Suflete
Suflete, te-am strâns în mine, ca pescarul lung năvod
Și te-am așezat pe-o rază ce lumină din trecut,
Că o pasăre măiastră, ce-a uitat un prim exod
Ori ca aburii din mare, ce se strâng din absolut.
Te-am uitat pe etajera , prinsă-n noapte sub cuvânt
Sau în primăvara tristă, scursă vieții printre ploi,
Te-am săpat adânc în mine, rădăcină prin pământ
Sau prin clipele tăcerii ce-au dat valma-n alt șuvoi.
Te pictez pe noapte salbă să te poarte-n amintiri,
Tropotul de cai lunatici ce se-amestecă prin glod,
Ori la uși de mănăstire, să te suie-n regăsiri
Revoltat de iei poteca, ce-a urmat-o vre-un Irod.
Ori pe brațe de speranță te mai poartă azi vre-un zeu
Și te cară-n Universul care-a cam uitat de timp,
Ori te stingi in focul Gheenei, cum ar face-o Prometeu
Și-ai sta pază-n locuri sacre , ce-s desprinse din Olimp.
Suflete ce-n astă cale, ți-ai ales un trup de om
Iar ca să te porți prin lume, ai împodobit un os
Cum la margine de drumuri , găsești umbra altui pom
Vezi că-n capătul de viață, rest la fapte-ți dă Cristos.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
17 octombrie, 2018