Florentina SAVU: Întrebări

ÎNTREBĂRI

 

Unde mi-e mămica, înger?
Mă poți conduce la ea?
Simt că de dorul ei sânger
Și viața îmi este grea.

 

De ce Dumnezeu mi-a luat-o?
Milă n-a avut de mine?
Spre casa Lui a purtat-o
Și azi…mă-ngrijească, cine?

 

Cine chipul să-mi mângâie
Și când dorm să mă-nvelească?
Să-mi citească-o poezie,
Din suflet să mă iubească?

 

Ani nici nu avea prea mulți,
Mai putea să mai trăiască,
Tu ai venit să m-asculți,
Mama-i pe bolta cerească…

 

Spune-mi, care-i a sa stea?
Vreau la dânsa să mă-nchin,
Vreau să-i transmit dragostea
Și sufletul să-mi alin.

 

Oare mama m-a uitat?
A uitat copilul său
Care, trist și supărat,
Privește spre cer mereu?

 

Spune-mi, înger, ce mă fac
Singur pe această lume,
Cum cu moartea-i să mă-mpac,
Cine-mi poate spune anume?

 

Trist este și tatăl meu,
Abia dacă mă mai vede,
Amândurora ni-i greu,
Oare Dumnezeu ce crede?

 

A făcut o faptă bună
Când rostul ne-a destrămat?
Cu ce i-am greșit? Să spună!
Cu ce am fost vinovat?

 

Lacrimile-mi curg pe față,
Inima îmi e bolnavă,
Nu mai am nicio speranță,
Unde-i mama mea cea bravă?

 

De voi fi bolnav vreodată,
Cine să-mi stea lângă pat,
Cine să-mi mângâie pleată,
Cine, cât voi fi culcat?

 

Ce pedeapsă și ce chin
Ne e dat să îndurăm
Și ce gust de-amar pelin
În suflete să purtăm!

 

Te iubesc mămica mea
Și te-aștept să vii acasă
Poate Domnul s-o-ndura
Śi-o s-apari să așterni masă,

 

Să ne strângi în jurul tău,
Să ne cânți cum ne cântai,
Soare s-apară din nou,
Mama mea, floare din rai!

———————————–

Florentina SAVU

17 octombrie, 2018

Silvia URLIH: Într-un singur zbor

ÎNTR-UN SINGUR ZBOR

 

Nu suntem primăvară,
nici
vară nu mai suntem,
dar toamna ne-a unit
să fim
un singur trunchi,
cu
frunze obosite în ramuri
ne pătrundem,
rodul bogat al vieții
să-l strângem
în mănunchi.

 

Nu suntem iarbă verde,
nici
zori de dimineață,
nu suntem spic de grâu,
dar,
suntem iar copac,
am fost două petale care-au plutit
prin viață,
suntem azi
două roze ce soarta
și-o refac.

 

Nu suntem ramuri verzi,
nici
flori înmugurite,
nu suntem înserare,
nici zi
în zi cu soare,
suntem
dureri și lacrimi de viață reunite,
suntem
pribegii vieții,
uniți de preaumblare.

 

Nu suntem iarnă-n floare,
nici
vară nu mai suntem,
nu suntem înserare,
dar
nici noapte cu dor,
suntem
toamnă cu rod,
roadele-n coș le strângem,
suntem
cocorii vieții,
strânși
într-un singur zbor.

—————————

Silvia URLIH

17 octombrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Suflete

Suflete

 

Suflete, te-am strâns în mine, ca pescarul lung năvod
Și te-am așezat pe-o rază ce lumină din trecut,
Că o pasăre măiastră, ce-a uitat un prim exod
Ori ca aburii din mare, ce se strâng din absolut.

 

Te-am uitat pe etajera , prinsă-n noapte sub cuvânt
Sau în primăvara tristă, scursă vieții printre ploi,
Te-am săpat adânc în mine, rădăcină prin pământ
Sau prin clipele tăcerii ce-au dat valma-n alt șuvoi.

 

Te pictez pe noapte salbă să te poarte-n amintiri,
Tropotul de cai lunatici ce se-amestecă prin glod,
Ori la uși de mănăstire, să te suie-n regăsiri
Revoltat de iei poteca, ce-a urmat-o vre-un Irod.

 

Ori pe brațe de speranță te mai poartă azi vre-un zeu
Și te cară-n Universul care-a cam uitat de timp,
Ori te stingi in focul Gheenei, cum ar face-o Prometeu
Și-ai sta pază-n locuri sacre , ce-s desprinse din Olimp.

 

Suflete ce-n astă cale, ți-ai ales un trup de om
Iar ca să te porți prin lume, ai împodobit un os
Cum la margine de drumuri , găsești umbra altui pom
Vezi că-n capătul de viață, rest la fapte-ți dă Cristos.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

17 octombrie, 2018

ZAMFIR ANGHEL DAN: Stimată doamnă !

STIMATĂ DOAMNĂ !

 

E vremea merelor de toamnă
stimată Doamnă a dimineţilor târzii.
Să vii la mine în fiecare seară să împletim
din amintiri şi nostalgii
noi fantezii
şi alte moduri de iubire astrală

 

Poate avem timp şi dăm o fugă
până dincolo de stele
să vedem
ce mai fac ele când noi
dezlănţuim atâtea arderi diferite
în preajma lor?

 

Tu să le spui că eşti o Doamnă
a dimineţilor târzii
şi eu sunt dorul tău venit să te absoarbă.

 

Stimată Doamnă,
oare mai ştii ce îmi spuneai când eu îţi făceam curte ?
Că noi, ziceai,
ne vom urca, sus, pe un munte
şi un castel voiai
şi nu o curte,
că vom planta din loc în loc,
doar gladiole şi vom umbla desculţi urcând pe piscuri,
că vom străbate ploi şi vijelii mărunte
şi tot ne-om întâlni şi vom rămâne,
ce ne am dorit şi am visat,
când ne iubeam ca doi nebuni
de speriam castelul nostru de pe munte.

 

E vremea merelor de toamnă
stimată Doamnă a gladiolelor târzii.
Când vii,
să te apropii gândului
întreagă,
fără foşnet,
eu voi fi acolo la castel
şi încet
voi pregăti odihna dimineţilor târzii .

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

17 octombrie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Scrisoare târzie

Scrisoare târzie

 

Zi de octombrie,
soarele arde
dar nu prea tare,
lumina-i coboară
ca o năframă de mătase
transparentă şi opacă
din care transpar
ghiduşe flăcări
îmbrăţişând timid
câmpurile aurii secerate,
colinele verzi-argintii,
zăbovind alene
printre copacii care pierd
din belşugul verii.

 

Candela roşie
a asfinţitului
îşi mistuie lucirea
sub cenuşiul
din ce în ce mai adânc al cerului
şi mângâie orizontul
cu un zâmbet placid
de maximă reculegere.

 

Scrutează tot ce intră
în raza privirii,
zăboveşte prin locuri
care ascund lucruri tainice
pentru a ademeni
fiorul secret
al magnetismului
care estompeză
cenuşiul şi întunericul nopţii.

 

Îndoielile se transformă
în nădejde
şi deşi toamnă
continui să scriu
scrisori de dragoste.

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

17 octombrie, 2018

Luminița POSTOLACHE: Graiul pământului

Graiul pământului

 

Adesea mă întorc acasă
Cu locul drag mereu vorbesc
Și-i spun ca sunt așa voioasă
Că pot veni sa îl privesc.

 

Ador băncuța de la poartă
Unde am stat de mic copil
Și unde mă-ntâlneam odată
Cu oameni simpli, fără „stil.”

 

Ador și curtea și gradina
Cea plina de flori colorate
În care eu găseam lumina
De-a reuși pe mai departe.

 

Ador și malul bălți care
Mă liniștea când suspinam
Dându-mi în ochi sclipiri de soare
Și albul nufăr ce-l iubeam.

 

Adesea mă întorc acasă
Parfumul locului să-l simt
Fiindcă mă simt a lui mireasa
Chiar dacă timpul nu îl mint.

–––––––––––

Luminița POSTOLACHE

17 octombrie, 2018

 

Alexandru NEMOIANU: ,,S-a suit scroafa în copac”

În anii de liceu (București,Liceul “I.L.Caragiale”) am avut ca profesor de științe naturale și biologie pe Dl. Teodoru. Era un om de știință în devenire și foarte tânăr, la circa 25 de ani, ajunsese șef de lucrări la Facultatea de Biologie din București. În tulburii ani 1944-1948 a fost activ în mișcările studențești și de tineret anti comuniste. Ca urmare a fost arestat, a trecut prin anchete dure și prin o perioada de detenție și această experiență l-a frânt. A ajuns profesor de liceu și a căzut în alcoolism. Rămăsese același om învățat dar nu mai avea urmă de autoritate asupra elevilor. Acești elevi, care aveau răutatea inconștientă a adolescentului, îl porecliseră “ploșnița” și în cursul orelor lui făceau larmă, pocneau tiribombe, etc. Uneori, exasperat, Dl.Teodoru se exprima, ”măi, s-a suit scroafa în copac și se rupe copacul, căci nu poate suporta asemenea elemente” (verbatim!). Oricum, expresia “scroafa în copac” mi se pare cea mai potrivită spre a caracteriza actuala situație din România și mai exact, domnia “neamului prost”.

După revolta națională anti comunistă din Decembrie 1989 în România s-a instalat un nou sistem, sistemul neamului prost. Profitând de împrejurări și mai ales de starea de șoc a populației și modul nemilos în care ea era manipulată de o media rău intenționată sau complet neinformată, la putere s-au instalat foști demnitari comuniști și urmașii lor (Iliescu, Brucan, Român, etc.) dar, încă mai dramatic, structurile care alcătuiesc ceea ce este numit “statul profund”, securitatea, armata, toate organele de informare, contrainformare și represiune au rămas intacte. Aceiași oameni și mai ales aceleași obiceiuri au rămas în loc. Nici un singur criminal comunist nu a fost pedepsit, torționari notorii (Pleșiță,Crăciun, etc.) au primit pensii grase și onoruri. Sistemul neamului prost a fost deci instalat. Evident acest nou sistem avea un scop și acest scop poate fi vădit în modul cel mai simplu, urmărind banii și unde s-a dus avuția țării. Toată avuția țării a fost trecută în posesia clientelei sistemului neamului prost. Cu sume derizorii, dar cel mai adesea nici măcar cu atâta, ci prin abuz și furt deschis (acoperit și încurajat de sistemul politic al neamului prost) tot soiul de directorași de duzină au ajuns “patroni” și proprietari de întreprinderi, latifundiari, bancheri și mai știu eu ce. Această neo ciocoime, neo îmbogățiții, au luat în posesie tot: de la sol la subsol, de la ape la aerul pe care îl respirăm. Neo-ciocoimea este o clasa economică sinistră, de tip mafiot și există că urmare a sistemului neamului prost cel care a făcut din România un stat cleptocratic. Cred că în urmă lor va rămâne o amintire arhitectonică: sinstrele “bunkere” de vacanță, monumente ale mârlăniei și prostului gust. Urmarea, pe plan politic, o vedem limpede. Absolut toți politicienii Români, cu excepții efectiv nesemnificative și fără urmare, sunt de fapt niște siniștrii fripturiști amorali. Sistemul de vot este o glumă proastă. Nu există deosebire de fond între găștile care își zic partide, există minimale divergente personale și acestea mai mult formal. Probabil ca exista o anume diferență și ea se măsoară în propensiunea de fi servile față de “comisarii” de la Bruxelles. Aici, de departe, locul prim îl ocupa sinistrul partid “Uniunea Salvați România”, un adevarat bluestem pentru țară! Întreagă această gloată de neamuri proaste practică cea mai grosolană formă de idolatrie: își imaginează că starea prezentă va fi veșnică, fac planuri pentru viitor considerând, repet, drept veșnică starea prezența. Nu își dau seama că sunt pleavă și că un minimal vânt social o va matură că pe un gunoi (ce și este în realitate.)

Dar dacă acesta este peisajul politic și economic al stăpânilor României de azi, încă mai sinistru este peisajul social și cultural; profilul acestei nevrednice neo ciocoimii.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,S-a suit scroafa în copac”” →

Anatol COVALI: Împrimăvărare

Împrimăvărare

 

Dintr-o vreme mă simt ciocârlie
şi spre-azururi mă-nalţ într-un zbor
care poartă-n arìpi armonie,
iar în plisc o mlădiţă de dor.

În văzduh mă doresc curcubeie
ce ar vrea să-mi devină veşmânt
şi din slavă chiar Calea Lactee
se oferă să-mi fie pământ.

Trupul meu nu mai dârdâie-n geruri,
simt în gânduri un foşnet de glas
ce-mi descrie imensele ceruri
unde-odată voi face popas.

Şi în inima mea mii de ruguri
din lumina speranţei se-aprind
când pe ramuri,din noii mei muguri
albe flori privesc lumea zâmbind.

————————————–

Anatol COVALI

București

17 octombrie, 2018

Raisa MOCREAC: Romantică

ROMANTICĂ

 

Pe un câmp cu romaniţă
Alergau doi copilaşi
Un băiat şi o fetiţă,
După nişte fluturaşi.

 

Şi zâmbeau cu bucurie
Când prindeau un fluturaş.
Arătau pare să fie,
Ca doi mei de pe imaş.

 

Şi peste o vreme iară
Pe acelaşi cămp cu flori
Alergau din nou cei doi,
Un tânăr şi o domnişoară.

 

Îmbrăcaţi în haine albe,
Ea, în par cu flori de tei
Se uitau cu-n zâmbet dulce
Cum zburau doi porumbei.

 

El luând în braţe fata,
O privi din nou stingher
Spunându-i pentru toată viaţa
Că-i v-a fi mereu fidel.

 

Trecu de-atunci mai multă vreme,
Şi pe un câmp cu muşetel,
Mergeau cei doi ţinându-se de braţe.
Erau de-acum, bunică şi bunel.

 

Mergeau încet privind la flori,
Ce-şi scuturau veşmântul,
Iar pe cerul plin cu nori,
Zburau doi cocori, să-şi ajungă cârdul.

——————————

Raisa MOCREAC

17 octombrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Drag de toamnă

Drag de toamnă

 

Mi-e drag de tine toamnă,
De mustul cu gust de tine,
De zâmbetul tău doamnă,
Aromat cu miere de albine

 

Mi-e drag de tine toamnă,
De strugurii albi şi rozalii,
Gutuia catifelată, galbenă,
Gustul duce de mere roşii

 

Mi-e drag de tine toamnă,
De prunele vineții, brumării,
Aroma vinului de căpşună,
Băut cu pastramă-n mustării

 

Mi-e drag de tine toamnă
Când aduci castane coapte,
Dovleci graşi prin gradină,
Nuci în murmurate șoapte

 

Mi-e drag de tine toamnă
De parfumul crizantemelor,
Ce la dragoste te-ndeamnă
În ploaia arămie a frunzelor

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

12 octombrie, 2018