Toți macii-n mine… muribunzi trăiesc
Mi-e inima un mac ce plânge
căzut prin clipele dintâi,
iar gândul ce acum mă strânge
îmi stă captiv la căpătâi.
Doar strigătul aud din nostalgie,
prin norii grei și nesătui,
ce-au rupt trei ramuri cu urgie,
din prea bătrânul meu gutui.
Pe fruntea-mi se prelinge-o rază,
din Luna ce-a plecat în nori, firesc,
uitând de vară ca de-o stinsă oază,
dar macii-n mine… muribunzi trăiesc.
Pe câmp, un abur se destramă,
tabloul ce-l știam nu-l regăsesc,
e scrum rămas din a colinei coamă:
toți macii-n mine… muribunzi trăiesc
—————————-
Gia STANCULET
19 aprilie 2019
Imagine: ,,Macii” de Ștefan Luchian