Dragii mei enoriași! Hristos S-a-nălțat!
Pandemia fricii. De trei luni suntem bombardați zi de zi cu informații apocaliptice privind numărul de infectați de Covidus – 19 și de morți. Zeci de mii de infectați la nivel național, milioane la nivel mondial. Sute de morți în fiecare zi în țară, sute de mii de morți în lume. Numai la un război se mai înregistrează asemenea dezastre umane. Pe lângă cei morți de pandemia datorată coronavirusului, alți mulți, știuți sau neștiuți, mor din cauza altor boli, fiindcă nu au acces în spitale, fiindcă nu pot să se deplaseze la spitale mai bune și medici mai pregătiți. Zi de zi suntem bombardați cu informații privind amenzile enorme, ce se dau celor ce încalcă dispozițiile ordonanțelor militare de urgență sau de alertă….!
Bucuria ieșirii din iarnă nu am simțit-o! Bucuria Sfintelor Sărbători ale Paștelui nu am trăit-o! Cei ce au avut copii, sau părinți, sau frați în străinătate le-au dus dorul și le-au împărtășit suferința și lacrimile la telefon. O prăpastie de netrecut s-a adâncit între oameni de aproape și de departe. Nu mai ai voie să dai mâna cu prietenii și cunoscuții, să te săruți cu cei dragi. Umblăm cu măști pe față, de nu ne mai cunoaștem unii cu alții. Ne ferim unii de alții, ca niște ciumați. Păstrăm distanța de doi metri unul de altul, acolo unde ne mai întâlnim, unde ne mai grupăm pe la magazine, prin piețe, pe aiurea. Copiii de trei luni nu se mai duc la școală, sunt ținuți în casă sub teroarea lui bau-bau de afară. Unii sunt la izolare, alții la carantină, așteptând cu înfrigurare ziua când vor fi dirijați spre spitale, ori spre casă. Cei trecuți de 65 de ani sunt avertizați de trei luni să nu iasă din casă…., parcă n-ar mai avea nevoi, necazuri, viață cu toate hățișurile și greutățile ei. Stai în casă…!
Temeri erau multe și înainte de această pandemie. O minimă cultură să fi avut și tot erai conștient că roiesc în jurul nostru milioane și milioane de microbi, care de care mai periculoși. Toți ne asediază sărmana noastră ființă și încearcă să dea năvală înăuntru prin gură, prin nas, prin piele. Îți era teamă de chimicalele de tot felul, ce ți se dau prin alimente, prin băuturi, prin aer, prin apă; îți era teamă de ziua de azi, dar mai ales de ziua de mâine, de lipsuri, de boli, de greutăți de tot felul. Mai presus de toate acestea, îți era frică de singurătate.
Bătrânețea se apropie grăbită de fiecare dintre noi și ne găsește mai mult sau mai puțin pregătiți. Dacă n-am avut copii, singurătatea ne-a însoțit toată viața; dacă avem, ne uităm cu durere cum își iau lumea în cap și pleacă în cele patru vânturi după o viață mai bună, după un câștig mai consistent. Ei pleacă, părinții rămân, le duc dorul, le simt lipsa și se gândesc cu groază la vremea când nu va avea cine să le dea un pahar cu apă sau o coajă de pâine! Sunt părinți care au fost găsiți morți în casă, după multe zile de la deces, cu televizorul aprins și telefonul în mână. Încă mai așteptau copiii să le vină de departe!
Ți-e teamă că te vei infecta și tu cu boala nenorocită ce ne bântuie, vei muri și vei fi băgat în sac sigilat, în sicriu zlăpătuit și dus direct la cimitir, fără slujbă creștinească. Ți-e teamă că vei muri chiar și de moarte obișnuită, dar la înmormântarea ta nu vor putea să vină decât câțiva cunoscuți, nu vor putea să-ți facă pomană creștinească, nu vei putea să fii nici în moarte în rând cu lumea….!
Ți-a teamă ca om de propria ta securitate, când auzi că adevărate haite de bandiți, fie proaspăt eliberați din pușcării, fie întorși din străinătate, bântuie orașele și satele, făcând spargeri, jafuri, omoruri, violări și incendieri. Ești bătrân, ești singur, ești slăbit de boală sau de foame. Mai trebuie să-ți intre un bandit în casă ca să-ți ia și bruma de economie adunată cu greu pentru cruce și pomană, să te sugrume, să te violeze, ori să te ciopârțească mișelește…!
Ți-e teamă să nu-ți fie răpiți copiii și nepoții de bandiți de drumul mare, traficanți de carne vie și vânduți ca sclavi sau animale pe cine știe ce piețe ale lumii.
Ți-e frică simțind în nări miros de praf de pușcă, auzind cum marile puteri își încordează mușchii ca să se impresioneze reciproc, gata să se ia la trântă. Dacă ai trăit coșmarul ultimului război, știi bine ce a însemnat acela, câte nenorociri a adus, câte vieți a secerat, câte destine a distrus, cât sânge și câte lacrimi au curs atunci. Știi bine ce au însemnat atunci lipsurile de tot felul, privațiunile și umilințele, lupta pentru supraviețuire. Ferească Dumnezeu de alt dezastru, care s-ar putea dezlănțui astăzi!
Ți-e teamă de ziua judecății, de păcatele pe care, ca om, le-ai săvârșit de-a lungul vieții cu știință, cu neștiință, cu voie sau fără de voie. Vei da răspuns pentru toate în fața Marelui Judecător. Te întrebi ce vei răspunde și, mai ales, de sentința ce se va pronunța…!
Erai obișnuit să aștepți zilele de duminică și de sărbătoare, când îți reîncărcai bateriile. Te primeneai cu hainele ,,bune”, luai un buchet de flori în mână din grădinița ta și plecai pe drumul bisericii. Aici te întâlneai cu alți semeni de-ai tăi, cu care ai crescut, cu care ai fost la școală, la armată, cu care ai muncit cot la cot și umăr la umăr. Îți descărcai sufletul ca unor frați, aflai ce necazuri și griji mai au și ei. Erai încurajat și încurajai și tu pe alții și nu te mai simțeai atât de singur…!
În zilele de duminică și sărbători te întâlneai cu semenii, cu cei de o credință și de o nădejde cu tine, dar, mai ales, te întâlneai cu Dumnezeu. E pretutindeni Dumnezeu, și pe drum, și acasă la tine, și în grădină, și la fântână, și pe izlaz. La biserică, însă, este acasă la El, iar tu te duci și-i faci câte o vizită, de câte ori pășești pragul bisericii. Vizitele se fac între rude, între prieteni, între apropiați. Și cei ce se duc la biserică se socotesc rude, prieteni și apropiați ai lui Dumnezeu. Acolo Îl simt pe Hristos mai aproape de ei ca oricând, simt adierea Duhului Sfânt mângâindu-i cu fiecare rugăciune, ectenie și cântare, simt că deasupra tuturor tronează Atotputernicul Tată Ceresc, Creatorul și Conducătorul lumii. În biserică ai curajul să-L săruți pe Dumnezeu și sfinții Lui din Sfintele Icoane. În biserică îți ușurezi conștiința de păcate la scaunul Sfintei Spovedanii. În biserică Îl primești pe Domnul Hristos în ființa ta prin Sfânta Împărtășanie și pleci cu El acasă. Este extraordinar! Tu îi faci vizită lui Dumnezeu acasă la El, iar El îți întoarce vizita și vine în casa sufletului tău și prin aceasta acasă la tine. Numai prietenii apropiați fac astfel de schimb de vizite. Cum poți să te mai simți singur, când Dumnezeu este cu tine? Cum poți să mai fii singur, când vezi că atâția semeni ai tăi te primesc cu drag în mijlocul lor, sunt atenți la cele ce le destăinui tu, îți spun ție toate secretele și necazurile lor? În biserică te simți ca-n familie: o mare familie, formată din zeci și chiar sute de membrii, iar în capul mesei șade Tatăl acestei familii, Domnul Iisus Hristos.
În mijlocul acestei familii te simți mai puternic în fața greutăților vieții, mai puternic în fața microbilor și bolilor, în fața suferinței. În biserică îți încarci bateriile sufletului și speranța renaște în inima ta. Nu mai ești singur: Dumnezeu este cu tine; ceilalți membrii ai comunității, ai parohiei din care faci parte sunt alături de tine, te înțeleg și-i înțelegi. Lui Dumnezeu și semenilor de acolo, din biserică, le poți cere ajutorul fără teamă, fără jenă, așa cum l-ai cere copiilor și fraților tăi. Acolo, în biserică, pentru câteva ceasuri, cerul se unește cu pământul întru legătura dragostei și a rugăciunii.
Cel care își face o obișnuință din a merge în duminici și sărbători la biserică trece mai ușor peste necazuri și peste greutăți. Omul acela este împăcat cu Dumnezeu și cu oamenii. Indiferent cât de mult l-ar încerca viața, cât l-ar nedreptăți societatea, din sufletul lui nu se epuizează niciodată speranța. Întotdeauna va găsi resurse sufletești ca să depășească momentele grele ale vieții, întotdeauna optimismul îl va blinda în fața loviturilor vieții. Mergerea la biserică în duminici și Sărbători o putem asemăna cu încărcarea unei baterii, care ajută apoi un mecanism să mai funcționeze o perioadă de timp. Nicăieri în altă parte rugăciunea nu este mai puternică decât în biserică, unde se unesc glasurile a zeci sau sute de credincioși cu ale preoților.
S-au luat măsuri de ,,relaxare”, în ceea ce privește participarea la biserică. Slujbele să se facă în curtea bisericii, credincioșii să stea la distanță de doi metri unul de altul, cu mască pe față, să nu sărute icoanele, să evite Sfânta Împărtășanie etc. Nu la toate bisericile sunt ,,altare de vară”. Totul este improvizat. Ori bate vântul și-ți risipește tot și toate, ori vine ploaia și-ți dă slujba peste cap. În curtea bisericii nu sunt întotdeauna pomi ca să se adăpostească credincioșii sub ei, la umbră. Sunt oameni bătrâni, bolnavi, unii cardiaci, care nu pot suporta căldura de vară, care se sufocă, fac infarct, insolație. Afară nu este cadrul și mediul prielnic pentru slujbă. Locașul de cult are rolul lui incontestabil ca spațiu liturgic. Oricum, la bisericile de sat nu vin sute de credincioși, ca să fie aglomerație, așa încât ar putea foarte bine să fie permise slujbele în biserică, cu respectarea riguroasă a regulilor stabilite de medici în astfel de împrejurări. Sunt sate în care nu a fost nici un caz de infectat, izolat sau carantinat, așa încât păstrarea acelorași restricții ca în localitățile unde a fost dezastru nu se justifică.
Suntem conștienți că autoritățile politice și medicale au tot interesul să ne apere viața și sănătatea. Același interes îl au și autoritățile bisericești și noi înșine. Apar însă probleme deosebit de delicate și spinoase de psihoză socială și trebuie să se țină cont de ele. În cele de mai sus am prezentat câteva aspecte, dar ele sunt mult mai multe. Tocmai de aceea, rugăm factorii în drept să ia în calcul și aceste aspecte, fiindcă ele pot duce la consecințe deosebit de grave, tot de sănătate și avem cu toții datoria să nu rămânem indiferenți față de ele.
*
Sfaturi părintești. Vom reda câteva fragmente din cartea Etica a Cuviosului Nil Dorobanțu(1920-1977), scrise în anii ʼ50, când era el însuși nedreptățit, întemnițat și hăituit de organele de securitate și de miliție. Rândurile lui reprezintă glasul unui om cu o înaltă pregătire intelectuală, cu o trăire creștinească intensă, e strigătul tulburător adresat mai-marilor zilei.
,,Dacă toate sistemele etice, de la morala nicomahă, nu au fost periculoase, a voastră, a ateilor, e cea mai primejdioasă, de vreme ce o impuneți cu tiranie samavolnică, dictatorială, demonică. Voi nici Sfintele Sărbători nu le respectați, ci în derâdere țineți noaptea walpurgică de 1 Mai sau alte vremuri idololatre eronate și nici pe creștini nu îi lăsați să-și împlinească datoriile. Dar atunci ce morală aveți? Ați distrus familia și ierarhia, nația și omenia, ați spulberat orice datorii ale inferiorilor față de superiori, încât toate valorile sunt răsturnate siluitor sălbatic. Ați ucis și ați nimicit viața, ba încă și speranța în viața veșnică. Ați lipsit omenirea de orice reazim, de nădejde, credință, iubire, înțelepciune, cumpătare și bărbăție, că îi îndemnați pe toți să fie curajoși la crimă și vicii. Ați distrus legitimitatea dreptului de proprietate și ați născocit retribuția după muncă, după capacități și după nevoi, dar toate sunt scornituri neplinite. Minciuna e în vigoare, iar Adevărul e mereu prigonit, întemnițat și răstignit. Nu aveți nici o milă și nu pomeniți de îndurare, că întemnițați și pe săraci, cerșetori, bolnavi etc. Iar egalitatea și dreptatea e numai pentru dulăi, nu și pentru căței. Ați uzurpat datoriile către suflet și către Hristos și v-ați dedat cu totul la distracții, ca să distrageți omenirea de la preocupările cerești. Iar de mai vrea cineva cer, să privegheze, nu poate, că trebuie să audă lătratul celor trei câini din cosmos, să urmărească falsa planetă sau sateliții voștri pârliți, cu care induceți în eroare pe omul-vierme ateu. Iată falsele minuni ale civilizației ateiste demascate, cu care e scris de mii de ani că o să înșelați chiar pe cei aleși(…).
Datoriile voastre sociale? Să exterminați societatea, ca să faceți dreptate satanei. Așa că, martirizând pe creștini, dezvoltați omul uriaș robot și fiara la normă și la ură. Patria? E a celor ce muncesc pe sfinți și a tiranilor exploatatori. Biserica? Ați făcut-o nu numai grajd, siloz, spital, ci, precum e scris, peșteră de tâlhari, de pe amvonul căreia se predică ateismul, iconoclasmul, apostazia, sperjurul, profanarea și colhozul ateu. Ruga? Să munciți și să huliți. Fericirile evanghelice? Să fii bogat, să râzi, să n-ai milă, să faci nedreptate însetând și flămânzind pe sfinți până la inaniție, să faci revoluție zicând că e pace, să prigonești sub masca luptei contra discriminării, să hulești, să minți etc. Iată cum ați căutat să răsturnați cele nouă fericiri ale lui Hristos, dar vă va răsturna Hristos pe voi, hulitorilor! Sfaturi evanghelice? La sfatul popular: desfrânarea, îmbelșugarea comună, anarhia, haosul, ascultarea de antihriști și de apostați, exploatarea fecioarelor minore și apoi majore, alungarea monahilor și monahiilor în câmpul muncii etc., spre molipsirea calamităților demonice. Iată la ce reduceți etica procletă. Și atunci, cum vă lăudați cu morala socială și comună? Așadar, pe scurt, putem afirma că nici etică, nici logică, nici psihologie, nici filozofie și nici vreo știință oarecare nu aveți în mod real, ci doar o falsă politizare a tuturor disciplinelor, precum am și documentat pe rând, mai întâi în Critica Psihologiei, unde nu pronunțați măcar o dată cuvântul suflet!” Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 422(16 –31 Mai)” →
După Immanuel Kant, rațiunea este creatoare și ea se exprimă în această calitate atât în legile morale, care conduc viața omului, în legile fenomenelor, dar și în creația artistică, în special în poezie.Rațiunea este universală și unică. În aceste condiții se pune întrebarea nu cumva în natură există ceva care să aibă aceleași caractere ca cele ale rațiunii? Rațiunea poetului își găsește principiile în ea însăși și își construiește prin ea însăși concepția despre univers. Eul lui Eminescu intuiește legile universului. Pare foarte mult pentru un poet, fie el chiar și genial, dar nici asta nu este tot. Considerat una dintre cele mai strălucite minți ale umanității, Albert Einstein a formulat, la începutul secolului XX, cele două teorii care l-au făcut celebru în istoria științei mondiale: ,,Teoria restrânsă a relativității” în anul 1905 și ,,Teoria generalizată a relativității”, în 1916. Două teorii extrem de complexe care au fost confirmate de către oamenii de știință în cursul unor experimente deosebit de sofisticate. Una dintre cele mai stranii deducții ale teoriei lui Einstein este cea privitoare la ,,dilatarea timpului” în cazul deplasării cu o viteză apropiată de cea a luminii. Dar, acest fenomen, pe care Einstein îl descrie prin intermediul unor formule și ecuații extrem de complexe, este descris de Eminescu în doar câteva cuvinte deosebit de bine alese: ,,Porni Luceafărul. /Creșteau în cer a lui aripe,/Și căi de mii de ani treceau/În tot atâtea clipe.” Iar asta se întâmpla cu mai bine de trei decenii înainte ca lumea să fi aflat de genialul savant Albert Einstein. Dar, poate că asta nu înseamnă chiar mare lucru. Tot Mihai Eminescu a fost cel care a intuit o serie de teorii privitoare la originile Universului pe care oamenii de știință le-au elaborat abia în ultimele câteva decenii și la circa un secol după el.
NELINIȘTI… 
Istoricul Bisericii, Eusebius din Caesarea (veacul IV d.Hr.), relatează în opera sa “Istoria Bisericii” că,în vreme ce înainta spre bătălia decisivă, Caesarul Constantin, mai apoi Constantin cel Mare, a văzut pe cer, înconjurată de stele, semnul Crucii și, împrejur, inscripția, ”en touto nika”, „In hoc signo vinces” („Prin acest semn vei învinge”). Ca urmare, Constantin a ordonat ca pe stindardul trupelor sale să fi înscris semnul Crucii, semnele grecești Chi-Ro, stindarde care vor fi numite “Labarum”. În ciuda inferoritatii numerice trupele lui Constantin, purtând semnul Crucii, au înfrânt decisiv forțele mult mai numeroase ale adversarului sau și au dobândit vestita biruință de la “Pons Milvius” în anul 312 d.Hr. Câteva luni mai târziu(313 d.Hr), acum Împăratul Constantin, dă decretul de la Milano prin care Creștinismul devenea religie legală în Imperiul Roman. Curând semnul Crucii avea să fie ridicat biruitor în toată lumea și pentru totdeauna.
„Din portretul lui Iorga, se desprinde un 
Mai întâi, ce este patria? Patria are mai multe sinonime: țară, țărișoară, țară de baștină, loc de baștină, patrie-mamă, glie, moșie, vatră, vatră strămoșească, nație, națiune, origine, proveniență, pământ, pământ străbun, pământ strămoșesc, pământ natal. Patria este o noțiune sau un concept social și, ca toate noțiunile și conceptele sociale, poate avea o mulțime de definiții diferite, după perspectiva din care este privită această realitate. Dicționarul Explicativ (DEX) dă 22 de definiții pentru patrie, dintre care selectez doar una: „Patria este țara din care s-a desprins o altă țară, o provincie etc., care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, cultură etc.” Același dicționar dă 44 de definiții pentru Națiune, din care selectez: „Formă de comunitate etnică-socială a oamenilor, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă și religie, de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale, a originii limbii și culturii, o anumită factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune.” Dicționarele noastre dau sinonimele pentru națiune: nație, neam, popor, norod, limbă, seminție.
Veronica BALAJ: Domnule Apostolos Patelakis, sunteți cunoscut ca un fervent susținător al celor două culturi din cele două țări de care sunteți legat, România, unde v-ați născut, (la Craiova, 16 iulie, 1951, urmând apoi și o specializare profesor de istorie și geografie), și Grecia, unde ați plecat împreună cu familia. Și aici ați profesat ca dascăl și, tot în limba română. O poveste frumoasă. Perfect adaptabilă conceptului de intreculturalitate. Vă propun să purtăm această convorbire pe ideea impresiilor trăite în cele două patrii. Adică viața văzută din mai multe unghiuri. Așadar, ați fost afectat la plecarea din mediul unde ați copilărit și v-ați format? La Craiova lăsați prieteni, o profesie, locuri, vremile nu erau prea bune și nu știați cu ce o să vă confruntați în Grecia.