Ben TODICĂ: Benule, ce se întâmplă cu tezaurul meu?

Întrebările dumitale mi le pun zilnic, stimate domnule prof. dr. Dumitru V. Marin și dacă pornesc de la ideea conservării „tezaurului nostru”, forma cea mai trainică fiind scrierea cuneiformă care a rezistat până azi, pe care nu suntem în stare să o descifrăm ca lumea, atunci afirmațiile mele despre dumneavoastră pot fi dăltuite în piatră – mai e timp și încap pe o tabletă de marmură ca scrierea literaturii noastre de până acum va dispărea în avantajul erei digitale AI (Inteligența Artificială). În următorii zece ani se va trece la o nouă formă de comunicare și manifestare a existenței speciei umane. Noi emoții și concepții, percepții revoluționare fizice și spirituale într-o lume nouă multidimensională. Va fi doar o trăire în prezent și spre înainte. Specia umană a ajuns la stadiul de sinucidere, așa cum au sfârșit și civilizațiile dinainte. Urmează o altă fază în evoluția conștiinței. Omenirea ar trebui să convoace o adunare internațională în care să hotărască soarta literaturii de azi, a tezaurului scris care va fi înghițit împreună cu cel conservat din subsolurile Vaticanului de noul conștient. O altă Bibliotecă a Alexandriei va fi incinerată de astă dată de către noua formă de civilizație. Cartea, așa cum o știm de mii de ani va dispărea, la fel se va întâmpla și cu știința omului de a trăi literar, de a o descifra. La fel vor păți și celelalte ramuri ale gândirii tridimensionale. Dacă în o mie de ani cineva va reuși să obțină un roman de dragoste scris în secolul XX, poate că va descifra cuvintele și legătura dintre ele în frază, însă niciodată poezia și însemnătatea ei, a iubirii și libertății dăruite acum două mii de ani de un Fiu născut în iesle. Întâlniți-vă cu tinerii entuziaști din Valea Siliconului și cereți-le să vă explice viitorul. Așa cum îl văd ei. Pentru că, dacă nu o facem, vom descoperi că batem apa în piuă cu scrisul și ne ardem conștiința în neant. Dintr-o dată giganții literaturii universale vor fi aruncați la gunoi. Veți descoperi că tinerii ingineri nu au acces la emoțiile dumneavoastră. Ei au fost deprivați de ele intenționat ca să nu facă parte din algoritmul noii orânduiri. Scriitorul de azi este redus la eticheta de Activist/Prestator de servicii publice, cum afirma actorul și regizorul Dan Puric într-un interviu. Ești redus la nivelul activistului de partid comunist din vremurile ceaușiste.

Scriitorii scriu despre mediul și timpul pe care îl trăiesc fără a se gândi că ei sunt activiști reduși la serviciul guvernului local, la serviciul sistemului. Funcția, mai bine zis meseria scriitorului azi este redusă la femeia de serviciu care mătură prin curtea primăriei, o comoditate. Scriitorul azi este considerat un tip care trăiește între festivaluri scriitoricești și lansări de carte sau liste de vânzare. Lumea de azi este preocupată de clasificări, codificarea și punerea oamenilor în căsuțe separate, pe categorii ca-ntr-un depozit alimentar, bază de aprovizionare.

Menirea și totodată datoria scriitorului este să fie „un popular”, un exemplu de condei în apărarea adevărului, să stea singur în picioare, să apere viața și credința nu ca activist, ci ca înțelept cu cinste și exemplu de onoare mai mult ca niciodată azi, când suntem puși în fața unor schimbări radicale și particulare plină de suferința întâmpinată vreodată de omenire: INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ și efectul încrucișării ei cu cea UMANĂ, A CONECȚIEI LA CREIERUL OMULUI. Că se anunță de pe acum capabilă să scrie Capodopere literare, să execute operații de chirurgie mai precise decât omul fără greșelile generate de om și oboseala lui. Omul își va pierde încrederea în el nefiind sigur ce e mai bine să fii, uman sau sintetic, ne spune scriitorul indian Arundati Roy. Cu suflet divin sau tehnologic. Ce e mai adevărat, virtualul sau natura? Omul va fi scos la pensie mai devreme precum mașinile japoneze la 40 de mii de kilometri (să crească vânzările) și exportate în alte țări precum Australia sau aruncate la gunoi. Dar, noi românii „ne descurcăm”, cum bine zice la iUmor Teo, o să vindem „parts” – că am eu un băiat care se pricepe. S-a lăsat de școală și acum vinde cipuri în scara blocului. Omul va fi în plus pe pământ. Nu va mai fi parte din procesul de producție. Va supravețui? Cum? Carne de consum pentru cățelușii și pisicuțele celor bogați și conectați la inteligența artificială pentru că au bani și își permit. Clasele sociale vor fi foarte departe unele de altele. Poate chiar în spațiu. Specia dominantă când ajunge aici, se spune că în fiecare civilizație când se ajunge la stadiul de sinucidere, ea dispare – se autodistruge.

Dacă nu suntem atenți, asta urmează. Aici se simte lipsa de educație și respect pentru sufletul și conștiința omului în școlile generale, pentru istorie, credință și tradiție națională. Literatura este mediul de a comunica cu părți din adâncul sufletului nostru. Este o comunicare și întâlnire intimă dintre scriitor și cititor care îi conectează pe cei doi, folosind literatura ca punte de întâlnire. Povestea nu moare, însă modul, puntea de întâlnire, efectul dispar, fiind înlocuite cu altele. Cuvântul scris literar nu comunică dintr-o dată cu cititorul așa cum o face imaginea sau muzica. Literatura este singura formă care recrează imaginea în ochiul și mintea cititorului în acord cu bagajul lui educațional și experiența vieții sale și folosindu-se instrumentele și experiențele trăite, acumulate. Imaginea creată devine unică cititorului. Arta creativă literară se petrece în creierul cititorului – în unul e de premiat, în altul poate fi doar acomodată sau trece prin ea ca rața râul. Dacă o mie citesc cartea și vizionezi imaginile create în creier de ei, vei vedea cu interes o mie de filme cu același titlu, însă realizate în țări diferite și actori diferiți. Unirea inteligenței creierului cu cea artificială ne va da această posibilitate foarte curând. Dar să nu uităm că literatura de-a lungul miilor de ani a dat voce celor asupriți și săraci, celor neputincioși, bolnavilor și suferinzilor, pacii și iubirii, legăturilor dintre oameni.

Primul Cyborg din lume, că așa se numesc cei conectați la inteligența artificială prin cip implantat în creier, Kevin Warwick, profesor de cybernetics la universitatea CRU din America ne spune că se poate comunica cu o altă persoană fără a folosi cuvinte, ci folosindu-se de inteligența artificială. Când omul descoperă noi căi de comunicare se aruncă mai lacom decât virusul sau plaga să se răspândească. Asta vor să facă celulele creierului să comunice, să răspândească informația. Elon Musk folosește un cip în experimentele sale făcute pe porci cu mii sau chiar milioane de conecții pe creier controlate prin telecomandă. Ce se întâmplă în creier când este unit cu inteligența artificială? Omul este foarte limitat în gândire azi în comparație cu posibilitățile pe care i le oferă creierul și poate prin această conexiune cu inteligența artificială, cu tehnologia să descopere noi căi de cunoaștere, noi căi de înțelegere și de comunicare a capabilităților noastre. Pe lângă faptul că vom putea corecta anumite stângăcii, malfuncționări, defecte, îmbunătăți și perfecționa anumite funcțiuni ale corpului nostru – chiar vom putea, de exemplu programa să cântăm perfect la pian Beethoven – Moonlight Sonata, să executăm exercițiile Nadiei Comăneci la paralele, însă fără emoțiile lor – ci va fi totul mecanic. Terapeutic să ne corectăm tremurăturile de Alzheimer sau Parkinson, să le depistăm înainte de a ne îmbolnăvi de ele și trata. Multe din bolile omului vor fi vindicate fără pastile. Creierul funcționează prin trăiri/reacții chimico-electrice, iar medicina doar prin chimicale, deci șansele de vindecare sunt foarte mari. Prin această unire vom cunoaște lumea în care trăim mult mai bine. Trăim într-o lume tridimensională, DAR SPAȚIUL REAL NU ESTE TRIDIMENSIONAL. Spațiul e doar spațiu. Cu inteligența artificială poți crea un număr nelimitat de dimensiuni și prin această conecție a creierului la tehnologie vom descoperi cu adevărat care este destinul omului în această viață. Vom înțelege și vom comunica cu universul în mai multe dimensiuni decum îl cunoaștem acum și această schimbare ne va ajuta să călătorim în alte colțuri ale universului cât ai clipi. În dimensiunea tridimensională avem nevoie de mii de ani lumină să ajungem la prima stea, dar în alte dimensiuni, 20-30 de dimensiuni poți ajunge într-o clipită. Conștiința umană e diferită de conștiința artificială și prin unirea lor vom putea obține oameni mai eficienți în toate domeniile de funcționare a societății. Filmele cu eroi științifico-fantastice realizate sunt ca să ne obișnuiască și să ne convingă să ne dorim să fim ca ei eficienți executanți pe când vor sosi globaliștii tehnocrați. Reci și mecanici, dar rapizi.

Continue reading „Ben TODICĂ: Benule, ce se întâmplă cu tezaurul meu?” →

Ben TODICĂ: Împușcat pentru o carte

Volumul editat la Iași, Editura PIM, 2019, intitulat „Jale și Eroism Românesc la Cotul Donului: Unice performanțe jurnalistice, semnat de prof. dr. Dumitru V. Marin, începe cu un citat al lui Bertrand Russel: „Războiul nu arată cine are dreptate ci doar cine învinge.” și cuprinde nouă interviuri luate unor participanți la cel de-al doilea război mondial. Pot spune că această carte sosește la timp, ca răspuns la întrebarea pe care doream să i-o trimit unui domn din diaspora, așezat confortabil într-un „scaun academic”, care ne critică ca generație, fost comunistă că nu respectăm generația din închisorile comuniste, când eu susțin că eram mai liber în copilărie în comparatie cu generația fiilor mei din Vest. Acuzația merge până într-acolo, susținând că nu aducem respect martirilor noștri care s-au sacrificat pentru democrație, că am uitat că aveam doar două ore de tv pe seară și de cozile interminabile la pâine și că a sosit timpul să avem și noi martirii generației noastre. Asta presupune să știu că nu era normal să stai la coadă și că în vest nu se stătea. În primul rând, stimate domn, în școlile comuniste nu se studiau martirii democrației sau cei anticomuniști ca să mă acuzi că nu-i respect. Pe cine să respect din acești pușcăriași? Pe cei care ieșeau din închisoare și dădeau cu pumnul în masă de supărare, așa din senin, (poate că pe drept, dar noi nu aveam de unde ști) încât noi, copiii ne speriam și chiar credeam ce ne spuneau comuniștii, ca să ne calmeze, că într-adevăr aceștia sunt niște oameni răi și țicniți la cap și că ar fi bine să ne ferim de ei? Ori pe cei care se întorceau mai devreme din arest ori închisoare, căzând la pace cu sistemul și devenind cozile lor de topor, apoi vânzându-și părintele, fratele, prietenul sau pe mulți oameni nevinovați și curați ca lacrima? Asta nu înseamnă că nu au fost și adevărate victime ale comunismului, oameni care au suferit îngrozitor, ei și familia lor, iar alții și-au plătit cinstea și corectitudinea cu prețul vieții.

Acum că a venit democrația și ar trebui să se discearnă între lucrurile bune și făcăturile și înfloriturile unora, care se erijează în eroi. În acest sens, ar trebui să scrieți voi, manuale și cursuri predate în școli și universități. Scrieți-vă povestea, domnule din „scaun academic” ca să vă cunosc sacrificiul și atunci am să înțeleg că înainte de comunism a fost mai bine și am să încetez să-mi mai cânt libertatea inocenței copilăriei mele, transformând-o în plângere.

Copiii din orice orânduire, fără excepție au fost liberi și fericiți în lumea lor în care s-au născut pentru că nu au avut puncte de referință pentru o altă libertate până când au sosit exploatatorii și i-au pus la munci grele în fabrici și bordeluri ca să-ți poți tu cumpăra haine de 5 lei și i-a rupt de ea. Copiii din suburbiile sărăcăcioase și gropile de gunoi ale marilor orașe indiene se simt foarte liberi și fericiți în comparație cu cei din orașele mari ale lumii care joacă la calculatoare și suferă pentru că nu pot avea un telefon mobil de ultimă generație. Cine nu-i liber? Tu crezi că lumea este făcută doar din scaunul și burta ta, a capitalismului necruțător și lacom de azi? Un capitalist lacom e un capitalist bădăran. Eu te cred și nu te acuz pentru că tu ești doar instrumentul stăpânului tău și ai aceeași dorință ca și noi toți, să ne creștem copiii, într-un cuvânt să supraviețuim. Privește situația întregii lumi și întreabă-te cum o poți salva. Află cine ești. Așa cum o face de o viață prin reportajele și investigațiile sale jurnalistice domnul prof. dr. Continue reading „Ben TODICĂ: Împușcat pentru o carte” →

Vasilica GRIGORAȘ despre „…77… Noduri culturale și semne amicale”

Am primit în dar o carte cu dedicaţie şi autograf de la prof. dr. Dumitru V. Marin, intitulată „…77… NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE”, Iaşi, Editura PIM, 2018. Cărţi închinate unor personalităţi din diverse domenii de activitate s-au mai scris, a devenit deja un exerciţiu firesc, dar să antrenezi personal un număr considerabil de viitori coautori ai unui asemenea volum, mai rar.

Titlul ne aduce aminte de volumul de versuri al lui Nichita Stănescu, „Noduri şi semne” şi de cartea Anastasiei Dumitru: „Bujor Nedelcovici – Conştiinţa de scriitor”. Deosebit de incitant, deloc explicit, că de…, „nodurile”, au şi ele misterul lor. Te fac destul de curios ca să zăboveşti pentru a „descâlci iţele” şi a vedea frumuseţea firului. Dezlegându-le poţi „pipăi” cu mintea şi sufletul fibra din care este alcătuită ţesătura (cartea), îi poţi identifica şi simţi fineţea, îi poţi verifica, pe cât posibil trănicia, vigoarea…, şi dacă mai adăugăm şi „semnele”, care presupun anumite înţelesuri încriptate, este nevoie să ne aplecăm cu dibăcie asupra conţinutului volumului.

Răsfoindu-l, am constatat că în peisajul cultural vasluian şi în tabloul literar al prof. dr. Dumitru V. Marin a apărut un volum inedit, cu o alcătuire ingeniosă, o radiografie din mai multe unghiuri a vieţii şi activităţii jurnalistului vasluian, completată cu alte 77 de radiografii individuale.

„Nodurile” (semnatarii) întăresc textura volumului, îi dau strălucire şi consistenţă, iar „semnele” sunt gânduri, trăiri, sentimente care ne fac să privim cu respect, bucurie şi admiraţie „adresantul”, prezentat ca fiind un om special. Şi, toate aşezate pe brocardul fin al aniversării omului de cultură Dumitru V. Marin, la împlinirea a 77 de primăveri, cel care se declară „aprilist”, născut pe data de 28 aprilie 1941.

Revenind la carte, aş putea spune că în paginile sale s-a cam spus şi scris totul despre sărbătorit. Asta însemnând că este destul de greu să mai scrii ceva original, după ce 77 de condeie şi-au spus punctul de vedere despre omul şi profesionistul Dumitru V. Marin. Totuşi, ceva mă intrigă, mă provoacă să mă erijez în purtătorul de cuvânt al colaboratorilor volumului şi să aduc, pe scurt, la cunoştinţa publicului cititor opiniile acestora cu privire la „pesonajul principal” al volumului, care are marele merit de a fi adunat între cele două coperte o sumă de oameni valoroşi, 77 de nume din domeniul literaturii, ştinţei, culturii şi spiritualităţii din ţară şi din străinătate, colaborând de bună voie la întocmirea unui volum colectiv.

Se spune că numărul, cantitatea nu înseamnă neaparat şi valoare, şi este foarte adevărat. Însă în cazul de faţă, întâlnim 77 de semne de preţuire, de amiciţie, de prietenie sau întâlniri de-o dată în viaţă, cu o ocazie specială ori întâmplătoare, care au lăsat amintiri pe pelicula inimii jurnalistului multimedia. Este lăudat, adulat, atribuindu-i-se calificative care mai de care mai elevate, însă prezentat şi „cu păcate şi virtuţi”, precum spune Mihai Apostu. Îl întâlnim pe D.V. Marin în multiple ipostaze, din copilărie până în prezent. Textele sunt decupaje din realitatea imediată, pe care sunt încrustate căutările, acţiunile, gesturile, reacţiile, implicările, mobilizările pentru a depăşi obstacole şi a intra pe nişe favorabile autodepăşirii personale şi profesionale în misiunea nobilă de promovare a culturii. Ne sunt prezentate momente de plonjare în adâncul valurilor vieţii profesorului, dar sunt selectate cu grijă fragmente din spuma strălucitoare a acestora şi redate spectaculos. Astfel, putem afirma că volumul omagial degajă o adevărată nobleţe, un neîntrecut flux de amabilităţi, desigur vedirice. Acest buchet de „semne”, arătă în toată splendoarea sa valoarea incontestabilă a profesorului şi jurnalistului, cap de afiş în viaţa culturală şi literară vasluiană.

Aşadar, cartea este o impresionantă apariţie editorială din mai multe motive: valoarea intrinsecă a conţinutului scriiturii, valoarea şi însemnătatea personalităţilor în varii domenii ale cunoaşterii umane şi, nu în ultimul rând, valoarea personalităţii destinatarului tuturor acestor misive, profesorul, jurnalistul, scriitorul, omul de cultură, Dumitru V. Marin. Pentru a susţine această ultimă afirmaţie aş aduce ca argumente câteva coordonate ale muncii şi activităţii domniei sale: este deschizător de drumuri în presa modernă (prima televiziune din ţară,1990, înfiinţarea postului de radio Unison, Vaslui,1993, Bârlad, 1994, apariţia ziarului Meridianul, 1996, revista internaţională Meridianul Cultural Românesc, 2015); interviuri cu 9 preşedinţi de stat, 14 prim-miniştri, zeci de miniştri, deputaţi, senatori, ambasadori; înterviuri cu înalţi ierarhi ai bisericii, PF Teoctist, PF Daniel, mitropoliţi, episcopi, transmisiuni în direct la radio-tv din 32 de ţări; vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi preşedinte Filiala Vaslui, 2005…

În sprijinul aceleiaşi idei, aş completa cu mărturiile făcute în carte de mai mulţi coautori. Scriitorul, criticul literar şi emiscologul Theodor Codreanu apreciază că Dumitru V. Marin este: „Una dintre cele mai pitoreşti personalităţi din Vasluiului ultimelor decenii”. În opinia Danielei Gîfu, jurnalistul vasluian este: „un desfrunzător de idei supralicitate… cu vorbă hotărâtă şi plină de sensuri ideatice, caută dreptate.” Vasile Ghica îl numeşte: „Un renascentist al zilelor noastre”, iar dr. Valeriu Lupu îl consideră „lord al slovei” şi, pentru toate acestea şi multe alte merite, Simion Bogdănescu îl recomandă ca fiind un „model cultural de urmat”; punct de vedere argumentat de Corina Matei Gherman „Dumitru V. Marin nu a irosit timpul, l-a folosit eficient, lăsând în urma sa o muncă de cercetare, de creaţie şi îndrumare. Dumitru V. Marin cred că trăieşte din izvorul obârşiilor, trăind copilăria, respectând tradiţiile şi vatra, iubind natura şi credinţa, studiind şi slujind limba, cultura şi istoria”, şi de afirmaţiile preşedintelui Emil Constantinescu: „a avut darul de a face.” şi a ajuns un organizator, activ şi integrat în comunitate…” Şi timpul a trecut, iar „Copilul de altă dată, înălţându-se după călăuza-ursitoare, a devenit profesorul dr., scriitorul şi monografistul, reporterul şi întreprinzătorul, editorialistul şi managerului tv, „cel mai mare jurnalist din toate timpurile”- cum lesne de constată, o personalitate rar întâlnită pe Valea Zeletinului.” (Tatiana Galan). Până a ajunge aici, uneori a avut curajul de a băga mâna în foc, cu riscul de a se frige, de a se apăra de sabie cu braţul gol; poate, a simţit asprimea flăcării şi iuţimea ţăişului, însă n-a renunţat, ci s-a călit.

Ordinarea alfabetică a semnatarilor este ceva obişnuit pentru astfel de scriituri, autorii incluşi se prezintă, se definesc, argumentează prezenţa lor în acest demers literar cu minunate merite şi realizări. Firesc, nu oricine putea fi subiect şi autor, totodată. Un lucru de apreciat este şi faptul că în carte sunt incluse şi dedicaţiile unor autori, scrise pe cărţile oferite lui D.V. Marin. Aş aminti pe: Nichita Stănescu, Horia Zilieru, Alexandru Balaci, Valentin Silvestru, Laurenţiu Fulga, Traian Nicola, Cezar Stegaru, Ioan Talpeş, Tudor Pamfile…; şi acestea sunt voci grăitoare cu privire la preocupările şi mediul cultural al filologului şi omului de presă vasluian. Aşadar, cartea este o seră în care au fost plantate seminţe roditoare, din care au răsărit plante viguroase, binefăcătoare culturii româneşti, sufletului şi minţii cititorului. Are gustul unei şampanii vechi, veritabile, din podgoriile Huşilor; o băutură spumantă, nici seacă, nici dulce, una adevărată, ademenitoare.

Din orice perspectivă am privi lucrurile, putem conchide că D.V. Marin reuşeşte să se individualizeze în peisajul cultural vasluian. Fără împlicarea serioasă a domniei sale, am fi vorbit de mult de o insolvenţă, un faliment al jurnalismului din zona Vasluiului. Nu este vorba de lipsa de valoare a scriitorilor, artiştilor plastici, oamenilor de cultură, în general. Vasluiul nu duce lipsă de aşa ceva, ci aceşti autori talentaţi nu ar fi fost popularizaţi şi cunoscuţi de populaţia judeţului, peste graniţele acestuia şi chiar ale ţării. La D.V Marin se împletesc într-un mod fericit cultura, inteligenţa şi spiritul practic, puterea de adaptare. Deşi de formaţie umanistă a dovedit un spirit întreprinzător nebănuit. Ştie să caute şi să descopere conjuncturi, să creeze şi să fructifice oportunităţi, să transforme banalul în senzaţional.

Orizontul personal al lui D.V. Marin este dominat de o nemaipomenită prezenţă de spirit şi de o rar întâlnită capacitate de comunicare. Volumul „…77 NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE…” are un profund aspect reportericesc, ochii care îl privesc pe omul de cultură , prof. dr. Dumitru V. Marin, sunt experimentaţi, intuitivi, atenţi, anticipativi, surprind limpede derularea reacţiilor, întâmplărilor, evenimentelor unui proces care a evoluat continuu.

Dacă cineva mi-ar cere să fac o ierhie, în funcţie de cât de mult mi-au plăcut gândurile celor 77 de coautori ai volumului, cu toată sinceritatea aş începe cu cel al avocatului Daniel Cernat Marin, fiul mijlociu al profesorului. Mi s-a părut cel mai pitoresc şi dezarmant de sincer punct de vedere cu privire la publicarea unui asemenea volum din iniţativa sărbătoritului, nimeni altul decât tatăl său. Daniel scrie cu pana sufletului, înmuiată în cerneala limpede şi cristalină a minţii. În acest mod, încearcă să înţeleagă rostul demersului tatălui său de a edita o carte despre domnia sa. După multe frământări scrie: „Daaa…, m-a făcut să mă gândesc la ideea asta, ce idee- să-ţi scrie oamenii, ţie despre tine, în cartea ta… hmm, interesant! Mi se pare aproape o nebunie genială! Dacă vrei să n-ai prea multe opinii contra despre tine cere celorlaţi să-ţi scrie ţie despre tine… formidabil! Dacă n-aş şti că graniţa dintre genialitate şi nebunie e… invizibilă, aş avea curajul să spun că tata-i un geniu. Râd, mă rog, nu ştiu dacă aş vrea s-o spun în cartea lui, râd şi mai tare, am înnebunit şi eu. Ce-ar zce cititorul dacă ar citi că fiul spune despre taică-su că-i un geniu? Doi nebuni? Două genii? Unul chiar are statuie…” Minunată reflecţie! Fie şi numai pentru faptul că prof. dr. Dumitru V. Marin este tatăl unui astfel de copil (şi sunt convinsă că şi ceilalţi copii ai săi sunt astfel), merită apreciat şi respectat
Pentru a întregi tabloul conturat „eroului” aceste cărţi şi a oferi credibilitate şi temeinicie cărţii, citez trei puncte de vedere exprimate cu nobleţea şi autoritatea academicianului român, cea mai înaltă treaptă a intelectualităţii româneşti.

„D.V. Marin este un foarte bun profesor (atâţia o spun) de peste 40 de ani, este un lider de presă al ultimelor 2 decenii (şi a avut cu ce), este un iubitor al Bârladului, este un intreprinzător de succes, un personaj de excepţie în cadrul Curentului Cultural-Informaţional pe care-l susţine personal şi prin cărţile sale tipărite […] ne- întâlnit pe tărâmul cercetării, al afecţiunii pentru Bârlad, al activităţii literare, ca etnologi, el fiind menţionat în Dicţionarul etnologilor din toate timpurile şi iată, mi se pare că rămâne un exponent al presei mealeagurilor moldave cu mai multe menţiuni în Istoria presei româneşti”. (Acad. C.D. Zeletin)

„Dascăl, publicist, editor, om de comunicare prin radio şi televiziune, D.V. Marin este emblematic pentru ceea ce socotesc a fi elita neştiută a ţării, cea care modelează mentalul colectiv contemporan, motorul progresului local, adesea necunoscut. Numai că d-sa are şi contribuţii de valoare naţională şi este destul de apreciat” (Acad. Răzvan Theodorescu)

„După cele citite, pot afirma că este o personalitate marcantă a Culturii româneşti, un om de aleasă ţinută intelectuală, o figură reprezentativă a ziariştilor vasluieni şi români, un scriitor cunoscut şi apreciat pentru întreaga sa activitate.” (Acad. Constantin Toma)

După umila mea părere, cred că nu mai este nimic de adăugat, decât Admiraţie şi Felicitări!

——————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

2 august, 2018