Scriitorii europeni, vrând-nevrând, îl caută pe Don Quijote ca erou al viselor lor pe motiv că nu-i o fiinţă reală, ci un om de ficţiune şi de acţiune, mai real decât toţi scriitorii. Un om ficţiune plecat să preschimbe zarea finită din La Mancha cu orizonturi nesfârşite, o fiinţă imortalizată pe drumul veşnicilor căutări.
Prozatorii şi poeţii europeni, din toate timpurile, conştienţi sau inconştienţi, l-au căutat pe înţeleptul Quijote în viitor, ca o căutare a speranţei, a visului veşnic neîmplinit, pe care îl găsim în poemele şi prozele acestora. Îl caută pe „Cavalerul nebuniei” în viitor, dar pentru aceasta, ei îl descoperă în trecut. În căutarea lor, cheamă la o nemaivăzută cruciadă însoţită de muzica sferelor, călăuzită de „steaua cea strălucitoare şi sonoră” care-o încuviinţează de pe cer şi le spune calea. Aşa cum o fac poeţii: Johann Wolfgang von Goethe („Suferinţele tânărului Werther” sau „Prometeu”), George Gordon Byron („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Manfred” sau „Cain”), prozatorii Giuseppe Antonio Borgese („Rube” şi „Furtună în neant”), etc.
Scriitorii şi poeţii europeni nu visează, precum Don Quijote pentru Sancho Panza la ocârmuirea unei insule, ci la ocârmuirea propriului lor suflet, regăsirea înăuntru a unui Don Quijote interior, dar numai după ce-l regăsesc pe acela din afară. Fără să-şi propună o cruciadă în căutarea acestui personaj, scriitorii europeni din toate timpurile au pornit această cruciadă a „morilor de vânt”. Participarea acestora la cruciadă conferă o demnitate unică, uriaşă: conştiinţa de sine a quijotismului. Pe care o găsim şi la Feodor Mihailovici Dostoievski în „Amintiri din casa morţilor” (unde descoperim noul proces de analiză psihologică din perspectiva interiorului uman).
Nu are rost să ne întrebăm ce a lăsat Don Quijote culturii. Fiindcă acest „fenomen” ne-a lăsat o întreagă metodă, o complexă epistemologie, o întreagă estetică, o întreagă logică, o întreagă religie mai ales, adică o întreagă economie a eternului şi a divinului, o întreagă speranţă în absurdul raţional, pe care le găsim sub diferite forme în literatura şi filozofia europeană. Moştenitoare a înzestrării cosmice lăsate de „Cavalerul nebuniei”, sau cum i se mai spune „Cavalerul tristei figuri”, cultura europeană încă nu şi-a asumat cum se cuvine legatul. Poeţii, ca Eminescu, Sorescu, Nichita Stănescu, Persida Rugu, Ionuț Țene, Victor Măruțoiu, Felix Sima, Adrian Popescu Pierre Louys, Johan Christoph Friedrich Schiller, Johann Cristian Holderlin, sau prozatorii Henry Rene Albert Maupassant, Lo-Johansson, Arno Holz, Jean Francois Marmontel, Anton Holban, Gib I. Mihăescu, Ion Lăncrăjan, Adrian Țion, Dan Drăgan, Constantin Zărnescu, Ștefan Dumitrescu etc, prin operele lor sunt sclavi ai timpului, se forţează să dau o realitate de timp prezent viitorului sau trecutului, şi nu au intuiţia eternului, pentru că îl caută în timp, în Istorie şi nu în ei însuşi.
Constat că fântânile nemărginirii care susură în scrisul lui Cervantes au secat în operele scriitorilor europeni. Că existenţa diurnă a nenumăraţilor Sancho se scaldă în apele impure ale mărginirii şi resemnării, că lumea dezbinată într-o Europă ce se crede unită, în loc de o confrerie a iubirii şi a curajului, domneşte o confrerie a fricii şi a urii. Vârsta de aur, magnifica vârstă a convieţuirii în bună pace între litere şi politică, e departe de a se întrupa. Scriitorii europeni, prin cruciada lor literară, doresc ca omul conştient şi mândru de zestrea quijotească, să-l hotărască să şi-o revendice, să-l înveţe să o merite, pentru ca astfel să se înalţe ca om.
Atitudinea lui Valery este atitudinea unui om singur care se luptă cu „morile de vânt”. El se raportează la dificultăţile gândirii şi ale creaţiei ca şi cum ar fi singurul chemat să dea seama de ele. Tensiunea care îl consumă, în acelaşi timp provocată şi suportată, e tensiunea între propria-i fiinţă şi gândirea proprie: „Ceea ce gândesc îmi ascund de ceea ce sunt”. Impas gnoseologic sau act al luptei „cu morile de vânt”? tentaţia lui Valery este acea de a voi să dea seama numai prin lupta cu sine despre tot şi de a încerca s-o facă fără să se dea cu totul în ceva, neresemnându-se să fie „ceva, indiferent ce”. El poartă masca „cavalerului tristei nebunii“, asemeni lui Teste – fantoma născută din lupta „morilor de vânt”, ca inutilitate a vieţii într-o societate ce nu-l înţelege.
Tradiţia raţionalistă, anchilozată în contemplarea omului ca fiinţă raţională, împiedică întâlnirea cu „Cavalerul Nebuniei”. S-a spus că raţiunea îl deosebeşte pe om de animal. Eu spun asemeni lui Unamuno că ceea ce-l distinge e mai mult sentimental decât raţiunea.
La Bacovia această luptă cu „morile de vânt“ surprinde prin aparenta abandonare a metafizicului şi persiflarea filosofiei, suspectată de neputinţa descifrării condiţiei umane şi a misterului cosmic. Omul, pentru autorul volumului „Plumb”, este damnat să repete, cu fiecare generaţie, acelaşi traseu circular. Ea se instituie ca iluzionare inutilă ori ca luptă cu „morilor de vânt”, ca un „dicţionar” pe care se poate „adormi uitat”, înainte de a se ajunge la un gând salvator.
Continue reading „Al. Florin ȚENE: „Cavalerul nebuniei străbate literatura Europei“”
„Singur eu… prin vreme… gând cutezător,
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile,
IMPAR
Poet și cercetător literar al poeziei ebraice din perioada renașterii. S-a născut în orașul RĂDĂUȚI din Bucovina-România pe data de 16 octombrie 1930. La vârsta de 4 ani ,după ce a rămas orfan de mamă, care se îmbolnăvise, a fost crescut de bunici. –familia Auslander. În 1940 odată cu cedarea Bucovinei –Uniunii Sovietice – ,evreii din Bucovina și Basarabia au fost evacuați –în condiții neumane, respectiv au fost urcați în vagoane de marfă, fără a avea posibilitatea de a lua cu ei decât un rucksac sau o valiză cu cele strict necesare. Pe data de 13 oct.1941 ultimii 4000 de evrei au fost transportați la Atacki și de acolo în Transnistria. Dan, rămase în seama bunicilor de la o vîrstă fragedă, deoarece tatăl său emigrase în Palestina încă în anul 1939. După eliberarea din lagărele Transnistriei bunicii cu micul Dan s-au întors în România. În 1946 Dan a emigrat singur în cadrul Emigrației tineretului –Aliat Ha-Noar,, în Eretz Israel. Legătura cu tatăl său a fost dificilă. Tănărul Dan a intrat în kibuțul Gad integrîndu-se în acest mediu. Apoi, a învățat la Seminarul kibuțurilor. Ca absolvent –educator a intrat în învățămînt. A fost mai întîi învățător. După absolvirea Seminarului kibuțurilor,ca profesor a predat la Kiriat Gad. În 1956 se mută la Ierusalim și studiază la Universitatea Ebraică. A predat ca profesor la Gimnaziul Rehavia. În 1976 devine profesor în cadrul Univesității din Ierusalim și cercetător al poeziei ebraice din Evul Mediu…Primele sale poezii le-a publicat în 1949 și mai apoi în 1956. Toate aceste versuri de început au apărut în ziarele și revistele acelor ani. Dar, prima carte ,,ȘAON haȚEL,, (Ceasul din umbră) în care a selectat o parte din operele sale a cunoscut lumina tiparului în 1959 .Pe parcursul anilor au cunoscut versurile sale noi apariții prin cele șase cărții. După fiecare carte , cronicari au analizat , la vremea sa,mănunchiul de poezii,în revistele vremii. Dan Pagis avînd o formație intelectuală și cunoscînd cîteva limbi germana, franceza și engleza-fapt care i-a permis și abordarea profesiei de traducător și redactor. O ultimă carte a sa a apărut în 1991- Lucrarea conține numeroase versuri din arhiva personală cît și fragmente de proză. O preocupare deosebită a poetului a fost perioada,,CATASTROFEI HOLOCAUSTULUI,,a anilor cînd evreii –nu numai din Bucovina ,Basarabia ,ci și din unele țări din Europa precum Ungaria,Polonia au fost măcelăriți fie în Camerele de gazare,îngropați de vii în urma nenumăratelor boli infecțioase, a lipsei de hrană elementată (Transnistria). Unul din primele sale versuri în care se reflectă suferințele celor evacuați ,,Scris cu creioane pe vagon,, a apărut în 1970. Trebuie subliniat faptul, aceste versuri ,prin puternicul lor mesaj au fost alese de a străjuii pe Andarta de la YAD VA ȘEM din Ierusalim. Le vom găsi deasemenea pe Andarta fostului lagăr de la Bîltzi. În cartea,, Poetul cu cerneală secretă,, vom citi versuri tăioase,precum ,,Nopți sigilate/În fumul tăios,de oțel/ în rătăcirea pescărușilor,fără țintă/la răspîndirea bărcilor negre. Amintim lectorilor, poetul se referă la trecerea forțată a Nistrului, unde și-au găsit pieirea numeroși deportați. În alte versuri ,,Fabricantul de arme,, exprimările sunt tăioase,, Aruncat ca un instrument în lingura războaielor/ Și tot ce-am trăit încet/ S-a dărămat. Menționez în mod deosebit,,Poetul cu ceneală secretă ,,în care poezia ,,ULTIMA rugăciune a lui Saul,, este sguduitoare prin imaginile adînci ,influențînd cutremurător, lectorii. ,,Portretele poeților,, în curs de apariție la editura ,,Bialik,, în care cronicara face o analiză substanțială –comparativă a poeților de origine romînă Paul Celan și Dan Pagis. Cu mulți ani înainte ,pe cînd la un seminar al Universității din Ierusalim au participat cei doi poeți de origină romînă-amintiți mai sus- la care li s-a alăturat scriitorul și cronicarul Iehuda Amihai. Ceea ce a determinat-o ,în ultimă instanță a scrie despre Dan PAGIS șI Celan a fost mediul,educația primită de aceștea în anii 20.Ambii au fost educați în limba germană-ani 20 a secolului trecut. Ambii au părăsit Romînia după perioada fascistă. Celan poposind o perioadă în Germania, după care s-a stabilit în Franța, iar Pagis a fost educat și s-a integrat în mediul israelian. De altfel, cu prilejul vizitei lui Celan la Ierusalim, s-a constatat că limba ebraică nu ia fost străină. Ambii scriitori au primit o educație religioasă, în vremea copilăriei. În ceea ce privește activitatea educativă a lui Pagis, e demn de menționat perioada cînd a fost cercetător al ,,copilăriei poeziei ebraice (PIUT) și a predat la catedra ,,literatura ebraică primitivă,, a Universității în paralel cu literatura Baroc. De altfel, chiar în școlile din Germania sunt analizate unele poezii ale lui Pagis ,în special cele care se referă la perioada holocaustului .Poezia sa,,Lovitura de moarte(Pogaat mavet)-textul a fost tradus pe note muzicale ,iar în unele școli a devenit foarte cunoscut. Împreună cu versurile amintite mai sus,,,,Scris cu creionul pe vagon și semnat,, au devenit foarte cunoscute în școlile din Germania.