Aflându-ne spre sfârșitul izolării și al sinistrei carantine din timpul blestemăției acestui secol care ne-a zguduit din temelii, pandemia adusă de Covid-19, aruncăm o privire înapoi să vedem care au fost acele sclipiri înrourate care ne-au adus puțină lumină în suflet și care a fost gura de aer care ne-a ajutat să ne revigorăm.
Pentru multă vreme ne vom aminti că, în timpul izolării, am trăit cu toții o experiență unică și greu de suportat. Cu greu ne-am putut ține pe picioare, căci providența își are planurile ei, uneori implacabile. Distanța de cei dragi, pierderea libertății, știrile negative și adesea contradictorii, panica aproape continuă de a nu ne infecta, deruta creată de nedumerire, de neputință în fața dezastrului și multe altele pot uneori conduce spre decompensare psihică cu efecte dramatice.
Unii experți apreciază că am trecut prin cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile. E posibil să vedem pe termen lung efectele cele mai toxice ale izolării. Cu cât este mai severă izolarea, cu atât este mai mare impactul psihologic.
Reacţia şi comportamentul fiecărui individ diferă în funcție de propria personalitate, de ritmul de viață și de condițiile în care își petrece izolarea. Unii consideră că statul într-un apartament de bloc, fără muncă, socializare sau plimbări în afara locuinței, este similar cu statul în pușcărie. Pentru că amploarea acestor măsuri de izolare și de carantină este nemaivăzută și, oamenii, ca în toate situațiile de mare cumpănă, au născocit diverse modalități care iradiază o energie pozitivă, născută din umor, capabilă să ne facă mai suportabilă această grea situație și pentru a plăti un cost cât mai mic.
În această enervantă și interminabilă stare de stres, nu de puține ori am trăit cu satisfacție destinderi născute dintr-un crâmpei de viață prezentat neașteptat, uneori încărcat de umor. Viața parcă se răsucește pe un călcâi și ne servește o poantă cu care se încheie în mod neașteptat un episod de viață. Acest episod scurt, concentrat, cu puternic impact educativ și încărcat de emoție, îl trăim ca pe o fulgerare ce ne trece prin corp și suflet. O prietenă ne-a povestit cum a sărbătorit Paștele împreună cu mama aflată la mii de kilometri distanță. Prin e-mailuri au hotărât să facă același fel de mâncare ca odinioară și să mănânce în același timp privindu-se reciproc și întreținând conversație pe computer. Am văzut diverse imagini la televizor de peste tot în lume. În mai multe țări am văzut filmulețe cu polițiști care mergeau în câteva mașini cu luminile și sirenele aprinse până când toată lumea deschidea geamurile și apoi cântau și dansau cântece vesele ca să amuze populația și chiar pe copii. În Italia, într-o piațetă, toți oamenii au deschis ferestrele în același timp și au cântat cântece naționale. Era o scenă plină de viață care ne-a inundat întreaga ființă de tumultul emoțiilor. Asemenea lucruri am aflat și despre un român care locuia într-un cătun, cum îi spunea unui reporter că el punea radio pe fereastră, dat la maximum, ca să asculte toți vecinii cu ferestrele deschise.
Printre cele mai răspândite astfel de mijloace sunt glumele, umorul sub diferite forme, folosit ca armă de apărare. Poate că ni se pare nepotrivit să ne amuzăm pe seama unei situații care aduce chiar și moartea, dar, așa cum s-a dovedit până acum, tocmai în momentele grele umorul devine deosebit de important. Cultivăm inteligența ca să învingem răul, să reîmprospătăm ramurile înflorite din noi și mirabila speranță de viață, care calcă moartea în picioare.
Dintotdeauna, glumelele și bancurile pline de umor, anecdotele, întâmplările nostime, întregul gen de relatări foarte succinte, decupate din felii scurte de viață, au deschis ferestrele gândurilor și ale speranțelor în momente când lumea părea scoasă din țâțâni, au fost cultivate de oameni de pretutindeni, făcând haz de necaz, cum spune românul. Nu e om pe fața pământului să nu guste aceste forme de umor, având la bază evenimente reale, pe teme aiuritor de diverse, un adevărat caleidoscop mini-prozodic, multicolor și plin de tot felul de condimente, cu efect cuceritor și dătător de aripi speranței.
Continue reading „Elena BUICĂ: Lupta contra impedimentelor izolării”
Apariția grupării politice Uniunea Salvați România, în forma în care o vedem azi, reprezintă, în viață politică a României, o mutație malignă.
EMINESCIANĂ 
Motto:
Piesă de teatru într-un act
urmare din 
Iisus a spus: „Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10,9). Pe nici o altă cale nu este cu putință să intri în Împărăția Cerurilor. Însă „poarta” este strâmtă. Acum ni se ia și această poartă. Simbolurile Credinței, ale Înțelepciunii și ale Conștiinței ne sunt încet spulberate. Limba Română este cheia de la portița Domnului. Toate națiunile avem o cheie diferită, ni s-au dat chei diferite la Turnul Babilonului și vibrațiile limbii ne reprezintă ca națiune, popor ales prin cheia dăruită. Ne-a ales să fim români, pe alții i-a ales să fie saxoni, evrei, germani, slavi, arabi, chinezi etc. Oricât de perfect vei învăța o altă limbă și oricât de credincios vei fi prin comportament, nerespectarea darului care e în AND-ul tău nu te va ajuta să treci prin Poarta Domnului. Structura adn-eului s-a aranjat atomic prin vibrația și frecvența iubirii părinților, de la formarea ta în pântecul mamei și la intrarea în lume i s-a adăugat darul limbii. Această cheie ni se fură azi. Ni se remodelează Instinctul, adevărata noastră sabie înăbușită de rațional. Ni se omoară capacitatea de gândire. Se desființează parcările de pe străzi și se pun balustrade de separare între pietoni pe trotuare ca să ne separe de cei din direcția opusă și apoi se marchează trotuarul cu linii de distanțare de cel din față și spate. E comic! Nu?