Martha EŞANU: Un deceniu de Booklook-uri

Spre sfârşitul anului 2017 a apărut la Editura ieşeana PIM volumul omagial al revistei Booklook (2007-2017) intitulat „Un deceniu de Booklook-uri”. Editat sub egida Asociaţiei Literare „Păstorel” şi al Academiei Libere „Păstorel” Iaşi, “acest volum aniversar a fost realizat prin trudă şi sârguinţa lui Eugen Deutsch, redactor-şef al revistei Booklook, cel care a avut şi ideea acestuia şi a lui Gheorghe Bălăceanu, director adjunct al asociaţiei, coordonaţi fiind de Mihai Batog-Bujeniţă, directorul A.L.P.I..

În deschidere, volumul prezintă câteva repere istorice privind constituirea şi activitatea Asociaţiei Literare „Păstorel” şi a Cenaclului Literar Umoristic Academia Liberă „Păstorel” Iaşi afiliate Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. Dintre aceste repere am notat câteva pe care le redam mai jos.

Din iniţiativa redacţiei ziarului „Flacăra Iaşului“ şi a Filialei locale a Uniunii Ziariştilor, la 12 februarie 1975, s-a constituit la Iaşi Cenaclul Epigramiştilor. Prima întâlnire a cenacliştilor, la care au fost prezente peste 70 de persoane, s-a bucurat de un deosebit succes. În şedinţa din lună martie 1975 poetul Nicolae Ţaţomir a fost ales preşedinte al cenaclului, iar George Petrone vicepreşedinte. Acest „conclav de literatură înveselitoare” a fost coordonat, mai bine de 30 de ani, de epigramistul George Petrone ales preşedinte în august 1975. La propunerea sa, după 1990, cenaclul îşi schimbă denumirea în Academia Liberă „Păstorel “Iaşi (A.L.P.I.). În anul 2006 George Petrone se retrage din funcţia de preşedinte iar scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă este ales la conducerea asociaţiei literare şi a cenaclului literar-umoristic. De-a lungul celor 42 de ani de activitate, membrii cenaclului au obţinut peste 800 de premii naţionale şi internaţionale; au publicat aproximativ 180 de volume personale şi colective de epigrame, poezie şi proză şi au fost prezenţi cu numeroase creaţii în antologii naţionale, în culegeri de epigrama, poezie şi proza dar şi în publicaţii periodice din ţara („Epigramă”, „Intercultural”, „Spinul”, „Fereastra”, „Rapsodia”, „Hohote“, etc.) şi din străinătate („Observator “(Canada), „Jurnalul săptămânii “, „Viaţa noastră “, „Revista mea – Expres Magazin „(Israel),  „Faleze de Piatră “(Anglia), „ProLitera”, „Aşii Români” „Vocea ta” şi „Agero” (Germania), „Gândacul de Colorado” (SUA), „NiramArt” (Spania), „Expresia”, „Antipozi”, „Australiana” „Argument” (Australia), „Confluenţe Literare”, „Singur”, „Cetatea lui Bucur” (România), ş.a.)

Continue reading „Martha EŞANU: Un deceniu de Booklook-uri” →

Ioan MICLĂU: O nouă carte de la epigramiști!

Cartea ne-a sosit din Timișoara, fiind de fapt o nouă floare de spirit, crescută din acel umor satiric și vindecător al bănățenilor! Și ce e sigur este că la Cenaclul de satiră și umor „Ridendo” din Timișoara – având ca Preşedinte de Onoare pe Maestrul Ştefan Popa Popa’s, în acea pepinieră de talente, se pot afirma noi personalități care să ducă în lume faima acestei specii literare – Epigrama!

Cartea, intitulată „Do(a)ge de Bega” și apărută la Editura Mirton din Timișoara, în septembrie 2017, este opera doamnei Prof. Alexandra Dogaru, cunoscută în viaţa culturală românească mai ales ca editor şi traducător de carte.

Volumul se deschide cu un „Moto” al maestrului Ionel Iacob Bencei, „Ce-ți doresc eu ție, dulce epigramă”. În Prefața semnată de domnul Profesor univ. dr. Ştefan Buzărnescu, găsim următoarea apreciere:

„Apariția «DOGELUI de Bega» este un reper important în evoluția Cenaclului timișorean «Ridendo» și, totodată, o reușită a inegalabilului Bencei ce a avut, de data aceasta, răbdarea să lanseze la «apa»  umorului o sirenă care nu se teme de apele tulburi ale vremurilor noastre bolnave de mondialită cronică.” Iar în continuare: „Ca orice umorist profesionist, autoarea împărtășește multiseculara deviză a forței educative a umorului, a corijării moravurilor prin satiră”.

Continue reading „Ioan MICLĂU: O nouă carte de la epigramiști!” →

Lavinia BUD: Poesis

NU SUNTEM PĂSĂRI

 

Nu suntem păsări

să fâlfâim din aripi spre înalturi,

toate dorurile se prind

de sufletul nostru

și rămânem legați

de pământ și de ape,

iar fruntea noastră

doar ea crede că a cuprins

măreția stelelor.

Tu, ia-mă de mână!

Lângă tine voi crede

că sunt pasăre

și dorul meu va deveni

zbor și iubire…

 

AM ADUNAT Continue reading „Lavinia BUD: Poesis” →

Laura CRISTEA: Tăceri care scriu (poeme)

Tăceri care scriu

Soarele camelionic s-a ascund în faldul norul
Cu zâmbetul pe buze tăceri ascult
Atinsă de rouă te caut cu zborul din priviri
Prin scurtele minute ce se scurg fară sfârşit

 

Comoară-n suflet cu drag mi-ai pictat
Inimă de vis mi-ai desenat
Care vibrează dându-mi speranţe de viaţă
Magia care iubirea pe ai ei braţe poartă

 

Continue reading „Laura CRISTEA: Tăceri care scriu (poeme)” →

George ANCA: Jaipur Echo

Jaipur Echo

English – Romanian

versions by George Anca

 

Authors

George Alexe

Lama Doboon Tulku

Gulab Kothari

Bharti Jain

S. A. Chaturvedi

Jeremy Seligson

George Anca

 

 

 

GEORGE ALEXE

 

Testifying to Simple Truths

 

My god has no eyes

But He is the Sight of the world.

 

My God has no ears

But He is the Hearer of the Cosmos

 

My God has no heart

But He is the Lover of mankind.

 

My God Has no soul

But He is the Life of earth and heaven.

 

Continue reading „George ANCA: Jaipur Echo” →

Alexandru NEMOIANU: ,,Lasă morții să-și îngroape morții lor…” (Matei, 8;22)

În Săptămâna premergătoare Nașterii Domnului, România a fost tulburată de excesivele ceremonii legate de îngroparea fostului Rege al României Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen.
Personajul a avut o viață lungă și, la capătul ei, se poate spune nefericită.
Ca mic copil a fost silit să “domnească” în lipsa tatălui sau, izgonit de la succesiune pentru viață imorală. Apoi, același tată, a revenit în România și prin intimidarea autorităților a devenit Regele Carol al II-lea. Un Rege nevrednic, imoral și criminal. Acea domnie a pus de fapt capăt oricărei posibilități de reconciliere între Neamul Românesc și Casa Hohenzollern-Sigmaringen.
Carol al II-lea a delapidat sume uriașe, a distrus orice urmă de legalitate și formă democratică în România, sfârșind într-o rușinoasă “dictatură regală”. Dar lucrul cel mai grav a fost faptul că a patronat trecerea României, sau mai exact a Statului Român, în rândul statelor dictatoriale sângeroase. Este bine să ne amintim de acest lucru.
În primul rând Carol al II-lea a sfidat orice urmă de bun simț și decentă alungându-și soția și trăind în concubinaj deschis cu sinistra Elena Wolf-Lupeasca, ”duduia”, ale cărei singure “calități” reale i-ar fi garantat o superbă carieră în vecinătatea bucureșteană zisă “Crucea de Piatră”. Carol s-a înconjurat cu adevărate hiene, drojdii ale vieții publice și între ei “străluceau” Armand Călinescu, om însemnat la un ochi și având “nomme de guerre”,  ”Chioru” și o bestie sadică, Gavrilă Marinescu, instalat șef al poliției. În aceste condiții lucrurile au mers spre dezastru.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Lasă morții să-și îngroape morții lor…” (Matei, 8;22)” →

Preot Mihai-Andrei ALDEA: Iubesc România

Iubesc România.

O iubesc atât de mult şi atât de bogat, încât nu am cuvintele care pot da chip acestei iubiri.

Şi, înainte de toate, voi spune un adevăr simplu, dar atât de uitat: Ţara e altceva decât Statul.

Statul este un sistem trecător, de conducere, administrare şi, adesea, exploatare şi distrugere al unui teritoriu.

Ţara este sufletul celor care îşi iubesc neamul.

Ţara este veşnică, trecând peste hotarele materiei şi energiilor din care îşi trage totuşi existenţa; ca o floare ce îşi ridică frumuseţea către Cer, tot mai departe de pământul – şi, adesea, gunoiul – din care şi-a început creşterea.

Un neam, o ţară, se ridică sau se nimicesc.

De aceea, atâta vreme cât există oameni care îşi înalţă fruntea şi au demnitatea şi curajul de a-şi duce mai departe moştenirea, naţiunea şi ţara nu pot fi biruite cu adevărat.

Pot fi cucerite, ocupate, exploatate, prigonite; dar vor trăi, neînvinse, până la ultimul om care ştie să îşi ţină fruntea sus, ba chiar şi dincolo de el. Căci lumina eroismului şi sfinţeniei este mai vie şi mai reală decât materia simplă.

Iubesc România.

Este Ţara zidită din suflete de Romani şi Daci, de Traci şi Iliri, de Celţi, Sciţi şi Sarmaţi, unite între ele prin Lumina lui Christos.

Este Ţara unor oameni puternici, ziditori, luptători, iubitori ai cunoaşterii, iubitori ai întrebărilor şi răspunsurilor, ai iscodirii şi căutării, ai mersului înainte; oameni iubitori de înălţimi ameţitoare, uneori, sau chiar adesea, nebuni, oameni care s-au bătut între ei şi cu cei din afară, chiar împotriva oricăror socoteli raţionale. Şi care au lăsat ceea ce îi despărţea pentru setea de desăvârşire care îi unea, şi pe care şi-au putut-o sătura, împlini, îndeplini doar prin Evanghelie. Continue reading „Preot Mihai-Andrei ALDEA: Iubesc România” →

Camelia FLORESCU: Fiece glonț…

Fiece glonț…

 

Fiece glonț al gândurilor triste

Prins între lacrimi, perne și batiste

Așteaptă ora să se frângă-n două

Să curgă-n visul peste care plouă

 

Fiece glonț al colțului de lume

Ce știe doru-n palme să-l adune

N-așteaptă, se revoltă și-apoi tace,

Din foi de umbră deasă se desface.

 

Continue reading „Camelia FLORESCU: Fiece glonț…” →

Magdalena ALBU: SpectacoIul lumii – pledoarie pentru imagine…

In memoriam IOAN GRIGORESCU și VIOREL SERGOVICI

 

Aş vrea să vorbesc în acest context nu despre acea imagine a persoanei construită pe un fundament mediatic solid şi extrem de bine articulat, ci despre imaginea vizuală de tip pictural ca mod de cunoaştere avansată a lumii, dar şi a diversităţii sale culturale recunoscute. La fel ca şi Pierre Francastel, am să realizez o conexiune necesară, până la urmă, între artă şi imagine – şi aş insista mai mult aici pe acele „informaţii şi idei de factură vizuală, foarte greu sau chiar imposibil de tradus în cuvinte” (Lucian Ionică), un soi de platformă a exprimării simbolice a unui gând ce nu reuşeşte să încapă în forma fixă a cuvintelor limbii -, alipindu-i ultimului concept întreg complexul emoţional trăit de un privitor oarecare, ca şi cum acesta ar avea în faţa ochilor o operă artistică multifaţetată, în perimetrul căreia, rând pe rând, un cadru vizual îi ia cu seninătate locul altuia, născându-se, astfel, un fel de continuum estetico-emoţional în raport cu vastul univers existent în afara şi în interiorul Realiei greu descifrabile şi azi. Personal, consider că imaginea în sine este echivalentă cu acel chip al cuvântului rostit ori nu, ce posedă un limbaj al lui cu nenumărate semne mai mult sau mai puţin convenţionale, unde norma general valabilă este fixată deja de societate sau poate fi stabilită de creatorul însuşi ca formă supremă de artă individuală cu ţintă estetică (ori non-estetică), în genere, determinată.

Continue reading „Magdalena ALBU: SpectacoIul lumii – pledoarie pentru imagine…” →

Andra TISCHER: Poveștile unei ghicitoare în cafea (poeme) 2

ILLO TEMPORE

 

timpul acela, îţi spun, secundele lui, orele şi anii lui s-au pierdut.

Le-am rătăcit prin tăcerile noastre ca un copil într-o pădure,

nemaigăsind drumul spre casă de atâta plâns.

Mă priveai cu un ochi senin, iar cu unul mă certai în somn

Şi parcă deliram.

Timpul acela, îţi spun, şi-a întors faţa de la noi

Priveşte-l cum luptă cu mine, cum luptă singur cu omul neputincios

Fără să vrea să învingă, trezeşte-te, trezeşte-te,

aşa cum ai vrea să deştepţi un mort trecut la cele veşnice

crezând că poţi cădea la pace cu indiferenţa morţii.

În faţa noastră – pustiul.

Continue reading „Andra TISCHER: Poveștile unei ghicitoare în cafea (poeme) 2” →