CAPITOLO XX
(Amore e ‘l cor gentil sono una cosa)
Amore e ’l cor gentil sono una cosa,
sì come il saggio in suo dittare pone,
e così esser l’un sanza l’altro osa
com’alma razional sanza ragione.
Falli natura quand’è amorosa,
Amor per sire e ’l cor per sua magione,
dentro la qual dormendo si riposa
tal volta poca e tal lunga stagione.
Bieltate appare in saggia donna pui,
che piace a gli occhi sì, che dentro al core
nasce un disio de la cosa piacente;
e tanto dura talora in costui,
che fa svegliar lo spirito d’Amore.
E simil face in donna omo valente.
CAPITOLUL 20
Amor și sufletul gingaș sunt tot atâta,
cum înțeleptul nostru ne-o și spune,
căci unul fără altul nu au nume,
cum nu e cap, când nu-i înțelepciune.
Așa natura, care e înrobitoare,
își ia iubirea de stăpân, inima casă
și-n sânul său cu dragoste adastă
de nu un ceas, atunci amiezi cu soare.
Frumosul, dat oricui, în felul lui,
îi place-atât de mult privirii, că în suflet,
se-aprinde un eres ce n-are stare:
care durează, de în ochi îl pui,
cât ține doar jăraticul ce-n cuget
ți-l poate aprinde o iubire mare.
CAPITOLO XXI
(Ne li occhi porta la mia donna Amore)
Ne li occhi porta la mia donna Amore,
per che si fa gentil ciò ch’ella mira;
ov’ella passa, ogn’om ver lei si gira,
e cui saluta fa tremar lo core,
sì che, bassando il viso, tutto smore,
e d’ogni suo difetto allor sospira:
fugge dinanzi a lei superbia ed ira.
Aiutatemi, donne, farle onore.
Ogne dolcezza, ogne pensero umile
nasce nel core a chi parlar la sente,
ond’è laudato chi prima la vide.
Quel ch’ella par quando un poco sorride,
non si pò dicer né tenere a mente,
sì è novo miracolo e gentile.
CAPITOLUL 21
Stăpâna mea are în ochi iubirea
și tot ce vede ea înnobilează;
pe unde trece toți se-ntorc s-o vază
și de-o saluți îți tulbură simțirea,
toți ochii-și pleacă, intuind prihana,
pentru că-n ea își văd neîmplinirea:
se-ascunde îngâmfarea, neiubirea,
de chiar femeile îi pot cânta osana.
Așa-i cuvântul ei, care ascunde
un farmec dulce, plin de umilință,
și-i fericit cine i-a prins privirea.
Iar de e să-i admire și zâmbirea
nu este grai în lume, nici știință,
care noblețea i-ar putea pătrunde.
CAPITOLO XXIV
(Io mi sentí’ svegliar dentro a lo core)
[Sonetto XIV]
Io mi sentí’ svegliar dentro a lo core
un spirito amoroso che dormía:
e poi vidi venir da lungi Amore
allegro sí, che appena il conoscía,
dicendo: «Or pensa pur di farmi onore»;
e ’n ciascuna parola sua ridía.
E, poco stando meco il mio segnore,
guardando in quella parte, onde venía,
io vidi monna Vanna e monna Bice
venire invêr lo loco là ov’ io era,
l’ una appresso de l’ altra maraviglia:
e sí come la mente mi ridice,
Amor mi disse: «Quell’ è Primavera,
e quell’ ha nome Amor, sí mi somiglia».
CAPITOLUL 24
În clipa-n care am simțit în cuget
trezindu-se iubirea dormitoare
îl și zării pe Amor, trup și suflet,
sosind cu chef, cât era el de mare,
care țipă: «Îți cer să-mi dai onoare»;
dar fiecare cuvințel părea să râdă.
Și-ar fi bârfit precum o servitoare,
de nu se arătau, pe-o vale blândă,
madonna Vanna și madonna Bice,
ce n-aveau cum să știe întâmplarea,
minunății ieșite-n lume s-o domine,
și-așa cum amintirea încă-mi zice,
Amor decise: «Se-întoarse Primăvara
și-Amor cu ea, că seamănă cu mine».
CAPITOLO XXVI
(Tanto gentile e tanto onesta pare)
Tanto gentile e tanto onesta pare
la donna mia quand’ella altrui saluta,
ch’ogne lingua devèn tremando muta,
e li occhi no l’ardiscon di guardare.
Ella si va, sentendosi laudare,
benignamente d’umiltà vestuta;
e par che sia una cosa venuta
da cielo in terra a miracol mostrare.
Mostrasi sì piacente a chi la mira,
che dà per li occhi una dolcezza al core
che ‘ntender no la può chi no la prova:
e par che de la sua labbia si mova
un spirito soave pien d’amore,
che va dicendo a l’anima: Sospira.
Continue reading „Dante ALIGHIERI – Vita Nova (2) – Sonete traduse în limba română de Ion Istrate”
