Maria HOTEA: Versuri

Vise în noapte

 

E o noapte întunecată fără stele
Şi-n suflet simt doar patimi grele,
Prin gând doar dorul hoinărește
Părându-mi că și timpul se oprește.

 

Iți văd aievea chipul trist și obosit
De doruri grele fiindu-ți chinuit ,
Privești o floare ofilită în fereastră
Ce ascunde-n ea povestea noastră.

 

Şi simt cum clipa peste tine trece
Precum o apă cristalină însă rece,
Iar fața ți-e îmbătrânită,prea devreme
Tot ascultând cum vântu-n ramuri geme.

 

În umbre nevăzute chipu-ți se destramă
Simt doar fiorii reci și-mi este teamă ,
Curg fără încetare orele târziu, în noapte
Se stinge însă visul iar tu îmi ești departe.

 

Tristețea somnul dulce iar mi-l fură
În șemineu focul revarsă-n jur căldură,
Pe aripi nevăzute gându-i iarăși călător
Prin amintiri târzii mânat este de dor.

 

Şi atinge în grabă ca-ntr-o îmbrățișare
Un câmp cu flori în răsărit de soare,
Pe care pașii noștri l-au călcat ușori
Când noi eram îndrăgostiți și visători.

 

Se stinge vraja nopții încet în zori
Tu îmi rămâi în gând dându-mi fiori
Iar peste chipul lumii lumina se revarsă
Simt dorul -n suflet iar inima mi-e arsă!

 

Drumul iubirii

 

În al sufletului minunat și blând lăcaș
Iubirii îi voi face cu drag sublim sălaș,
Învăluindu-l în sensibile sentimente
Și-n dorințe ce vor fi mereu ardente.

 

Cu sufletul meu cald te voi cuprinde
Dăruindu-ți magia iubirii ce-ți va surâde,
Iar inima din piept îți vor trezi gingași fiori,
Precum se deschid petalele fine al unei flori.

 

Furându-mi pe înserate un dulce sărut,
Vei înțelege că el este în iubire un început
În blânde mângâieri vom simții adieri de vânt,
Împletindu-le cu șoapte nespuse-n cuvânt.

 

Voi întinde spre tine brațele sufletului meu,
Ce te vor strânge într-o îmbrățișare mereu
Și-n clipa magică trăită în pragul inserării,
Un colier să-mi dăruiești din perlele marii.

 

Visători vom privi cu drag cum stelele se arată,
Luminându-ne drumul iubirii ce-i minunată
Pe trupuri îngemănate să curgă raze de lună,
Când din depărtări o strună de vioara suspină!

——————————-

Maria HOTEA

3 octombrie, 2018

Lasă un răspuns