Grupul. Pastişe. Depastişare. Libertăţile scriitorilor.

Semn şi sens. Poezie şi muzică. Existenţialism şi structuralism.

Credinţă şi speranţă. Literatură şi lingvistică.

Context universal românesc. Atic şi asiatic

     Pasticcio, pastiche, pastişă. Opera Parvati e o pastişă după Kumarasambhava de Kalidasa. Pastişă? se interesează Olimpiu Nuşfelean. M-a prins, dar am mărturisit-o, şi n-o fi nici aşa groasă, gen scena europeană ca pastişă a celei americane, „Contractul cu România”, auzi, pastişă după programul republicanilor americani „Contract with America”, nici  The British Museum Is Falling Down (1965) de David Lodge – pastişă a „lucrărilor/works” lui Joyce, Kafka şi Virginia Wolf -, sau măcar Televache Ma liberte de pisser pastiche de Florent Pagny. (Bibliografie: pastişa Internet).

Iată pastişa gustului în materie de roman străin în secolul XX: „Ce gustă scriitorii clujeni?” (Steaua, 6/2005, p.4-13). Potrivit răspunsurilor la „anchetă” a 44 de scriitori clujeni, autorii cel mai des nominalizaţi au fost, în ordine: Thomas Mann, Gabriel Garcia Marquez, Marcel Proust, Franz Kafka, William Faulkner. Cele mai „votate” romane: Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov, Muntele vrăjit de Thomas Mann, Ulise de James Joyce. Dilema Veche (nr.75/2005) inserează 29 (+ 1 în numărul următor, +…) de răspunsuri la „Chestionarul lui Proust”, iar în nr. 77, „bursa cărţilor de vacanţă”, autori (DV/Târgul de carte) despre cărţile lor: Centrifuga – T. O. Bobe, Jules Verne – Paradoxurile unui mit – Lucian Boia, Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei – Livius Ciocârlie, Al doilea top – Alexandru Cistelecan, Lindenfeld – Ioan T. Morar, Cerul din burtă – Ioana Nicolae, Jean Cheller – Tudor Octavian, Eul detestabil – Octavian Paler, Paltonul de vară – Mircea Horia Simionescu; Forin Iaru a citit Middlesex de Jeffrey Eugenides, Silviu Lupescu recomandă Stalinism pentru eternitate de Vladimir Tismăneanu, Ordinea lui Alexandru Ecovoiu, Jocul de smarald de Ioan Petru Culianu, Ioana Pârvulescu este bucuroasă, ca editor, pentru De ce iubim femeile, Bogdan Ghiu a tradus, după 30 de ani, A supraveghea şi a pedepsi de Michel Foucault.

    Am copiat (pastişat?), odată, multe din însemnările copiştilor tipărite de Gabriel Strempel. Le reciteam în ocazii felurite, după mănăstirile copierii, expresivităţile blestemului, remanuscriptizate, dacă nu chiar după tentaţiile stilului domintant al pastişei:

Eu, fiind om fără de sminteală,

Întinsei condeiul în cerneală

Şi mă apucai a scrie

Această Alexandrie…

( Gabriel Strempel, Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, vol I, Editura Academiei, 1959, p. XXIV)

Grupul: Teologie-Litere III (Claudia, Minodora, Sorina, Augustin şcl)

Pastişe (ex tempora): In days  when I was young and didn’t know the taste of sorrow; cum se poate spera să se retrăiască marile experienţe creatoare ale culturilor mari şi mici prin lectură şi meditaţie; noche oscura del alma etc.

Excerpte: …iei era Pound şi-ţi afli tămăduirea…uiţi brusc de toate legile imanente ale evoluţiei, de sisteme, structuri, intertextualitate, principii – uiţi totul, mori şi-ţi sădeşti cadavrul pe un ţărm îndepărtat, aşteptând să-ţi crească pe mormânt un eucalipt blond…

…puţini la număr mai citesc un Stendhal, Baudelaire, Tolstoi, Dostoievski, Thomas Mann, Zola, Dickens… şi le place, chiar le place experienţa personajelor…şi vorbim despre ei, poate le spunem şi altora, dar acei alţii nu sunt interesaţi, vorbim în vag, suntem neînţeleşi, şi totuşi rămân pentru noi, pentru că nu se ştie cum vreodată te apucă nebunia, dragă studentă, şi vrei să scrii ceva şi ajungi să scrii în stilul vreunui autor, să vorbeşti ca un personaj, să te comporţi ca altul, să-ţi doreşti viaţa Annei Karenina, să o trăieşti, să vrei să fii Ispita lui Thomas Mann sau Logodnica lui Cehov… pe fiecare dintre noi e scris un scris pe care de vrei să-l ştergi îţi trebuie acel burete care înseamnă: moarte, nebunie, sinucidere, sau o carte…

…Suntem superficiali în trăiri, implicarea noastră sau a celor care creează în real este numai una de suprafaţă, suntem prea grăbiţi în a spune, în a zice sau a face, fără a mai face efortul de a medita sau măcar a gândi… Probabil că lumea s-a obişnuit cu cenzura, cu ascunderea a ceea ce ne doare sau nu ne convine…Pur şi simplu, suntem nişte fricoşi, nişte laşi care se ascund în spatele paravanelor mediocre ale societăţii… Frica de Dumnezeu nu e frica sclavului faţă de stăpân, ci frica faţă de tot ce-l ofensează pe Dumnezeu… Prin cuvintele Papei, prin lungul drum al anilor, el a reuşit să ne ofere nouă, românilor, şi mai ales tinerilor, un mod de cunoaştere a sinelui…

…Cum spune poetul în ultimul vers – ce frig, ce timp fain de toamnă -, aşa şi omul…ce zi rece de toamnă…

…Cei care trăiesc cu adevărat în viaţa întunecată a sufletului, dar nu ştiu, nu cred, nu vor să ştie, nu vor să creadă, privesc viaţa omului credincios ca fiind noche oscura del alma…Prin cuvintele Papei, prin lucrurile pe care le învăţ la acest curs şi la altele şi prin slujba mea şi elevii mei, în fiecare zi şi noapte parcă mă schimb, sunt alta. Sunt oare mai bună?

Atâta suferinţă

Nu credeam vreodată

A putea să gust.

Suntem prinşi de glasurile superbe ale recitatorilor.

Şi el spune, şi eu spun

Doar cuvinte în lăstun

… de ce mergi, tată, cu spatele-nainte…

iacă drumul mă duce-napoi, fiule,

vântul mă suflă-n tăcere

ca-ntr-o mare de cucută…

Depastişare

( din notiţele Claudiei)

Flaubert este un scriitor bun, dar nu atinge cerinţele clasei muncitoare.

O zi din viaţa lui Heminguei: s-a sinucis.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, cel mai liber scriitor în viaţă. Toţi cei care se arată mântuitorii societăţii în carte apar ca nişte bestii, pentru autor, nimeni nu mai este curat. Eugen Ionescu a scris: Paul Goma este un Soljeniţ român. Firea lui Goma devine un arbitru cu mari crudităţi. Dă în libertinajul de tranziţie care spală creierii… Cum ne povestea el în celulă Giois şi eu dormeam. Goma, în Jurnal, e un Savonarola. În realitate, a fost cel mai represat în puşcării şi cel mai exilat la Paris. Pe mormântul lui Eugen Ionescu scrie: Cine mă salvează? poate Iisus. La moartea lui Mircea Eliade: Cărturarul lasă în urmă cărţile, a luat cu el limba română vorbită; era starea de graţie a limbii române. Paul Goma vorbeşte despre cei care nu mai vorbesc româneşte într-un pamflet…

Dintre toate temele realismului şi libertăţile scriitorilor, una ar fi: cum se poate spera să se retrăiască marile experienţe creatoare ale culturilor mari şi mici prin lectură şi meditaţie? Opriţi ca vasul zugrăvit/Pe-o zugrăvită mare (Samuel Cambridge); Sufletul îi este obosit de orice, numai de credinţa în Dumnezeu şi de iubirea arzătoare pentru om nu este obosit (Thomas de Quincey); Hercule preschimbat în rândunică (Paul Valery); În braţele zeilor am crescut (Johann Christian Friederich Holderlin); Mi-e uneori ruşine ce slabi suntem în lume (Alfred de Vigny); Negru soare – melancolia (Gerard de Nerval).

Continue reading „George ANCA: Pastișă în grup” →