Volumul „Basarabia eminesciană”, de Theodor Codreanu, editat la Editura Ideea Europeană, 2018, pagini 422, este opera literară de o valoare excepțională dedicată marelui eveniment Centenarul Marii Uniri. După cum se cunoaște, sărbătorind 100 de ani de la Marea Unire în anul 2018 (27 martie 1918-27 martie 2018 – unirea Basarabiei cu România; 28 noiembrie 1918-28 noiembrie 2018 – unirea Bucovinei cu România; 1 decembrie 1918-1 decembrie 2018 – unirea Transilvaniei cu România), acțiune culturală de o pondere aparte pentru istoria națiunii române, lucrarea „Basarabia eminesciană”, scrisă de renumitul scriitor și eminescolog Theodor Codreanu (critic și istoric literar, prozator, eminescolog, aforist, filosof al culturii și civilizației române, membru al USR; distincții din partea Academiei Române, Academiei de Știință a R.Moldova și Președinția României etc.), vine la momentul oportun în contextul acestor evenimente istorice care se încadrează benefic în societatea română și nu numai, și, nu în ultimul rând, în existența românilor de pretutindeni. Clasificată în Colecția „Istoria mentalităților”, dar și în categoria „istorie și politică”, lucrarea în cauză este și un elogiu închinat distinsului Eminescu, – unul dintre cei mai renumiți și cunoscuți scriitori români de nivel mondial, cea mai onorabilă personalitate literară a neamului românesc, unde prin intermediul operelor și ideilor sale originale a fost promovată acea realitate care a desemnat tot ceea ce există efectiv în existența ființei umane, astfel fiind promovată în mod intens și cultura neamului românesc în diverse ipostaze, aceasta devenind în timp parte componentă și a culturii universale.

Astfel, personalitatea, identitatea și opera eminesciană reprezintă punctul de reper în notabilul volum „Basarabia eminesciană”, lucrare care însumează în sine viziunea scriitoricească a marelui Eminescu privind destinul istoric al Basarabiei, – provincie românească ruptă din sânul patriei-mamă. Titlul cărții, așa cum se exprimă însuși autorul, Theodor Codreanu, s-a format prin „…trecerea dincolo de referinţa strict exegetică, urmărind spiritul abordării eminesciene la destinul ulterior al provinciei imposibil de rupt de cel al României posteminesciene” (pag.5, În loc de argument). Deci, prin opera eminesciană s-a întemeiat și s-a pus în lumină o nouă lucrare de o mare valoare, o lucrare inedită cu implicații filozofice de înaltă tinută, modelul autentic aparținând domnului Theodor Codreanu, aceasta definind problemele reale cu care se confruntă poporul român basarabean de-a lungul timpului, 1812 – prezent, aspectele fiind centrate pe existența și identitatea Basarabiei în perioada țaristă și în bolșevism, pe războiul antiromânesc al Sovietelor, pe cinismul imperial și anii comunismului sovietic; despre lupta imperiului rus pentru dominația poporului român basarabean și teritoriul acestuia (în pagina 335 autorul spunând: „Centrul imperial îşi revendică întotdeauna marginea, în conformitate cu cinismul napoleonian: „Voi cuceri pământuri, că istorici care să dovedească ale cui sunt, avem”); despre teroarea foametei din anii 1946-1947 și efectele crimelor comise de regimul sovietic, despre deportările și represiunile politice din anii 1940-1953 din Basarabia și Bucovina de Nord; despre schimbul de regimuri și despre posibila reunire a Basarabiei cu România (în pagina 341 autorul scrie: „Dacă Basarabia şi‑ar fi dobândit libertatea odată cu Declaraţia de Independenţă de la 27 august 1991, iar România odată cu 22 decembrie 1989, reunificarea s‑ar fi produs imediat, cu atât mai mult, cu cât de la Washington se dăduse undă verde…”. Dar nu: ambele părţi au constatat, chiar de a doua zi, că independenţa şi schimbările de regim de la Bucureşti şi Chişinău au fost simple ficţiuni istorice. Tot ce a urmat a însemnat instaurarea nu a democraţiei şi a libertăţii, ci a unui regim ficţional, cleptocratic, pe ambele maluri ale Prutului, menit să reprime, mai departe, centrele de lumină”); despre Pactul Ribbentrop‑Molotov, semnat în 23 august 1939, unde Basarabia, Ţinutul Herţa şi Bucovina de Nord au fost rupte de la statul român; despre cultura istoriei și limba română din Basarabia, precum și din alte ținuturi românești; despre distinșii scriitori și personalități basarabene precum Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Mircea Druc, Ion Ungureanu etc., care au luptat mereu pentru valorile naționale românești și au gândit în spirit eminescian (pag.338); despre cultura religiei și sistemul de credințe, procese care în mod normal ar urma să se centreze pe sentimentul divinității, în acest context autorul face o remarcă: „Eminescu aprecia că golul sufletesc (horror vacui) care‑i împinge pe ţari şi cercurile nobile către expansiune megalomană se datorează divorţului dintre cultură şi putere” (pag. 166); despre presa și primul ziar fondat în Basarabia, aici autorul cărții difuzând informații prețioase, pagina 192: „În scrisoarea târzie, din 1930, către bătrânul Ion Codreanu, fostul membru al Sfatului Ţării, Stere aprecia: „Basarabia de sub stăpânirea ţaristă a fost parcă mai îndepărtată şi mai străină de Regat decât oricare colonie europeană din Africa sau Asia. / Nimeni mai bine ca d‑ta, Moş Ioane, nu poate şti cu ce greutăţi a trebuit să luptăm ca să putem întemeia primul ziar românesc la Chişinău, să punem începuturile unei acţiuni naţionale în Basarabia şi să formăm măcar un grup de tineri adăpaţi la izvoarele culturii naţionale – pregătiţi pentru misiunea de apostoli în sânul norodului basarabean.”. Aşa s‑a ajuns că până şi cei ştiutori de carte nu auziseră vreodată de existenţa lui Eminescu, a lui Alecsandri, nemaivorbind de Creangă, Caragiale sau Coşbuc: singurii robi din lume, care nu au voie nici să citească o carte în limba lor, cum vă spune Take Ionescu”; despre istoria și cultura neamului românesc, cât și despre sentimentul de afecțiune al românilor basarabeni redat prin dragostea pentru țara și glia strămoșească română; dar și despre marea credință în valorile naționale românești, în valorile spirituale prin intermediul cărora se poate înlătura răul și ura, aspecte ce afectează destul de grav omul în dezvoltare și existență, cauza fiind nedreptățile și neajunsurile sociale, lupta pentru putere.

Cel mai dureros aspect abordat în lucrare este despre adevărul istoric, fenomen denaturat și falsificat constant la direct și indirect doar pentru a fi în contradicție cu realitatea, la acest capitol Theodor Codreanu comentează astfel: „Întreaga istorie a Basarabiei de sub ocupaţie rusească stă sub semnul raţiunii cinice, cu distincţia făcută de filosoful german Peter Sloterdijk între kynism şi cinism, între modul de a filosofa al lui Diogene şi cel al Marelui Inchizitor dostoievskian. Probabil nu întâmplător legenda Marelui Inchizitor s‑a născut în spaţiul rusesc, prin geniul lui Dostoievski. Cinismul, ca denaturare a kynismului antic, s‑a ivit ca distorsiune imperială în sânul creştinismului catolic medieval, când Biserica a creat instituţia paralelă a Inchiziţiei, care, prin ororile ei, a trădat dogma Sfintei Treimi (temelie a iubirii creştine), ducând la ruptura dintre ştiinţă şi filosofie, pe de o parte, şi teologie, pe de alta. Încă Schopenhauer a înţeles că cinismul înseamnă o gravă încălcare a principiilor care fundează adevărul. Eminescu face un pas mai departe, vorbind despre falsificarea cântarului adevărului, chiar în legătură cu cinismul imperial ţarist faţă de Basarabia (vezi cap. Basarabia dreptului). În istoria creştinismului ortodox, numai Rusia ţaristă a concurat Inchiziţia catolică. Dostoievski şi Tolstoi au înţeles asta”. „Cinismul este o gândire în dublu referenţial: una spui şi alta gândeşti. (pagina 21-22, Cinismul imperial). Anume prin noțiunea cinismului, atitudine care sfidează regulile morale ale omului, Theodor Codreanu descrie tabloul real cum a fost realizată vânzarea Basarabiei în 1812, astfel fiind înfăptuită divizarea Moldovei: „Ruptura în două a Moldovei a produs o adevărată tragedie naţională, oglindită în literatura cultă şi în folclor. Simbolul acestei tăieturi istorice va deveni Prutul. Sate întregi au trecut râul blestemat de spaima „eliberatorilor”, încât până şi generalul Pavel Kiseleff va scrie că „Locuitorii fugeau din Basarabia, preferând ocârmuirea turcească, grea pentru ei celei a noastre”. Scriitorul Constantin Stamati (1786‑1869), care a rămas, în 1812, la Chişinău, scria îndurerat, privind spre Prut: Mâhnit şi pe gânduri stau posomorât/ Cu dor nespus/ Şi’ntristat şi dornic, trăind amărât/ Mă uit spre apus…/ Acolo‑i viaţa!/ Acolo‑i speranţa!” (pag.33-34).

Theodor Codreanu în contextul Basarabiei eminesciene realizează concomitent și analiza literară a poemelor și compunerilor despre Basarabia și poporul român basarabean, scrise de Mihai Eminescu, corespunzător referindu-se: „Eminescu nu se mulţumeşte doar cu explicaţia unor asemenea acte de trădare, precum ale Moruzeştilor, care au pricinuit nenorociri peste nenorociri teritoriilor româneşti de‑a lungul secolelor. El încearcă să facă lumină de ce o etnie atât de numeroasă, comparabilă, după Herodot, cu „inzii”, traco‑dacii, din care se trag românii, au stat în istorie sub Zodia Racului (vezi Doină: „Vai de biet român săracul, / Îndărăt tot dă ca racul,”) şi n‑au preluat de la romani spiritul imperial, precum au făcut alte naţii din Europa şi Asia, deşi înzestrarea nativă a indivizilor compunători o recomanda cu asupra de măsură la un alt destin istoric. În faţa realităţii, Eminescu a comparat latinitatea orientală cu o insulă mereu roasă pe margini de slavi şi de alte etnii. De ce a nimerit românitatea într‑un veritabil „triunghi imperial al Bermudelor”, „în calea tuturor răutăţilor”, după spusa cronicarului? Fiindcă, într‑un fel, moştenirea tracică a fost mai puternică decât cea romană. Herodot  a subliniat principala meteahnă a tracilor: dezbinarea. El profetiza că nu vor fi niciodată puternici, fiindcă nu sunt uniţi. Pe acest fond arhe‑mioritic s‑au născut şi structurile statale româneşti, încât, de la bun început, triunghiul imperial extern s‑a „interiorizat”, iar lipsa de unitate a dus la crearea a trei state româneşti, care nici ele n‑au cuprins întreaga românitate din juru‑le. Spre deosebire de statele puternice din Europa şi Asia, românii şi‑au croit organizarea statală după un soi de „democraţie” medievală concretizată în monarhiile elective. Monarhia electivă e rezonantă, izbitor, cu matricea dezbinării mioritice a fraţilor care se ridică împotriva fratelui, moştenind păcatul fratricidului biblic al lui Cain şi Abel. Balada Mioriţa încifrează rezolvarea crizei sacrificiale, mitul devenind de o rară complexitate prin soluţia creştină a nunţii cosmice, specifică spiritului creştinismului cosmic răsăritean, despre care a scris pagini esenţiale Mircea Eliade (Mioara năzdrăvană)” (pag.38-39, Răul dinlăuntru). Relatări de o înaltă apreciere, discursul literar fiind centrat pe procesele vitale ale unui popor, simultan întruchipând în mod concret fenomenele esențiale ale existenței umane formată într-o colectivitate – totul fiind o legătură indispensabilă cu existența sa istorică, având în relief aspectul suferinței morale, al dezbinării naționale, al neunirii de neam etc. Sub raportul acestor înfățișări se distinge sentimentul moral-uman în relațiile dintre oameni și popoare, în cazul dat se intuiește relația dominantă din partea imperiului țarist slavon și supusul popor român din Basarabia. Continue reading „Galina MARTEA: Moralitatea umană prezentă în Basarabia eminesciană, de Theodor Codreanu” →