Gia STANCULET: Scriu despre iubire…

Scriu despre iubire…

 

De ce să scriu și eu despre iubire,
Atâția au făcut-o, ce rost ar mai avea?
Dar știu cum e în mine o caldă regăsire,
E dulcea împlinire ce o trăiesc prin ea.

Căci de-aș avea în piept o inimă de piatră,
Ea prin iubirea ta s-ar modela-mblânzită,
O simt că este vie și lumea e a noastră,
Când mâna ta e caldă și-obrazul mi-l alintă.

Secundele prin timp le văd cum se dilată,
Cu brațele deschise de vii și mă cuprinzi,
În pieptul meu pătrunde tot aerul deodată,
O stea îmi dăruiești, din cer tu o desprinzi.

Devin cu tine-ntreagă, ce-mi ești o să rămână,
În inimă mereu inundă o trăire,
Un fluture cu aripi deschise în lumină…
Cum să nu scriu și eu despre iubire?

—————————-

Gia STANCULET

20 aprilie 2019

Imagine: internet

Elena TUDOSA: Eu cred

Eu cred

 

Eu cred, că roua care cade-n zori,
‘N val argintiu sclipitor peste flori,
Sunt lacrimile din ochii îngerilor,
Când suspină din cer răpuși de dor.

Eu cred, că fiecare gând tăcut,
Este aidoma unui tandru sărut,
Ce ți-l dorești necontenit,
Când doru-n suflet ți-i nemărginit.

Eu cred, că fiecare șoaptă spusă,
Este o lacrimă neplansa,
Când de un spin îți e străpunsa
Inima, când de dor îți e răpusă.

Eu cred, că fiecare clipă,
E ca o zbatere de aripă,
Când dorurile se-nfiripa
În inima, ce zace neîmplinita.

Eu cred, nimic nu este întâmplător,
Când suferi și suspini cu dor,
Tot așteptând din lumea stelelor,
Îngerul tău drag păzitor , nemuritor.

Eu cred, că totul ți-i sortit,
Să treci prin ce ai de trecut,
Când te-nsotesti cu amintirea,
Eu cred că asta ți-e menirea,

Menirea mea e în cuvânt,
Durerea să mi-o scriu în rand,
Când zile-ntregii și nopți la rând,
Îmi este lacrimă și gând,

Clipă și amintire, șoaptă,
Ce mi-au fost hărăzite-n soartă,
Eu cred, că dacă inima le rabdă,
Dragostea îmi este nemăsurata.

——————————-

Elena TUDOSA

20 aprilie 2019

Mihaela BANU: Quod erat demonstrandum

Quod erat demonstrandum

 

Pe coapsa timpului grăbit
Un fluture e doar popas,
Firavă tresăltare este
Rămasă fără de compas.
Şi prins în cleştele nebun
Strivit între secunde geme.
Rotirea lui a trasformat
Setea de zbor în teoreme.
Din crisalidă s-a născut
Şi-omida, palidă fantomă,
Din lanţ de timp s-a liberat
Fundamentând o axiomă.
Croit din umbre şi lumini,
Cu-aripi muiate-n irizaţii,
Fărâme-a timpului nascut
Le-a contopit în ecuaţii.
N-are trecut, nici viitor
Trăind aici, atât şi-acum.
Trăieşte clipa, omule!
Quod erat demonstrandum …

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

20 aprilie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Lazăre…

Lazăre…

 

Lazăre, scoală si umblă,
Nu esti pentru Viață doar umbră!
Esti sămânță de mântuire
Înaintea mea, esti Devenire!

Te-am înviat pe tine ca Om
Tatăl să mă facă mândru Pom,
Roade să am pentru vecie,
Se guste cel ce-mi va crede Mie…

Lazăre, azi Eu ti-am slujit,
Cu Viața in viață te-am ținut,
Tatăl mi-a dat numai Iubire
S-o port pentru a ta Mântuire!

Pasi-voi desculț si scuipat,
Cu spinii pe cap si înjurat,
Că flori se vor naste din al Meu Sânge
Din lacrima Maicii când mă va plânge…

Pe Cruce ma vor urca în curând,
Trei zile voi odihni dormind….
Lazăre, să fii la a Mea Înviere
Să iei Lumină fără durere!

Cu bucurie de iei Mirul de Paste
Lazăre, iar te vei naste,
Nascut vei fii pentru o Vesnicie
Cu Taină de Pâine si rod din Vie…
………………………………..
Eu sunt un Lazăr din nou Pământ
Născut din Veac si din Cuvânt,
Domnul mi-a dat aceste cuvinte….
Lazări vom fi si între morminte

Caci Duhul e numai Viață si Lumină
Celui ce crede cat praful de faină!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

20 aprilie 2019

Elena VOLCINSCHI: Sărută-mi buzele

SĂRUTĂ-MI BUZELE…

 

Sărută-mi buzele ce-și ard,
Febril carmin, fremătător…
Ca floarea semețului nard,
În așteptare… Doru-mi dor.
Sărută-mi sânii care tac,
În rotunjimea lor fierbinte
Și pleoapele ce triste zac,
Pe apa ochiului cuminte.
Sărută-mi umeri-n chemarea,
Palmelor tale moi, sfioase…
Coapse ce-și unduiesc dogoarea,
Sub faldul fustei de mătase.
………………………………………..
În zori când văluresc scântei,
Când fluxul febrei ne unește,
Fă-mă să simt că iar mă vrei…
Sărută-mi buzele și mă trezește.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Iubită doamnă’’, 2018)

 

Alina CRISTIAN: Dac-ar fi…

Dac-ar fi…

Nu mi-am dorit nimic vreodată
Dar dac-ar fi să cer ceva,
Aș vrea să mă mai nasc o dată
Pe-un colţ de lună, undeva…

Pe un tărâm, străin de lume,
Aș cerne clipele damnate…
Și aș păstra dintre fărâme,
Doar cioburi de seninătate.

Nu aș mai cere jurăminte
Am obosit s-aștept mereu…
Aș vrea doar un crâmpei de soare
Să pot să-mi vindec dorul greu.

Aș cere doar o picătură
De liniște, să aţipesc…
Să nu aud cum gându-mi ţipă:
„De astăzi nu te mai iubesc!…. ”

Aș cere un repaos poate,
Pentru a gândurilor hrană …
Când liniștea istovitoare,
Mi-aduce amintiri din rană.

Aș cere ploi de primăvară
Să sting tăcerile din gene…
Și-n fiecare rugă-amară,
În candelă să ard durere.

Aș cere zâmbetul de prunc
Când mama sânu-i pregătește
Și-l ocrotește…(tandru gând)
Când inima sincer iubește.

——————————–

Alina CRISTIAN

Gia STANCULET: Toți macii-n mine… muribunzi trăiesc

Toți macii-n mine… muribunzi trăiesc

 

Mi-e inima un mac ce plânge
căzut prin clipele dintâi,
iar gândul ce acum mă strânge
îmi stă captiv la căpătâi.

Doar strigătul aud din nostalgie,
prin norii grei și nesătui,
ce-au rupt trei ramuri cu urgie,
din prea bătrânul meu gutui.

Pe fruntea-mi se prelinge-o rază,
din Luna ce-a plecat în nori, firesc,
uitând de vară ca de-o stinsă oază,
dar macii-n mine… muribunzi trăiesc.

Pe câmp, un abur se destramă,
tabloul ce-l știam nu-l regăsesc,
e scrum rămas din a colinei coamă:
toți macii-n mine… muribunzi trăiesc

—————————-

Gia STANCULET

19 aprilie 2019

Imagine: ,,Macii” de Ștefan Luchian

Elena NEAGU: Când mi-oi coborî prin minte

Când mi-oi coborî prin minte

 

Când mi-oi coborî prin minte ,
n-am să-mi iert nopțile lungi
când urlam ca lup la Lună ,
prin troiene să-mi ajungi.
Când oi coborî prin mine
să zidești altar iubirii ,
poate n-o să te mai știu ;
noaptea ce zidești strici ziua
și devreme ți-e târziu.
De cobori cu iadu-n pagini
mănăstirii dintre denii ,
cu ispitele din post ,
mână-ți murgii mai departe ,
să te-nchini unde-ai mai fost !

————————-

Elena NEAGU

19 aprilie 2019

Anna-Nora ROTARU: Reînvieri de primăvară

REÎNVIERI DE PRIMĂVARĂ…

 

Sub mantia grea a iernii zace amorțit pământul,
Minunea așteptând, ce i-o ridica jugul poverii…
L-o dezbrăca de ponosit și zdrențuit veșmântul,
Cu straie noi l-o îmbrăca, trezindu-i iarăși cântul,
Tălmăcindu-ne misterul adormirii, reînvierii…
Cine ? Zâna bun-a primăverii…

V-alunga crunt gerul și crivățul cât mai departe…
Coșcovite visele, le-o-mprăștia ca pe un fum…
Cu gândurile noastre mucegăite, rupte, sparte,
Peste mări și peste zări le-o duce, le-o împarte,
Din acelea putrezite făcând pulbere și scrum,
Sădind în loc flori cu parfum…

Pământul va musti sub oceane de verdeață…
Floarea soarelui s-o legăna pe câmpii întinse…
Albine, fluturi, păsări trezite-n zori de dimineață,
Vor fugări pe iarnă, după gratii-n fortăreață,
Voia bună vor aduce chiar și-n sufletele stinse,
De tristeți, tăceri prelinse…

C-o mișcare fin-a mâinii, despleti-va-ndată cerul,
Să țâșnească iar lumina soarelui cel zâmbitor…
Și, timid sub bruma nopții să răsară ghiocelul,
Ca o floare a speranței, vestitorul și străjerul,
Să ne spună la ureche despre timp că-i trecător,
Ca să prindem clipa-n zbor…

 

Primăvară, primăvară, să ne-aduci anii-napoi,
Zori de ziuă iar lucind pe cărarea adumbrită…
Plesnind mugurii în floare, să-nflorească și în noi,
Să zburdăm iar pe coclauri, ca treziți copii, vioi,
Din noi iernile să schimbe, bătrânețea nedorită,
C-o haină nouă, înflorită…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

19 aprilie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Eu majuscul, strâng pomnetul!

Astăzi mă dezleg de ființa ce am fost o lungă vreme ,
Nu mai plâng în pumni durerea și o las în coasa sorții,
Patru litere pierdute în durerea de-a mă teme,
Dau obolul lor robiei și căința, vamă morții !

 

Astăzi am pierit total și mă nasc în altă eră
Care soarbe din icoane ciobul vântului uitat,
Tot ce-am fost în urmă , las.. și voi fi neefemeră,
În genunchi nu-ți cad, iubite, urma voalului pictat!

 

Te-am lăsat s-arunci cuvinte, „strălucite” conjugări
În soioasele gângănii ce mi le puneai pe trup…
Nu mai am negări pe suflet și nici șine pentru gări
Unde mâinile în cruce le căram în „trap” de lup !

Astăzi nu mai merg lipită de pereții groși cu gratii
Ca să mă preling pe corpul ce mă tot privea „de sus”,
Am donat hoinar iubirii…ultimele seci hematii
Cardului de păsări albe care zboară spre apus .

Libertatea este spațiul timpului închis în mine
Pe care plutește barca unui somn cu visuri mute..
Eu te-am adorat, „bătrâne ” și m-am pitulat în tine,
Tu? ai strâns acordeonul în priviri goale și surde!

Dar îți jur că în cotloane, de mă cauți, nu mai sunt,
Azi m-am transformat în apă, azi mă legăn în pământ
Și de-acolo, din infernul ce mi l-ai săpat cu grijă,
Nu mai fac ceva vreodată, căci nimicul mă erijă!

„Vinovată” sunt de toate, tu ți-ai încrustat perfectul
În zidirea mea de tină,eu majuscul,strâng „pomnetul”!!!

——————————–

Irina ALEXANDRESCU

Craiova

19 aprilie 2019