„Viața noastră” e un lucru uitat în aceste zile și s-ar putea să dispară. Am descoperit-o azi pe Diana Ankudinova, o cântăreață de 17 ani la vocea Rusiei. Vibrația sunetelor vocii ei naturale a produs o stare deosebită în rândul celor ce am ascultat-o și-o ascultăm. Am aflat că nu are antrenament și că se va apuca de acum încolo să își ia un profesor de voce. „Sper să nu i-o strice”. Cineva a zis: O voce atât de captivantă, voce de vrăjitoare, și atunci mi s-a deschis o ușă spre origine, spre vibrația naturală a pământului – cutremurul. La școală eram intenționat antrenați să ne speriem de vocile joase: Vai, vai, că vine strigoiul, o să te mănânce și uite așa eram educați să zburăm spre înălțimile notelor (tralala), unde suntem mai ușor de controlat „parcă” și de ce? Mă întreb cu suspiciune,

Pentru că vocea înaltă nu sperie, e luminoasă, nu te controlează, te adună, te atrage și te conduce ușor acolo unde dorește doamna educatoare – controlorul. O voce de copil nu te supune pe tine ascultatorul așa cum o face o voce cu ondulații joase care te domină; vocea unui adult sau bau, bau, te întunecă și te forțează să te ascunzi după ușă. Diana a avut un destin mai dramatic, o poveste extraordinară de supraviețuire. Mama ei, o alcolică a bătut-o groaznic de i-a rupt o clavicula și a aruncat-o în stradă la vârsta de 3-4 anișori. Bătută puternic de mama ei naturală, Diana a fost salvată de destin și a ajuns în orfelinat traumatizată și mută. De acolo, de milă este în cele din urmă adoptată de un kinetoterapeut. Noua mamă adoptivă o înscrie la lecții de muzică, în speranța că acestea o vor ajuta să-și recapete capacitatea de a vorbi. Diana a prins curaj și și-a dat drumul vocii cu lecțiile de canto, a început să cânte prin casă și a apărut pentru prima dată la emisiunea TV rusă „Ești Super”, o emisiune concurs pentru copiii defavorizați și abuzați. La vârsta de 13 ani, Diana impresionează specialiștii cu vocea ei care, spuneau ei că parcă vine din altă lume sau e altcineva în ea care cântă. O voce izvorată din durere. Deci am putea spune că are o voce Contralto, una dintre cele mai joase și rare pentru o femeie venită parcă din adâncuri. Un suflet oropsit și-a dat drumul vocii, spun oamenii dintr-un loc sălbatic în care nimeni nu e cu ea, ea fiind mereu singură și închisă în casă de mama ei care era mereu plecată, iar când revenea era beată. De ce ne farmecă vocea ei?

După un timp de cercetări  am descoperit un mister precum că, atunci când în muzică îți acorzi instrumentele înainte de a începe un recital, unii acordează după ureche, iar alții care nu pot, folosesc un instrument numit Tahometru, standardizat la 440 de Hertz. Această frecvență de acordare a instrumentelor, se spune că ne ferește de a intra în hipnoză, în zona sumbră a sunetelor care produc tristețe și disconfort, ne rupe din natural și ne aruncă în zona veselă și zglobie a vieții, unde cu ușurință suntem ușor satisfăcuți, cuceriți și dirijați dintr-un loc în altul al plăcerilor fără a ne trezi sau a fi treziți într-o realitate dură sau afectați psihologic. Un alt motiv este și rapiditatea acordării. Nu e incriminare, ci doar o constatare.

Până acum două sute de ani în urmă se folosea o altă frecvență de acordare a instrumentelor – 432 de Hz, este standardul vechi care acum reînvie, în urma slăbirii frâielor rigide ale standardelor și își reface apariția în mod special în industria meditației și a medicinii. Specialiștii au ajuns la concluzia că această frecvență de acordare a instrumentelor face bine sănătății și, în special a sănătății inimii și a altor boli pe care le vindecă. E o teorie conspirațională? Aici îmi vine în minte Egiptul Antic, unde medicii foloseau pisica așezând-o pe rănile bolnavilor care torcând în somnul ei adânc și dulce, scriu tabletele, producea vibrații considerate benefice, pentru că ele stimulau vindecarea rapidă a bolii. Acest fenomen l-am simțit chiar pe pielea mea când, sosit acasă, după o zi grea de muncă – și mă durea pieptul groaznic de la ridicarea fiarelor toată ziua prin fabrică, luam pisica, o așezam pe piept întins pe fotoliu și după o oră de somn mă ridicam ca nou. Tot pentru vindecare prin vibrația sunetelor au fost descoperite construcții lângă piramidele din Egipt, echipate cu sisteme de producere a lor, cu ajutorul apelor subterane, unde medicii erau specializați să trateze prin expunerea pacientului în diferite încăperi, în care construcția prin combinații de obstacole și jeturi crea diferite sunete și vibrații care erau specifice diferitelor boli de care suferea omul. Boli de natură fizică cât și de natură psihologică. Desigur, alături de celelalte forme de relaxare prin autosugestie, meditație și plante naturale.

          Acest suport/certificare pentru a justifica revenirea la frecvența de acordare a instrumentelor muzicale cu un instrument de 432 de Hz este demonstrat matematic în relația scărilor armonice și a frecvențelor sunetelor din natură. Toate aceste calcule matematice îi sunt atribuite lui Pitagora, care a trăit între anii 570 – 495 înaintea lui Hristos. Deci, realizați de ce era greu de acordat în vechiul sistem – pentru că trebuia să fii și un pic de matematician ca să te perfecționezi în acordarea instrumentelor, în muzică. Marii compozitori, Mozart și Verdi foloseau frecvența de 432 de Hz în acordarea instrumentelor lor. Frecvența de 440 de Hz a fost introdusă în anul 1800 de către fizicianul german Johann Heinrich. Tot el a inventat și Tahometrul. Americanii au adaptat sistemul în 1936. Chiar și azi mulți muzicieni sunt convinși că frecvența 432 de Hz este mai calmă și mai liniștitoare, are o contopire mai sănătoasă cu ascultătorii. India și Asia folosesc această frecvență dintodeauna și de aceea muzica lor e diferită față de vest și cu efecte mai liniștitoare.

Dacă vom calcula pătratul lui 432, obținem viteza luminii. Frecvența vibrației fierberii pământului oscilează în jurul a 8 Hz. Când frecvența începe să scadă sub 8, intrăm în zona noastră de calm și relaxare, în starea creierului, denumită Alfa și e aproape în Theta 4-7 Hz, când noi intrăm într-o relaxare adâncă de vindecare și somn, adormim și ne odihnim într-o meditație celestă profundă. Multiplii acestor frecvente sunt C = 64, 128 si 256 Hz (C mijlociu), unde notele devin audibile pentru urechea omului și apoi referința pentru 432de Hz.

Dacă vibrația pământului duce la vindecare rapidă și relaxare, atunci e ușor de înțeles strângerea în brate a trunchiurilor groase de copac practicate de anumite triburi din jungle sau grupuri meditative din alte țări. Stând în picioare se amortizează vibrația prin încălțăminte și alte forme de absorție, însă îmbrățișând trunchiul, aplici direct lungimii totale a trupului tău și transversal, vibrația pământului prin copac în tine. Deasemeni îmbăierea prin duș cu vibrațiile întregului copac, atunci când te așezi sub el să te odihnești. Ești așezat ca și crema dintre doi biscuiți în schimbul de energie dintre pământ și ramurile copacului. Te ridici înzdrăvenit și pleci mai departe. E fantezie? Toate aceste mici efecte neglijate ne-au fost luate în grabă de cei care voiau să ne folosească în mod real timpul în favoarea lor. Totul pentru profit și bani, după cum vedeți. S-au investit sume uriașe în folosirea sunetului ca armă de distrugere în masă în industria militară decât în folosirea medicală. Această manevră posesivă a industriei farmaceutice, a cărei contribuție (care la început a fost binevenită) a dus mai târziu, datorită lăcomiei ei la eliminarea etichetei echilibrate de descoperire și dezvoltare a științei de însănătoșire de toate felurile. Fără discriminare în prevenire a bolilor și reducerea chimicalelor din proces.

Recent, astronomii au calculat că frecvența fundamentală a soarelui este 144Hz. Al doilea overtone sau a treia armonică al acestui fundamental ton este 432 Hz. Acest lucru ne demonstreză încă o dată conecția cu natura. Marele tobe/ceaune sunt acordate de mii de ani în Nepal cu frecvența de 432 de Hz. Aceste tobe sunt folosite în vindecarea și relaxarea maselor după o zi grea de muncă, adică vindecarea întregii națiunii prin cânt și relaxare. Nu m-ar mira ca aceste observații și descoperiri să ne ducă la realizarea că, în marile construcții de piatră s-a folosit vibrația anumitor sunete în ridicarea blocurilor de sute de tone pe ziduri.

E foarte greu să revii dintr-o dată, pe toată suprafața pământului la vechea și originala frecvență de acordare a instrumentelor muzicale și a vocii omului de la 44oHz la 432Hz. Deci, vocea Dianei Ankudinova este vibrația naturală și originală a muzicii evoluate în timp cu viața de pe pământ. Ce s-a întâmplat acum 200 de ani a fost o mutare/hotărare mai mult economică și comercială ca să ușureze invazia tehnologică în numele profitului. Când Nikola Tesla i-a demonstrat patronului său, J.P.Morgan, energia electrică fără fir pe întreg pământul, acesta s-a enervat aflând că nu o poate taxa și a dat foc invenției. Exact cum au făcut-o și în invazia lor calculatoarele și internetul pe care nu am avut răbdare să le lăsăm să se maturizeze în tehnica de carte și a altor practici. Să ne amintim că ele sunt scule de deservire a umanității nu dumnezei. Sunt niște punți de trecere niște porți. De la scrisul de mână la tipar a fost o poartă, de la tipar la digital o altă poartă și de la digital la radiotelepurtare de informații și apoi comunicarea prin hipnoză o altă poartă. Vom deveni roboți? Vom fi înlocuiți de roboți?

Niciodată! Robotul care gândește creativ și inventează la infinit dacă va deveni fapt, atunci va dispărea creatorul și va rămâne ideea de transformare permanentă, un Perpetuum mobile. Un Univers care doar respiră. În momentul în care ajungi să te creezi pe tine însuți, devii Universul. Babele noastre, la horă știau ele ce știau când spuneau că muzica rockului e muzică drăcească și poate că aveau dreptate în acest sens al sunetelor false și schimonosite ieșite prin alterarea acordării instrumentelor de la vibrația originală de 432 de Hertzi. Acești noi extraordinari artiști care ne impresionează cu performanța lor au dărâmat barierele, au încălcat regula de care vorbea și Albert Einstein, când cineva care nu știe că nu se poate ceva, încearcă și o face. Când eu am luat lectii de canto, profesorul îmi dădea reguli pe care nu aveam voie să le încalc, când eu de fapt doream să cânt altceva. Descoperim deci spălare de creier și control mai în toate domeniile și când ieșim de sub acest control, ne descoperim capacitățile extraordinare.

O altă fenomenală voce a impresionat de curând concursul „America are talent”. Și americanii se pot considera onorați că o tânără cu suflet imaculat a călcat pe scena lor, la numai 14 ani; din mamă iraniană și tată norvegian, Angelina Jordan este ascultată de întregul juriu care s-a mirat cum de o fată atât de tănâră poate să reproducă astfel de emoții de om matur. Fata, dacă o asculți atent, cântă de fapt un cântec de leagăn, un bocet, o doină etc., lucru uitat în ziua de azi de a mai fi practicat de o mamă modernă. Un suflet crescut în dragoste de mamă și cuib părintesc. Copiii azi cresc „pe scurtătură” în țipete de rock an roll, singuri, izolați în virtual și e normal să nu fie familiarizați cu astfel de emoții maternale. „A fost întregul auditoriu hipnotizat!” O întreagă planetă ținută în cămașă de forță ascunsă a regulei paralele. „Nu ai voie! Nu ieși din pădure că te papă lupul.” Cei crescuți cu tableta în mână și biberonul în gură nu au cum reproduce astfel de emoții pentru că ele vin din adâncul inimii de părinte – din părinte. Nu mai știm să vorbim cu sufletul. Nu mai avem timp să vorbim cu ai noștri copii. Să le creăm personalitatea. Noua politică îi înnebunește și mai tare cu educația și confuzia sexuală. Ne-am rupt de natură. Cum ne-am bătut joc de societate, de planetă?

Această stare de dezolare în care am intrat, numită civilizație, aceasta lăcomie și materialism numit fericire, această horifică injustiție numită „Afacere normală”, „Afacere ca de obicei” ne-a adus aici și ne-a pus pe unii împotriva altora, miliarde de oameni blocați în drumul lor prin viață și închiși în casă deodată pe întreaga planetă, de parcă un singur braț s-a lăsat peste noi și ne ștrangulează, sufocă pe toți. Dacă virusul e devastator, soluția rezolvării este și mai devastatoare. O mare crimă a fost comisă împotriva speciei umane. Parcă ne-a lovit unul cu o măciuca în cap pe toți și vedem stele verzi. Aceste stele sunt blocate în ochii noștri și ne întrebăm cu nedumerire ce se va întâmpla cu ele – vor dispărea?

În Biblie, Moise ne-a trecut dintr-o țară în alta, acum covidul ne va trece și el dintr-o lume în alta? Întrebarea e, cum vom trece? Ne vom reîncarna? Vom muri cu toții sau vom renaște? Încă o dovadă că am fost păcăliți. Ca fiu, nu am avut multe de spus cu privire la venirea pe lume, tot așa cum nu voi avea la plecare, însă ca specie umană, cred că ne putem salva prin iubirea de aproapele. Să ne ajutăm unii pe alții cu mâncare și acoperiș, să tragem concluzii și să ne educăm până vor trece toate astea.

Faptul că civilizația a ajuns aici demonstrează ce fel de civilizație incompetentă, nepăsătoare și iresponsabilă suntem. Cât de jos am căzut? Cui ne adresăm acum să ne ajute? Este cineva atent la rugăciunile noastre? Întâlnim chiar și în aceste momente persoane care se opun și îi acoperă pe cei ce ne-au adus aici. Acoperindu-i pe ei, își acoperă scaunelele dar și craca pe care stau va cădea împreună.

Fetițe cu astfel de voci adânci, naturale ca ale Dianei din Rusia erau arse pe rug de inchizție dacă prezentau cu atâta acuratețe contactul spiritual dintre sufletele altor lumi. Să reproduci de la vârstă fragedă de cinci – șase ani  cum a făcut-o și Angelina Jordan când a uluit și câștigat „Norvegienii au talent”. Pe timpuri, prin emoții, prin recrearea timbrului vocilor marilor suflete celebre trecute era considerată de biserică vrăjitorie. Acești „manipulatori” care în acest fel au executat și pe faraonii Egiptului antic ne jonglează și azi. Reproducerea și canalizarea vocilor marilor Whitney Houston, Nina Simone, Elvis Presley, Billy Holidays etc. de către Angelina, ar fi dus-o la rug în timpul Inchiziției. Treziți-vă la realitate oameni buni că toți am fost fraieriți, duși în eroare și trași în piept de bolnavii în obsesia lor după control și avere. Că nu poți să-i numești altcum, când se vede clar că își taie, chiar ei craca de sub picioare. Golănimea care orchestrează înrobirea sufletelor în numele banului și a rămânerii lor în control trebuie oprită!

This woman is the only woman on this entire planet that has touched me so deeply with her voice and style of presentation emotionally it’s sublime „I’m thankful for the opportunity to hear this genius„ spun examinatorii. Înseamnă că e adevărat, când scriu că ne-am rupt de la natură și de la realitatea pentru care am fost creați și de la destinul nostru adevărat. Nu avem nevoie să ne omorâm între noi. Sunt infinite căile prin care se poate atinge apogeul și înălțimile cunoașterii fără violență, doar prin frumos și sinceritate și nu mai puțin unirea cu aproapele.

Continue reading „Ben TODICĂ: Stele oprite din DEVENIRE” →

  – Atunci, trăiam normal!

Și acum putem trăi la fel, dacă nu lăsăm demonul fricii să ne pătrundă prin porțile simțurilor. Normalitatea vine, totuși, ca toate celelalte… din interior! Lucrurile care se întâmplă în exterior au valoarea pe care noi le-o dăm: o funie poate fi luată drept șarpe, un virus drept exterminatorul omenirii etc. Bau-bau există doar dacă noi îi dăm puterea de a exista, altfel este o biată formă de gând…

     – Atunci ce îl face pe un homosexual homosexual? E un act actoricesc?

     –  Când te apropii sufletește de un asemenea om damnat și începi să-i cunoști prima copilărie, îi dai dreptate lui Freud, înțelegi ce victimă a celorlalți este și de câtă compasiune are nevoie. Monștrii și demonii sunt aceia care îi încurajează pe acești oameni bolnavi să se considere „normali” și să ceară drepturi… Locul lor ar fi în cabinetele psihiatrilor, unde să fie tratați corespunzător și să ducă o viață cât mai discretă, nu să se expună deșănțat în public! Cândva, în societatea românească, homosexualitatea era considerată infracțiune și era pedepsită prin lege, tocmai pentru a nu se încuraja extinderea anormalității în societate – acum, este încurajată, susținută, asmuțită contra oamenilor normali. Cel mai grav este când demonii cu chip de om le spun copiilor de grădiniță că genul nu e totuna cu sexul și că, indiferent de sexul din naștere, copiii își pot alege genul!!!

     – Ești pe sufletul meu, dragă soră Alex! În Germania se spune că au fost înfiați orfani de către perechi de același gen. Științific, dacă iei o celulă ADN și îl multiplici, el nu va fi homosexual pentru că în fiecare oscior e gravat genul masculin. Atunci înseamnă că suntem conduși în unele instituții ale societății multilateral dezvoltate, democrat-mafiote de niște oameni psihic bolnavi care conduc pe principiul cocoșului care aleargă după găină și, dacă n-o prinde se răzbună pe coleg și viața merge înainte. Deci nu pot pretinde că șarpele e doar o funie. Românii au niște adevăruri groaznice în zicătorile lor: „Țara arde și baba se piaptănă”, adică pericolul este iminent, însă noi zicem că e bine și ne concentrăm pe lucruri neinteresante. Știi, mă gândesc la marii scriitori care au luptat împotriva terorii comuniste (eu nu am cunoscut-o, că am fost prea mic și un tânăr prea naiv și protejat de destin, fiind material prost în fața lor sau mereu corigent și deci ignorat de spălători) și aceștia au trăit arestați la domiciliu sau prin pușcării, mă gândesc de ce nu continuă să rămână eroi și să lupte în continuare pentru libertățile sufletului uman? Să cred că ei au fost interesați doar de turta lor? Ori își dau seama că acești noi, sub acoperire comuniști sunt prea sofisticați ca să fie înfruntați? Și asta nu ar fi nimic, că îi înțeleg, dar oare atunci de ce nu îi lasă pe alții tineri care vor să-i înfrunte pe acești „noi” și altoiți mincinoși hoți opresori? Se năpustesc asupra noilor eroi și îi demolează, îi înăbușă, îi asfixiază, îi extermină protejând noua orânduire mondială? Că de aici unde să mai fugi/emigrezi? Decât ca Bradley Manning în transvestire/schimbare de sex. Privind istoria, constat că orânduirile se schimbă, însă robia rămâne. Dragostea pentru aproapele e mereu ignorată de la o orânduire la alta și băgată sub preș.

     – Înrobiți prin limba pe care o înnoadă toată ziua prin instituții – pur și simplu în sensul cel mai categoric – proștii și inculții la putere și în ciuda tuturor legilor economice și a tuturor regulilor politice fac prostii, ca niște ignoranți ce sunt. Au năvălit parcă nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii sunt șefi acum, preiau locurile de conducere, nu-ți vine să mori?

     – Astăzi am bătut la „poarta veșniciei”, stabilind unde să depunem haina trupului de acum, când va decide Bunul Dumnezeu să o dezbrăcăm. Am un sentiment de împăcare, am un sentiment de liniște, pentru că am făcut ce se cuvenea. Eu sunt pentru purificarea hainei trupului prin foc, dar soțul meu își dorește înhumare. Te va mira că îți spun aceste lucruri care țin de intimitatea noastră spirituală, dar pe puntea care leagă sufletele noastre eterne comunicarea este guvernată de alte legi decât convențiile sociale. Pe fundalul acestei liniști de apă nemișcată am simțit legătura profundă cuprinsă în zicala sângele apă nu se face: suntem de-un neam, de-o limbă, iar noi trebuie sa păstrăm nealterată zestrea genetică a neamului.

     – Amândouă sunt căi rapide de încarnare. Când eram prin clasa a șaptea și învățam despre evoluție, eram cu doamna Manda, doamne ce profesoară, și mă gândeam că cenușa celor arși se transformă în îngrășământ pentru iarba pe care o mănâncă animalele casei și apoi noi și prin ele pătrunde sămânța sufletului decedat de se naște noul prunc. Cu înhumații se petrece la fel doar că o să dureze puțin mai mult pentru că ei sunt mai adânc în pâmânt și o să treacă timp până sămânța găsește un mijloc de transport la suprafață și decide să devină râmă sau fir de iarbă. Cei care au murit înaintea Covidului, Anca și Bencei nu vor ști niciodată de ce au scăpat. Când ne vom întâlni cu ei n-or să ne creadă. Suntem obosiți? Periculoși sau sinucigași/ distructivi?

     – Limitat cum este instrumentul uman (Omul), noi presupunem, dar nu putem avea certitudinea că așa este Realitatea. Probabil că ne apropiem de Adevăr doar atât cât ne permit gama percepției și rațiunea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Știam (din lecturi, prelegeri) că atâta timp cât încă mai există pe Pământ un fragment material care ne-a aparținut (resturile de os), suntem legați de sfera Pământului. Pe de altă parte, incinerarea distruge ADN-ul și cred că de aceea religia noastră nu o acceptă, pentru că ni se pierde codul identitar pentru Înviere.

Am convingerea absolută că Universurile (multiple, infinite) au o organizare extrem de riguroasă, iar incinerarea ne scoate cumva dintr-o ordine (înainte de vreme?) și ne duce în alta. Pe de altă parte, indiferent de ce ne planificăm noi, se întâmplă DOAR Voia Divină.

     – Ideea învierii m-a pus pe gânduri că plănuiam să mă incinerez. Am avut un sistem de educație al minții și intelectului genial în vremea comunismului, dragă Ionuț, care nu a existat și nu e la modă în capitalism azi… etc.?

     – Nu am o idee clară în ce măsură ai fost atent la aspectele învățământului în comunism. Eu în schimb, am fost îndrăgostit de carte, mereu printre primii 2-3, și aș fi fost chiar mai sus, dar în clasa mea erau minți hiperstrălucite, deveniți apoi miniștri, ambasadori, academicieni. Deci am învățat serios, din convingere. Și fapt este că imediat după liceu am reușit la facultate, printre primii… DAR, nu înseamnă deloc că noi pe atunci aveam un învățământ minunat, ci dimpotrivă! Statul comunist vroia să ne știe prin școli ca să ne aibă sub control, și nu oricum, ci anume ca să ne îndoctrineze cu falsa ideologie comunistă. Iar pe cei mari dorea să-i aibă în câmpul muncii, din același motiv – iar retribuția era batjocură. Și stăteam 5-6 ore la coadă, în spatele magazinului, ca să ne alegem cu picioare de porc, cu carcase de pasăre, cu…) Iată, în amănunt. Materii principale în liceul de 10 clase erau: Bazele darwinismului, Socialism științific; la istorie am făcut în loc de Istoria României, Istoria PCBUS; la geografie am făcut geografia URSS. Așa încât pentru intrarea la facultate, ca să mă pregătesc la geografie am împrumutat maculatoarele unui licean cu 2 ani mai mare. Ai înțeles? Manuale nu existau. Chiar și la facultate, scriam după dictare, neexistând manuale. Noroc cu acei profesori de liceu extraordinari, foști studenți ai lui Iorga, Lovinescu, Murgoci etc…

     – Cu un singur lucru nu pot fi de acord, anume că în guvernarea comunistă am fost ținuți în școli pentru a fi îndoctrinați. Este profund falsă această afirmație. Noi am fost ținuți în școli gratis, pentru profesionalizare, dar am avut și multe cursuri facultative pentru care am optat, cu folos. La limba italiană, limba spaniolă și limba greacă (elină și neogreacă) nu mi s-a făcut îndoctrinare, iar la repartizare s-a avut în vedere principiul meritocratic, adică incomparabil mai bine ca astăzi. Să nu exagerăm, că îl supărăm de Bunul Dumnezeu. Se învăța la cel mai înalt nivel atunci în comparație cu cel de azi și de cel din vest atunci!?

     – Oare?!  Nu se auzise în liceu de Blaga, de Arghezi, de Maiorescu. Despre Minulescu, s-a vorbit începând de prin 1956. Iar despre Eugen Ionescu, nici atât! Lui Blaga i-a apărut prima carte de poezii după 15 ani, în 1962, bietul de el murise în 1961, fără drept de semnătură!!! Dat afară de la Universitatea clujeană, de la Academie, ajuns un amărât de bibliotecar…

     – Aveți foarte mare dreptate! Toți avem unitățile noastre de măsură și aș fi fost de aceeași părere dacă aș fi rămas lângă dumneata în țară. Cum iarba e mai verde la vecin, am trăit și studiat în vest, am vizitat peste 18 țări și am crescut copii și nepoți aici, printre care și pe fiul meu, adus din România la vârsta de 12 ani și după 40 de ani am putut vedea că iarba nu e chiar verde acasă acum. Chiar și el a fost parte din test exclamând: „în clasa a șaptea, în țară învățam ce învățau aștia în Australia, în clasa a XI-a.” Instituțiile și universitățile lumii sunt pline de absolvenții școlilor noastre din comunism. Eu privesc întreaga planetă, nu izolez. Vă înțeleg poziția și elanul. Nu am niciun interes la vârsta mea să fiu părtinitor, însă situația și starea lumii de acum demonstrează cât de mare este efectul destabilizării produs de dispariția războiului rece. Acum se încearcă la disperare să se creeze un altul. Este doar mărturia filozofilor și a trăirilor mele. Nu le impun, dar nici nu le schimb pentru că ar însemna să mă mint. Fiecare suntem martorul vieții noastre. E viziunea mea! Noile generații își vor hotărî soarta după cum vor dori. E mult mai tragic decât vă imaginați. E greu de negociat între amintirile unui român din 1979 și ale celui din 2020. Nu se vor înțelege niciodată. De aceea îmi amintesc cu drag de școlile absolvite, de profesorii care erau modele de profesionalism, de ținută morală și socială, care s-au impus conștiinței noastre în perioada de formare. Cred că printr-o capacitate înnăscută de separare a grâului de neghină, cu toții am păstrat în sufletul nostru aceste modele și nu pe turnătorul sau securistul ori cenzorul care răspundeau de școală, uzină, redacție etc. Aceștia au fost măcinați și dați la gunoi de moara istoriei așa cum sunt tocate hârtiile neimportante în tocătorul de hârtii. Știm că unii s-au refăcut ca șopârlele și sunt acum la butoane – dar în conștiința noastră n-au avut și nu vor avea loc niciodată. Deci, da, se făcea îndoctrinare, la orele de învățământ politic ș.a., dar Școala în sine a format specialiști de valoare în toate domeniile. Puterile occidentale au dorit (și s-au străduit în acest sens!) ca noi să vedem în negru toată acea perioadă dinainte de `89, să ne mențină și accentueze complexul inferiorității, ca să ne transforme ușor, fără împotrivire, în colonie. La examenele de admitere, prin care am trecut cu succes, la o concurență mare, nu ideologia alegea, ci valoarea intelectuală, buna pregătire. La fel, repartiția guvernamentală se făcea în ordinea mediilor generale, pe criteriul meritului. Calitatea de membru de partid a unor absolvenți de învățământ superior conta la o departajare în caz de medii egale, dar se întâmpla foarte rar. Eu mă bucur că vă place unde a ajuns România azi.

     – Scuzați, nu am făcut niciodată această afirmație.  Sau una vorbim și bașca ne-nțelegem? Ca individ responsabil, caut să-mi păstrez luciditatea, singura care ne poate ajuta să înțelegem ce ni se întâmplă, nouă, tuturor locuitorilor planetei, în situația creată după dispariția celor două blocuri ideologice/politice/militare. Căci nu mai e vorba că acum e rău în România, ci e vorba că acum e rău în toată lumea, fără excepție. Războiul rece nu e o explicație care numai ea să justifice de ce în vest o duceau bine (dacă nu vorbim de Sud-America, de Africa). O duceau bine pentru că exista un real progres tehnic, pe baza concurențială. Exista forță de muncă, materii prime, piață largă de desfacere a producției. (Nu se lucra pe stoc, ca la noi!!) Pe când în marea lume a lagărului socialist, nu exista decât ideologie, baricadarea să nu trecem dincolo, productivitate minimă, comedia întrecerilor socialiste – ha, ha! -, și din plin: sărăcie, minciună, duplicitate – una spuneai la serviciu, alta spuneai acasă. Ne havka, era porunca tatei, când pleca de acasă: Nicio vorbuliță despre…

     – Dar, atunci de ce e rău azi? Ce s-a schimbat căci suntem același vest, cu același ritm de educație și forță de muncă?

     – Deci, nicidecum nu susțin eu aberația că la noi e bine. Cum ar putea fi?!? Cu comuniștii din linia doua ieșiți în față, ca mari revoluționari?!, cu aceeași securitate dar de 7 ori mai puternică, mai bine plătită/dotată, care acum nu mai lucrează sub acoperire ci se desfășoară la lumina zilei, chiar face demonstrații de forță, spre intimidarea maselor; cu companiile care au cumpărat tot, pe nimic și imediat au falimentat tot, ca să ne fericească cu produsele lor contrafăcute, etc. etc. Oare cum îți poți închipui că un om ca mine ar fi cu capul în traistă, când acestea sunt realități îndeobște cunoscute, etalate în media, discutate de toată lumea, inclusiv de analfabeți, azi din ce în ce mai numeroși…. Ar fi din plin motive să plecăm toți, care-încotro, dar Nu putem pleca toți din România, fiecare din motivele personale, dar până la urmă și din drag de aceste meleaguri, „de limbă, de străbuni și obiceiuri”, vorba Eminescului; poate și din resemnare, văzând și auzind ce ne spun rudele despre viața lor de exilați în alte țări,  – acesta e înțelesul patetic al sufletului meu.

     – Fiecare om de pe Terra este un unicat! Nu mai avem scriitori curajoși azi!?

     – Sunt foarte de acord. Scriitorul nu ia lumea pe tavă, el încearcă să facă oarecare ordine în dezordinea lumii, departajând binele de rău, durabilul de efemeride, sinceritatea, atașamentul, Continue reading „Ben TODICĂ: De vorbă cu Îngerii” →