Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie Soborul Sf. Ioan Botezătorul) : cel mai mare sfânt, după Maica Domnului. Fiu de preot, ultimul profet vechitestamentar s-a născut prin binecuvântare dumnezeiască, părinții săi fiind înaintați în vârstă și a primit numele de Ioan, adică „Dumnezeu este îndurător!” După moartea timpurie a părinților, el se retrage în pustie, unde a trăit ca un veritabil ascet, este de fapt primul pustnic creștin, fiind îmbrăcat în piei de animale și hrănindu-se cu ce-i oferea deșertul. El nu a avut învățătura sinagogii, fiind învățat direct de Dumnezeu prin rugăciune și contemplație. Însă destinul său a fost altul, el avea de îndeplinit o misiune, care trebuia dusă până la capăt cu orice preț. Sf. Ioan, format în învățătura înaltă a pustiului, se află la originea unei mișcări spirituale, care își propunea o renovatio spiritualis și care să răspundă așteptărilor oamenilor cuprinși de febră mesianică! Ioan spunea oamenilor, în piedicile sale : „Pocăiți – vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” Oamenii trebuiau pregătiți printr-o viață dreaptă, prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu. El le spunea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are. Vameșilor le spunea: „Nu luați nimic peste ce este rânduit”, iar soldaților le cuvânta:”Nu asupriți pe nimeni, fiți mulțumiți cu solda voastră”! Profet aspru, el spunea mulțimilor care veneau să se boteze la el: „Pui de vipere, cine v-a sfătuit să fugiți de mânia ce va să fie? Continue reading „Ioan POPOIU: Sf. Ioan Botezătorul”
Gheorghe Constantin NISTOROIU: Profetismul lui Mihail Eminescu (8)
„Trăiesc fericirea de a fi înţeles sensul înalt al Vieţii-
cărarea luminoasă ce urcă spre cer.” (Valeriu Gafencu)
„Când omul mare e şi poet, şi gânditor: Eminescu;
rolul lui naţional e imens!
Eminescu a făcut pentru neamul românesc aproape
cât o istorie.” (Doctor în Filosofie-VASILE BĂNCILĂ)
Aura unei naţiuni este întotdeauna religia sa. Creştinismul ortodox a imprimat naţiunii dacoromâne sfera armonioasă care ridică Neamul întru Dumnezeu, la îndumnezeirea sa.
Pământul Patriei, dăruit de Atotcreatorul, pe care s-au născut, au crescut, s-au definit şi s-au sprijinit dintru început: Ţăranii, Dascălii, Conducătorii, Eroii, Martirii, Mărturisitorii, Poeţii, Filosofii, Profeţii, Preoţii, Monahii, Geniile, Artiştii, Mamele, Sfinţii, a devenit apoi consubstanţial cu sângele şi osemintele lor, astfel încât materia lui, huma s-a primenit, s-a spiritualizat constituind aluatul şi plămada din care va creşte, se va dezvolta şi se va împlini Naţiunea ca demnitate în sinteza sa etno-geografică.
Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Profetismul lui Mihail Eminescu (8)”
Florica PATAN: Andra Tischer, ipostazele iubirii sau geografia unui sentiment
Ipostazele iubirii, precum şi treptele durerii acablante sunt evocate în versuri încărcate de substanţa unei realităţi tragice, prin care pâlpâie o anume duioşie; sunt versuri rupte parcă din trupul fragil al emoţiei şi al unei sensibilităţi împietrite în drama existenţială ce trebuie acceptată, ca şi când nu ar fi repetabilă în timp şi în spaţiu, ca un „inexorabile fatum”, ci doar acum, pentru prima dată, ar trebui traversată în univers, având senzaţia că „peronul e altul, filmul e greşit” („Urbană”). De aici, perceperea durerii la dimensiuni nemărginite, o experienţă ce a sfâşiat sufletul, precum şi încercarea de constituire a unor adevăruri pe un drum nou, al cunoaşterii poetice, al sondării în sinele fiinţei.
Versurile Andrei Tischer sunt acoperite de o fină tandreţe, dar cu forţă de persuasiune în metafizica ideilor în care sentimentul se înalţă de la tăcere, la „tunet” ce strigă îndoiala, neîmpăcarea, starea „colţului de pleoapă” cu „solzi de argint ai lacrimilor”, „pe drumuri de seară în crucea durerii”, după cum se ipostaziază poeta în „ghicitoare în cafea”, ca modalitate de transcedere a realităţii, un personaj imaginar, ca un alter ego cu „poveşti” reale, trăite.
Continue reading „Florica PATAN: Andra Tischer, ipostazele iubirii sau geografia unui sentiment”
Lavinia BUD: Spune ceva, pasăre
SPUNE CEVA, PASĂRE
Spune ceva, pasăre,
despre bucurie!
O porți pe aripi
când te înalți,
apropii nemărginirea
de malurile strâmte
și aduci speranță.
Mă zbat în râul ce curge
și mă prind de aripa ta.
Vreau să învăț drumul
ca să mă pot întoarce
ancorată de curcubeul
legământului cu veșnicia.
Spune-mi ceva, pasăre,
despre nemurire…
––––––––––
Lavinia BUD
Timișoara
6 ianuarie 2018
Ion COJA: Limba română virtuală
Deseori am avut acest sentiment, că dincolo de limba română reală, cea vorbită de tot românul şi descrisă cu minuţie de grămătici, mai există o limbă română virtuală, deosebită de limba română ideală. Limba română ideală cuprinde acele enunţuri şi texte care respectă întocmai regulile limbii române, atât pe cele de funcţionare, cât şi regulile de frumuseţe, le-aş numi, deşi sunt greu de formulat normele care stabilesc apartenenţa la o „exprimare frumoasă”, expresivă, indiferent de stilul abordat. Chiar şi stilul administrativ sau juridic poate produce plăcere „degustătorului” de texte, de sintagme şi enunţuri. Ca să nu mai vorbesc de stilul ştiinţific. Pentru stilul ştiinţific generator de texte lingvistice aş propune ca model de expresivitate însăşi Expresivitatea limbii române a lui D.Caracostea. Poate şi Limba română a lui Sextil Puşcariu. Dar limba română virtuală este altceva.
Când vorbesc de o limbă virtuală am în vedere faptul că în fiecare limbă pot fi identificate două tipuri de „reguli”, de fenomene: unele aflate în expansiune, altele în pierdere de teren. Ele se adaugă acelor fenomene care nu dau semne că ar fi afectate de asemenea tendinţe, că ar nutri „intenţii” într-un sens sau altul. Sunt componentele care dau stabilitate limbii, în sensul că într-o perioadă relativ concludentă nu prezintă nici un fel de variaţie în ceea ce priveşte ponderea lor în economia limbii, în structurile acesteia, frecvenţa cu care sunt folosite etc… Le lăsăm de-o parte pe acestea şi ne vom referi numai la primele două categorii. Le putem numi, cum deja s-a făcut, tendinţe: una este tendinţa de restrângere şi chiar dispariţie, cealaltă este tendinţa de a se impune, de a-şi lărgi aria, frecvenţa etc.
Vavila POPOVICI: Dorința de stabilitate
„Liniștiți-vă și cunoașteți, pentru că liniștirea adună mintea.”
– Petru Damaschin
Voința de a trăi este principiul fundamental al existenței noastre, al existenței universului. „Voința de a trăi cât mai mult posibil care însuflețește toate ființele organizate este înnăscută, absolută”, considera filozoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860) și, împins de pesimismul său, prețios de altfel, spunea că totuși „viața este o afacere al cărei câștig nu acoperă cheltuielile”. De multe ori se dovedește așa a fi! Dar, tot voința este cea care încearcă a-i schimba valoarea câștigului. Cum? Prin luptă! „O luptă-i viața; deci, te luptă! / Cu dragoste de ea, cu dor. / Pe seama cui? Ești un nemernic / Când n-ai un țel hotărâtor.” ne îndemna poetul nostru George Coșbuc.
Toate popoarele aspiră, în viață, la binele comun și la cel individual. Greșelile politicienilor care urmăresc să cucerească puterea, acțiunile lor lipsite de discernământ, minciunile și șovăielile, alteori încăpățânarea stupidă, îi fac să uite de menirea lor, cea de asigurare a unei vieți stabile a oamenilor pe care-i conduc. Reacția oamenilor nu se lasă mult așteptată. Apare neliniștea, angoasa care poate duce la o adevărată luptă, sau opusul ei, starea de plictiseală, abandon. Ambele stări vin din afară, din mediul în care trăim, vulgar, agresant, cu care suntem în dezacord și din cauza căruia suferim.
Vasilica GRIGORAȘ: Haiku
de Bobotează –
fierbinte printre sloiuri
Crucea Domnului
Gerul Bobotezei îşi găseşte contraponderea în crucea fierbinte care simbolizează fervoarea celor ce îndeplinesc ritualul căutării ei în apa îngheţată. (Corneliu Traian Atanasiu)
———————-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
5 ianuarie 2018
(Imagine de pe internet)
Mugurel PUȘCAȘ: Gerul Bobotezei
GERUL BOBOTEZEI
Demult, pe plaiuri cu zăpezi celeste,
Stăteau bătrânii vremii la taifas,
La vetre-ncinse-n clipe de răgaz,
Cu adumbriri de veri în bărbi şi plete.
Prunci odihneau la sân de Mir şi lapte,
Cu furca-n brâu, lin, se torceau ” porunci “…
Puneau Ţara la cale mândre ” frunci “,
Din simple bojdeuci, nu din palate.
Biserici cu Aghiasmă Mare şi poveţe,
Ne aşteptau cu Har de Sărbători,
Din cer cădeau fulgi-îngeri… Sub ninsori,
Vedeam pe Dumnezeu zâmbind pe feţe.
E Gerul Bobotezei, sacră iarnă,
Cu amintiri, troiene, sănii, vis,
Se-ntorc străbuni din ceruri, timp, abis,
Cu chipuri dalbe, sfaturi să ne cearnă.
E Gerul Bobotezei sfânt şi aspru,
Mângâietor balsam pe Plai şi răni,
Cu suflet sincer, nuci şi vin în căni,
Să-i ascultăm povaţa de Sihastru!
——————————-
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin
5 ianuarie 2018
Alexandru NEMOIANU: Avertismentul titanilor
Titanii erau, în mitologia greacă, semizei, făpturi gigantice și extrem de puternice. Despre ei ne vorbește Hesiod în “Teogonia”. Este interesant de menționat că sursa de inspirație a lui Hesiod a fost o lucrare, ”Titanomachia”, întocmită de către un bard orb din Thracia, cu numele Thamyris. În acest poem se vorbește de revolta Titanilor contra Zeilor din Olimp și bătălia feroce dintre ei. În cursul acestei bătălii teribile pământul a avut enorm de suferit, fiind, în bună măsură, pustiit. Înfrânți Titani au fost aruncați în fundul pământului, legați în lanțuri în Tartar.
Într-o interpretare mai largă această bătălie dintre Titani și Zei vorbește despre consecințele ateismului militant și despre urmările persecuției Credinței. Exemplul revoltei Titanilor rămâne avertisment privitor la catastrofa ce o poate produce secularismul agresiv.
Este foarte bine știut că începând din veacul al XVIII, încet, tenace, tot soiul de “filozofii” și învățături otrăvite au căutat să inducă îndoială în sufletele credincioșilor, să le corupă Credința și să le distrugă Tradiția. Această acțiune, hai să-i zicem “intelectuală”, a fost complimentată de acțiunea ‘sectelor”, a ereziilor de la Dreapta Credință. ”Sectele” sunt cele care au amăgit mulți oameni și i-au rătăcit într-un pustiu al cărui scop este separarea de Dumnezeu. Aici, cu riscul brutalității, trebuie să fim foarte răspicați.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Avertismentul titanilor”
Anna-Nora ROTARU: Apa Vieții (poeme)
UN ROMAN CA ORICARE…
Serile, când gândul mă prinde la fereastră
Și ochii minții-mi deschid poarta-ncet la amintiri,
Mă strecor tiptil, prin vâltoarea vremii-albastră,
Ușor plutind peste trăiri din viața mea sihastră,
Scrise într-o carte-a sufletului, cu atâtea povestiri,
Vetrei lăuntrice șoptiri…
Răsfoind filă cu filă, a vieții mele-umil roman,
Retrăiesc urcând și coborând treptele-n capitol…
Nici că mă plâng, de traiul meu fost-a sărman,
Nici că-n viață întâlnit-am prieten ori dușman,
“La granița-ntre vise”, mi-au zburat visele-n stol…
Eu… un ” fără nume Apostol “…