Alchimistul

 

Eu pot deșertul să-l prefac în mare,

Și praful să-l transform în zeolit,

Iubire fac din păsări călătoare,

Banalul pot să-l schimb în inedit.

 

Pot face munții nouă să se-nchine,

Iar marea mândră scuze să ne ceară

Că ne-a trădat pe mine și pe tine,

Din iarnă pot să fac iar primăvară.

 

Din nostalgii pot face bucurie

Și viață veșnică fac eu din moarte.

Atât de clar și simplu-mi este mie,

Speranță fac din vorbele deșarte.

 

Din umbra ta eu pot să fac lumină,

Iar noapte neagră-n zi eu o prefac,

Norocul fi-va apă cristalină,

Eu pentr-a ta iubire orice fac.

 

Și nu îți cer nimic în schimb…

 

 

Imaginar

 

O lacrimă ferice vreau să fiu,

Atât de rară-n ochi cuprinși de dor;

Să ud obrazul tău trandafiriu,

Iar tu cu palma să m-aduni ușor.

 

O șoaptă de iubire-aș vrea să fiu

Rostită doar de voci îndrăgostite;

Mărturisind, până nu-i prea târziu,

Bătăi de inimi tainic povestite.

 

Să fiu, aș vrea, o umbră și să tac

Așa cum tace perla într-o scoică;

Cu inima eu vreau să mă împac,

Iubirii tale vreau să îi fiu doică.

 

Maturitate

 

De-aș fi eu timp nemărginit,

Din zborul meu fără sfârșit

Eu m-aș opri. M-aș așeza

Ca un apus pe umbra ta.

 

Să pot în ochi să te privesc

Și-n șoaptă să îți povestesc;

Să știi și tu câte ceva

Despre călătoria mea.

 

Norocul soartă vreau să-ți fie,

Să îl primești chiar din pruncie;

Și viața ta să n-o grăbești,

Te-aș îndemna, rar să pășești.

 

Iubirea-ți fie sfetnic bun

Să stai mai mult aici, acum.

Căci eu în zborul meu alin,

În viața ta nu mai revin.

 

Continue reading „Alina NECULA: Poesis” →