Suspină – ngândurat codrul meu ce în vară,
M-adăpostea-ncântat cu drag la umbra lui,
În arbori frunza e din ce în ce mai rară,
Se scutură – n covor sub bătaia vântului.
Suspină codrul trist, îl simt ușor gemând,
Pustiu, fără de păsări e mut, nu mai răsună,
Doar noaptea-n întuneric atât zărești trecând
Printre crengile-i goale, ochiul frumos de lună.
Suspină codrul drag în amara lui tăcere,
Atât îl mai străbate, un croncănit de corbi,
Rămas fără de viață, se stinge în durere,
‘Necat în întuneric , la fel ca ochii orbi.
Suspină codru-a jale, toamna nepăsătoare,
Îi frânge frumusețea, asemenea ca moartea
Îl seceră de viață, nu-i pasă că-ncet moare,
Strigătul cucuvelei o să-l străbată noaptea.
Suspină codrul meu de toamna ce-l apasă,
Îi înțeleg suspinul, în suflet ghimp îmi este,
Până în primăvară când iar o să-nverzească,
Trezindu-se din vis, ca zâna din poveste.
Suspină codru-adânc, când goale-s a lui creste!
——————————-
Elena TUDOSA
23 septembrie 2019