Aurel CONȚU: Taina scrisului (68) – Un stol imens de gânduri

De multe ori m-am întrebat și eu de unde vine imboldul acesta inexplicabil și am căzut de acord cu mine însumi că nu am nicio explicație plauzibilă, aliniindu-mă celor care, în lipsa unui răspuns general valabil, s-au limitat la o simplă ridicare din umeri. Întrebarea este la fel de veche ca și momentul apariției scrisului, toată lumea interesată fiind de acord că  ne aflăm în fața unui lucru peste puterea de înțelegere a minții omenești, așa cum sunt o sumedenie de lucruri în viața noastră, pe care le trăim, dar nu le înțelegem.

Dacă în priviința explicitării fenomenului mai bat încă pasul pe loc, în privința momentului „contaminării” (petrecute în primii ani ai copilăriei) îmi amintesc uimirea mea în fața simbolismului absolut miraculos al literelor, în fața alinierii lor spectaculoase în cuvinte și înțelesuri, dincolo de limita precară a viului grai. În vorbirea curentă există tendința de a simplifica anumite lucruri, din cauza nevoii de comunicare în timp real, printr-un cuvânt cu înțeles general (frumos, de exemplu, fără grijă pentru detaliu, cum se întâmplă în scris!), abandonând partea explicativă undeva în vreun cotlon întunecat al minții, de unde revine inexplicabil, ca o secvență dintr-un întreg, ori de câte ori te întâlnești cu aceeași situație.

La început, nu mi-a fost tocmai ușor să potrivesc cuvintele în ordinea gândului sau a ochiului, nici să evit generalizările, descoperind ruptura dintre logica inimii și cea a minții, care se resping reciproc. Mintea are tendința de a pune totul sub semnul întrebării, ea fiind străină vieții afective a ființei, dobândită de aceasta ulterior. Prin scris se încearcă o apropiere între cele două abordări diferite, lucru destul de greu, cunoscând pozițiile lor ireconciliabile.

Întotdeauna cuvintele au exercitat o influență considerabilă asupra mea, fiind uluit de fascinanta lor putere de agregare, practic inepuizabilă, asemeni unui perpetuum mobile, capabil să funcționeze neîncetat din energia primului impuls  pe tot cursul vieții. Impulsul inițial, care m-a plasat pe această orbită, a fost Eminescu. Două strofe memorabile din creația sa m-au urmărit multă vreme, până când am pătruns înțelesul lor: „La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă./ Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre/…” La vârsta aceea credeam că stelele erau foarte aproape de noi, atârnate cumva pe bolta cerului, de unde ne înfrumusețeau nopțile cu lumina lor galben-aurie. A trebuit să aflu că lucrurile nu stăteau chiar așa, că stelele se aflau la distanțe inimaginabile de noi și că lumina, care se deplasa de treisute de mii de ori mai repede decât orice vehicul terestru, avea nevoie, la rându-i, de sute de ani ca să ajungă la ochii noștri, fiind posibil ca în acest răstimp steaua cu pricina să moară. Atunci am sesizat pentru prima dată diferențele enorme dintre explicațiile lungi ale profesorului meu de fizică și simplitatea năucitoare a poetului, care spunea același lucruri în doar opt versuri.

Următorul gând a fost, desigur, să-i urmez exemplul, să experimentez (când mai bine, când mai rău!), minunându-mă de suplețea extraordinară a cuvintelor, de diversitatea și bogăția lor de semnificații. Descopeream o lume nouă, paralelă, cu alte reguli și posibilități, care se sustrăgeau materialității obositoare și refractare a lumii în care trăim.

Multă vreme am trăit sentimentul, destul de nebulos, de altfel, că aceste cuvinte veneau de undeva și că rolul meu se rezuma la a le așterne pe hârtie, fără a face niciun efort suplimentar. Sentimentul acesta mă urmărește și acum, mai ales în acele momente când stau în fața colii albe de hârtie sau calculatorului incapabil să caligrafiez ori să tastez o literă și când, deodată, mă trezesc asaltat de un stol imens de gânduri, aliniat într-o ordine coerentă, asemeni unei mulțimi piestrițe de păsări pe un fir de înaltă tensiune.

E destul să ating o literă și totul capătă o formă bine definită în acord cu dorințele mele, cel mai adesea îmbunătățite sau reconsiderate, în același registru, la un nivel superior. Nu mi-am bătut niciodată capul să înțeleg ceva ce nu poate fi explicat sau înțeles, mulțumindu-mă cu șansa nesperată de a a fi unul dintre cei „aleși”, habar n-am din ce motive și în ce scop! Undeva la hotarele minții cu Universul, unde alchimiștii cerului învârt încruntați în retortele incandescente ale vieții, trebuie să existe o cauză, un scop, fiindcă altfel ar fi imposibil de justificat rostul acestui întreg colosal, raportat la precaritatea și  fragilitatea ființei umane. Paradoxal, aplecarea spre scris, a avut o înrâuire profundă asupra vieții mele, plasându-mă pe o altă  orbită decât cea inițială, unde posibilitatea omului de a influența cursul vieții este imposibilă. Au existat, recunosc, și momente de revoltă înăuntru ființei mele, dar nu neapărat de eliberare, cum s-ar putea crede, ci mai degrabă de schimbare a registrului.

Îmi amintesc un asemenea moment la impactul cu „necuvintele” lui Nichita Stănescu, despre care acesta spunea că „sunt tăcerea barbară dintre două idei sfinte”, în timp ce cuvintele, oricât le-am căuta pe Pământ, „sunt în spațiu”. Nimic mai adevărat ca această mărturisire de credință. Ce poate fi mai frumos decât tăcerea barbară dintre aceste două idei: „El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete./ Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi/ El a întins spre mine o ramură ca un braţ./ Eu am întins spre el braţul ca o ramură./ El şi-a înclinat spre mine trunchiul ca un măr./ Eu am inclinat spre el umărul ca un trunchi noduros./ Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând ca sângele./ Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva./ Eu am trecut prin el./ El a trecut prin mine./ Eu am rămas un pom singur./ El un om singur.”

Încetul cu încetul a trecut și răzmerița necuvintelor, apoi au mai venit și altele, ca fluxul și refluxul la malul mării, de fiecare dată însă apele învrăjbite de vânturi, de cele mai aprige vânturi, retregându-se în matcă, adică, așa cum spunea Nichita Stănescu, în spațiu, noi rămând pe aici… cu tăcerea. Să nu credeți că viața truditorului pe câmpiile nesfârșite ale Spiritului este numai lapte și miere, nici vorbă, există întotdeauna urcușuri și coborâșuri, momente de maxim extaz și momente de disperare, uneori îți iese totul fără niciun efort, alteori nu-ți reușește nimic și apare suferința, împinsă la cote inimaginabile și descrisă magistral tot de Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;/ Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,/ Ochii mei nălţam visători la steaua/ Singurătăţii…/ Când deodată tu răsărişi în cale-mi,/ Suferinţă tu, dureros de dulce…/ Pân-în fund băui voluptatea morţii/ Ne’ndurătoare./”

Nu întâmplător poetul amintește de centaurul Nessus, ucis de Hercule cu săgeata înmuiată în sângele hidrei, nici de proprile-i haine peste care iubita sa, Deianira, vărsase sângele otrăvit a lui Nessus spre a-i câștiga iubirea veșnică, o face pentru a-și mărturisi chinurile creației, la fel de îngrozitoare ca și cele ale lui Hercule: „Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus./ Ori ca Hercul înveninat de haina-i;/ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/  Apele mării… / De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,/ Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări./ Pot să mai re’nviu luminos din el ca/ Pasărea Phoenix?/”

 

Fără îndoială, apăsarea acestei poveri pe umerii artistului, nu este în măsură să impieteze asupra apartenenței sale cosmice, poate stârni, cel mult, nostalgii ancenstrale, irealizabile: „Piară-mi ochii turburători din cale, / Vino iar în sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniştit, pe mine/ Mie redă-mă!/”.

––––––-

Aurel CONȚU

Piatra Neamț

1 octombrie 2018

Daniel BARBU: Am știut…

Am știut…

M-am născut, atunci, în iarnă, când știam că te-ntâlnesc,
Să-ți ofer ninsoarea vie așternută pe poteci,
Să-mi fii dor, să-mi fii ispită-n astă viață ce-o trăiesc
Să te port la mine-n suflet, să te pot iubi în veci

 

Și cu florile de gheață am făcut un legământ,
C-o să îți pictez surâsu-n jurăminte de iubire,
Și-ți voi desena-n albastru, rătăcirea din cuvânt
Ningându-ți neîncetat, clipele de fericire

 

Și-mi voi revărsa prin tine curcubeul de ninsoare,
Să te-acopăr peste vise cu veșmântul unei flori,
Scriindu-ți cu pana sorții să te alung din uitare,
Clătindu-te-n stropi de rouă, revărsată printre zori!

 

Am făcut pariu cu soarta și cu viața rămășag,
Că-mi vei fi pe veci ursită și-a mea piatră de altar…

––––––––––

Daniel BARBU

3 octombrie, 2018

***

Se pare că nimic nu este la voia întâmplării, că totul este foarte precis și se întâmplă cu un scop bine definit, în toată profunzimea lui…

Daniel BARBU, a început să scrie versuri destul de târziu, la vârsta de 47 de ani dintr-o  joacă. Le-a adunat, le-a aranjat frumos în strofe și așa a apărut poezia.  A ales o temă destul de cunoscută…IUBIREA. La îndemnul prietenilor a fost nevoit să publice. Și așa, în 2017, pe 11 octombrie lansa la Biblioteca Județeană din Pitești, primul volum de versuri intitulat: IUBIREA-CURCUBEU DE VISE. A publicat în mai multe antologii și reviste literare.

A obținut și câteva premii: Diploma de participare la antologia internațională “Pod de flori și pod de dor”- Editura Liric Graph 2017, Diploma de participare la festivalul sărbătorilor de iarnă “Iarna râde afară în tonuri de colind”- Tulucești, decembrie 2017, Diploma de excelență acordată de Revista internațională de cultură Cervantes și editura Inspirescu- iulie 2018, Diploma de excelență acordată de Clubul “Expresia Ideii”- septembrie 2018.

Eleonora SCHIPOR: Simpozion Pitești, 2018

Am participat anul acesta pentru prima dată la un eveniment deosebit. E vorba de cel de-al XVIII-lea Simpozion Internațional despre „Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură”, organizat de Fundația Culturală MEMORIA – filiala Argeș (România).

Din partea regiunii Cernăuți am participat patru persoane, membri ai Societății regionale GOLGOTA, și anume: savantul Ilie Popescu, președintele Societății date, profesoara Eleonora Schipor, vicepreședinte, Larisa Popescu-Chedic, directoarea căminului cultural din Pătrăuții de Jos și Natalia Bălan, conducătoare artistică a instituției culturale pătrăucene, ambele membre ale Prezidiului Societății „Golgota”.

Am venit toți patru la invitația prof.univ.dr.ing. Ilie Popa, organizatorul și inițiatorul acestui Simpozion.

La deschiderea oficială, ce a avut loc în sala mare a primăriei Pitești a fost prezent, ca invitat de onoare d. Mihai Gribincea, Ambasadorul Republicii Moldova la București. Un mesaj de salut a transmis și fostul președinte al României Emil Constantinescu.

După deschiderea oficială, mesajele de salut din partea oficialităților Consiliului orășenesc și județean, expunerile și lansările de carte, a avut loc o vizită la Memorialul Închisoarea Pitești-Grupul monumental și la expoziția Experimentul Pitești, slujba de pomenire a martirilor.

În prima zi a Simpozionului a avut loc și prima secțiune comună unde s-au ținut discursuri interesante. A doua zi au avut loc concomitent două secțiuni, prima având ca tematică „Experimentul Pitești, metode și aspecte de represiune”, iar a doua cu tematica „Alte forme și aspecte de represiune din perioada dictaturii comuniste”. La aceasta din urmă a pregătit un referat și d. Ilie Popescu din Cernăuți, cu tema „Calvarul copiilor români din Nordul Bucovinei în Gulagurile regimului totalitar sovietic”. Facem aici o paranteză și vom menționa că dl.doctor în filologie Ilie Popescu, copil fiind a gustat din plin amarul deportărilor împreună cu familia sa.

Comunicări la fel de importante, amintiri și revocări pline de durere am auzit de la mulți participanți ai Simpozionului din România, Basarabia, alte țări .

Impresionant a fost concertul Eveniment  JAZZ „Spiritul Piteștilor” la Sala filarmonicii din Pitești susținut de formația TRESOAS TRIO din Suedia, care aflând de crimele regimului comunist și de torturile din închisorile comuniste, din traducerile în limba engleză făcute de câțiva români ce au trăit în afara granițelor, printre care se numără și Paul Celan, au rămas uimiți și impresionați de rezistența, dragostea de neam, credință, Patrie și onoare a martirilor din închisorile comuniste. Au pus pe note muzicale câteva melodii de-a dreptul sfâșietoare, ajutați fiind și de  actorul Gabriel Gheorghe, care de a recitat versuri dedicate deținuților politici.

Versuri despre teroarea comunistă din vremurile de restriște prin care au trecut atât românii din România, dar și din Basarabia, Bucovina, ținutul Herța a mai recitat și actorul Sandu Cupcea din Basarabia, dar și alți autori. Am avut și o seară literară la care și-au dat concursul, recitând versuri și proză, dar și discuții pe teme literare, soții Dinu și Despina Grigorescu din București, Marius Bratosin din Vâlcea, Doru Olenici din Rădăuți, subsemnata și alții, toți participanți la Simpozion.

La finele lucrărilor simpozionului din Pitești au avut loc masa rotundă și lansări de carte: Pitești după Pitești, efecte ale regimurilor dictatoriale comuniste avându-i ca moderatori pe d. Ilie Popa, Univer. Pitești; Ilie Popescu, Univer. Cernăuți; Mihai Tașcă, Inst. de  Studiul Arhivelor, Chișinău.

În ultima zi a Simpozionului am avut o excursie de documentare tematică la Muzeul național de Istorie, București, după care ne-am luat rămas bun.

Am revenit la baștină cu impresii de neuitat, având deja invitația pentru anul viitor de la d. Ilie Popa, căruia îi mulțumim frumos pentru donația de carte, amabilitatea și bunăvoința, grija ce ne-a purtat-o în permanență. Credem că vom reveni și la edițiile viitoare pentru a cunoaște mai bine toate aceste triste evenimente, pe care nu avem dreptul să le uităm. Ținem să aducem mulțumiri Comitetului Științific, Comitetului de organizare locală, Secretariatului simpozionului, tuturor participanților.

Un cuvânt aparte de mulțumire aducem noi, nord-bucovinenii, bucureșteanului, autor al câtorva cărți de valoare despre Bucovina noastră, un bun prieten al vestiților Motrești de la Crasna (marea majoritate trecuți deja în eternitate) neobositului domn Laurențiu Dragomir, specialist în muzeografie, pentru grija ce ne-a purtat-o în privința călătoriei noastre (bilete de călătorie, cazare în București etc). Dumnezeu să-i dăruiască tot binele Pământului.

 

*În foto: Delegația din Nordul Bucovinei la lucrările Simpozionului de la Pitești; În scurtul timp liber la o plimbare prin oraș; La muzeul de istorie din București; Împreună cu dl. Laurențiu Dragomir la o cafea în București

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Bucovina de Nord / Ucraina

3 octombrie, 2018

 

Gheorghe A. STROIA: A apărut al IV-lea volum „ÎN DIALOG CU INIMA”

(Interviuri cu scriitori români contemporani)

 

Dragi prieteni,

Volumul IV al cărții „ÎN DIALOG CU INIMA” (interviuri cu scriitori români contemporani) a luat deja calea tiparului. Volumul conține 26 interviuri de excepție cu oameni de mărimi excepționale – în 410 pagini format A5, în condiții grafice deosebite. Lucrarea va avea cca. 10 volume, fiecare volum cu peste 400 de pagini.

Așa cum am promis, 1 exemplar este gratuit și fiecare „intervievat” îl va primi prin poștă, imediat după primirea cărților de la tipografie!

AUTORI INCLUȘI – VOL. 4 ÎN DIALOG CU INIMA:

Stan M. ANDREI (Liești, Galați);

Camelia ARDELEAN (Deva, Hunedoara);

Nicholas BUDA (New York, SUA);

Floarea CĂRBUNE (Constanța);

Ion Sabin CERNA (Motru, Gorj);

Valerian CIOBANU (Chișinău, Rep. Moldova);

Cornel C. COSTEA (Cluj Napoca);

Cornel DRINOVAN (Madrid, Spania);

Dumitru GĂLEȘANU (Rm. Vâlcea, Vâlcea);

Georgeta GHENEA (București);

Maria GIURGIU (Pordenone, Italia);

Sebastian GOLOMOZ (Galați);

Mihaela GUDANĂ (Ghidigeni, Galați);

amb. Ionel ILIE (București);

Daniel IONIȚĂ (Sydney, Australia);

Victoria MILESCU (București);

Angelina NĂDEJDE (Iași);

Gheorghe PÂRLEA (Miroslovești, Iași);

Virginia Vini POPESCU (Alexandra, Teleorman);

Ionel SIMA (Waco-Texas, SUA);

Ioana STUPARU (București);

Dorina ȘIȘU-PLOEȘTEANU (Dublin, Irlanda);

Maria TONU (Toronto, Canada);

Mircea TUTUNARU (Motru, Gorj);

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU (Sibiu);

Ioana VOICILĂ-DOBRE (București).

***

Volumul 5 al lucrării este deja în lucru, așa că șirul invitațiilor de participare la interviu va continua.

 *

Dacă dorești să te plângi câteodată, că sufletul tău rabdă prea mult,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este … MARTURISIRE.

Dacă dorești să simți că inima ta bate în pieptul celui de lângă tine,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este … IUBIRE.

Dacă dorești să recunoști că viața ta nu e în van,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… MULȚUMIRE!

Dacă dorești să-ți amintești tot și toate, cu drag și dor,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… POVESTE.

Dacă dorești să crești, ca să ajungi dincolo de Timp,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… RODNICIE.

Dacă dorești să zâmbești ca sufletul tău să simtă,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… BUCURIE.

Dacă dorești să afli ziua care se încăpățânează să nu vină,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… IERTARE.

Dacă dorești să evadezi, ca să ai parte de liniște,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… LIBERTATE.

Dacă dorești să zbori, spre cerul gândurilor tale,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… SPERANȚĂ.

Dacă dorești să vezi răsăritul, să auzi muzica stelelor,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… ÎNȚELEPCIUNE.

Dacă dorești să rămâi, ca nopțile să-ți fie mai albastre,

atunci ÎN DIALOG CU INIMA este… PROMISIUNE.

Important este să-ți dorești

SĂ FII mereu… ÎN DIALOG CU INIMA!

Tuturor autorilor care au acceptat să fie ÎN DIALOG CU INIMA, sincere mulțumiri, admirație și recunoștință…

––––––––- 

Gheorghe A. STROIA

Adjud, Vrancea

19 al lui Răpciune 2018

Olguța TRIFAN: Rondel de taină

Rondel de taină

 

Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină…
Ramură ruptă, uitată-n răscruce…
Un chihlimbar, lipsit de lumină…

 

Ultima șoaptă cu vântul se duce
Să scrie pe cer cu literă-aldină.
Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină…

 

Mintea dezleagă ce ochiul n-aduce.
Taina cea vie din scriere fină
Suflet înalță, iar inima-i plină,
Când frunze și gânduri, toate-s caduce,

 

Dureri din suflet urcat-am pe cruce…

—————————–

Olguța TRIFAN

3 octombrie, 2018

Mariana COCIERU: Un eveniment cultural inedit în Anul Centenar

La 10 septembrie 2018, în incinta Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din Chişinău, a avut loc o manifestare culturală inedită graţiei câtorva puncte-cheie. Evenimentul a găzduit, de la bun început, inaugurarea Filialei ASCIOR-CHIŞINĂU, de către reprezentanţii Asociaţiei pentru Civilizaţie Ortodoxă, cu sediul la Buzău, România. Ulterior, publicul spectator a savurat cu o deosebită satisfacţie lansarea a două cărţi de poezie: „Părinţii ca sfinţii”, autor Ştefan Ștefan Sofronovici, şi „Dragii mamei copilaşi” de Efrosinia Sofronovici, mama poetului, în vârstă de 92 de ani.

Momentul de graţie l-a constituit, totuşi, lumea bună venită de pe ambele maluri de Prut, cu reprezentanţi ai Academiilor, dar şi ai Uniunii Scriitorilor din Bucureşti şi Chişinău, capitalele celor două State Româneşti: România şi Republica Moldova. Manifestarea culturală s-a produs în Sala de Conferinţe „Alexe Rău”, fiind moderată de Maestrul în Artă Pavel Popa şi organizată prin implicarea directă a colaboratorilor Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova (Chişinău), a conducerii Asociaţiei ASCIOR (Buzău) şi a Uniunii Scriitorilor de Limbă Română.

Cu un mesaj de salut la inaugurarea evenimentului a venit părintele Andrei Caramalău, arhimandritul Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”, mănăstire ce aparţine Mitropoliei Basarabiei, amplasată în oraşul Durleşti, suburbie a Municipiului Chişinău. Sfinţia sa a binecuvântat adunarea şi a rostit o rugăciune după obiceiul creştinesc. Ulterior cuvânt i s-a oferit domnului inginer Nicolae Muşat, preşedintele-fondator al ASCIOR (Buzău), şeful delegaţiei din stânga Prutului. Dumnealui a prezentat membrii delegaţiei şi a informat publicul cu privire la statutul şi activitatea asociaţiei pe care o conduce, trecând în revistă realizările obţinute. În discursul său, s-a referit în mod deosebit la tipărirea revistei „Orizonturile Bucuriei” – revistă de credinţă, atitudine, cultură şi civilizaţie ortodoxă, apoi la realizarea Antologiei „ASCIOR 2017” (unde au fost publicaţi mai mulţi autori basarabeni) ş. a., anunţând deschiderea spre colaborare atât celor prezenţi la eveniment, cât şi tuturor oamenilor de cultură şi ştiinţă, interesaţi de promovarea valorilor spirituale creştineşti. Printre realizările esenţiale obţinute de asociaţie au fost enumerate inaugurările mai multor filiale, printre care cea de la Tulcea, Bucureşti, Orhei, Cernăuţi, Soroca ş. a. Filiala ASCIOR-CHIŞINĂU este a şaptea la număr, a menţionat domnia sa. În calitate de preşedinte-fondator al filialei de la Chişinău a fost aleasă doamna Diana Ciugureanu-Zlatan, care este şi Preşedintele Uniunii
Scriitorilor de Limbă Română, iar vicepreşedinţi au fost desemnaţi poetul Ştefan Sofronovici, arhimandritul Andrei Caramalău şi juristul Diána Hristisean.

Mesaje de salut au acordat şi ceilalţi membri ai delegaţiei: dr. Angelica Stănciuloiu, economist, director integrare ASCIOR, poeta Olga Văduva-Grigorov, preşedintele filialei ASCIOR-TULCEA şi dr. Mihail Popescu, prof. universitar, vicepreşedinte ASCIOR-BUCUREŞTI. Publicul s-a arătat interesat de activităţile întreprinse de asociaţie şi filialele acestora, iniţiind un dialog interactiv cu invitaţii şi mulţumindu-le pentru intenţia de a deschide o filială şi în municipiul Chişinău.

Startul lansării celor două cărţi l-a dat Academicianul Mihai Cimpoi, numit de către mulţi intelectuali de la Chişinău, Patriarhul Culturii Româneşti din Basarabia, în calitate
de prefaţator al celor două volume de poezie prezentate. Domnia sa a accentuat ca semnificativ faptul că acest frumos eveniment cultural are loc în Anul Centenar, apreciind drept fericită coincidenţa inaugurării filialei ASCIOR-CHIŞINĂU cu lansarea celor două cărţi de poezie cu profund conţinut religios şi patriotic.

În prefaţa cărţii „Dragii mamei copilaşi”, întitulată „Mărturia critică a unei ţărance”, remarcabilul critic literar a evidenţiat la justă valoare că autoarea: „Efrosinia Sofronovici iese din uriaşul con de umbră al Cântăreţului anonim şi îşi pune versurile şi cântecele pe hârtie. Poeta-ţărancă, înzestrată cu darul rostirii de cântec, de recitativ baladesc, vine cu o mărturie sinceră despre propria viaţă, despre familia numeroasă pe care a avut-o, despre vremurile pe care le-a trăit. Mai potrivite pentru definirea a ceea ce ne propune ea sunt mai vechile mărturisenie şi mărturiseală, care sunt înrudite cu spovedanie” [Sofronovici Efrosinia. Dragii mamei copilaşi. Chişinău: Pontos, 2017, p. 3].

Menţionând că tematica patriotică este o adevărată rara avis în poezia de azi, exegetul a atras atenţia că poeţii americani, după sângerosul atentat din 11 septembrie 2001, au început a aborda mult mai temeinic această temă. În încheiere, referindu-se la cel de-al doilea volum de poezie lansat Părinţii ca sfinţii, academicianul a citat un fragment din prefaţa cărţii întitulată sugestiv Cărarea cea dreaptă a vieţii şi a poeziei: „Ştefan Sofronovici se bucură că renaşte credinţa, că «renasc Biserici albe din ruină – izvoare de demult cu apă vie», se bucură de faptul că Dumnezeu ne mai călăuzeşte şi ne îndreaptă pe calea cea dreaptă, că «Putna în iubire ne adună». De aceea, îmbracă versurile în formă de rugăciune, de acatist, de comunicare şi cuminecare, de invocare a harului divin, care să-i facă altar inima, de dialog cu aproapele, care antrenează duhul folcloric al versului («Lacrimi sunt apele,/ Înstrăinatele,/ Plângem cu-aproapele/ Jertfele plaiului,/ Patima graiului…»)” [Sofronovici Ştefan. Părinţii ca sfinţii. Chişinău: Pontos, 2018, p. 4].

În discursul său, academicianul Nicolae Dabija a amintit publicului-spectator că a semnat o prefaţă la prima carte a lui Ştefan Sofronovici, Noi nu avem pământ de dat, apărută în anul 2001, menţionând prospeţimea poeziei acestui autor, graţie tematicilor religioase şi patriotice, atât de imperioase pentru cultivarea spiritului militant al tânerei generaţii aflate în confruntarea zilnică cu pierderea valorilor naţionale spirituale, istorice şi lingvistice. Scriitorul s-a referit cu o deosebită satisfacţie la vecinătatea satelor de baştină Codreni, de unde îşi trage propriile rădăcini, şi Batâr, satul copilăriei şi al adolescenţei protagonistului Ştefan Sofronovici.

Domnia sa a accentuat rolul credinţei în soarta poporului român şi a menţionat faptul că documentele mai vechi dezvăluie informaţii inedite privind destinul istoric al satelor din îngemănarea Codrilor cu Stepa Bugeacului, cum sunt Batârul şi Codrenii, în care, cu secole în urmă, pe timpul năvălirii tătarilor şi a turcilor, bisericile erau construite pe roţi, iar în momentul diverselor intemperii barbare erau deplasate de către locuitori satelor în ascunzişuri.

Academicianul a mărturisit cu o deosebită satisfacţie că prezenţa protagonistei Efrosinia Sofronovici i-a adus alături chipul şi blândeţea mamei sale, mulţumindu-i atât pentru seninătatea privirii de mamă-model, păstrătoare a credinţei strămoşeşti, cât şi pentru versurile scrise cu aleasă dragoste de oameni şi de cei apropiaţi.

Poetul, dramaturgul şi folcloristul Iulian Filip, coleg cu Ştefan Sofronovici la Sectorul de Folclor al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din cadrul
Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a amintit de colaborarea fructuoasă încă de la Teatrul Etnofolcloric „Ion Creangă”, de prin anul 1988, unde a lucrat şi regretata Tatiana Sofronovici.

Cuvinte de laudă a găsit Domnia sa şi în adresa Efrosiniei Sofronovici, care are o zestre folclorică rarisim de bogată, dânsa fiind nu doar un bun informator de folclor, dar, mai ales, un veritabil promotor de tezaur folcloric în calitatea sa de interpretă şi dansatoare.

Prieteni şi invitaţi ai celor doi protagonişti au adresat cuvinte de profundă apreciere muncii şi talentului depus în cele două volume. Menţionăm, în acest context, discursurile susţinute de către: Diana Ciugureanu-Zlatan, poet şi ziarist, preşedinte al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română; Veronica Pirlea-Conovali, profesoară de istorie, vicepreşedinte al USLR; Victor Ignat, Artist Emerit al Republicii Moldova; Diana Hristisean; Victor Celan, actor; dr. Tatiana Butnaru, folclorist ş. a.

În semn de înaltă apreciere a creaţiei poetului Ştefan Sofronovici, câţiva elevi de la Gimnaziul Durleşti, ghidaţi de bibliotecara Ţurcan Elena, au recitat poezii din creaţia protagonistului. Cu aceleaşi consideraţii a venit şi compozitorul Olga Trudov-Mațarin, care a interpretat câteva melodii pe versurile poetului.

Publicul a fost încântat să o contempleze pe mama Efrosinia Sofronovici, care, la o vârstă înaintată, îşi recită cu aleasă profunzime şi dăruire propriile versuri, dar şi pe cele
învăţate în îndepărtata copilărie, precum şi să audieze cântece folclorice în interpretarea protagonistei, deţinătoare a unei voci remarcabile.

O surpriză a produs şi Mihai Sofronovici,fiul mai mare al Efrosiniei Sofronovici, interpretând cântecele Barbu Lăutaru, Car frumos cu patru boi (autor Vasile Militaru) şi a unei creaţii muzicale proprii despre destinul tragic al Basarabiei.

Nelipsiţi de la eveniment a fost Ansamblul folcloric „Ţărăncuţa din or. Durleşti”, conducător artistic Ştefan Sofronovici, conducător muzical Veaceslav Adam, şi nepoata celor doi protagonişti, Ana Granaci, solistă a ansamblului, care au propus spre atenţia publicului câteva cântece populare, inclusiv culese de la Efrosinia Sofronovici.

Inedita manifestare a culminat cu o sesiune de autografe şi cărţi dăruite participanţilor la eveniment. La mai mult şi la mai mare, dragă coleg Ştefan Sofronovici şi scumpa noastră mamă Efrosinia!

–––––––––––

Dr. Mariana COCIERU

șef al Sectorului de Folclor

Chișinău, Basarabia

Septembrie 2018

Harry ROSS: Fantezie în culori

Fantezie în culori

 

Un ocean de culori
plutea  deasupra mea.
orbindu-mă
robindu-mă
zdrobindu-mă
Realitate ori fantezie?
nu mi-era clar nici mie.
Cerul mă captiva
și mă topea.
Deodată o minune se ivea,
care mă uimea oceanul de culori exploda.
Mii de cioburi în aer zburau și mă acopereau
Credeam că e sfârșitul meu. Nu!
Ca într-un puzzle, cioburile se recompuneau
într-un soi de fuiori care se încolăceau vertical
pe o coloană de opal
și urcau spre cer,
formând un arc voltaic,
mai exact un superb curcubeu.
Natura n-are hotare,
Totul pare joc, explozie de culori,
Frenezie,  dar și o magnifică  poezie

——————————

Harry ROSS

Naharya, Israel

2 octombrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Picturi autumnale

 

Eu n-am iubit toamna și nu e-ntâmplare
Natura e moartă, trecută prin vânturi,
Cad neguri și creață iar raza ce doare
Nu poate pătrunde , stingheră prin gânduri.

 

Cu plăpumi de frunze lungite pe-o bancă
De-mi sapă prin suflet și rup din cuvinte
Șuvoaie de lacrimi pe-a pomilor brâncă
De-mi lasă-n pustiuri, aduceri aminte.

 

M-aștern fără veste prin trupul în toamnă
Și-mi strângi făr’ de șagă și zile și anii,
Iar timpul ce trece , resimt cum condamnă
Din timpuri uitate, prin minte, castanii.

 

Și vremea se scurge prin noapte agale,
Lumina se vinde, doar fără parale,
Iar bruma și ceața abundă prin vale
De nu pot iubi, picturi autumnale.

 

Mândra mea

 

Mândră ești cu păr din flăcări, prins în toamnă, foi roșcate,
Flori de nuferi cresc pe frunte și-n obraji ți-ai prins muscate.
Râurile-ți cresc pe umeri, doar așa cum mie-mi place
Saltă inima prin suflet, când pe brațe umbră-mi face.

 

Portul tău din ie albă cu ciupag de nu-l știu scrie,
Șorțul, strâns din mure negre ca un vers de poezie.
Fusta alba de zăpadă, spartă toată și ornată
Ca cireșu-n primăvară sub coroana lui brodată.

 

Ochi-ți mari , ca de petale ale verii, înfrunzite
Cârpa o păstrezi prin ladă între straiele urzite.
Când te treci sub geamul casei, frigul peste mine trece
Și mă lasă gol de gânduri, pe sub fruntea proaspăt rece.

 

Iar la poarta prinsă serii, pe sub soarele ce-apune,
Pașii tăi îmi trec prin vene și în tâmple prind să-mi sune.
Fluturii îmi dau năvală prin stomac în nopți cu lună
Vocea ta , pe buze roșii, bate-n mine de răsună.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

2 octombrie, 2018

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Cristian Gabriel VULPOIU: Viori vivante

VIORI VIVANTE

 

Ascult o lacrimă de rouă,
Mângâi umbre de zefir pierdute-n noapte
Pe cer se aprinde-o lună nouă
Demoni și cruci zâmbind cu voluptate.

 

Viori vivante cântă a blestem,
Peste întunericul stins al nopții
Visul mat este acum totem
Templu de venerat la echinocții.

 

Viori vivante cântă a destin,
Viață și moarte mistuie arcușul
Duios ne cheamă la festin
Spre eternități irumpe pescărușul.

 

Viori cu strunele vivante,
Ce leagănă zorii și înfiripă clipe
Ce spânzură pământul pe ape
De sub ale dragostei aripe.

 

Cântând pe vivantele strune,
Arcușul strânge laolaltă sacru și profan
Însuși arde-n rug de rugăciune
Devine garanție când totu-i diafan.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

2 octombrie, 2018

Maria HOTEA: Versuri

Vise în noapte

 

E o noapte întunecată fără stele
Şi-n suflet simt doar patimi grele,
Prin gând doar dorul hoinărește
Părându-mi că și timpul se oprește.

 

Iți văd aievea chipul trist și obosit
De doruri grele fiindu-ți chinuit ,
Privești o floare ofilită în fereastră
Ce ascunde-n ea povestea noastră.

 

Şi simt cum clipa peste tine trece
Precum o apă cristalină însă rece,
Iar fața ți-e îmbătrânită,prea devreme
Tot ascultând cum vântu-n ramuri geme.

 

În umbre nevăzute chipu-ți se destramă
Simt doar fiorii reci și-mi este teamă ,
Curg fără încetare orele târziu, în noapte
Se stinge însă visul iar tu îmi ești departe.

 

Tristețea somnul dulce iar mi-l fură
În șemineu focul revarsă-n jur căldură,
Pe aripi nevăzute gându-i iarăși călător
Prin amintiri târzii mânat este de dor.

 

Şi atinge în grabă ca-ntr-o îmbrățișare
Un câmp cu flori în răsărit de soare,
Pe care pașii noștri l-au călcat ușori
Când noi eram îndrăgostiți și visători.

 

Se stinge vraja nopții încet în zori
Tu îmi rămâi în gând dându-mi fiori
Iar peste chipul lumii lumina se revarsă
Simt dorul -n suflet iar inima mi-e arsă!

 

Drumul iubirii

 

În al sufletului minunat și blând lăcaș
Iubirii îi voi face cu drag sublim sălaș,
Învăluindu-l în sensibile sentimente
Și-n dorințe ce vor fi mereu ardente.

 

Cu sufletul meu cald te voi cuprinde
Dăruindu-ți magia iubirii ce-ți va surâde,
Iar inima din piept îți vor trezi gingași fiori,
Precum se deschid petalele fine al unei flori.

 

Furându-mi pe înserate un dulce sărut,
Vei înțelege că el este în iubire un început
În blânde mângâieri vom simții adieri de vânt,
Împletindu-le cu șoapte nespuse-n cuvânt.

 

Voi întinde spre tine brațele sufletului meu,
Ce te vor strânge într-o îmbrățișare mereu
Și-n clipa magică trăită în pragul inserării,
Un colier să-mi dăruiești din perlele marii.

 

Visători vom privi cu drag cum stelele se arată,
Luminându-ne drumul iubirii ce-i minunată
Pe trupuri îngemănate să curgă raze de lună,
Când din depărtări o strună de vioara suspină!

——————————-

Maria HOTEA

3 octombrie, 2018

Continue reading „Maria HOTEA: Versuri” →