Anatol COVALI: Eternul zbucium

Eternul zbucium

 

Nu toate trec. Ceva totuşi rămâne,
ceva cu altceva mereu se-adună
când mâine curge-n azi şi azi în mâine
trăind în ieri tot timpul împreună.

Un ieri din ce în ce mai plin de sine,
căci tot ce e şi vine-n el încape,
sortit ca-n ale vremurilor mine,
spre a-şi afla prezentul, să tot sape.

Căci începutul din sfârşit începe
mereu într-o continuă rotire,
pentru-a putea-nţelege şi percepe
firimitura sa de nemurire.

Nu ştim nimic şi nu vom şti vreodată
de când şi până când şi până unde
e hărăzită viaţa să se zbată
în moartea zbuciumatelor secunde.

Cine ne-adună, cine ne desparte?
De ce e totu-nvăluit în ceaţă?
Şi-apoi e viaţa viaţă sau e moarte,
care de-abia prin moarte va fi viaţă?!…

————————————–

Anatol COVALI

București

19 aprilie 2019

Alice PUIU: O floare

O floare

 

Pleoapa unui gol peste-o clipă
răsucește văzduhul în fuioare
în sânge-și scrie timpul rătăcirea
țărm destrămat prin zarea
somnului din geam
te regăsesc absență,
doar umbră a ierbii-n glas de ceară
și dureros pupila-nghețată a unui gând
te țintuie-n negurii câmpiei amurgite
însingurarea-n fluturi
sub talpa tăcerii mocnește
păsări de cenușă în oarba noapte
vestesc căderea-ntr-o geană de stea
Să pun o floare în descânt de curcubeu
pe fruntea acestui gol,
neîncăpător va fi cuvântul
necuprinsă despletirea-n
lacrima din piatră
iar din țărâna inimii un înger va înflori.

—————————–

Alice PUIU

19 aprilie 2019

Imagine Internet

Elena TUDOSA: Salcia la fel ca omul

Salcia la fel ca omul

 

Știe cineva de ce,
Își pleacă-n jos crengile
Salcia, pe-ochi de-apă lin,
Tanguindu – se-n suspin?

Știe cineva de ce în vânt,
Parcă -și vaita ultimul cuvânt,
Aplecându – se pân’la pământ,
Doar suspine ramurile-i sunt?

Știe cineva oare de ce,
Chiar de-o-mbraca verdele,
Își varsă mereu tristețile,
‘N ochi de ape risipindu-le?

Din splendoarea-i de verdeață,
Din tristețe salcia prinde viață,
Peste ape floarea își împrăștie,
Din verde-și înnoiește speranțele.

Tot ca și – omul salcia-n viață,
Poart-un dor ce-o pleacă la pământ,
Plânge, dar renaște din speranță,
Făcând umbră-n lume pe pământ.

Salcia la fel ca omul jeluieste,
De tristețea și dorul o năpădeste,
Tanguindu – se nu contenește,
Să plângă pe lume cât trăiește.

În suflet purtând numai amintiri,
Abătuți-n lume de soartă și destin,
Plângem pierderea unei mari iubiri,
Și plecați la pământ ne tanguim.

Ca salcia omul naște din speranță,
Verdele fiindu-i frumoasa culoare,
Din verde se naște iar o noua viață,
Suferim și plângem fiindcă-i trecătoare.

——————————-

Elena TUDOSA

19 aprilie 2019

 

Nicoleta GORDON: Convalescență

CONVALESCENȚĂ

 

Șaman ce cumpără tristeți, potcoavă prinsă-ntre săgeți, unde-ai ascuns lumina?
Pașii târâți de doi desculți, ce cred c-au fost cândva adulți, își înfrunzesc ruina…

În ce monede te plătesc acei ce-ți spun că te iubesc, de legi cu beznă norii?
Și cărui zeu crezi să-i slujești, când toate cele pământești le simt doar muritorii?

Tomnează iarna-n primăveri, prezentul nu-i decât un ieri cărunt de-atâta vină,
E-un veșnic anotimp pierdut în care surzii ne-au vândut pe-un plâns de ocarină.

Cu ierburi smulse din Prier, sting crud de lacrimă-n rever și-ți scriu cu verde cretă,
În cuibul plin de amintiri, mă strânge-n penele-i subțiri un țipăt de egretă.

Scot fluturi albi din crisalide, amestec vreo trei perseide și-ți fac azime coapte,
Să-ți fie puls în artimii și verb în glasuri de copii…eu plec să mă fac noapte.

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

19 aprilie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Nu sunteți voi de vină că iubiți…

Nu sunteți voi de vină că iubiți…

 

Eu sunt bogat că pot s-aud, să văd,

– Și binecuvântat de-a ta iubire !

Ce-n viață mi-a făcut cumplit prăpăd,

Dar mi-a lăsat … un loc în nemurire.

– Adevărata bogăție e credința !

Încrederea în Domnul și în tine.

Și ai să vezi cum vine biruința,

Când nu te-aștepţi, când totul nu-ți convine.

De multă vreme viața e-n travaliu,

– Să nască de-o putea, o fantezie !

Și-mi e descrisă ca și un vitraliu,

– Cu porții de bizară nerozie !

Mi-e sufletul împovărat de fapte,

– Iar inima oftează de amor !

– Știindu-te bogata dintre toate !

… şi … vinovata întâlnirilor.

Sărmani bărbați ce sunteți condamnați,

– La ocna tăinuitelor plăceri !

Voi nu aveți nimic să regretați,

Că ce-ați avut, voi ați lăsat în … ieri.

– Nu sunteți voi de vină că iubiți !

De multe ori un vis sau o himeră.

– Pe care cu mândrie o numiți,

”- Iubita mea” … chiar dacă-i efemeră.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

19 aprilie 2019

Ala MUNTEAN: Simfonia liliacului rotat

SIMFONIA LILIACULUI ROTAT

Îmi fuge gândul azi în depărtare.
Nu știu, poate chiar aripi i-au crescut,
Se încălzește undeva la soare,
Acolo, unde copil am petrecut…

În aer e miros de primăvară,
De-un verde crud se-mbată-a mea privire,
Săruturi tandre fură florii iară
Albina ce se simte-n rol de mire.

E-atâta viață-n jur și-atâta soare,
Că sufletu-mi se scaldă în lumină.
Înmiresmate se întind ogoare
Și sfântă este apa din fântână.

De prin grădini timid ‘și arată fața
Suave și plăpânde flori alese,
Atât de-mbietoare-s dimineața ,
De parcă și-au pus voaluri de mirese.

Dinspre liliac s-aude-un tril nostalgic,
Își cânt-o pasăre povestea sa,
Vrajindu-mă cu glasul ei cel magic,
În grabă sângele-mi începe a pulsa.

În minte îmi răsun-o simfonie,
În depărtare – un dor cicatrizat,
Ce-n suflet totdeauna reînvie,
E simfonia liliacului rotat!

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

19 aprilie 2019

Camelia BUZATU: Un bilet, vă rog!

Un chibrit, vă rog,
vreau să dau foc orelor trecute,
prea zdrențuite!
Oricum nu le mai pot îmbrăca,
secundele s-au scurtat de tot…

Un bilet, vă rog,
vreau să călătoresc prin unele tărâmuri
în mine e atâta pământ de care nici n-am avut habar!
Mereu m-am spălat cu dimineți,
să văd pe geam rotunjindu-se,
mărindu-se ca un bulgăre din ce în ce mai mare prăbușirea.
N-aș fi crezut că e atât de antipatică,
nepăsătoare și liniștită ca o ticăloșie scobindu-și pământul de sub unghii…

Un mic ajutor, vă rog,
trenul meu a oprit pe buza prăpastiei!
Sufletul meu primenit
așteapă rigid ca un țăran la fotograf,
grijuliu,
nu cumva să-și murdărească țoalele de praful absurdului-
atât de șifonat, totuși,
de cât de mult s-a tolănit într-un cântec din anii optzeci…

O mică înțelegere, vă rog!
Oare nu degeaba comparăm viața cu o călătorie,
nu cumva,
viața e doar un pantof desperecheat care simte dureros sub talpă călătoria.

—————————-

Camelia BUZATU

18 aprilie 2019

Alina NECULA: Poesis

Alchimistul

 

Eu pot deșertul să-l prefac în mare,

Și praful să-l transform în zeolit,

Iubire fac din păsări călătoare,

Banalul pot să-l schimb în inedit.

 

Pot face munții nouă să se-nchine,

Iar marea mândră scuze să ne ceară

Că ne-a trădat pe mine și pe tine,

Din iarnă pot să fac iar primăvară.

 

Din nostalgii pot face bucurie

Și viață veșnică fac eu din moarte.

Atât de clar și simplu-mi este mie,

Speranță fac din vorbele deșarte.

 

Din umbra ta eu pot să fac lumină,

Iar noapte neagră-n zi eu o prefac,

Norocul fi-va apă cristalină,

Eu pentr-a ta iubire orice fac.

 

Și nu îți cer nimic în schimb…

 

 

Imaginar

 

O lacrimă ferice vreau să fiu,

Atât de rară-n ochi cuprinși de dor;

Să ud obrazul tău trandafiriu,

Iar tu cu palma să m-aduni ușor.

 

O șoaptă de iubire-aș vrea să fiu

Rostită doar de voci îndrăgostite;

Mărturisind, până nu-i prea târziu,

Bătăi de inimi tainic povestite.

 

Să fiu, aș vrea, o umbră și să tac

Așa cum tace perla într-o scoică;

Cu inima eu vreau să mă împac,

Iubirii tale vreau să îi fiu doică.

 

Maturitate

 

De-aș fi eu timp nemărginit,

Din zborul meu fără sfârșit

Eu m-aș opri. M-aș așeza

Ca un apus pe umbra ta.

 

Să pot în ochi să te privesc

Și-n șoaptă să îți povestesc;

Să știi și tu câte ceva

Despre călătoria mea.

 

Norocul soartă vreau să-ți fie,

Să îl primești chiar din pruncie;

Și viața ta să n-o grăbești,

Te-aș îndemna, rar să pășești.

 

Iubirea-ți fie sfetnic bun

Să stai mai mult aici, acum.

Căci eu în zborul meu alin,

În viața ta nu mai revin.

 

Continue reading „Alina NECULA: Poesis” →

Cristinel CRISTEA: Omul

S-a făcut Duh din Sfântul Duh

Și apoi trup din Trupul sfânt,

Și i-a fost dat a fi Păstor

În acea vreme, pe Pământ.

 

 

Iisus ne-a învățat de bine

Noi, tot cu răul ne-am iubit,

Și-au plâns privirile senine,

El ne-a iertat, noi am hulit.

 

Ce fel de suflete-s acelea

Cum de le rabdă-acest Pământ,

Când aleg diavolul ca mentor

Și răstignesc un suflet sfânt?

 

I-a blestemat să n-aibă țară

Și mii de ani a fost așa,

Și tot degeaba fiindcă omul

Nu este om. E altceva!

 

El și-a dat duhul sus pe cruce

Pentru ca noi să fim mai buni,

Dar azi în orice loc te-ai duce

Lumea-i o casă de nebuni.

 

Parcă am fost setați pe ură

Și pe minciună și dezmăț,

Am un copil, el vede totul,

Eu, altceva vreau să-l învăț. Of,

 

Doamne, dacă tu vrei bine

Pe-acest Pământ de răi și hoți,

Ia-L pe Iisus la dreapta-ți Sfântă

Și răstignește-ne pe toți.

———————————-

Cristinel CRISTEA

21 aprilie 2019