Primele drumuri le-am făcut în Canada .

Am mers acolo întâia dată împreună cu Teresa, Ștefan și Matei (feciorul lor având aceiași vârstă ca și Andrei). Am vizitat mai multe orașele din sudul statului Ontario și cascada Niagara. Acolo am întâlnit, în mijlocul unei învălmășeli teribile, într-o linie cu sute de mașini pe Veronica, Emil și Sorin Lerner și am fost în totul de acord cu Emil care a exclamat “lumea asta este o nimica toată!” (O întâlnire similară am avut în cursul singurei vizite făcută la New York. În mijlocul Manhattan-ului pe stradă l-am întâlnit pe Pilu cu care am schimbat câteva cuvinte căci aparent el se grăbea spre o întâlnire.)

Primul drum mai lung l-am făcut în August 1986 în statul Washington.

Plecarea s-a făcut cu o zi întârziere căci în ziua când urmă să plecăm un avion s-a prăbușit chiar pe șoseaua 94 (care leagă Jackson de Detroit.). Am petrecut noaptea într-un motel din aeroport (unde m-am zbenguit toată vremea cu Andrei într-un bazin de înot). A două zi am fost plasați într-un alt avion (căci întârzierea nu era din vina noastră) la clasa a întâia. Eram zăpăciți ,căci serviciul era special(cu veselă din porcelan, lista de vinuri, șampanie), ne era teamă că la sfârșitul zborului vor veni cu o lista de plata. În Seattle am închiriat o mașină superbă (un Cadillac-Seville), albă, cu felurite aparaturi de control, etc. Andrei era încântat și a spus ”așa îmi place mie să călătoresc”. Am vizitat Olympic Peninsula dar am trecut și în Canada unde am stat o zi în orașul Victoria (capitala statului British Columbia). Statul Washington ni s-a părut absolute uluitor de frumos.

Erau codrii seculari de pini gigantici care alcătuiau adevărate catedrale. Privind acei copaci am înțeles cum este cu putință ca ecologiști dedicați să își riște viața încercând să salveze de la tăiere pe acești martori ai veșniciei. Olympic Penninsula este acoperită de munți și străjuită, la Nord și Apus de Oceanul Pacific. Întâlnirea cu Oceanul Pacific a fost efectiv dramatică. Măreția lui copleșitoare era zdrobitoare. În prima zi am fost efectiv bolnav de emoție. Valurile erau gigantice și atotstăpânitoare, măturau totul în calea lor. Munții se prăbușeau în Ocean iar cerul mereu albastru care acoperea totul dădea impresia de trăim diferit. Oamenii locului erau la rândul lor deosebiți, calmi, prietenoși, foarte puternici. (Cred că în parte acest lucru este datorat împrejurării că statul Washington a fost populat de emigranți “americani”. (Americani care s-au reașezat în acel stat.) În una din zile am fost într-o rezervație Indiana (“Makka nation”.) Totul era dezolant. Era murdărie, dezordine, sărăcie sordidă. Nici nu este de mirare. Până în 1927 membrii acelui trib nu erau socotiți cetățeni ai SUA ! Lipsiți de conducători, hăituiți și discriminați era doar firesc ca membrii tribului să decadă moral. Oricum starea acelor oameni este o rușine și reprezintă o condamnare a sistemului American, o ilustrare a ipocriziei lui. (Este adevărat că în momentul de față se fac încercări de a repara crimele trecute dar este sub semnul întrebării dacă ele vor reuși.)

În acele zile am mâncat aproape mereu pește, somon, care era destul de ieftin și deosebit de gustos. Nu era somonul de crescătorie, aflat în magazine, ci cel prins în râuri și în Ocean, de culoare roșie. Acest pește era servit proaspăt ori afumat (încă mai bun). Tot în acele zile, de la distanță, am văzut respirația câtorva balene.

Următoarea călătorie am făcut-o un, an mai târziu, tot în Canada.

Am fost la London, Port Stenley (pe malul lacului Ontario), la Toronto și Montreal.

Canada a fost pentru noi o foarte plăcută surpriză. Era un amestec ideal de Lume Nouă și Veche. Mult mai mult calm și siguranță socială. În acele zile am avut bucuria să ne întâlnim cu Emil, Veronica și Sorin Lerner. Montrealul ni s-a părut orașul cel mai plăcut din Canada și amestecul de cultură franceză și engleză era fermecător. Ca loc special menționez zona “ Thousand Islands” (O mie de insule). O zona de lacuri cu sumedenie de insule, unele dintre ele minuscule.

În 1989 am primit cetățenia Americană și pașaportul American ne-a deschis calea spre călătorii în tot locul.

Prima călătorie am făcut-o eu în Decembrie, 1989 în Israel.

Am mers să îl vizitez pe prietenul meu Alexandru Oancea (devenit Onn) de care mă legau și leagă sentimente puternice. Un om deosebit și un strălucit arheolog,modest și cald. În Decembrie 1989 am stat două săptămâni și apoi am revenit în Israel în 1993, 1994 și în 2000.

Mai ales datorită soției lui Sandu, Anna, am putut vedea multe locuri din Israel și probabil pe cele mai “vestite”. Am umblat de la marginea de nord, Roshanichrah până în Negev și de la Haifa la Ierichon. Cu Sandu am făcut lungi plimbări prin Ierusalim (văzând de mai multe ori toate Bisericile și locurile Sfinte) și în 1994 am fost cu el o săptămâna la săpături arheologice în nordul Israelului la Quiriat Shmone, lângă Metula.

Vizitele în Israel au fost extraordinare. Vederea Locurilor Sfinte mi-a dat o mult mai personală înțelegere a Întrupării. În același timp am putut vedea direct problemele care confruntă acea țară, lucrurile bune și rele. Mai ales am înțeles că doar toleranța va face posibilă supraviețuirea Evreilor acolo. Am avut privilegiul să fiu pe Platoul Golan când Isaac Rabin a anunțat începutul procesului de pace. Discursul a fost emoționant până la lacrimi și cred că el reprezintă unul din momentele cruciale ale istoriei apropiate. Dacă viziunea lui se va împlini sau nu rămâne un semn de întrebare de care va depinde până la un punct pacea în acel colț de lume.

În același an, în Vară, cu Larissa și Andrei am fost din nou în Canada. Am vizitat din nou Toronto și Montreal dar am mers și până la Quebec unde am stat mai multe zile.

Quebec-ul este un oraș special din Lumea Nouă. Este un oraș francez și care cu îndârjire ține la identitatea lui. Faptul că este înconjurat de ziduri (singurul oraș fortificat locuit de “europeni” din Lumea Nouă) îi da un farmec special. Una dintre caracteristicile provinciei constă și în faptul că acolo cafeaua este foarte bună, cu totul diferită de cea din restul SUA și Canadei.

Apoi, din 1990, am început să călătorim an după an în România cu popasuri europene.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

29 octombrie, 2018