Rondel cu suflet
Sunt doar om, nu-s piatră rece,
Sufletul mi-l ard pe rug
Și privesc cum viața trece
Pe pământ, privind spre crug…
Obraz în lacrimi petrece,
Ce-i greu duc, deloc nu fug…
Sunt doar om, nu-s piatră rece,
Sufletul mi-l ard pe rug.
Vânt rău de vine s-aplece
Capul, ca la vite-n jug,
Doamne, Ție mă subjug,
Mila TA nu o să sece…
Sunt doar om, nu-s piatră rece…
—————————–
Olguța TRIFAN
11 decembrie, 2018
Rondelul plângerii
Plâng azi cu firul ierbii strivit sub talpa grea,
Îi simt durerea-acută, îmi rupe inima…
El rabdă-așa cum șerbii-au răbdat fără să vrea
Bici ce-adâncea o cută, iar suflet lăcrima…
Îl pasc în tihnă cerbii, de-i vreme bună-ori rea,
Copitele își mută, încet, parcă-ar mima.
Plâng azi cu firul ierbii strivit sub talpa grea,
Și-i simt durerea-acută, îmi rupe inima…
Doar oamenii, acerbii, calcă-apăsat și prea
Ușor întreținută-i voia de-a suprima,
În iarbă ne-ncepută, urma de-a-și imprima.
Pe pajiște, imberbii gândesc cum i-ar durea
Când plânge firul ierbii, strivit sub talpa grea.
—————————–
Olguța TRIFAN
28 noiembrie, 2018
Rondel nostalgic
De n-ai aflat, nici n-ai să știi vreodată
Cum lacrimi se transformă în rubine
Când luna se arată dantelată
Lângă fereastra ce obraz susține,
Brăzdat de gândurile-aprinse-odată.
Rebele raze-mi amintesc de tine…
De n-ai aflat, nici n-ai să știi vreodată
Cum lacrimi se transformă în rubine.
Nostalgică, tresar îmbujorată.
Complice, luna mă întreabă: „cine,
Cu-o albă roză-ai vrea să te aline?”
Citise-un gând, de care-am fost furată…
De n-ai aflat, nici n-ai să știi vreodată.
—————————–
Olguța TRIFAN
11 noiembrie, 2018
Rondel optimist
Dă-i toamnei îmbrățișarea
Să ți-o poarte peste dealuri,
Să atingă-n grabă zarea
Și căldura ta în valuri
Să topească depărtarea,
Să-mplinească idealuri!
Dă-i toamnei îmbrățișarea
Să ți-o poarte peste dealuri!
De te-apucă întristarea,
Rătăcit prin arealuri,
Și-ți simți viața fără maluri,
Fă-ți dorită ancorarea,
Dând toamnei îmbrățișarea!
—————————–
Olguța TRIFAN
4 noiembrie, 2018
Rondelul gândului
Scriu azi frunzelor căzute
Să se-adune în cuvinte
Și-ntre filele cusute
Așez ruga mea fierbinte.
Urcând trepte nevăzute,
Cu-arămiu de luare-aminte,
Scriu azi frunzelor căzute
Să se-adune în cuvinte!
Lăsând căi neprevăzute,
Mă țin strâns de legăminte,
Gândul bun să-l dau cuminte
Luminii întrevăzute.
Scriu azi frunzelor căzute…
—————————–
Olguța TRIFAN
1 noiembrie, 2018
Rondel rugăminte
Să te privesc, mai lasă-mă o dată
Să caut dor ascuns în genele perdea,
De ochii tăi să fiu îmbrățișată,
Iar taina lor, tacit, iubirea să-mi redea…
Când gura ce a stat nesărutată,
Din colț de ochi dorind o lacrimă să-ți bea,
Să te privesc, mai lasă-mă o dată
Să caut dor ascuns în genele perdea…
Și din desimea lor, ca altădată,
Să fiu învăluită-n irizări de stea,
Iar tu, privindu-mă, ușor să poți vedea
Femeia de iubire luminată…
Mai lasă-mă să te privesc o dată!
—————————–
Olguța TRIFAN
21 octombrie, 2018
Rondel pentru suflet
Suflet pribeag, pe-o potecă de munte,
Urcă domol și cu inimă plină,
Cale aflând cum să facă o punte,
Ce-l duce la Domnul, către Lumină.
Astfel, bătrânul cu plete cărunte,
Privește spre cer, se roagă, se-nchină;
Suflet pribeag, pe-o potecă de munte,
Urcă domol, dar cu inima plină.
Piedici, ispite avea să înfrunte…
Însă, credința fiindu-i deplină,
Cu gând luminos și față senină,
Dă jertfă la Domnul rod din grăunte.
Suflet pribeag, pe-o potecă de munte…
—————————–
Olguța TRIFAN
16 octombrie, 2018
Rondel de taină
Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină…
Ramură ruptă, uitată-n răscruce…
Un chihlimbar, lipsit de lumină…
Ultima șoaptă cu vântul se duce
Să scrie pe cer cu literă-aldină.
Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină…
Mintea dezleagă ce ochiul n-aduce.
Taina cea vie din scriere fină
Suflet înalță, iar inima-i plină,
Când frunze și gânduri, toate-s caduce,
Dureri din suflet urcat-am pe cruce…
—————————–
Olguța TRIFAN
3 octombrie, 2018
Rondelul gândului călător
Când gând spre tine-mi pleacă, pășind pe drum de stele,
În argintiul nopții să-ți afle întomnarea,
Timpul aș vrea să treacă și clipe reci să spele,
Tu stând în pragul porții, să-ți soarbă nerăbdarea,
Iar gânduri să petreacă, uitând de vremuri grele,
Ce-au fost din voia sorții, dar excluzând damnarea,
Când gând spre tine-mi pleacă, pășind pe drum de stele,
În argintiul nopții să-ți afle întomnarea.
Ochii ușor ți-apleacă și genele perdele,
Tumultul de emoții
Să stingă depărtarea.
Dând sens, dar și proporții, alungă resemnarea,
Iubirea să se-ntreacă cu joc vajnic de iele,
Când gând spre tine-mi pleacă, pășind pe drum de stele.
—————————–
Olguța TRIFAN
20 septembrie, 2018
Slavă Domnului!
(Terțină)
Prin voia Ta, cu pumnul de pământ
Deschis-ai ușa cerului spre om.
Suflare i-ai trimis prin Duhul Sfânt,
I-ai spus să nu se-atingă de-acel pom…
Și cum ispita l-a învins, mereu,
De-atunci greșeala pare-ai fi sindrom.
Prea des se plânge, Doamne, că e greu
Și-ți cere adesea socoteală,
Când bine-i e, ai crede că-i ateu,
Însă-n necaz el află-ndrăzneală.
Luptă din greu între gând și cuvânt,
Căindu-se-adânc pentru sminteală,
Mărturisește, face legământ,
Lacrima curge în primenire,
Trecând-o în regret spre Harul Sfânt,
Prin Taină-și primească absolvire.
Cu ale Tale mâini, om ai creat,
Timp, pentru-ai aduce strălucire.
Mereu, cu dragoste l-ai privegheat,
Minunile cerești ai arătat,
L-ai miluit, fiind îngenuncheat.
Pumnul de tină, binecuvântat.
—————————–
Olguța TRIFAN
13 septembrie, 2018
Foto: Internet