Din flori de nufăr
– Sonet –
Din flori de nufăr împletit-a punte
Natura, peste luciul nesfârșit,
Lumina-n cupa lor s-a cuibărit,
Zădărnicia timpului să-nfrunte.
Suav miros, în rătăciri nomade,
Spărgând hotarul șubredei blazări,
Desferecat, se scurse din visări,
Scăpând din încâlcitele năvoade.
De prin străfund de lacuri, ca-n oglindă,
Gemene flori și-ntoarnă al lor chip,
Tânjind spre cerul ancorat în grindă,
După străvechiul lumii arhetip
Și-n cercuri infinite se perindă,
În sacru ritual, stereotip.
În toamna gri
– Sonet –
Copacii-s palide fantome
În toamna gri, cu chipul slut,
Când frunzele-nturnate-n lut
Țes noi covoare policrome.
Umbrele-au înghițit tăcerea.
În pântec icnetul s-a frânt
Și amorțite sub pământ,
Din seva lui își trag puterea.
Stafii de ceață-n noaptea oarbă
Au răscolit până-n adânc,
În tropot rătăcind prin iarbă.
Cu brațe-nfipte în oblânc,
Până le râse iarna-n barbă,
Alungând toamna ca pe-un țânc.
Mai fac un pas …
Mai fac un pas spre porți desferecate,
Rotesc în gând robitele tăceri,
Ce-și strigă dreptul sfânt la grațieri,
Tânjind după un ceas de libertate.
Mai fac un pas spre zări de idealuri
Încerc să ‘naintez fără popas
Și-n biata vlagă care mi-a rămas,
Pun toată truda să ating noi maluri.
Mai fac un pas spre-a cerului răsfrângeri,
Să-nchin cu zeii nesperat pocal,
Ca vasul sacru-al Sfântului Graal,
Cu răni de Crist și stropii lor de frângeri.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
23 septembrie 2019