Carmen CIORNEA: Lecția despre Adevăr

LECȚIA DESPRE ADEVĂR

 

Copila cuvânta printre lacrimi adevărul
și ei nu pricepeau nimic din tânguirea sa
dar, pentru a nu părea needucați, au întrebat-o:
„Ce vinzi?”, dar fetița tăcea.

Deodată si-a ridicat palmele lipite către cer
iar mulțimea ce perplexă o privea,
politicoasă, îi adresă aceeași întrebare:
,„Ce vinzi?”, dar ea ruga nu-și întrerupea.

Sătui de priveliștea negrăitoare dau să plece
însă nevinovata, blajina copilă după ei alerga;
se-ntoarseră civilizații adulți și din nou o întrebară:
„Ce vinzi?” iar aceasta le striga: „Adevărul!”.
Dar nimeni nu știa ce înseamnă și nici cât valora.

——————————

Carmen CIORNEA

20 aprilie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Florii

Florii

 

Umil, călare pe un biet asin
Trecea urmat de gloate, Împăratul.
Îl aplaudau săracul și bogatul
Văzându-l pe Mesia, așteptatul…
Văzduhul de-osanale era plin.

Îi așterneau ‘nainte haine, flori,
Devalizau de ramuri verzi finicii,
Doar fariseii orbi și plini de vicii
Cereau ca să își certe ucenicii…
Dar El tăcea…și-L cuprindeau fiori.

Arzânde lacrimi înfloreau în glod,
Căci Regele plângea pentru cetate:
,,Iersusalime, zidurile toate,
Curând au să îți fie dărâmate
Si-mprăștiat va fi al tău norod…”

Și astăzi plânge, cum a plâns și-atunci,
Isus, privind la mine și la tine:
,,Plin de religie si de doctrine,
Sărmane om, m-ai alungat pe Mine
Si nu ții cont de sfintele-Mi porunci!…

Cum cheamă cloșca gălbiorii pui,
Așa te chem, cu brațele-amândouă,
Să-ți torn pe rana sufletului rouă
Și să îți dăruiesc o viață nouă
În care lacrimă pe pleoapă nu-i…”

Prietene, ce ai să faci, nu stiu,
Dar stiu că eu îl voi primi pe Rege…
De orice rău, pe veci, să mă dezlege,
Pun capăt rătăcirilor pribege…
De astăzi, fi-voi, cerurilor fiu.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

21 aprilie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis

Cine sunt eu?

 

Cine sunt eu, prin viața mea și după
Un bulgăre ce curge spre izvoare?
Un fulg de suflet ce-a uitat să zboare?
O frunză ruptă, ce-a pierit sub lupă ?

Cine sunt eu, prin norii uzi scăldată
Ori alții ce-şi rotesc copilăria ?
Pe frunți de cer își varsă bucuria
Cine rămân, din lumea mea uitată ?

Cine am fost, de nu mă știu deloc ?
Și ce-am rămas din moartea mea și după?
Și unde plec, ori lava mă erupă,
Ori mă adună… din jăratec…foc ?

Și cum să-ți treci uitarea prin plăcere
Și să te guști, cu lingurițe mici ?
Să-ți demonstrezi c-ai fost și tu pe-aici ?
Ori să-ți treci moartea-n altă Inviere ?

 

Altă Odisee

 

Strigăte de nopți prin trunchi de abanos
Te-au îmbujorat în orhidee,
Lave de scântei, din cerul luminos
Peste ochii verzi, echinacee.

Fluturi ce roiesc de-mi pare că sunt vii
Dau din aripi toată epopeea,
Coruri de lumini din stele prinse mii
Ne deschide-n poartă Odiseea.

Am furat din noapte cat să mă conjur
Un buchet de roze prin făptură,
Rochie de frunze, ca-n stejarul pur
Și o slovă prinsă din scriptură.

Tușul greu din trup îl torn printr-un poem
Peste mare când se lasă seara,
Valurile ei prin mine vast totem
Pescărușul cânte-mi cu vioara.

Și așa in veacuri vreau să mă răzbun
Pe pădurea ce-a falsat prin vrăbii,
Iar în focul sacru, ca-ntr-un dans păgân
Să danseze marea din corăbii.

Eu din nopți pustii, prin trunchi de abanos
Am să mă transform in orhidee,
Soarele din sân cât pot de luminos
Portativ spre noua Odisee.. ..

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, aprilie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: De Florii

DE FLORII

 

Fiul luminii, ne-ai adus lumina,
Să lumineze a noastră tristă noapte
Doar Ție Doamne ne vom închina
Cu ramuri de finic și osanale.

Deschide-ți porțile, Ierusalime,
Căci iată, mielul izbăvirii a sosit
Curăță-ți odaia căci va sta la tine
Până s-o-mplini ce s-a proorocit.

Deschide-ți inima, Ierusalime,
Primește-l pe Mântuitorul tău
Care a venit să ți se-nchine
Să spele-n sânge tot păcatul greu.

Atunci când inima vrea să se închine,
Și își deschide larg corola spre iubire
Să îl primim călare pe puiul asinei
Pe Iisus, pe prea iubitul mire.

 

DE FLORII – varianta a doua

 

Când zorii se prefac în rouă,
O lacrimă e rogvaivul de sub cer
Pictată de soare într -o lumină nouă
Corola unei flori descantata într-un vers .

Florile poartă Corola iubirii,
Punți ale duhului către văzduh
Pe umerii goi ne mângâie zefirii
Să ardem fericiți pe al nemuririi rug.

Ninge cu petale pe al nostru drum spre rai,
Pod de inimi spre sanctuarul iubirii
Noaptea îmbracă al nunții sacre strai
Flori și amfore dr hectar sunt mirii.

Ați ascultat vreodată șoapta unei flori ?
Cântecul ei mângâiat de soare?
Ispite dulci și o mare de fiori
Un gând de sărbătoare în zumzet de vioară.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

21 aprilie 2019

Mariana POPAN: Priveşte cerul!

Priveşte cerul!

 

E infinit al libertăţii,
Decorat cu dragoste.
Printre firele de iarbă,
Parfumată-i floarea vieții.

Ascultă pământul.
Privind infinitul azurului,
Printre petaelele dragostei,
Ascultă doar cântul.

Închide pleoapa!
Privind infinitul,
Ai crede-n adâncuri
Că moartă ţi-i soarta.

Că-i vie în rai,
Departe de lume,
Privind împrejur,
Ai vrea să mai stai.

Un tunet…departe…
Deschide-ţi iar ochii,
Ce van….ce-i cu plopii?
Dar visu-ţi…deşarte?
…
Priveşte doar cerul…
Ascultă-i tăcerea…
Să-mi laşi mângâierea
Cu-alai dalb…eterul!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

20 aprilie 2019

Carmen CIORNEA: Știam cândva

ȘTIAM CÂNDVA

 

Cândva, în vremuri de demult,
știam să zbor, dovadă că-n somn
strămoșii își cresc în mine aripile
și mă poartă dezlegat prin ceruri –
suflet reîntregit ce fâlfâie în vânt.

Cândva, în vremuri de demult,
știam cine sunt, dovadă că-n somn
strămoșii ce cresc în mine prin sânge
mă cheamă c-un alt nume,
nerecunoscut pe pământ.

——————————

Carmen CIORNEA

20 aprilie 2019

Elena NEAGU: Poeme

Se-mprimăvăra prin muguri

 

Auzeam cum dintr-un cer
cădeau ploi pe soarta lumii
să îmblânzească un calvar ,
mi-era gândul tot la el !
Se-mprimăvăra prin muguri ,
dorul dintr-o altă toamnă ,
numai de n-ar da un ger
peste mugurii din Ană ,
s-o zidească pe-un alt cer !
Auzeam doar plânsul ploii
peste gările din piept ,
rapsodie din alt timp ;
dor în ploi și il aștept …
Auzeam chemări din bucium,
diminețile-mi râdeau ,
eram roua de pe fluturi ;
soare tot pe el îl vreau !

 

Nici c’un secol mai târziu

 

Nici cu’ arcanul n-o să scoateți,
nici cu tolba cu săgeți,
petecul de amintire
ce-am rămas în ochii lui !
Il mai doare când dă bruma
și când lupii-n haită merg ,
n-am să pot nici la icoane
amintirea să i-o șterg .
Când nechează caii-n grajd
ca să-i vândă la vreun târg ,
îi închide într-un soare ,
ochii lui ,în mine plâng ,
semn că amintirea doare.
Nici cu slujbe -n mănăstiri ,
nici un secol mai târziu
n-o să-i treacă și nici mie ,
foc sub coastă ca să-i fiu !

————————-

Elena NEAGU

20 aprilie 2019

Anatol COVALI: Căzând înveţi să urci

Căzând înveţi să urci, căci niciodată
n-ai să obţii ceva doar din urcuş,
chiar dacă din speranţa înstelată
mai iei câte o stea şi-o faci ţăruş.

 

Ca să poţi sta la sfat cu nemurirea
eşti obligat să mori din când în când,
dar în acel moment să nu-ţi pierzi firea
cu toate că oricând e prea curând.

Să-ţi fie prăbuşirea verticală
şi aripile-ntinse spre senin,
căci orice-ngenunchere e fatală
pentru-ntruparea noului destin.

Chiar dacă în ursită-ţi e cutremur
şi stâncile durerii te strivesc,
să nu se vadă-n ochii tăi un tremur
sau altceva ce poate fi lumesc.

Fii Dumnezeu în orice încercare
şi lasă-i Lui plăcerea de-a fi om
oprit să-şi stingă setea în izvoare
sau să-şi aline foamea din vreun pom.

Atunci vei trece dincolo de lume,
nerăbdător ca iar să te întorci,
sortit să împlineşti ceva anume
şi firul nesfârşirii să îl torci.

————————————–

Anatol COVALI

București

20 aprilie 2019

Ala MUNTEAN: Gândurile

GÂNDURILE

Pe o-ntindere adâncă
Unde-n zări dansează iele
Inimi întărind în stanca,
Se zbat gândurile mele.
Presurate-n praf de stele
Când în mine-un cer se-nclină
Ca o salbă de mărgele
Pe-un covor de lună plină.

Zăvorâte-n carapace
De un val de neputință,
Însetat de-un strop de pace
Izvorâtă din credință,
Mii de muguri din cuvinte
Care nu știu osteneală
Pe aripi de gânduri sfinte
Își așteaptă rânduiala.

Sunt și zâne și strigoi
Prinși în salba de „mărgele”,
Gânduri vechi în lanțuri noi
Presurate-n praf de stele…
Depăn fir de lună nouă,
Împletind cu el cuvinte,
Strălucește-un dor în rouă
Ca un strai din lacrimi sfinte…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

20 aprilie 2019

Carmen CIORNEA: Dacă

DACĂ

 

Dacă ar trebui să spun cum mă simt
Atunci când ochii tăi mă scaldă –
Aș cerca mii de cuvinte sau, poate, numai
Acele formule ce nu cunosc rostire.

Dacă ar trebui să uit cum mă vindec
Atunci când în somn ne ținem de urât –
Aș pierde noima nopților sau, poate, numai
Înaltul, frumosul visării prin ochii celuilalt.

Dacă ar trebui să mă întreb de unde vii și cât vei sta
Atunci când, visând, în brațele-mi cauți odihnă –
Aș rătăci prin pustiul zilelor sau, poate, numai prin
Frigul eului neîntregit de armonia muzicii sferelor.

——————————

Carmen CIORNEA

20 aprilie 2019