Gheorghe OBOGEANU: Taina scrisului (79) – Scrisul ca o taină

Omul a învăţat sa cuvânte, mai întâi, prin vorbire. Dar fiindcă vorbele se duc şi se aşterne uitarea peste ele, a înţeles ca trebuie să le aştearnă pentru posteritate. A vrut să lase un semn al trecerii sale… A vrut nemurirea! Şi aşa a apărut scrisul…

Întâi a scris pe obiecte, apoi pe pereţii peşterilor, ca mai pe urmă să găsească tot felul de materiale care să reziste în timp. Am moştenit izvoare nesecate de spirit și lumină, ceea ce ne-a adus evoluţia în istorie şi ne-a consolidat ca fiinţe universale.

Scrisul ca o taină…. Ce mai taină putea sa apară în inima şi în conștiinţa omului?! Scriem pe mormintele strămoşilor noştri pentru amintirea lor veşnică, ne punem amprenta spirituală pe oriunde suntem în trecere şi nu uităm ca am venit de la Dumnezeu… „Mai întâi a fost Cuvântul!”.

De ce scriu şi eu?! Scriu pentru că aşa simt! Pentru că inima mă îndeamnă să las în urma mea ceva care să placă omului. Dăruiesc din ceea ce eu am primit, ca o datorie faţă de cei care vor veni după mine, ca o împlinire a propriului Destin. Vă las vouă praful stelelor, furat cu ochii care au privit Cerul şi am cules de la Dumnezeu amintirile uitate prin cărţi. Le-am cules pentru a vi le dărui împreuna cu un strop de Iubire. Iubirea e Taina! Scrisul o luminează cu inima și mintea scriitorului! Fiţi fericiţi, înca mai scriem pentru voi!

***

Am publicat în luna aprilie 2017 volumul de poezie „Confesiuni – Vals sentimental” care a fost reeditat – la cererea cititorilor – în luna septembrie 2017 și în luna martie 2018 la  Editura „Armonii Culturale” din Adjud. Am participat, alături de autori din țară și din diaspora, la antologia de poezie patriotică numită „Centenarul Unirii”, editată de căre Editura „Starpress” din Râmnicu Vâlcea în luna iunie 2017 și la antologia de poezie „România pentru tine” editată în luna noiembrie 2017 de către Editura „Armonii Culturale”.

Am publicat la Editura „Ștef” din Iași, în luna februarie 2018, volumul de poezie „Confesiuni – Inimă de copil”, iar în luna august a aceluiași an, volumul de poezie „Confesiuni intre oglinzile sufletului”. Am avut mai multe apariții în revistele din țară și din străinatate cum ar fi: Starpress, Confluențe literare, Orizonturile Bucuriei, Logos și Agape, Revista E-Creator și recenzii de carte publicate în „Tratatul de Critică” al Uniunii Scriitorilor din România.

–––––––––

Gheorghe OBOGEANU

Galicea, Vâlcea

12 octombrie 2018

 

 

Anna-Nora ROTARU: Poeme

VOINȚA, DORINȚA ȘI CREDINȚA

 

Din pântecul mamei, dureri pe lume m-au adus…
Dureri și sânge de-atunci, mă-nsotesc până acum…
Am crescut, ani peste ani, pe spate mi s-au suprapus,
Dar în marsupiul veșniciei, embrion sunt, necompus
Și sacul amniacal, să-l părăsesc, nu vreau nicicum,
Sigur adăpost, oricând și oricum…

 

VOINȚA mi-o trimit, să facă ceva ture pe împrejur,
Să-mi spună cum e lumea și ce-ntâlnește pe afară…
Să fie-atentă-i strig, pe unde-și pune talpa, o conjur,
Că nu știi ce hiene, șerpi, pândesc prin buruieni, în jur,
Așteptând să mi-o atace sau să mi-o prindă-n gheară
Vreun uliu, în cale să-i răsară…

 

Dar ea, nu dă importanță, nici gând să mă asculte…
Desculță-naintează, ca o adolescentă-mbujorată…
Să culeagă miere și nectar din flori, zâmbete multe,
Lăstarele speranței, gnoză din lujerii științelor oculte,
Să-mi aducă vestea bună, să nu mai fiu îngrijorată,
Că-i bine-n lume-adevărată…

 

Mi-e teamă, când uneori, uită să se-ntoarcă VOINȚA,
Mi-e teamă că NEPUTINȚA, să nu cumva s-o prindă…
Dar, din colțul meu, o văd mână-n mână cu DORINȚA
Și, prin desișurile vieții, întâlniră-n drum CREDINȚA,
Braț la braț încercând o lume-ntreagă să cuprindă,
Ca-napoi venind, lumina să aprindă…

 

Și-ncet-încet, ca un copil plăpând, să îmi îndrume pașii,
Pe stiutele cărări numai de ele, fără obstacole și frână…
Fără să mă-nspăimânte la răscruci zmei fioroși și uriașii,
Ca să nu caut pântecul mamei ascunzându-mă ca lașii,
Vrând să ajung și eu să sorb din Apa Vieții, din fântână,
Ca vieții mele să îi fiu stăpână…

 

SMARAGDE ȘI GRANATE…

 

De ce să râd, când mie tocmai-mi vine-a plânge ?
Hohote, nu alta, când plânsu-mi gâlgâie în gât ?
Lacrimile nu-mi sunt diafane, ci picături de sânge,
Pe-obrazu-mi împietrit, cu ridurile ce vor a-l frânge…
De ce să-mi râdă sufletul, când îi posac și mohorât,
Când năpasta, ca furtun-a coborât ?

De ce să mai vorbesc, când nimeni nu m-aude,
De parcă singur-aș vorbi, la copac sau la perete?
De ce când să glumesc, ies adevăruri dure, crude
Și voi, oare de ce-mi vorbiți, când vorbele vi-s nude,
Crezând că-mi spuneți cine știe ce filozofii, secrete,
Din celea ce vântul șterge cu burete ?

De ce chipurile trezindu-mă, ochii îmi rămân lipiți
Și-mi pare că privesc genuni sau, poate-i nălucire ?
Sunt zori de zi, dar noapte-mi văd, de negură răpiți,
Într-o lume deformată, cenușie, cu norii ei cârpiți,
Fără să descopăr pe-undeva, vreo dâră de lucire,
De parcă aș merge-n buimăcire ?

De ce exist aici, dacă-n finale simt că nu trăiesc,
Ci-mi târâi picioarele-ncolo-ncoace, ca molâie ?
Îmi tot caut locu-n lume, dar parcă nu-l găsesc
Și printre voi îs doar o umbră și timpu-mi irosesc,
Mă scol, mă culc și iară… nici n-am de căpătâie,
S-a rupt velință, n-ajunge la călcâie…

Și de simt că nu trăiesc, cum pot spune că exist ?
Ce fac, când nimic nu fac și-s brațele-mpreunate ?
Cu pleoapa tremurândă, lacrima căzută peste Crist,
Aud cum îmi șoptește, El, să nu mă las și să insist,
Că, de-oi înlătura din cale, valul apelor înverșunate,
Găsi-voi speranțe, ca smaragde și granate…

Motto : Din plin trăiește-ți viața, fără de pregete
Că-n lamentări, se scurge printre degete…

——————————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

17 octombrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →

Nicu GAVRILOVICI: Glossă unei statui cu răni în genunchi

Glossă unei statui cu răni în genunchi

 

Femeie, statuie cu răni în genunchi
Privește la soare și ochii-ți usucă,
Alungă tristețea și dorul de ducă,.
Înăbușe-oftatul ce-l scoți din rărunchi.

 

Abia de ai strânge un firav mănunchi
Din zilele care îți fură cu soare;
Cu cele-nnorate ai umple o mare,
Femeie, statuie cu răni în genunchi.

 

Iubirea ta dulce ca miezul de nucă
Altora-ai dat-o, tu doar coaja păstrând…
Cu sufletul gol, de iubire flămând
Privește la soare și ochii-ți usucă.

 

De-atâta durere ești doar o nãlucã,
Te poartă de-o vreme umbra în cârcă…
Zdrobește c-un zâmbet soarta-năpârcă,
Alungă tristețea și dorul de ducă.

 

La margini de ape, cu scorbură-n trunchi
Făclia speranței ți veșnic aprinsă,
Bătrână, de dorul copiilor ninsă,
Înăbușe-oftatul ce-l scoți din rărunchi.

 

Înăbușe-oftatul ce-l scoți din rărunchi,
Alungă tristețea și dorul de ducă,
Privește la soare și ochi-ți usucă
Femeie, statuie cu răni în genunchi.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

17 octombrie, 2018

Florentina SAVU: Poeme

PUSTIU

 

Încotro te-ndrepți, suflet de copil,
Către care porți vrei s-ajungi tiptil?
Ce pericol crunt vine-n urma ta?
E pustiu pământul, ți-ai pierdut casa…

 

Soarele îl porți doar în amintiri,
Pajiștea cea verde în, demult trăiri,
Te-ndrepți către moarte cu inocenți pași
Și îți vezi trecutul, zbor de fluturași!

 

Unde ți-e trecutul cu lumini și cald,
Cu focuri nebune și ierbi de smarald?
Unde-au rămas toate, casă și părinți,
Unde au pierit și îngeri și sfinți?

 

Unde-ai rătăcit zâmbetu-ți frumos,

Glasul de copil, sincer, radios?
Pomii-ți plâng în cale arși, la fel și iarba,
Lacrimile tale ți-au inundat barba,

 

Explozii demente mi te urmăresc,
Unde să-ți găsești, sigur, adăpost?
Privești în trecut ca într-o oglindă
Și îți vezi acolo apriga osândă,

 

Chipul fericit e în acea sticlă
Că-n acest prezent peste el e pâclă,
De mână pășești cu trecutul tău
Găsind adăpost doar la Dumnezeu!

 

PRIN SUFLET

 

Prin suflet ți se scurge-a toamnei frunză
Cu ale ei culori de vis,
Îți pune-aromă dulce peste buză
Și-n față îți așterne paradis,

 

O simfonie de culori
Îți scaldă suflet și privire,
În dans de frunze te-nfășori
Plutind încet spre nemurire.

 

Ceru-i albastru infinit
Și cerne raze de lumină
Peste pământul înflorit
Cu frunze roșii și rugină.

 

Vezi frunze galbene și verzi
Duse de vânt, fulgi de frumos,
Le scutură de prin livezi
Și le îmbină-armonios,

 

E toamna zână melopee
Ce ne îmbie la visare,
Ne poartă pașii pe alee
Peste-ale ei mândre covoare,

 

Ne țese veșnice idile
Și ne șoptește la ureche
Cuvinte scoase de prin file
Din cartea vieții cea străveche.

———————————–

Florentina SAVU

17 octombrie, 2018

Continue reading „Florentina SAVU: Poeme” →

Costache NĂSTASE: Fantezii

FANTEZII

Te ating numai cu gândul
Și e firesc nici să nu știi
Că îți împodobesc veșmântul
Cu vise trandafirii.

 

Cum și tu mă porți în gând
Și mă socoți un tip valabil
Îmi este dor din când în când
Și de ceva concret, palpabil.

 

Trăirile adevărate
Au savoare , poezie
Dacă sunt anticipate
De vise, de fantezie.

 

Cu cât efortul e mai mare
Pentru a atinge-un țel
Vei constata, că prin urmare
Și satisfacția-i la fel.

 

Trăirile adevărate
Transpuse-n planul ideatic
Sunt mai profunde, mai curate
Căpătând și-un iz romantic.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

17 octombrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Plouă

Plouă

 

Plouă cu gânduri,
Cu flori tomnatice, ruginii,
Ploua cu zbucium şi jale,
Ştiind c-ai să pleci,
N-ai să vii.

 

Plouă cu zâmbete îmbrațisate,
De păsări rotindu-se-n gol,
Cu inimi zdrobite
În visuri deşarte,
Plouă în suflet ucis
De prea mult dor.

 

M-acoperă ploaia uitării,
A valsului dansat doar in doi.
Ucide gândul plecării,
Când timpul ne-apasă,
Ucigaşul de timp,
Pe-amândoi.

 

Mi-s ochii tăi, uragane, taifunuri,
Mi-s vorbele tale ghiulele de tun,
Plec, în fața plecări-ți nebune,
Mă plec şi-ți urez, iubire, „drum bun!”

 

Nu întreba de îmi e bine,
Nu întreba de vreau sau nu vreau,
De nu mă poți lua de astăzi cu tine,
Iubire, nici eu, de astăzi, nu mă mai am.

 

Mi-e fruntea o boltă de stele,
Mi-e talpa plină de stele târzii,
Mi-e inima plină de tine,
Cotrobăi prin ea, dar te duci şi nu vii.

 

O ploaie de astăzi se pune
Pe-un gând ucis în ziua de-apoi,
Când soarele trist şi astăzi apune,
Când umbra rămâne, peste iubirea din noi.

 

Te du,
Deci te du, pe al tău drum,
Te du si cuprinde neant,
Te du,
Îmbrățişare de lacrimi de fum,
Iubirii, de astăzi, o să ii facem implant.

 

O să îi punem de azi silicoane,
O să o facem să pară umflată,
N-o să mai fie doar lacrimi, tristețe,
Dar n-o să mai fie iubirea de altă dată.

 

Păstrează tu, garanția iubirii avute,
Iubirii ce astăzi a fost implantată;
Eu am garanția iubirii pierdute,
Iubirea nebună, pe-un val de viață,
Ce-a fost eşuată.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

17 octombrie, 2018

Maria CĂLINESCU: Am fost ,,un râu”

Am fost ,,un râu”

 

Am fost cândva un râu la vale,
cu apă lină, curgătoare,
am curs sub sălcii pline-n floare,
cu mii culori rupte din soare.

 

Am dus mereu pe umeri uzi,
sfinţite rugi, tu să le-auzi,
ca nuferi albi, o! ce splendoare,
am dat ‘noptărilor candoare.

 

La sfat am stat cu gânduri bune,
şi mi-am păstrat cursul în lume,
am dus pe val tot ce-i duios
zbor de frunze-n vals frumos.

 

Şi, am vibrat în cânt divin,
ca-naripaţii care vin
în primăvară, toamna pleacă,
lăsându-mi timp sortit să tacă.

 

Am îngheţat în geruri aspre,
oglinzi am fost, reci şi albastre,
ghețari ades m-au încuiat,
ca-ntr-un zălog de soartă dat.

 

Am respirat prin copca spartă,
am rezistat furtunii…dată,
dar am cerșit alt…răsărit
să mă dezgheţe, n-am murit.

 

Şi, tot săpând un curs mai bun,
chiar veşniciei mă supun,
ca afluenţii (copii) să mi-i cresc
la sânul meu, fiindcă-i iubesc.

–––––––––––

Maria CĂLINESCU

17 octombrie, 2018

 

Nastasica POPA: Paradisul pierdut- Ada Kaleh

Paradisul pierdut – Ada Kaleh

(…un strigat al tăcerii !)

 

Portița timpului trecută,
O nedreptate-i în istorii
Ea stă sub ape și-i pierdută…
Printre adâncuri derizorii.

 

Un Paradis născut din ape
Puțin mai jos,lângă Cazane
În frumusețe nu încape,
Din ale Dunării filoane.

 

Dintr-o Dumnezeire sfântă
Ieși o insulă măreață,
Pe care tot El o-nveșmântă,
Cu viță,lauri și verdeață.

 

O insulă de mulți râvnită
În aventuri ori expediții…
N-avuse viață prea tihnită,
Dar rezistă la toți „veniții”.

 

Chiar Herodot ne povestește
Despre Hercule că ar fi fost,
Pe insula care plutește
Și-ar fi găsit un adăpost.

 

Strategic loc…și-o fortăreață
Au construit austriecii
Și-apoi cu mintea îndrăzneață
Au năvălit turci-precupeții.

 

Și din Saan…cum se numește
Ea va rămâne în istorii
Ada Kaheh și-o pomenește
De generații scriitorii,

 

Un Paradis pierdut sub ape
Ca pe o altă Atlantidă!
Dar un festin vom da-n agape
Cu baclava și arahidă,

 

Cafea turcească, fiartă-n nisip ,
Halva,halviță și smochine,
Parfum de roze păstrate-n șip
Măsline picurând ciorchine.

 

Și toate dacă acest cromteh
Ce în bună parte-i strămutat,
Să redevină Ada Kaleh
Se vrea-n istorii răzbunat.

 

Redă-ne Doamne,Paradisul
Cu înfloritele magnolii,
Ca pruncii să cunoască visul…
Trimite-ne în gânduri solii,

 

Cum să păstrăm…Tu,ne-nvață!
Și dă-ne Doamne-nțelepciune
De la străbuni să-luăm povață
Că ce-au lăsat nu e tăciune…

 

Din moș strămoș fie’ce piatră
Să o vedem ca pe-o Granată,
Că toată țara ne e vatră
S-o rezidim…de-i măcinată.

 

Ne zac comorile în iarbă,
Iar Șimian este-o ruină,
Și „Paradisul”stă să fiarbă,
Ascuns ca într-o vizuină.

 

Sub zidurile îmblânzite,
Levantul în miniatură,
Șade sub pleoape umezite,
În minte doar simplă gravură.

——————————-

Nastasica POPA

16 octombrie, 2018

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Hoţii de suflete

Hoţii de suflete

 

Din spiritul tău misogin
curg nopţile violate inconştiet
şi nimic nu poate fi mai carnivor
decât prada fragedă fără ajutor.

 

Cum poate ucide sălbăticia chipul uman
cu interiorul nestăpânit, animalic
ce lasă un gust amar
neiubit nici de demoni!

 

Ei se amestecă printre noi
ca hoţi de suflete.
dispar apoi cu măşcări joviale
şi aşteaptă ocazia nefericită.

 

Totuşi au acel sentimentul ciudat
de ulcior ce nu merge de multe ori la fântână.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

16 octombrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Versuri

Iubirea

 

Iubirea-n ceruri te ridică
Prin zbor ușor, ca de condor,
Spune și ce nu vrea sa zică,
De flăcările, prin să dor.

 

Te învârtește, te-amețește,
În rostogol să te alinte,
Iar de iubirea, te iubește,
Plutești ca scoasele din minte.

 

Vorbești cu tine şi-ți promiți
Că n-ai să poți să mai iubești,
Iubirea-i fără de arginți ,
Și făr’ de preț, te dăruiești.

 

Și te scufunzi în sacrul noi
Și te transformi în poezie,
Buchet de stele prinse-n doi
De când e lumea și-o să fie.

 

Liturghia

 

Soarele cu ochi perlateci, azi și-a petrecut .
Acum zace-n vârf de munte, peste niște stânci,
A dat balul vieții sale, ori ce-o fi avut ?
C-a uitat să mai apună ochii săi adânci .

 

Tolănit pe-un pâlc de jnepeni, parcă retrăiește
Dansul razelor zglobie ,de prin Infinit.
Nu așterne drumul lunii și nu reclădește
Calea noptii-n munții carpatici, ce s-a îndoit.

 

Stă și-i roșu bată-l vina, munca-i pare grea,
Raze scurse-n ochii lumii iar s-au rătăcit.
Ii întind un colț de suflet , din ființa mea
Și o clipă de odihnă, din timp netrăit.

 

Iau lumina lui pierdută, ca s-o fac altar,
Brazii de pe vârf de creste naosul susțin,
Fac iconostas din frunza unui vechi stejar
Iar din ghinda lui strivită, anafuri și vin.

 

Animale speriate din munți adunam
Și la sfântă rugăciune, astăzi le-am adus.
Păsările zbuciumate toate-s sus pe-un ram,
Dumnezeu, în liturghiei, miruie-n apus !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

16 octombrie, 2018

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Versuri” →