Adrian BOTEZ: DESPRE NEAM ȘI POPOR

1-DESPRE NEAM ȘI POPOR (rubaiyate-catrene DACO-VALAHE)

1 Decembrie 2020

 

MOTTO :

”POPORUL ARDE-VA –  MINUNI !  –  PE-ACELAȘI RUG CU NEAMUL!”

 

 

1-NEAM ȘI POPOR

 

Neam : Steaua din Cer Betlehemic : Crist nicicând nu greșește :

jos –  pe Pământ – în Oglinzi Blestemate – Poporul-Cădere-de-Neam  – se târăște…

Martir-Popor  – spre Steaua-Sinea-i-Neam pornește… –  …va fi Sărbătoare-n tot Ramul :

POPORUL ARDE-VA –  MINUNI !  –  PE-ACELAȘI RUG CU NEAMUL !

***

 

2-FACERE DE CLOPOT – PENTRU VESTIREA PRIMEJDIILOR  NEAMULUI TĂU

 

faci  Clopot de Vestire – în Primejdii – pentru Neamul tău :

dar când  Clocotirea de Metal Topit (Furnale spre Zenit)

vrei să nu se crape-ntr-un Glas Dogit – AMESTECI SÂNGELE-ȚI JERTFIT :

ABIA-ATUNCI  VUIEȘTE – PLIN-DEPLIN  – IUBIREA-ȚI – ARZÂND – ÎN SUNET – ORICE RĂU !

***

 

3-AMĂRÂT POPOR ROMÂN

 

amărât Popor Român – prins în  Nod de Vânturi

ce Belele-ai pătimit – nici Drac’ n-are-n Gânduri…

…ți-au golit Vampirii vâna – de te pleci spre Luturi :

Soare când – iar – va veni – vei lua Lumea-n șuturi !

***

4-COMPENSAȚIA DUHULUI

 

n-ai vrut să fiu – în viața-mi –  Erou  – și nici Martir

dar Neamul-Epopee  îl ridicai la Ceruri   (cu tot cu Cimitir !) :

am Duhul – pururi –  alături de cei Drepți – în Sfinte Bătălii

și sângerez cu Crist –Mistic-Zadarnic -pe Gòlgote Pustii !

***

 

 

 

5-BLESTEM

 

nu mai simțiți înțepături – în Inimi – când Patriei îi merge rău

când tot Străinul ce o calcă-i devine Diavol și Călău…

cei ce n-aud Pământul Sfânt cum geme – nu aibă parte de Mormânt :

cum Câinii-n Șanț să moară  – Nesimțiții : fără Lumină – neștiuți de Gând !

***

 

6-UITARE VINOVATĂ

 

Cuvântul ”PATRIE” nu spune – azi – nimica – nimănui

deși Pământul Sfânt – doar – vă ține în Lumină

deși Străbunii – prefăcuți în Holde – Izvoare de Ființă sunt – ORICUI !

…dar ați uitat să-ngenunchiați în Rugă : Sărut spre Sânge-Rădăcină !

***

 

7-NERECUNOȘTINȚĂ

 

dar cine sunteți voi – fără de Patria-Lumină ?

o Pleavă fără Rost – împrăștiată – de-orice Vânt – în Tină !

…plecați – veniți – parcă nu într-o Casă v-ați născut

parcă nu un Anume Pământ v-a plămădit  –  V-A VRUT !

***

 

8-PROMISIUNE TRĂDĂTORILOR DE ȚARĂ

 

Trădători de Viță Veche au pus Țara la pământ :

Haite de Străini ne calcă – ne sfâșie – rând pe rând…

Sânge de Păduchi – Hiene ! –… pe voi – Primii-o să vă Cânt !

….pe Rudă și pe Sămânță – pe Toți !  – v-oi băga-n Mormânt !

***

 

9-CA UN CÂINE

 

ca un Câine – bătut pe ruptelea și pe nedrept

atâta mă sălbăticii – că nici Străbunul Lup nu-mi ține piept !

vouă –  ce mi-ați stâlcit Făptura Sfintei Patrii – vânzând-o-n Piață

v-oi rupe Jugulara – crunt ! – să vă deșert de Viață !

***

 

10–POPOR BIZAR

 

de ce mergi în Genunchi – și plângi – Popor Român – Bizar ?

în fața ta nu este Crist : doar Pulberi de Zadar !

nu te-nchina – înfrânt de Bezne – la Monștrii Zării

cât timp ai – în Altar : Străbunii Sfinți – Lumini Martire – Munții Mării !

***

 

 

 

11–EU MOR

 

nu se vede Vârf-de-Dor : Norii-s deși – Ochii mă dor

de când tot privesc la Țara ce mi-i Patrie… : eu mor

dar Privirile-mi Arzânde le-oi lăsa în acest Plai :

să nu jinduiți la Ceruri – la Luminile din Rai…!

***

 

12-PATRIA NU-I PĂMÂNT :  SÂNGE-I DE CRIȘTI

 

să nu lași Turmele să treacă peste Holde :

nici Dumnezeu nu lasă Furi să-i spargă Bolte !

să nu lași Cal Străin să-ți ia Pământul pe Copite !

PATRIA NU-I PĂMÂNT  :    SÂNGE-I DE CRIȘTI : LUMINI CRESC PE MORMINTE !

***

 

13-”AȘA-I ERA ÎN KARMĂ”…

 

cu Nasu-n Spuza Catastrofei – dorm  – dulce – Sinistrații :

toți – îngălați – tâmpiți de Lene – -elefantin  – pe Guri emit Vibrații…

Părinți și-ar frige – Frați și-ar frige – numai să-i lași să doarmă :

ce dac-o Patrie  dispare ? – …”așa-i era în Karmă”…

***

 

14-LABORATOR DE PATRII

 

nu vă grăbiți – cât mai încet mișcați din Mădulare :

e vorba – doar – de Patrii Demodate – de Strămoșești Hotare…

…lozinci vetuste : ”pământul plămădit din Sânge”… – …mânca Rahat în Carte !

…azi nu-i de-actualitate : -n Laborator  –  obținem Glii…Prefabricate !

***

 

15-A PUTEA  ȘI A VREA

 

mergeam prin Șanț – și mă mânjeam de Zoaie :

de un’ s-aduc – eu –  Patriei Uscate – -o Ploaie ?

…dar să-i păzești Hotarele – de Hoarde – ca la Anul

să avem Grâul nost’ – …de plouă :  …cumva  –  îți strică Planul ?!

***

 

16-”POLITICAL CORRECTNESS” ȘI SARMIZEGETUSA

 

pupăm Dosuri de Negri – că strigă – -n Cor – U. E.-ul ?

ne spânzurăm – ”political correctness” – dac’ ei ne dau W. C.-ul ?

…avem Patrie Sfântă – Jungherul Sfânt de DAC :

la Sarmizegetuza n-au murit Imbecilii – gătiți în Negru Frac !!!

***

 

 

17-TRĂDĂTORUL TOT N-OBOSI  –  DE  A FI SPÂNZURAT !

 

abia se mai ține câte-o Frunză Galbenă-n Ram :

Patria mea – Nevăzută – se vinde – -Astăzi – la Kilogram…

au obosit și Hoții – Sărmanii – de-atâta furat…

…păcat : TRĂDĂTORUL TOT N-OBOSI – DE  A FI SPÂNZURAT !

***

 

18-PROBLEMĂ SPINOASĂ A COPIILOR

 

cândva – priveai Copil Nevinovat : ”Frumosule ! – să nu-l deoache Mama !”

acum : ”oar’ ce-Asasin va crește  –  sub  Chipu-i ? –  …cum se va coace Poama ?

ce Trădător se-ascunde – în Ochii ăști – Albaștri

cari va lăsa o Țară – plină doar de Sihaștri ?”

***

 

19-ULTIMA SOLUȚIE

 

Patrie-a Mândrei Pajuri Voivodale

ajuns-ai – azi –  în Cârje – cerșind la Venetici !

un Foc s-aducă Crist – peste Haznale :

mai bine Facle-Aprinse – decât Scârboși Limbrici !

***

 

20-ACOL’ S-ASCUNDE POPORUL RUGĂTOR !

 

o Viață-mi petrecui în Munți : ACOL’ S-ASCUNDE POPORUL RUGĂTOR !

de-i vreo Nădejde – pentru Patrie – de Spor

Acolo veți afla-o – la Focur’ le de Stâne

urmând – și-Acum – în Duh de Mândri Zei – Crezuri Bătrâne !

***

 

21-ÎN RĂZBOI

 

Bombe  Atomice – DACO-VALAHE  :  Sfintele Cântece !

Armuri și-Ambrazuri :  Duhuri-Strămoși  –  de-a Pururi Lunatice !

…nu mai dați târcoale pe l-ale noastre Hotare și Gânduri :

veți ajunge să facem – din voi – Mărețe Cocini de Scânduri !

***

Continue reading „Adrian BOTEZ: DESPRE NEAM ȘI POPOR” →

Maria FILIPOIU: Ziua Națională – Sărbătoarea Întregirii Neamului

Motto:
„Dragostea de patrie este cea dintâi religie a omului civilizat.
Devotamentul față de patrie este cea dintâi dintre virtuți. ”
Napoleon Bonaparte

 

Ziua Națională a României este sărbătorită la 1 Decembrie din anul 1990.

Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, luând ca referință data de 1 decembrie 1918, când Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. De atunci, în fiecare an, atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară au loc parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar şi alte manifestări.

Drumul reîntregirii a început în 27 martie, respectiv 9 aprilie, prin unirea provinciei românești Basarabia cu România, când Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate: „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României” – „Istoria României în date” – Editura Enciclopedică, 2003

Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român întrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat, în unanimitate, o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa), potrivit volumului menţionat anterior.

Totodată, se cerea „afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”.

Pentru Adunarea Naţională, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, au venit în Sala Unirii, fosta cazină militară (club sau cazinou al ofiţerilor), pe lângă cei 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi în circumscripţiile electorale, cât şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor şi organizaţiilor politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat şi „peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri” – Scurtă istorie a românilor” (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).
Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, care a făcut o retrospectivă istorică asupra trecutului neamului românesc şi a prezentat rezoluţia redactată de Consiliul Naţional Central Român. A subliniat, între altele, caracterul actului ce trebuia înfăptuit: „Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă… teritoriile locuite de români au fost teritorii româneşti. După drept şi dreptate, românii din Ungaria şi Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuiesc să fie uniţi cu regatul român”.

În urma dezbaterilor, Rezoluția de Unire a fost adoptată în unanimitate, confirmând, astfel, un act istoric, prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român – România Mare

Un rol esențial în recunoașterea României Mari l-a avut Regina Maria.
„Regina–soldat” şi „Mama răniților”, datorită curajului de care a dat dovadă în Primul Război Mondial, a jucat un rol cheie în recunoaşterea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de către Marile Puteri.

ANIVERSARE ÎNLĂCRIMATĂ

(sonet omagial)

 

În Ziua Țării, drapel sângerează

Pe frontispiciu de monument uitat,

Cu ai neamului eroi, ce au luptat

Și patria din ceruri o veghează.

 

Pentru pământul țării n-au pregetat

Să-l întregească, dar azi lăcrimează

În ploaie sufletească, ce vibrează

La salve de tun și onor acordat.

 

Oftează de dorul României Mari

Și de neam captiv în țară străină,

Abandonat ca eroii legendari.

 

Vremea reîntregirii vor să vină,

Cei care în luptă au fost temerari,

Să scoată națiunea din rutină.

 

La mulți ani, România!
La mulți ani, români patrioți!

——————————-

Maria FILIPOIU

1 Decembrie 2020

Continue reading „Maria FILIPOIU: Ziua Națională – Sărbătoarea Întregirii Neamului” →

Al. Florin ȚENE: Întrebare la care nu aștept răspuns, pentru cei care trebuiau să răspundă…

Există în vorbirea curentă o zicere că, și “tăcerea are un răspuns”. La care, cei care ar fi trebuit să răspundă se justifiucă: această evidență denotă inteligenţă! Eu le răspund: de cele mai multe ori, dau dovadă doar de neseriozitate.

Cu mulți ani în urmă am publicat un “rechizitoriu “ în care criticam ziariștii –comentatori care în articolele lor își “vărsau” tot năduful  asupra bieților scriitori eliberați din închisorile comuniste, apoi forțați de ofițerii de securitate, ( adevărații criminali), să colaboreze cu aceștia. Iată ce scrie un astfel de “comentator” despre cei care au trecut prin iadul închisorilor regimului criminal-comunist:

“Recrutarea deținuților-scriitori

După 1964 (când sunt eliberaţi majoritatea deţinuţilor politici) încep să fie „recuperaţi” foştii deţinuţi-scriitori: Ion Caraion (turnător dovedit!). Al. Paleologu (turnător autodenunţat!), Nicolae Balotă (turnător dovedit!), St. Aug. Doinaş (turnător dovedit!), C. Noica (ale cărei teoretizări despre rostirea românească a fiinţei se potriveau de minune cu politica naţionalistă a lui Ceauşescu), Edgar Papu (autorul teoriei naţionaliste a protocronismului) etc.

Asta spune mult despre caracterul sau lipsa de caracter a scriitorului/intelectualului român. Iar dacă facem o comparaţie cu alte ţări comuniste, unde a existat o opoziţie reală la comunism din partea scriitorimii (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, URSS) putem trage nişte concluzii nu prea măgulitoare şi despre ADN-ul românesc. Şi e semnificativ că singurul scriitor român care s-a opus cu adevărat comunismului, Paul Goma, este privit până şi astăzi ca un paria de către distinsa noastră breaslă scriitoricească”, scrie Octavian Soviany.”

Întradevăr, Paul Goma a fost singurul dizident de la noi.Toți ceilalți au avut sprijinul rudelor de la Moscova, Paris, Europa Liberă etc.Însă de ce acest comentator nu îi întreabă pe ofițerii de securitate, care sunt adevărații criminali, de ce au recrutat pe acești oropsiți ai soartei care au trecut prin iadul comunist?

Această întrebare o pun tuturor jurnaliștilor care au publicat articole despre deținuți politici care sub presiunea organelor de represiune au dat declarații de colaborare cu odioasa instituție criminală? De ce nu s-au dus la foștii ofițeri de securitate torționari (care au acum pensii foarte mari ca răsplată a crimelor făcute față de neamul românesc ) să-i întrebe de ce au forțat prin diferite metode să dea declarații de colaborare cei care au supraviețuit lagărelor de exterminare?

Însă așa cum sunt imorale unele din partidele noastre, ca răsplată, (fiindcă au donat sume mari de bani partidelor și probabil președinților acestora) au fost puși pe liste, pe locuri eligibile, și poporul incult din punct de vedere politic i-au votat. Criminalilor securiști, vorba proverbului,”usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! “Dar conștiința? Ăștia nu au așa ceva! Spunea tată-l meu.Iar jurnaliștii nu se simt cu musca pe căciulă? Noi o vedem de departe.

—————————

Al. FLORIN ŢENE

Cluj-Napoca

 

Continue reading „Al. Florin ȚENE: Întrebare la care nu aștept răspuns, pentru cei care trebuiau să răspundă…” →

Sibiana Mirela ANTOCHE: La ceas de sărbătoare

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!

 

La ceas de sărbătoare

 

Bat clopotele țării la ceas de sărbătoare

Chemându-ne la horă în haina românească,

Să fluturăm drapelul sub pâinea din cuptoare,

Din Nistru pân’ la Tisa, Unirea s-o trezească!

 

Chiar triști de sunt Carpații și Dunărea și Marea

Și grânele în spice și codrii verzi în ram

Și-Ardealul și Moldova și cât cuprinzi cu zarea

E numai bucurie! E zi de mare hram!

 

Nici Țării Românești nu i se-aude plânsul,

Nici țarinei moldave de dincolo de Prut,

Cât vezi cu ochii minții, cât urmărești întinsul,

E România Mare și nu e de-mprumut!

 

Să veselim români din colțurile lumii

Împreunând suflarea amăgitor de tristă,

Să reușim să-nvingem capriciile vremii

Ștergându-i cu sudoare păcatul ce există!

 

Azi, țara e-n mărire și o cinstim destoinic

Cu gândul la Unire, cu lacrimi în priviri,

Să fie-a noastră casă și să rămână veșnic

A noastră sfântă mamă „în cuget și simțiri״!

 

Autor: Sibiana Mirela Antoche

(Volumul de versuri „Tangoul dragostei”, Editura „Armonii Culturale”, Adjud, 2020)

Dorina OMOTA: De ziua ta, iubită Românie!…

 

 

De ziua ta, iubită Românie!…

 

Sunt ani și ani, iubită Românie,

De când românii toți s-au adunat,

La Alba și-n deplină armonie,

Îmbrățișați în horă au intrat.

 

Cu bucurie ,,La Mulți Ani” îți cântă,

Poporul din Ardeal și de pe Prut,

Iar eu mă-nclin cu drag, măicuță sfântă

Și glia strămoșească o sărut.

 

Veniți cu toți la hora înfrățirii:

Uniți să fim din nou ca și atunci,

Când un Mihai a rupt lanțu-nrobirii

Și-am devenit mai tari ca niște stânci.

 

Însă de-o vreme ploi de răutate,

Ce curg ades cu ură și venin

Ne-au cam privat din nou de libertate

Și plânge România cu suspin.

 

Și dacă nu luptăm pentru dreptate,

Vom fi striviți puțin cate puțin,

De cei pe care azi îl doare-n coate

Că iar ne frânge-o talpă de străin.

 

De ziua ta, iubită Românie,

În palme tare-aș vrea să mai cuprind,

Doar zâmbete și râs și veselie

Dar toate astea nu vor fi curând.

 

Și totuși încă sper la revenire

Știind că noi nu suntem niște lași

Care să uite că pe-a lor unire

Au vrut să calce monștrii ucigași!

 

Dorina Omota

29.11.2020

Lavinia Elena NICULICEA: Unirea și Dorul

A fi român înseamnă să te întorci mereu la rădăcini, să simţi nevoia de a fi acasă. Dorul e un cuvânt ce nu poate fi redat exact în alte limbi, iar ,,te iubesc” sună cel mai bine în româneşte. Aşa cum spune şi Tudor Muşatescu: ,,Dorul e român; dorinţele – internaţionale.”

A fi român înseamnă să-ţi păstrezi bucuria chiar dacă ai suferit atâţia ani condiţii vitrege, să ştii să dăruieşti când eşti sărac, să ai sufletul mare când casa e mică, să-ţi păstrezi speranţa când ani de negură s-au aşternut în ţară şi să ştii să fii puternic. Când spui România te gândeşti la ospitalitate, la oameni frumoşi, la locuri încântătoare, adevărate paradisuri unde te simţi binecuvântat, la mâncare bună, la tradiţii, la valori de necontestat care au trecut graniţele tării – Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Mircea Eliade –, la prietenie, la căldura umană, la acea sensibilitate aparte şi dragoste.

 

Unirea și Dorul

Când nu mai știi cine ești,

Oprește-te și întreabă munții.

Forța de neînvins în ei găsești,

Culege-le zăpada demnității.

 

Când nu mai știi cum să curgi,

Privește atent plimbărețul izvor

Și învăța prin dureri să alergi

Adâncindu-te în văile de dor…

 

Când tânjești după infinit,

Du-te și soarbe în gând marea,

Ridică-te pe-un val spre zenit

Și mângâie cerul precum pasărea.

 

Când nu mai știi cine ești,

Oprește-te și întreabă clipa

Vei afla că ești tot ce iubești

Ești zbor și, în același timp, aripa.

 

E ușor să vorbești despre viață,

Mult mai greu este să o trăiești.

Nu fă din ea fiere, ci speranță,

Prin fapte bune să te iscălești…

 

Basarabie și Dulce Bucovină!

Despărțite fără nicio vină

Și toți strămoșii care zac în humă

Vă așteaptă la sânul ei, Patria Mumă.

 

Cine ești tu? Cine sunt eu?

Muntele, izvorul, vântul, codrul,

De la primul cuvânt rostit de Dumnezeu.

Purtăm în sânge Unirea și Dorul.

 

Lavinia Elena Niculicea

(Poezia face parte din Antologia literară ,,Scriitori români uniți in cuget și simțiri la Centenarul Marii Unirii”)

 

Titina Nica ŢENE: Şi e, totuşi, iarnă, Doamne…(poeme)

Ninsoarea

 

Ninge cu fulgi, mari, zglobii

iar fulgii se joacă  de-aprinselea-n  aer,

ghirlande de zăpadă  cu scăpărări  liliachii,

aleargă de-a  prinselea-n  aer…

 

Şi  albul  pur, se aşterne  peste tot,

acoperind, din  plin,  pământul,

acuma,  să fiu tristă  nu mai  pot,

cu  puritatea  lor  au alungat  urâtul…

 

Fulgii  alene  zboară, unii cad

şi   asta,  de cu  seară  până-n zori,

împodobind  crenguţele  de  brad,

aşa  cum  facem  noi de sărbători!

 

 

Pe aproape e Crăciunul

 

Parcă-i primăvară, Doamne,

iar pe-aproape e Crăciunul,

caut anii tinereţii

şi nu mai găsesc niciunul.

 

Umedă îmi e privirea,

mângâi  creanga de copac

mi-o imaginez în floare

înghit  lacrima şi tac.

 

Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,

într-un decembrie rebel

ce nu vrea să intre-n schema

iernii acesteia, de fel.

 

Câte ierni şi câte toamne

au trecut, nici nu mai ştiu,

doar atâta simt eu, Doamne,

că mi s-a făcut târziu.

 

 

    Ninge zgârcit…

 

Ninge zgârcit pe străzi,

Privesc  prin geam ca prin zăbrele,

Am atâta nevoie de alb,

Ca sufletul meu să se spele…

 

Slobozește, Doamne, fulgii de nea,

Să nu mai pice așa zgârcit,

Am atâta nevoie de alb,

Pentru sufletul meu rătăcit…

 

 

       Către Sfântul Nicolae….

 

Te rog, Sfinte Nicolae,

dă-le    altora ce vor,

eu atât vreau pentru mine,

să-mi dai nopți cu somn ușor…

Continue reading „Titina Nica ŢENE: Şi e, totuşi, iarnă, Doamne…(poeme)” →

Daniel LUCA: Zborul renăscut în apă

          Două voci poetice distincte sunt așezate la un loc în volumul bilingv, română-engleză, Umbra apei (Editura Emia, Deva, 2016): Dumitru Tâlvescu (România) și Rebecca Cook (S.U.A.).

          Ambii scriu despre iubire, doar că Dumitru Tâlvescu are în vizor femeia, pe când la Rebecca Cook este  prezentă dragostea de pământ, de glie și de părinți.

         Amintirile, în ceea ce privește poezia lui Dumitru Tâlvescu, provoacă nostalgie și dor, fiind extrem de ascuțite [„A tăia din memorie o privire de gheață / O privire de oțel. / Albastră. / (…) / Cineva a pustiit ochii / De dor” – Uitare].

         Femeia este cea care schimbă destinul bărbatului, cea care îl ajută să străbată drumul pe care pășește („Nici drumul acesta nu are sfârșit / Fără capăt e chinul zilei în care nu mă asuprește / Privirea ta de nimfă cu ochi negri” – De dor), prin ea, bărbatul își descoperă sensul de a trăi („Cum ar fi să-mi destăinui viața ta / Ființă fără înfățișare? / Lasă-mă să pătrund sensul neființei tale / așa cum tu arzi cu privirile” – Întrebare).

       Cu atât mai mult cu cât semnele iubirii sunt păstrate și în memoria naturii, suferindă în urma destrămării relației („Locurile noastre, iubito, / S-au pustiit de dor / zâmbetul tău nu mai mângâie poteci”), așteptarea revenirii rămânând însă trează, în pofida ispitirilor din jur („Nimfele pădurii stau goale în desiș / Așteptarea pândește ciute / Cerșind lumina din mesteceni” – Te caut).

       Femeia dă aripi bărbatului, îl impulsionează în tot ceea ce face, fiindu-i aproape cu trupul și cu sufletul („Atingerile line / În lumea din jur se zbate mii de aripi” – Râvnă), așa cum apa readuce  viața și zborul în trupul ostenit al păsărilor („Pasărea doarme în umbra apei / Până se încumetă să zboare” – Apă). Iar bărbatul îi răspunde femeii prin dăruire, prin sacrificiu („Mirosul meu deslușește umbra ta / Urmându-te ca un miel mâna / Ce-l sacrifică înainte de Paște” – Din nou, gând la ea).

           Rebeca Cook e cuprinsă de o nostalgie bucolică („Răsare soarele peste pășune, / peste mlaștina dispărută cândva, peste bătrânele pietre strivite; / vântul fierbinte bate peste pășune, peste / tata”), creând imagini picturale, extrem de sugestive, peste care se suprapune amintirea părinților („Cum ne mai dă târcoale / umbra mamei demult plecată dintre noi / pe câmpul de sus, / la capătul vestic al lumii” – În vest), la fel de vie ca în fragedă pruncie („Aici era casa părintească. Aici mă jucam, pe lângă iazul mamei, / aproape de careul curții îngrijite pe unde mă învârt, ridic fetele / cu fuste duble, verzi și pantofi violeți” – În miezul dimineții), aici apa fiind o punte între generații.

            Sigur, amintirea provoacă neliniște, durere, însă e dorită și nicidecum dosită în ascunzișurile minții („Cum izbutește o amintire să mă / sfâșie acum, și cum trupul se lasă din nou în acel pătuț cu păpuși și / ursuleți și, nu după mult timp, și Cindy, care se cuibărește lângă mine” – Pe marginea somnului), dar, totodată, dă naștere unor versuri sincere, a căror atingere provoacă arsuri („Nu e nevoie de nicio artă. Cine are nevoie de versul / perfect ca să spună – fata duce dorul mamei?” – Poetul desprinde zidul).

           Versuri care se transformă în poem, locul ideal pentru ca amintirea să rămână veșnic tânără, un arc peste timp („…inspir plinul tuturor anilor – tata, tatăl tatei, mamele toate, toate / Continue reading „Daniel LUCA: Zborul renăscut în apă” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Țara lui Eminescu (poeme)

ȚARA LUI EMINESCU

 

Când vii dinspre răsărit

îţi închipui că ţara aceasta

este o imensă câmpie

din al cărui grânar

ai putea hrăni lumea.

 

Peste un timp

privirea îţi urcă

pe dealuri domoale

pătate în culori nuanţate

unde calmul anotimpurilor

veghează veşnicia

de la începuturi.

 

In zare cresc munţii

pe sus pătaţi de zăpadă

mai jos

albiţi de pietre semeţe

toţi acoperiţi cu păduri neatinse

sau păşuni învelite

cu ierburi multicolore.

 

Dacă urci printre ape

găseşti izvorul înălţimilor

și poti sa privesti tara mea, țara lui Eminescu,

întinsa ca o culoare rotunda

peste imensitatea cerului

sub care sta neclintita

 

 

PLANETA ALBASTRĂ

 

Polenul ochiului stelar

concentrat în miresme de violet

cu nuanțe de gri cenușiu

șerpuind în șuvițe de unde

plutea în cosmice adieri

străbătând universal.

 

Pătruns în Calea-Lactee

întâlni unda unui conglomerat

îmbibat cu particule elementare

și se defractă în dispersii de radiații

albastre

violete

portocalii

până la roșu.

 

Atunci lumina a fulgerat privirea în curcubeu

și pe cer

s-a ivit o planetă albastră

creanga universală pe care stă cu chirie

un om.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

 

Daniel LUCA: Plaiuri de legendă

Întotdeauna avem nevoie de legende. Ca și basmele, ne împresoară și ne teleportează într-o lume aflată între realitate și fantastic, plină de pitoresc, dar și de învățăminte pentru toți oamenii, indiferent de vârstă.

Volumul Plaiuri românești în legende de Daniela Văleanu (Editura Mirton, Timișoara, 2002) este, așadar, mai mult decât binevenit, acoperind un vid de informație pentru mulți dintre noi.

Legende cosmogonice (facerea pământului, cu munții și văile sale) se îmbină armonios cu cele despre munți (Bucura, Capra, Caraiman Ceahlău…), despre stânci, pietre vârfuri (Babele, Cetățuia, Detunata, Masa Jidovului…), despre dealuri (Arsurea, Cucului, Înlemnit, Muierii…), despre apele curgătoare ori stătătoare (Buzăul, Dunărea, Jiul, Oltul, Mureșul, lacurile din Munții Retezat…), despre diferite localități ori locuri geografice (Alimănești Azuga, București, Buziaș, Țebea…) ori despre mănăstiri și schituri (Curtea de Argeș, Putna, Rarău, Tismana…).

Totul curge pe axa bine-rău, toponimia diferitelor locuri, spații, având fie rol de aducere aminte a unor fapte vitejești sau numai generoase („Au scăpat doar câțiva săteni,  care-au fugit la stâna lui Ali, sau Aliman, ce se afla ascunsă în pădure. Au făcut acolo noul sat și l-au numit după salvatorul lor: Alimănești”, p. 67), dar și a altora nefericite, ori mărturie a unor pedepse divine („A doua zi, după plecarea călătorului, se întâmplă alt lucru de mirare: tot satul cu oameni răi și cărpănoși se scufundă în ape; în locul satului, se întindea acum un lac adânc și mare. Rămase doar un mic ostrov, cu casa femeii celei bune. Așa a apărut Lacul Siutghiol”, p . 63).

Desigur, dragostea are un rol deosebit de important, multe povești de iubire, cel mai adesea neîmplinite, fiind la originea unor întâmplări de neuitat, fie că este vorba de iubirea între oameni, între uriași, între oameni și uriași ori între oameni și zâne. Sentimentele sunt întotdeauna extrem de puternice și, chiar dacă destinul este potrivnic, speranța în izbândă subzistă [„Dar bătrânul uriaș îi prinse taina, așa că, într-o seară, îl urmări cu o ceată de uriași înarmați până-n dinți. Îl găsiră pe voinic în brațele zânei. Furios peste poate, uriașul înfipse spada în inima zânei, care muri pe loc. Văzându-și iubita răpusă, flăcăul își înfipse pumnalul în inima tatălui, apoi își curmă și el viața (…). Din trupurile lor sunt făcuți stâlpii Detunatei Goale”, p. 20].

Dragostea de glie, de locurile strămoșești, determină ridicarea la luptă pentru apărarea acestor ținuturi în fața cotropitorilor, prilej de acțiuni eroice ce nu pot rămâne nescrise în denumiri („Turcii au fost alungați din țară. De bucurie, Ștefan cel Mare și Sfânt s-a întors cu cei șapte voinici la casa babei Tudora, unde a scris un act prin care îi făcea pe veci stăpânii Munților Vrancei, de la Trotuș, până la Valea Bâsca Buzăului. Cei șapte frați s-au așezat la poalele munților, și-au întemeiat familii, apoi sate, numindu-le după ei: Bodești, Spirești, Negrilești, Bârsești, Spulber, Păulești, Nistorești, așa cum le găsim și astăzi”, p. 80).

Daniela Văleanu nu doar culege diferite legende, ci le filtrează, încearcă să le dea o haină literară, prin urmare nu suntem în fața unei materii brute, ci a uneia însuflețite prin participarea sa Continue reading „Daniel LUCA: Plaiuri de legendă” →