VĂ-NTREBAŢI CE E CU LUMEA?
Vă-ntrebaţi de-o bună vreme, ce-i cu lumea? E nebună?
E pe dos întoarsă toată? Cântă la tâmpiţi în strună?
Nu mai vede adevărul? Nu mai ştie-a ei măsură?
Are văl pe ochi sărmana? ori bolnavă-i a sa gură?
Toţi îmi mint, de la acela care zilnic te înşeală
Pân’ la marele cel mare, care, fără de sfială
Zice că el ştie bine că-i aşa, tu, dară crede
A lui vorbă mincinoasă, nu ce ochiul tău îţi vede.
Mahării îţi spun că astăzi tu o duci cu mult mai bine,
Că ne-au scos din sărăcie şi de-acum doar zile pline
O s-avem cât astă viaţă ne va fi doar suitoare,
De nimic n-o duce lipsă prostovanul, până moare .
Noi visăm cu ochii minţii bunătăţi, îndestulare,
Trai nenică-n fericire, case mari la fiecare,
Bani cu sacul, iară munca, doar aşa, ca de plăcere,
Să mai ştim că viaţa asta nu-i chiar toată, numai miere.
***
Stau năuc cu ochii-n soare, tot gândind că poate, poate
Tot ce spun acuma ăştia este visul lor de-o noapte,
Ei cu viaţa trăitoare prea demult n-au nici o trebă,
Neştiind că adevărul e-n piaţă, la tarabă.
De acol’ încep mai toate, fiindcă ce-a îmbucătură
Greu o face truditorul şi pe dânsul toţi mi-l fură
Ca să aibă ceia care sunt vremelnic la butoane,
Neştiind ce-i greul muncii, stând în frig, în vânt şi-n ploaie.
Ştii şi tu ce lumea ştie că cu cât tu-mi sărăceşti
Ei şi-or îngroşa averea şi-n plăcerile lumeşti
Şi-or petrece zilnicitul până fi-vor în mormânt,
Tu, în vis de amăgire, mi te crezi sărac şi sfânt.
Ei trăiesc în altă lume, iar puterea le permite
Să vă-mbete-n vorbe goale, fiindcă ştiu, că-n a ta minte
De-njuraţi, cu-atât rămâneţi, iară ei îşi văd de-a lor,
Voi săraci pe lumea asta, ei bogaţi, până ce mor.
MĂ UITĂ DOAMNE-N RAIUL DE COPIL
‘Napoi să-mi dai Tu, Doamne, din anii mei plecaţi
Şi pune-mă de-apururi aşa cum este-mi pofta,
Să potcovesc cu aur căluţi înaripaţi
Şi-n cuie de luceferi să pironesc iar bolta.
În lumea de poveste Mărite mă întoarce
Şi pune pe-a mea frunte coroanele de lauri,
Ilene Cosânzene să scap de zgripţuroaice
Şi Făt Frumos în lupte să tot răresc balauri.
Şi fă-mi te rog pe voie a mea împărăţie
Din lunca înflorită şi codrul cel umbrit,
Sub tălpi cărare moale să-mi creşti din colilie
Şi-un pârâiaş mângâie-mi auzu-n clipocit.
Şi fă să am armată din turma de mioare
Iar câinii fie-mi încă cei căpitani vestiţi,
Să cuceresc costişa cu brusturi şi cicoare
Şi valea de sub dâlmă cu zarzări-nfloriţi.
Şi fă, cum mai făcut-ai, să ne robească-n vară
Pe-un umăr de Târnavă cel joc făr’ de sfârşit,
Cu alţi copii de-o seamă în lunga zi de ceară
Topiţi în fericirea clipitei de-asfinţit.
Şi-apoi în toamne fă-ne bogaţi între bogaţi,
Stăpâni peste pomişte şi-al viei îndulcit,
Haiduci să fim cu toţii şi-n prădăciune fraţi,
Ne blesteme toţi care mereu i-am tâlhărit.
Şi-aşa mă ţine Doamne vecie de vecii
În vieţi fără prihană ca ziua de april,
La alţii dă avere, putere, bogăţii,
Pe mine Tu, mă uită, în raiul de copil.
STÂLPI DE VEŞNICIE
Când greul vieţii-apasă, ai noştri umeri slabi
Şi frigul deznădejdii în suflete-nserează,
Când un pustiu de gheaţă înlănţuie în alb
Al nostru trai de-acuma şi-al celor ce urmează,
Când nu mai sunt modele de bravi şi mari bărbaţi
Ce facă ’nalte fapte pe-a timpului cărare,
Pe care noi să mergem de ei îmbărbătaţi
Să împlinim cu dânşi mărita lor visare,
Atunci, cătăm cu gândul spre vremile trecute
Trezindu-i din uitare pe cei de-odinioară,
Ce-au stat cu mintea trează duşmanul să-l înfrunte
Ca nimeni vamă vieţii de-aicea nu mai ceară.
Doar ei în al nost’ suflet sunt stâlpi de veşnicie
Ce-or dăinui în vreme urmaşi după urmaşi,
Ca numele şi fapta de-apururi să ne fie
Cărări pe care calce mereu ai noştri paşi.
***
Acuma vremea-i tristă, amară, mincinoasă,
Că cei din fruntea ţării au numai grija lor,
De-aceia idealuri, speranţe, mor sub coase
Aflate-n mâini străine ce-adună tot ce vor.
Tâlhari ne-nconjoară, ne fură din avere,
Ne umilesc în toate şi ne vorbesc de rău,
Trădarea prea se iartă şi nu-i precum se cere
Pe eşafod să-mi steie în faţa la călău.
Alegem fruntea ţării din cei ce mint mai mult
Vânzându-ne himere în vorbe îndulcite,
Iar noi, ca prostovanii nu ştim că dedesubt
Doar ei şi-a lor se-ngraşă cu-averi ce-s nesimţite.
Ne merităm ce-a soartă şi răul ce ne-ncearcă
Că lenevim în spirit şi-n suflet suntem goi,
Tot repetăm într-una greşeala ce ne-ncarcă
Desagii vieţii noastre, cu-amaruri şi nevoi.
TOT REPETÂND GREŞEALA
Motto:
,,Îmbătaţi-vă cu ură şi cu dor de răzbunare
Şi mai puneţi-vă-n suflet tot ce-aţi strâns din moşi-strămoşi,
Poate-aşa doar căpăta-ve-ţi cuvenita-mbărbătare
Şi-ţi ieşi din amorţeală întăriţi şi curajoşi.’’
Nici noaptea-n somn şi-apoi nici ziua toată
N-am loc de voi cât vreţi să-mi faceţi bine,
Şi-atunci mă cătrănesc şi dintr-odată
Vă-njur din suflet cât la gură-mi vine.
Că prea ades cu vorbele mieroase
Mă-mbrobodiţi că voi sunteţi Mesia,
Că veţi aduce vremile frumoase
Şi-ndestulată fi-va Romania.
Noi vă votăm vrăjiţi de ce promiteţi
Şi-apoi tot stăm în lungă aşteptare,
Voi cu puterea- n mână ţara-mi vindeţi
Iar noi rămânem iar cu ochii-n soare.
Nu învăţăm că cel care râvneşte
S-ajungă-n jilţ la masa cu bucate,
Pe el şi pe a lui şi-i ghiftuieşte
Făcând averi dosite, pe furate.
Noi stăm ca proştii măcinaţi de ură
De cât se fac cât staţi pe la putere,
Apoi când e la gata, toţi se-njură
Lăsându-mi-i pe ceilalţi, facă-şi vrere.
Sărmană ţară încă-i prea bogată
De câte toate datu-i-a Măritul,
De când te ştiu minţită şi furată
Ai fost mereu, de-aicea ţi-e sfârşitul.
MIRESUCA
Motto:’’Toamna-şi pune peste umeri mantii albe, vălurite
Şi cu punţi de ceţuri sure leagă maluri aburite,
Soarele mi le destramă, dezgolind belşug în toate
Fericindu-şi truditorul cu pometuri şi bucate.’’
Sub o tufă de scaiete dup-o noapte răcoroasă
Amorţită-n frigul nopţii, tremurând încetişor,
Scoate capul de sub frunze gâza mică, sperioasă
Vrând să treacă ce-a cărare cu-al său pas, încetişor.
Are-n partea ce-a de lume o cumnată bolnăvioară,
Mai bătrână decât dânsa, mi se pare cu o lună,
Ce-a răcit acum sărmana, tocmai când plăcuta vară
A plecat spre alte locuri, mai acum o săptămână.
Ieri, găsit-a pe-un scaiete, mai la deal de Valea Seacă,
Patru fire lungi de lână, dintr-un smoc bălai de oaie,
I le-ar duce la cumnată, ca-mpreună să îşi facă
O scurteică pentru iarnă, să le ţină cald şi moale.
Auzit-a de la alţii că în anul ăsta vine
Iarnă grea şi friguroasă ce va ţine-o vreme lungă,
Şi de-aceea-n gând sărmana, vrând de-acum să-i fie bine
Tot socoate cum să facă, toate cele să-i ajungă.
A pus muşchi şi-o frunză groasă peste casa ei din iarbă
Şi grămezi a strâns de boabe ca de foame să nu rabde,
Pat făcutu-şi-a de-o lună din boboci şi flori de nalbă
Să viseze vis ferice, că-i prin ţări cu ţărmuri calde.
Ce va fi în an ce vine? Va vedea, acum nu-i pasă,
Poate va găsi un june, gândăcel care să-i placă,
Şi de-o fi cum e acuma să mai aibă casă, masă,
Auzi-vom cum la anul, poate fi-va şi mireasă.
MĂICUŢĂ DRAGĂ, ŢARĂ
Ţi-e greu măicuţă ţară, că eşti de-acum bătrână
Şi porţi, precum o umbră, poveri de ani în spate,
Iar lacrimile tale, izvor ca de fântână,
Tot spală suferinţa făcutelor păcate.
Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Stâlpi de veșnicie (poeme)”
„Scyţii păstori de la Dunărea de Jos
Uniunea Europeană: o rază de lumină în ceea ce priveşte lupta împotriva antisemitismului în zilele noastre?
Ediţia a XV-a a Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte” a avut loc pe 23-24 octombrie 2020. La ședința Comitetului de organizare din 19 august 2020 la propunerea domnului academician Nicolae Dabija s-a luat decizia ca acest eveniment, programat iniţial în Republica Moldova, să se desfăşoare în sistem online, datorită pandemiei de coronavirus – Covid 19, după cum a informat domnul Valeriu Dulgheru, din Chișinău.
De fiecare dată când reușeam să mai ajung prin locurile pe unde am copilărit adică, prin Comuna Bălănești din Județul Buzău, imediat după ce descărcam bagajele, invariabil, eram atras ca de un magnet de primul drum care, pentru mine, însemna poteca din fundul curții împreună cu care, traversam livada, apoi via, după care se afla plantația cu pruni iar de aici, pătrundeam în pășunea numită ”Poduri” care ținea până la liziera Pădurii Bârza de unde începea Raiul nostru, al copiilor, adică refugiul care ne oferea de toate mai concret, fructe de pădure, ciuperci, locuri de joacă, de hoinăreală și altfel spus, orice aveam chef să facem.
La Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, în urmă cu doi ani, a fost format un Comitet de iniţiativă de înfiinţare a Centrului muzeal al locomotivelor Iaşi, de fapt un muzeu feroviar în toată regula. La Comitetul de iniţiativă au aderat foşti şi actuali ceferişti, salariaţi şi pensionari, de la Regionalele CFR Infrastructură şi de Călători din Iaşi, în frunte cu ing. Timotei Leon, ales preşedinte. Din acest Comitet mai fac parte ing. Gabriel Mărgineanu, ing. Petru Naslău, ing. Emil Gnatenco, ing. Dan Teodorescu, ing. Costel Gugeanu, ec. Iulian Trufanda şi prof. Paul Zamfir, ultimul fiind şi directorului clubului ceferist mai sus menţionat.
Tradițiile din satul românesc s-au pãstrat de veacuri și mãrturisesc despre vremurile trecute. Aceste obiceiuri și tradiții înfrumusețau viața românilor păstrând în acelaşi timp legãtura primordialã cu Dumnezeu , cu natura și cu strãmoşii… Perioada Sărbătorilor de Iarnã (Crăciunul și Anul Nou) era așteptată cu nerăbdare, mai ales de cãtre copii, pentru frumusețea tradițiilor care le însoțeau. Umblatul la Colindeți sau Mer-sul la Colindeți 
Din primãvara anului 2020, fiecare dintre noi am fost nevoiţi sã trecem prin clipe dificile fiind puşi în situaţii deosebite pe care nici mãcar nu ni le-am fi imaginat vreodatã şi care ne-au gãsit nepregãtiţi. Pânã atunci, aveam încredere în forţele şi în informaţiile noastre , în familiile noastre, în prietenii noştri , în conducãtorii şi în îndrumtorii noştri,…Ne obişnuisem cu ideea cã mergem spre mai bine şi cã omenirea progreseazã, ne obişnuisem cu faptul cã ştiinţã şi tehnologia fac deja în mod firesc parte din viaţa noastrã şi cã dacã le vom putea dezvolta şi stãpâni tot mai mult, acestea ne vor oferi soluţii şi sprijin, ba chiar ne vor permite totul. Ne obişnuisem cu o anumitã stare sufleteascã, cu un anumit nivel de confort, cu o automulţumire chiar şi, deodatã, totul a fost dat peste cap pe neaşteptate, într-un mod incredibil, de ceva aparent banal şi inofensiv, asemeni unei gripe, de ceva extrem de mic, atât de mic încât nu-l poţi nici împuşca nici tãia cu vreo sabie, nici rupe în bucãţi, de ceva pe care … nici mãcar nu-l poţi vedea cu ochiul liber! Acest rãu a fost denumit tehnic şi straniu: COVID-19, un nume predestinat pentru un virus care avea sã arunce întreaga lume în haos , o EXISTENŢÃ ÎMPREUNÃ ÎN VID, respectiv CO-VID. Acest virus a cutremurat şi a bulversat lumea întinzându-se ca o adevãratã plagã pe toate continentele globului. El a omorât oameni, a prãbuşit economii ale statelor, a închis oamenii în case şi a închis graniţe dintre ţãri , a pus tot felul de limitãri şi bariere stabilind anumite distanţe numite pur şi simplu « sociale », a astupat nu doar nasuri cât mai ales guri şi a oprit libertatea cuvântului, a redefinit drepturile şi libertãţile cetãteneşti, a interzis unele drepturi fundamentale, a acoperit feţele schimonosind frumuseţea chipului dumnezeiesc în om…