În cursul uneia dintre vacanțele mele « românești » am stat mai tot timpul la Borloveni, în Valea Almăjului. A fost un timp binecuvântat.
În una din zile am urcat în susul Nerganului printre copaci schimbând culorile și în șopot de râu. Am ajuns până la un picior, „crac”, Strâmba (cred). Am urcat pe el lin și într-o tăcere și solemnitate de catedrală. Am trecut printre goruni și fagi învăluiți în culorile Toamnei și în puritate ca la facerea lumii. La un moment dat am greșit cărarea, am trecut printre livezi, literalmente copleșite de mere: roșii, galbene, aurii. Am trecut pe lângă colibe tainice și contopite cu natura. Mici vetre de foc și viață. Eram încredințat că urc spre vârful „Dâlma” de unde voi putea cobora în Borloveni. După circa treizeci de minute am văzut că m-am rătăcit. Era doar jumătatea dimineții, vremea era superbă, știam că nu putusem să mă abat din drum mai mult de circa doi kilometrii și deci nu eram nici neliniștit și nici în panică. Dar livezile deveneau rare, intram în poiene necosite și treceam pe lângă „colibe” ce păreau abandonate și mă temeam să intru în pădure gândind că aș termina mergând în cercuri. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Râul, ramul””
George ANCA: Baladii
BALADII
de ce mai cădea
ascult ca-n toate serile
nici față
coupo santo
o prea frumoasă
sariul
nu m-ai lăsat
brahmopanishad
eudaimonia
rănimu-ne
focul noap
moartea în ce chip s-a
vor mai veni
Gange în Holderlin
tune-ți
prin iarba codrilor
din mormânt
te vei afla
iar spune-mi
de ce mai cădea
de ce mai cădea un crac al dudului alb de-aia
doagele se înmulţeau nu se înmulţeau dogarul
apărea mai rar şi acum nu-i nici dudul roşu
săpând cu nepricepere s-a scurs
atâta vreme încât cu apa de acum
deasupra tot mai cobor ca o rugină
Viorel ROMAN: Războiul dintre Statele Paralele (2)
Demisia d-nei Laura C. Kövesi, din 2013 procurorul şef la Direcția Națională Anticorupție? DNA, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, combate corupția la nivel înalt, colaborează cu Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă / OLAF și e firește sub presiunea președinților de partide, prim-miniștrilor, miniștrilor, senatorilor, deputaților etc. corupți, mai ales ortodocși, care refuza in pectore acquis-ul UE, obligațiile de sorginte catolica, străine de cutuma devălmășiei valahe, statului paralel. Un mileniu de incompatibilitate dintre ortodocșii și catolicii nu s-a volatilizat la aderarea la civilizația occidentală. 1989 Cortina de Fier s-a metamorfozat în una de Argint, dar mentalitățile diferire, decalajul est-vest se perpetuiază, Vezi confruntarea de civilizații, confesiuni, concepții politice, juridice …
http://www.logossiagape.ro/
http://confluente.org/viorel_
Pentru Samuel P. Huntington în Ciocnirea civilizațiilor, granița e pe Carpați, la răsărit in mentalul ortodox, justiția e a Puterii, in vest e invers. In afara de acesta realitate milenara mascata în Războiul Rece de ideologii fără Dumnezeu, de care ținem seama politically correct, mai este si viziunea lui José Ortega y Gasset. Autorul Revolta maselor, descoperă (1) că toți purtam masca preotului, doctorului, judecătorului etc., mii profesii vechi de milenii pe care ne străduim să le îndeplinim, dar nu de rare ori nu facem față, doar masca ne salvează, și (2) că oamenii de rând în lupta lor anevoioasă de a face față nevoilor zilnice sunt în conflict cu intelectualii pe care nu-i înțeleg, îi detestă, urăsc din tot sufletul.
Plecând de de aceste considerente religioase și filozofice, cazul d-nei Kövesi este dupa Huntington atât la frontiera celesta și terestră, ortodoxie-catolicism, stat paralel oriental versus occidental, cât și după Ortega y Gasset, la granița conflictului inexoriabil dintre intelectualii par excellence de sorginte occidentală și dreptcredincioșii jerfelnici orientali. Suntem în fata unui conflict religios între culturi, civilizații, care n-ar avea nevoie de nici un rechizitoriu în viziunea orientală, ortodoxă moldo-valaha, dacă România n-ar fi aderat la acquis-ul UE, la alianța militară NATO, până la Marea Neagră. Continue reading „Viorel ROMAN: Războiul dintre Statele Paralele (2)”
Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866-1947 (3)
Introducerea puterii personale, pentru a impune prin mijloace extra-constituţionale marile reforme, nu era lipsită de riscuri pentru viitor, aşa cum avea s-o arate evoluţia evenimentelor. Libertatea presei fusese înăbuşită, opoziţie parlamentară, după 2/14 mai 1864, practic nu mai exista, M. Kogălniceanu, primul-ministru reformator, a dost destituit, în ianuarie 1865, măsurile de aplicare a reformei agrare întârziau, iar lumea părea obosită de acest iureş reformator fără sfârşit. Mai grav era faptul că în jurul lui Cuza se constituise o camarilă, alcătuită din oameni abuzivi şi fără scrupule precum Cezar Librecht (evreu de neam), directorul telegrafului, favoritul domnului, Ioan Docan, vărul lui Cuza, N. Creţulescu şi N. Pisoschi, care reuşiseră să câştige încrederea domnului şi nu răspundeau în faţa nimănui. Pe plan extern, regimul lui Cuza nu se mai bucura sprijinul puterilor şi în special al Franţei.
Nemulţumirile împotriva regimului lui Cuza au atins apogeul în vara lui 1865, când domnul a părăsit ţara pentru a merge la băi, însărcinând pe Cezar Librecht, şeful camarilei, cu supravegherea treburilor guvernamentale. În absenţa domnului, la 3/15 august 1865, s-a produs o mişcare (manifestaţie), care, în urma intervenţiei armatei, s-a soldat cu 20 de morţi şi peste 100 de răniţi. Aceste frământări au încurajat opoziţia internă anti-Cuza şi au nemulţumit puterile europene, marele vizir Fuad Paşa considera acţiunea drept expresia ,,unei nemulţumiri generale”, iar în presa franceză se vorbea despre instabilitatea regimului Cuza şi apropiatul său sfârşit. Cuza însuşi, tot mai singur, la deschiderea sesiunii parlamentare, în decembrie 1865, îşi manifesta intenţia de a abdica, iar D. Bolintineanu nota că, după aceasta, ,,puţini nu îl trădară”.
În cele din urmă, în urma unei conspiraţii, în noaptea de 10/22 spre 11/23 februarie 1866, Al. I. Cuza a fost arestat în palatul domnesc, silit să abdice, apoi a părăsit ţara (a murit în mai 1873, fiind adus în ţară şi îngropat la Ruginoasa).
Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866-1947 (3)”
Irina Lucia MIHALCA: O singură secundă…
O singură secundă…
O singură secundă schimbă mult,
există o mie de aşteptări
în inima ta.
Suntem noi, oare, în lumea noastră?
Un glob minuscul de cristal
în care-i închisă frumuseţea lumii
poate deveni
o boabă de rouă
ce nu poate fi întoarsă
şi nici păstrată decât în amintiri.
Anatol COVALI: Versuri
Mai îmi pare şi azi
Mai îmi pare şi azi câteodatã
cã-n zadar stau şi-aştept la rãscruci.
Fericirea mai vine fardatã,
anii-mi stau uneori pe butuci.
Nu-i tot timpul splendoare în iarbã,
mai mi-e greu, uneori mai suspin,
totuşi viaţa-mi vrea zilnic sã soarbã
doar ce este frumos în destin.
Sunt convins cã speranţa e-n stare
sã alunge tristeţea oricând,
dacã-îţi laşi fericirea sã zboare
şi te-avânţi, lângă dânsa, cântând.
Nu-i posibil ca viaţa sã fie
un continuu extaz în sublim.
Pentru zâmbetul din bucurie
deseori, îndurând, suferim.
Alãturi
Stau alãturi
de cel mai bun prieten al meu,
Creatorul tuturor celor
vãzute şi nevãzute.
Camelia CRISTEA: Clipele…
Clipele…
Clipele betege au fost iar pansate,
În mir și aloe tainic îmbrăcate,
Peste ele-un înger a turnat și apă
Chiar din coasta Ta să fiu împăcată…
Clipele sărace au primit Lumină,
Ochii cei legați au fost unși cu tină,
Orbul s-a proptit de-o rază de soare,
Mâna Ta cea sfântă îi dă vindecare!
Uneori în cârje aleargă frumosul,
Strigă-n gura mare parcă, somnorosul,
Clipele-n risipă tăinuiesc dureri,
Tu dai vindecare și mă-ajuți să sper!
Clipe efemere îmi clădesc un soclu
Mă scutur de mine, eu, cel mediocru
Și-Ți dau slavă, Doamne, prin Cuvânt și faptă
Te rog să-mi întinzi mâna Ta cea dreaptă!
Clipele bogate ți le-aduc în dar,
Am trecut de mult, de al meu hotar
Mă dezbrac de scoarțe, una câte una
Și vin către Tine să-Ți sărut și mâna!
În genunchiul rugii am să fac popas,
Sufletul smerit parcă-a prins și glas
Scapă-mă de Mine și de tot ce-i rău
Pune strajă minții un înger de-al Tău!
Și alungă noaptea care mă tot strânge,
Ochiul fă-l să vadă inima cum plânge,
Odă bucuriei vreau mereu să-Ți cânt,
Slavă pentru toate, jertfa din Cuvânt!
—————————–
Camelia CRISTEA
București
15 februarie 2018
Viorel Birtu PÎRĂIANU: Lirice
PENTRU TINE
mă duc la fântână, în noapte, femeie
sub clar de lună
să-ți cânt la chitară
un cântec vechi, de amor
nu voi uita privirea ta
atunci, când buza ta o sărutam
te alint în clipa ce vine
cu vorbe dulci, adânci, senine
printre duioase șoapte
și îți vorbesc, în vers, în univers, că te iubesc, că te doresc
în fiecare clipă ce trăiesc
să lași fereastra iubirii deschisă, iubito
să vin ușor, să mă strecor lin, ca un duios suspin
în patul celest al iubirii
cobor în astă noapte, să te dezbrac de gânduri
să mângăi sânul gol de întrebări
să te învelesc ușor-ușor cu sărutări
am buzele aprinse și mâini neastâmpărate
ce caută, un trup, un dor
SINGURĂTATE
pe cer trec stele în grabă, grămadă
desculţ de gânduri
păşesc în jur, spre nicăieri
căutând infinitul
am găsit finitul în albia lumii
mă aștepta
zilele treceau pe lângă mine
într-un joc absurd, un joc inutil
acum, nimeni nu trece, nimeni nu se joacă
doar trișează
pe perete, atârnă agonic
o oglindă spartă de întrebări
priveam în ea tăcerea, era tăcută
mă întâlnisem pe un drum cu singurătatea
era neschimbată, ca aunci
nu m-a recunoscut
a trecut de mine, mai departe
atunci am plecat
în altă parte, căutându-mă
dacă nu sunt eu, atunci, cine sunt
LITANIE
zilnic se înfruptă din noi
cu colții ascuțiți și noi, ei, fiare de soi
ne pun pe umeri greutăți
asteptând să le cărăm,
cu umerii sfâșiați și goi
noi, pleavă și gunoi
ne așezăm la masă flămânzi
mâncăm gunoaie și noroi
noaptea ne lingem rănile din noi
ne urmăresc cu ochi sticloși și goi
cu colții mușcă din sânul secătuit de lacrimi
trăim într-o lume îmbâcsită ..
cu deseuri umane și morale
am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii
tânjind după un suflet curat
Doamne, ai milă de noi…
—————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
15 februarie 2018
Vavila POPOVICI: A trăi corect și drept
„Nu este nici o deosebire între a săvârși un rău și a pricinui o nedreptate.”
– Socrate
Socrate, cel dintâi filosof al antichității (469-399 î.Hr.), – pe care-l interesa gândirea corectă, ea însemnând „să înțelegi ceea ce spui și să dai socoteală de tine” – spunea: „nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit”, și „a trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept”. „Datoria noastră cere supunere, dreptatea ne cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul”. „Oricine este călcător de legi, prea lesne poate fi crezut și stricător al tinerimii și al celor naivi”. „Virtutea, dreptatea, legile și supunerea la legi sunt pentru oameni mai prețioase ca orice lucru”.
Niște nebuni, iviți în zilele noastre, cred că prin schimbări urgente de direcție, își vor dovedi diplomația, deșteptăciunea, dar de fapt este prostia, inconsecvența și nebunia lor, a unor politicieni speriați, cum am spus și altă dată, de prăbușirea conducătorului lor de pe soclul pe care a fost înălțat de baronii din jurul său, urmare căreia s-ar putea alege, atât el cât și cei din jurul lui, cu condamnări cu executare.
Termenului de baron era folosit în evul mediu. Unii din nobilii din regatele din vestul Europei cărora li se permitea să-și dezvolte afacerile deveneau foarte puternici economic și militar, depășind chiar puterea regelui. Din această cauză nu mai puteau fi controlați (stăpâniți) de suveran, aceștia întorcându-se de multe ori împotriva protectorilor lor, adică a înalților dregători care i-au ajutat să devină atât de puternici. Baron ulterior devenit un titlu de noblețe care se putea cumpăra. Asta or fi sperând și baronii zilelor noastre!?
Harry ROSS: Cugetări
Curcubeul de s-ar plimba pe pământ, zilele ar fi colorate, iar sufletul nostru ar pluti în poezie și cânt…
Așteptăm din partea informaticienilor să descopere o lume în care prin apăsarea unui singur buton să ne transformăm în îngeri și porumbei ai păcii universale
Soț și soție în aceeași colivie ciripesc în șoaptă aceeași melodie
De câte feluri omul poate să fie, doar un cugetător o știe. El vede fețele bune și cele rele urcând la peste o mie.
Sunt clipe fericite în viață, când crezi că lumea toată e a ta, să dai doar bici calului și gata, alții călare pe o stea.
Uneori îți vine să faci un act și-ți tragi un glonte în cap.
Lanțurile mi-au închis gurile revoltate de nedreptate.
Nici vremea, nici vremurile, nici leafa, nici lefurile nu sunt pe gustul tuturor
Cândva o știre ajungea de la un capăt la altul al lumii în ani. Acum aceeași, știre se parcurge în secunde. Păcat că uneori nu aduce o veste bună, ci o tragedie.
Am crezut că lumina ochilor are și minte, dar iată-mă-s trădat: orbirea mi-a luat-o înainte.