La limită trăiesc cu disperare.
La limita grotescului absurd,
la limită de orişice răbdare.

 

La limită trăiesc cu disperare.
La limită e foamea-ngrozitoare,
la limită e murmurul meu surd.

 

La limită trăiesc cu disperare,
la limită-n revoltă-ncerc să zburd!

 

Ziua de azi

 

Ziua de azi este un ieri la fel,
tot tristă, fără rost şi mohorâtă,
fără speranţe fără niciun ţel.

 

Ziua de azi este un ieri la fel,
în care doar regretele au zel,
iar perspectiva-i sumbră şi urâtă.

 

Ziua de azi este un ieri la fel,
mereu speriată şi nehotărâtă.

 

Bătrânii plâng

 

Bătrânii- îsi plâng în pumni durerea tristă
şi singuri şi atât de neiubiţi
se-ntreabă de ce oare mai există.

 

Bătrânii- îsi plâng în pumni durerea tristă
când îşi trec toată viaţa în revistă
şi îşi văd anii trişti şi oropsiţi .

 

Bătrânii- îsi plâng în pumni durerea tristă
şi mor încet. pe rând, nefericiţi.

 

De-atâta timp

 

De-atâta timp domneşte-aici năpasta
ce ne-a îngenuncheat pe rând pe toţi
şi a făcut infern din ţara asta.

 

De-atâta timp domneşte-aici năpasta
ce-a fost brutal impusă de nefasta
domnie-a celor cruzi şi-a celor hoţi

 

De-atâta timp domneşte-aici năpasta
ce-o să-i lovească şi pe strănepoţi.

 

În jurul nostru

 

În jurul nostru totul este strâmb.
puterea ce-i stăpână absolută
ne ţine strâns uniţi ca-ntr-un carâmb.

 

În jurul nostru totul este strâmb
şi sufletele parcă sunt de plumb
şi viaţa pare că e surdomută.

 

În jurul nostru totul este strâmb,
dar mai presus de toate e derută.

 

Ne-am cuibărit

 

Ne-am cuibărit cu toţii-n resemnare.
Parcă de noi cu teamă ne-am ascuns,
căci încă mai sperăm şi-avem răbdare.

 

Ne-am cuibărit cu toţii-n resemnare
şi împărţim necontenit iertare
tuturor celor care ne-au străpuns.

 

Ne-am cuibărit cu toţii-n resemnare.
Nu întrebăm, nu aşteptăm răspuns.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 octombrie, 2018

Ferestrele speranţei au fost sparte
şi-al deznădejdii vânt urlă tehui
prin sufletele noastre, frunze moarte.

 

Ferestrele speranţei au fost sparte,
doar de decepţii zilnic avem parte
şi-n noi aproape totul este şui.

 

Ferestrele speranţei au fost sparte
de când părem a fi ai nimănui

 

Hoţia e în floare

 

Hoţia e în floare. Toţi borfaşii
se îmbulzesc să ia din ţară tot
acum când au în mânecă toţi aşii.

 

Hoţia e în floare. Toţi borfaşii
fură-n delir şi îşi bat joc de laşii
ce tac sub palma trasă peste bot.

 

Hoţia e în floare. Toţi borfaşii
ne sărăcesc şi la mezat ne scot.

 

Mizerie

 

Mizerie, mizerie cumplită !
Aşa umili parcă nicicând n-am fost
în ţara pe durere răstignită.

 

Mizerie, mizerie cumplită !
Mai e puţin şi-n ea o să ne-nghită
şi o s-o ducem zi de zi mai prost.

 

Mizerie, mizerie cumplită,
care ne surpă-ncet rost după rost.

 

Mă-năbuş

 

Mă-năbuş de revoltă şi de silă
văzând atâta linişte-mprejur
şi-atât de multe suflete de-argilă.

 

Mă-năbuş de revoltă şi de silă
privind cât de sărmană şi umilă
e existenţa fraţilor din jur.

 

Mă-năbuş de revoltă şi de silă
că lângă ei, umil, şi eu îndur.

 

Mi-e teamă

 

Mi-e teamă că deruta-i permanentă
şi că nicicând n-o să ne revenim
cât timp în noi speranţa e absentă.

 

Mi-e teamă că deruta-i permanentă,
că viaţa nu va fi măcar decentă
şi că săraci lipiţi o să murim.

 

Mi-e teamă că deruta-i permanentă,
că nu vom apuca să ne trezim.

 

Plâng, ţară

 

Plâng, ţară, pe-al tău umăr cu durere
fiind convins că nu am să rezist
s-apuc să văd dorita înviere.

 

Plâng, ţară, pe-al tău umăr cu durere
că la aşa cumplită sfâşiere
neputincios şi îngrozit asist.

 

Plâng, ţară, pe-al tău umăr cu durere
văzând al tău prezent atât de trist.

————————————–

Anatol COVALI

București

2 octombrie, 2018