vaci, capre, porci și găini pulverizate de avioanele și bombele noastre cu reziduri radioactive și bombe chimice cred că s-ar alarma lumea și ar protesta. Dar așa de bine am șmecherit cuvintele, le-am schimonosit ca să își piardă puterea adevărată, să le rupem de Dumnezeu. Distrugem cuvântul care e vibrația divină fără să realizăm că ucidem chipul și asemănarea, omul. Sau, mai grav, chiar acest lucru se dorește!!! Oare cât de draconici putem fi? Una e să zici că ne-au murit copiii în războiul nostru și alta e să zici că am suferit pierderi, ca și cum ai pierde niște nimicuri, gloanțe, șuruburi, paie, zdrențe etc. Jucându-ne cu cuvintele, amestecându-le în aer ca și numerele de loterie, omul creat să fie o conștiință înălțătoare se adâncește într-o mocirlă, în care se zbate în întuneric așa cum și-a dorit satana, ca să râdă de Dumnezeu. Mereu orânduirile vin cu cuvinte noi care să le înlocuiască pe cele împuternicite de generații cu intenția de a putea manipula. Apoi, ei spoiesc cu negru rugina ca s-o acopere.
“Dragă frate Benule”, imi scrie un prieten, ”Mă gândesc în această clipă la filmele tale cu extraterstri copaci, forme „înghețate” în nemiscare, la incercarea ta de atrage atentia asupra unor realitati pe care unii nu le vad, nu le inteleg, le refuza existenta… Si, în continuarea acestui gând, mă întreb dacă nu cumva isteria botezată „coronavirus”, creată și întreținută, nu este doar prologul unor evenimente viitoare halucinante, cand „extraterestrii” tai vor parasi formele dense, fixe, in care au supravietuit, pentru a-si lua in primire corpuri umane („recompensa” pentru cunoasterea tehnologica impartasita)…. Incet-incet ni se restrange libertatea de miscare, iar frica viscerala ii face pe multi sa nu inteleaga gravitatea interdictiilor… Cine sau ce va circula pe strazi cand se vor goli de oameni?!… Ni se va impune o hrana universala complet chimica, adusa cu ratia la usa?… Suntem, oare, in pragul unei invazii, a unei predări a planetei?”AD
Am mers atât de departe cu mutilarea și schimonosirea limbii și cuvântului original încât chiar dacă am vrea să ne mai rugăm acum, ca înainte, să cerem ajutor entității în care credem, pentru că pe drept credem, nu mai suntem efectivi, nu mai ajungem la ea. Ca să mă rog mamei mele, trebuie să mă rog în dialectul ei, (pe care mi l-a dăruit în fașă) ca să aibă efect, ca să fiu vindecat, ca să mi se ia durerea sau oful de pe inimă. În biserică, azi binecuvântarea mai are oare efectul destinat cu atâtea mișcări comerciale și de modă introduse în scenă?
Cu sute de ani în urmă și pe alocuri se folosea, poate și azi se mai folosește limba veche greacă și latina. De ce? Pentru că ele sunt mai aproape de trunchiul original al puterii cuvântului, un trunchi de mii de ani, nealterat de orgoliul și tehnicile impuse de noile orânduiri. De ce azi în Vatican nu se vorbește limba modernă, limba zilei? Le e frică? Pentru că nu vorbim o limbă sacră, puternică, noi vorbim o limbă scârțâită, plină de ifose și tehnici sclifosite, presărate cu formule diavolești de uitare și promovare a ruperii și destrăbălării. Judecați singuri! Eu nu promovez pe nimeni, nicio afacere, eu doar observ și prezint ce se vede prin ochii muritorului de rând. În Vatican își depun jurămintele în latină, își spun rugăciunile în latină, își dau toate legile și sentințele în latinaă. De ce? „Cică așa e moda”. Încearcă să le ceri să-și schimbe limba și să-i vezi cum se cutremură și fug îngroziți pentru că ei știu ce înseamnă puterea cuvântului vechi, original. Suflarea lui Dumnezeu.
Noua limbă care circulă azi este foarte ineficientă. Nimeni nu o mai ascultă, toți o iau la mișto și nu mai au încredere în ea. Ferească Dumnezeu de o epidemie mondială, pentru că vom fi pierduți, cu toții împrăștiați, pentru că am ajuns în secolul 21 și nu am ajuns la un numitor comun ca specie în cine suntem și care e locul nostru în ea. Ne rugăm și azi la sute de mii de Dumnezei. Sunt de sute de ori mai mulți decât în antichitate. Tehnica asta de DESPĂRȚIRE ȘI CONTROL nu duce departe – în final va duce la sinucidere. Dumnezeu ne-a dat voință liberă și noi demonstrăm că nu suntem capabili de ea. Și ca un tată iubitor ca să ne ajute ne-a mai dat și 10 porunci și tot nu suntem capabili să ne gospodărim. Și ca să vă arăt cât de puternice sunt, că dacă doar pe una dintre ele am respecta-o, am fi salvați: Respectă-ți aproapele, iubește-ți aproapele, ajută-ți aproapele – nu fi tu hrăpăreț și să iei totul, cu fi nesimțit, nu fi fără măsură, pentru că tot „două ouă” mănânci și tu dimineața și nu faci aur, „fii drept” că și ție în mod special ți-a lăsat Dumnezeu o linie în testament – să lași o zecime și săracilor. Dar nu respecți acest lucru, ci le iei și firmiturile de sub masă, „măgarule”!
Conducătorii în elanul lor de a „minți continuu” au ajuns în pragul adevărului și ca în povestea cu lupul, ei vor striga: „Vine Lupul!”, iar lumea va continua să se distreze. A VENIT?!!!
Doamne, iartă-ne! să ne rugăm în limba părinților noștri.
Ben Todică