Într-un articol al său, marele teolog român Dumitru Stăniloae, arăta că o comunitate umană poate exista doar sub forma națiunii. Spunea marele teolog că omul este determinat, caracterizat, național și nu poate fi eliminata aceasta determinanta. Umanul pur nu există fără caracteristicile sale, adică cele naționale. A încerca să suprimi caracteristicile naționale ar fi tot una cu a încerca să schimbi, sau să “rectifici” lucrarea lui Dumnezeu. La cele arătate se mai adaugă o foarte semnificativă observație făcută de alt mare învățat, Sextil Pușcariu. El spunea că, “Ortodoxia noastră este cel mai sigur criteriu de diferențiere, căci noi (Românii) suntem singurul popor de limbă latină de credință ortodoxă. Această împerechere fericită de limba latină cu cele mai alese și autentice însușiri sufletești și spirituale Bizantine, ne conferă acea calitate specială, care face Neamul nostru unic. ”..”Poporul Român se bucură,datorită sintezei dintre latinitate și Ortodoxie de privilegiul unor însușiri spirituale și ale unei culturi unice, de un deosebit farmec.”
Aceste trăsături și această comoară, au fost cultivate și apărate mai ales de către clerul ortodox român și încă mai exact de către “popii de țară”.
În ultima vreme, a devenit foarte obișnuit să fie folosit, cu sens peiorativ, disprețuitor,termenul de ‘popă de țară”. Acest fel de a adresa noțiunea de “popa de țară” reflectă ignoranță și obrăznicie și este extrem de dureroasă pentru omul credincios. Încă mai mult pentru Romanul din spațiul ardealo-banatic. ”Popii de țară” au fost aceia care, în spațiul amintit, ardealo-banatic, au păzit identitatea duhovnicească și identitatea națională românească. Fiind una cu poporenii,încă mai mult, fiind “fratele trimis la carte” care viețuia și împărțea amarul și bucuria cu “fratele rămas la coasă”, ”popii de țară” au fost sfătuitorii la nevoie, exemplul de urmat și cei care, finalmente, asigurau sănătatea morală a satelor. Acolo unde “popa de țară” a fost vrednic,vrednic a fost tot satul.
În Banat și Ardeal, atunci când s-au aflat sub stăpânire străină, ’popii de țară” au fost cei care, cu trudă fără egal și cu enorme sacrificii personale, au ținut bisericile deschise, au întemeiat “școlile confesionale” cele care au făcut posibil învățământ în limba română,au promovat tradițiile naționale ale Românilor.Ei au fost cei care au limitat cancerul sectelor care a biciuit si biciuieste lumea. ”Popii de țară” erau unde a fost mai greu și tot ei au stat și în fruntea horelor. Fără exagerare se poate spune că datorită “popilor de țară” Românii și-au câștigat trăsăturile intime cele mai frumoase, care leagă demnitatea de modestie și modestia de eleganta. Răsplata lor a fost puțină sau de fel, și cel mai adesea a însemnat sărăcie, nerecunoștință ori marginalizare. În tot ce a fost gând bun și biruință românească a fost și trudă și adesea sângele unui “popă de țară”. Iar la asta să adăugăm că lucrarea cea bună a fiecărui “popa de țară” nu ar fi fost cu putință fără sacrificiul preotesei sale care, cel mai adesea, a fost umărul pe care a plâns și a primit mângâiere orice necăjit. În momentul de față categoria “popi de țară” cuprinde tot clerul Ortodox, de la Patriarh la monahul din munți. Iar “popii de țară” toți sunt acuma apărătorii de țară și Neam. Biserica Ortodoxă Română stă azi în linia întâia a apărării Credinței și Tradiției românești, a unității de Limba și Neam.
În aceste momente, mai mult decât oricând în istoria Neamului Românesc pe care o știm, ”popii de țară”, fără larmă, fără agitație, s-au așezat ca stâncă apărând ființa semnificativă a Neamului. Ignorând cu smerenie suprema jigniri și mojicii, venind nu numai din partea unor administrații și așezări statale care sunt supuse unor interese străine și insuflate de duh satanic, dar și ale unor rătăciți căzuți într-un soi de “răscolnicism” găunos, Patriarhia Ortodoxă Română, ”popii de țară”, au făcut și fac ceea ce trebuie. Din nou se dovedește un adevăr superb articulat de către marele scriitor german Ernst Junger, ”În situații în care cei mai deștepți eșuează, iar cei curajoși reflectează la o soluție, putem vedea uneori cum cineva dă liniștit un sfat drept, sau face ceea ce este bine. Atunci putem fi siguri că e vorba de un bărbat care se roagă.”
În împrejurările prin care trece și România și lumea, stări tulburi și primejdioase, când rânduielile se cutremură, când cei răi își arată colții veninoși, Patriarhia Ortodoxă a ales să facă tot ce este bun și de folos.
Patriarhia ajută în mod activ pe cei în nevoie, dă sfat și tărie celor slabi și mai ales înalță rugăciune de cerere de milă la Dumnezeu.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Popi de țară și apărători de țară””
Suferința
„Ştiu, de bujori de câmp / Însângerat mi-e plaiul.
…credeam că numai eu, mă trezeam cu ochii și gândul pe nuc, acolo unde era ‘camera de zi ‘a șederii mele la bunic.
Este cunoscut faptul că scriitoarea și editoarea Rodica Elena Lupu realizează lucruri foarte frumoase întru completarea continuă a literaturii române, dar și întru îmbogățirea patrimoniului cultural român. Aceasta este o acțiune notabilă în arta scrisului, dezideratul fiind exprimat în mod real prin producerea de opere literare de o pondere aparte. În cazul dat ne vom referi la culegeri de lucrări reprezentative, așa numitele Antologii, în care sunt prezente operele literare ale scriitorilor români din toată lumea. Așa fiind, Rodica Elena Lupu, scriitoare renumită din România, dar și editor suficient de talentat, valorifică în mod sistematic domeniul literar-editorial, în rezultat oferind produse și servicii de înaltă calitate. Având această oportunitate și activând cu mare iscusință în domeniul respectiv, Domnia sa produce în mod nespus de activ valori literare care sunt atât de necesare ființei umane în dezvoltare. Aceste lucruri sunt realizate prin intermediul Editurii „Anamarol” din București, director și editor fiind Rodica Elena Lupu, la rândul ei deținând și titlul onorific de Doctor Honoris Causa; având în palmares și titulatura de academician, scriitor, poet, romancier, eseist, publicist, jurnalist cultural, antologator, manager.
Despre omul-poeta carea a răzbătut în cele mai intolerente vremuri și a ajuns pe pămîntul Sfânt –MARIA GĂITAN-MOZES –s-a scris și se va scrie peste ani. Poezia acestei Doamne nongenare are valoare literară și estetică cît și o conturare particulară. Arta poetico-estetică a versurilor din culegerea ,,IDENTITATE,, este universală, modernă și estetică; un volum care e un corp distinct. Poeziile pe care le-am citit și recitit – din scoarță în scoarță – conțin subiecte izvorâte din actualitatea epocii trăite cu intensitate. În același timp numeroase creații le consider de valoare literară atât prin conținut, estetica cât și prin modestia exprimărilor poetei. Adevărate bijuterii cu valori reale-universale. Doamna Maria Găitan-Mozes, poeta care ne-a dăruit, nouă lectorilor, iubitorilor de poezie autentică cartea ,,IDENTITATE,, a cărei conținut constă din 75 de perle. Desigur, valoarea socială și estetică, care odată cu trecerea vremii, rezistența lor, frumusețea, limpezimea se dovedesc înscriidu-se în marea colecție a ,,adevărului denetăgăduit ,,.
