Vasilica GRIGORAȘ: Mama şi mirarea copilăriei (Călătorie în timp – haibun)

De la o vreme, din ce în ce mai des mă năpădeşte un

val de amintiri –
foşnetul proaspăt de vânt
zburdând pe alei.

Clipele se înşiră ca mărgelele de toate culorile în colierul vieţii. Imagini ale unor frânturi de viaţă, amintiri, încă foarte vii de când am început să deschid ochii spre lume şi să cunosc universul natural şi uman în care creşteam.
Aş putea spune că am crescut precum un vlăstar fraged la umbra pomului roditor, MAMA. M-a adăpat permanent cu lumina, căldura şi iubirea atât de necesare unei creşteri viguroare. Eram adesea în preajma ei, însă nimic nu m-a împiedicat să-mi trăiesc copilăria, zbenguindu-mă cu prietenii, confecţionându-ne jucării. Mare bucurie când

peste mai mulţi ani –
într-o traistă din pod
păpuşi din pănuşi.

Începând de pe la sfârşitul lunii mai, nerăbdători, aruncam

priviri discrete
spre cireşii în floare –
ce lung e timpul!

Era mirarea inocentă a noastră, a copiilor, dând mereu târcoale cireşilor şi, de cum începeau a se pârgui, mâncam pe săturate. Fetele, tare ne mai mândream atunci când ne împodobeam cu cercei roşii la urechi. Însă cireşele ajungeau la maturitatea coacerii pe la

moşii de vară –
gătite cu cireşe
cănile de lut.

Din zilele calde de vară îmi amintesc acea senzaţie plăcută pe care o simţeam atunci când umblam în timpul unor

ploi mereu calde –
desculţă prin şanţ în pas
cu râme şi melci

iar alteori, alergam împreună cu prietenii asemenea unor

fluturi în zbor –
scene de dans şi culoare
din floare-n floare.

Era minunat când dormeam pe prispa casei, înveliţi de cerul plin cu stele, mângâiaţi de triluri de păsărele şi adulmecând mirosul fânului şi-al florilor din grădina din faţa casei,

nopţi senine –
adieri de fân cosit
umpleau cerul.

Nici lucrurile mai puţin plăcute nu s-au şters de pe pelicula minţii

secetă mare –
scaieţii mai ascuţiţi
ca niciodată,

şi când am mai crescut, începeam să înţeleg grijile, lipsurile din acei ani. Acestea, precum ciulinii răneau inima oamenilor care, obosiţi de munca câmpului se linişteau doar

după-nserare –
prin geam intra tăcut un
petec de lună,

iar a doua zi,

din nou arşiţă –
în muget de talangă
zace tăcerea.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Mama şi mirarea copilăriei (Călătorie în timp – haibun)” →

Ana ARDELEANU: Ruda cea mai bogată

RUDA CEA MAI BOGATĂ

porţi pe palmă
mărul poemului de aur
un fel de a dărui
din fructele zemoase ale gândirii
în care Dumnezeu a pus
vitamina înţelepciunii
şi calciul fidelităţii

roata mare a gândului
se învârteşte în jurul roţii mici
care este cercul de slujire
ce încălzeşte în pumni sufletul omului
sufletul este reacţia sublimă a corpului
vestea bună dată nouă
ca semn de împăcare cu eternitatea

partea fericită din marea abstracţie
este universul
universul fiind şi ruda cea mai bogată
e atât de corect să-i aprobi veşnicia
să-i aşezi stelele
precum pietrele cubice
să calci din stea în stea
până ajungi la steaua ta
pentru a o cuprinde
în măsura cât o margaretă a mâinii
şi-ai lua, nevinovat, polenul

––––––––––

Ana ARDELEANU

2 mai, 2018

Nicolae Vălăreanu SÂRBU: Marea Moartă

Marea Moartă

Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deşert de cenuşă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.

Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puţin.

Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.

–––––––––––

Nicolae Vălăreanu SÂRBU

2 mai, 2018

Marin BEȘCUCĂ: Somnostihii – Scrisori către poetul Ioan Țepelea

VOALUL DE PE PULPELE CLIPELOR

… geamul dintre mine şi nu ştiu cine,
s-a mâzgălit de gheaţă
amestecată cu praf şi cu fum,
abia mai ies ochii prin el,
dar ies, cât de puţin …!
toamna a pus de-o paradă a modei,
vântul suflă voalul de pe pulpele clipelor,
cât ai clipi,
pântecele lor dau buzna afară,
verdele arămit se roşeşte-n obraji,
şi e prânz, nu amurg …
gerul rânjeşte viclean,
e cer de prostituţie!… îl aud,
şi tac !
mi-e frică de el, de oştirea
lui cu lăncile-n ţurţuri ce plâng
agonia că nu se vor insemina clipelor,
atât de suave … atât de candide …
exorcismul memoriei mă lasă rece,
şi plâng lacrimi de porţelan
peste un timp oximoron,
flautul tiraniei tace în ploaie,
zările se-nfig în secure,
sânge de spaţiu se-ntinde tumoric,
timpul rânjeşte tutankamonic

P.S.
… exorcismul memoriei !
da Prietene,
chiar mă lasă rece …
în filozofia mea existențială e atâta Poem, Poetule, e atâta Poem
de uneori, Mărțișor mă ceartă că nu mai știu vorbi curent …
și metafora poate induce în eroare
chiar inducând în eroare … vezi ce joc fac ?
să merg la exorcism mi-au tot zis niște criminali
și era cât pe ce,
ba apucasem drumul lacului !
dar m-a luminat HIASTRU …
de vorbit tot nu știu vorbi …
m-au cerut la galantar, dar s-au temut,
metafora să nu le strice peluza prețurilor …
la peluză se-ntâmplă nenorocirile,
proști-proști dar mulți – și cumpără orice,
uneori fără să știe ce-i în orice,
și conturile se umflă până le-nțep cu metafora,
mai bine galantarul gol !
apoi au găsit că se cere porționarea pe strofe,
ori eu …
și mai apoi,
pornind de la că sunt discromat
mă vroioau vinde-n negru și alb …
dar le-am dezosat șevaletul,
cochetam cu curcubeul și cu pamfletul,
iar aista, -i sezonier pe an electoral.
iar la mine nu ține …
stai, că nici nu ți-am spus, Poetule și Profesor,
nici nu le-am zis cine sunt !

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

–––––––––––––––
Marin BEȘCUCĂ

2 mai, 2018

Alexandru NEMOIANU: Importanța fiecărei persoane

În “Facerea”, din Sfânta Scriptură, fiecare zi a creației se încheie prin formula: ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Era concluzia fiecărei zi din ciclul Creației și ea se referea la întreg și la părțile lui. Întreaga Creație, de la început și până la sfârșit, a fost făcută de Dumnezeu , ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Nu sunt multe comentarii sau adăugiri de făcut. Acestea sunt afirmații categorice, de importanță cosmică și vorbesc de stări care sunt de neclintit.
Este vorba aici de întreaga Creație, un tot complex și unitar, minunat în sine, minunat în lucrarea lui, minunat în cele ce îl alcătuiesc.
În acest întreg fiecare parte componenta este la rândul ei alcătuită “bine” și având rol unic în manifestarea, din nou, a întregului. Nu există părți “mai importante” și părți “mai puțin importante”, și nu există de fel părți inutile. Fiecare parte este unică și cu rol unic, originală, vie, cu rost. Iar peste aceasta mai este o împrejurare, și ea este frumusețea. Nu este o frumusețe circumstanțiala sau trecătoare, este o frumusețe așezată din adins și cu o generozitate copleșitoare. Marele scriitor german Ernst Junger care, între altele, a fost și un celebru entomolog și descoperitor al câtorva specii, spunea că peste nouăzeci la sută din “creație” este pur și simplu frumusețe de dragul frumuseții, fără urmă de scop utilitar. În aceasta putem vedea poate cea mai elocventă dovadă a faptului că lumea a fost “creată” de un Creator bun și iubitor. Dacă “evoluția” ar fi obârșia lucrurilor această frumusețe, această abundență de frumusețe, o contrazice și ar fi trebuit să îi fie antitetică, contrară. Dacă “evoluția” ar fi cauza existenței atunci dezvoltarea ar fi trebuit să fie făcută strict “utilitar”, ar fi trebuit să se dezvolte si sa rămână dominanta doar cele cu folos practice. Ori nu este așa.
Întreaga Creație este învăluită în frumusețe, de la monumentalitatea munților și oceanelor și până la cea mai gingașă gâză sau floarea de păpădie.Toate sunt acoperite de o frumsețe care se înnoiește clipă de clipă, se schimbă, se adăugește, se combină, îmbată și farmecă. Efectiv nu este necesară multă imaginație că să vezi în ‘tot” urmele unui Creator fără egal.
Dar încă mai tulburătoare este legătură dintre părțile care alcătuiesc minunea din jurul nostru.
Niciuna dintre părți nu poate exista “în sine”, fără alăturarea la întreg și întregul nu poate fi desăvârșit în lipsa, fie și uneia, dintre părți. Este îndeajuns să ne uităm la trupurile noastre. Este suficientă a alergie, o durere de dinte sau cine mai știe ce hiba minoră, ca întregul trup să sufere și să nu mai funcționeze deplin. În același timp cât de mișcător este modul în care, la un accident, părțile se ajută între ele, se “compensează”. Iar în trupul social nu este altfel. Diferența este însă în faptul că oamenii sau, mai exact ‘omul”, nu sunt doar realități biologice, sunt mai ales realități morale. Realități chemate să reflecte cele din jurul lor, să le înțeleagă și definească, sub starea de “bine” sau “rău”, ca realități morale, să contribuie la prosperitatea lor și mai ales să recunoască, atât cu dragoste cât și cu venerație, că sunt “lucrul” mâinilor Dumnezeiești. În momentul și numai în măsura în care această trăire morală există și oamenii și Creația vor fi la adăpost de catastrofe.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Importanța fiecărei persoane” →

Diana Ciugureanu-ZLATAN: Unioniștii au luat cu asalt cel mai înalt ,,munte” din Basarabia fără a bănui că cei cuceriți vor fi chiar ei de către localnici

– Christos a Înviat, se aude vocea puternică și karismatică a prietenei unioniste Larisa Munteanu, pe speakerul telefonului meu.
– Cu Adevărat a Înviat! Iubita, mă bucur să te aud! Mâine plecăm?
– Pornim la Bălănești azi, nu mâine, Diana! Vei fi pregătită pe la ora 12.00?
– …Păi cum așa? Poate mergem mâine totuși? Sau poate plecați fără mine? Eu nu sunt pregătită…
– Ei, Diana, Vladimir Ursu numai azi are posibilitatea, căci mâine se ocupă de semănat și Gheorghe Scutari merge să filmeze, am vorbit cu el deja, hai, trecem să te luăm și sunt convinsă că va ieși un filmuleț minunat! Vei vedea!
– Bine, scumpa, dacă e azi, las totul și mă mobilizez, căci am de pregătit iile, cea tradițională și cea în stil etno, de la creatoarea Elena Etcu.
– Lasă că reușești, Diana! Bine, ne vedem, te pup!
– Pup, iubițica, bine, la 12.00 voi fi gata.

Mi-a căzut podul în cap. Ei, cum să merg eu așa, brusc, la o filmare istorică? Of, deja să reușesc măcar cât de cât. Ce dorință am să o sun că nu pot și gata. Iată nu merg. Să facem fotografii cu un tricolor pe un deal, cu o capră-două behăind în video… Noi fluturând cu drapelul… Bine, în ie și ea, și eu, poate ne facem coronițe, dar iar coafează-te, Diana, iar machiază-te tot drumul, of, de ce să mă chinuiesc eu acum, luată prin surprindere? Oare când voi avea și eu liniște? Cu ia tradițională spălată la fuga și uscată pe ață de soarele generos, cu ia etno găsită ca prin minune printre teancurile interminabile de haine de prin dulapuri și numai pe unde nu au fost înghesuite, cu pantaloni rupți ca la escalarea munților plus stilul de „fată modernă”, de oraș, un pic fițoasă, dacă e să mai ies în lume spre a cuceri fie culmi geografice, fie lume nouă, căci aventura promite multe surprize, atmosferă palpitantă.

Chinuită de mama focului, am pornit de nevoie, spre automobilul cu cele trei suflete de o rară puritate și credință în Reîntregire. M-a luminat însă o minunată idee – măi, ia să mă liniștesc eu înainte de a mă vedea cu prietenii, căci de bine, de rău, mergem la natură, la odihnă, ne vom ozona creierul, ne va bate vântul în față, ne vom scălda în verdele codrilor, vom fi patru suflete pline de viață și nerăbdătoare să realizăm un vis de jumătate de an al Larisei – arborarea unui tricolor pe cel mai înalt deal din Basarabia. Cum să mă arăt nemulțumită? Nuuuuu, nu se poate! Starea interioară – sub control! Deci veselă și entuziasmată, în această zi specială!

Zis și făcut. I-am mulțumit Larisei după ce am pupat-o cu drag și cu dor, am și certat-o duios pentru că a pornit pe jos să mă întâmpine, pășind încă greu după fractura, of, miticuța, de la picior. Și avea înainte un munte de urcat azi… Am pornit veseli, glumeți, avizi de aventura multașteptată, precum și concentrați la scenariu, mesaje, elemente de atmosferă…

Continue reading „Diana Ciugureanu-ZLATAN: Unioniștii au luat cu asalt cel mai înalt ,,munte” din Basarabia fără a bănui că cei cuceriți vor fi chiar ei de către localnici” →

Harry ROSS: Aforisme

Ar fi teribil să ne întoarcem cu milioane de ani în urmă și să  ajurtăm la facerea lumii. Din păcate este o misiune imposibilă

*

Trebuie să ne mulțumim cu ideea și cu fantezia.

*

Din cele mai vechi timpuri, oamenii de războiau pentru avere, putere și chiar pentru o muiere.

*

Rodul vieții este omul, dar și bănuțul.

*

În chip obsesiv, orbul caută,  dincolo de beznă, sensul luminii.

*

După veacuri de studii și progrese, medicina este încă în fază experimentală. Nici o boală nu ajunge la vindecare totală.

*

Televizorul ne face prezenți la toate evenimentele bune și rele, dar mai ales la cele cu belele.

*

La ivirea pe lume n-vem nici nume, la plecare, când ne-am făcut un nume, ne duce moartea într-o  altă lume.

*

O carte nu-i o pășune cu iarbă uscată, ci  o insulă de idei, emoții și metafore  originale.

*

Pacea e  în noi, sătulă  de război.

*

Tinerețe și voie bună – niște cuvinte acolo, dar ce bine sună!

*

Oarbe sunt cuvintele care nu luminează nici un petic de adevăr.

*

Omenirea este atât de divizată că e de mirare că două persoane vorbesc aceeași limbă și în chestiuni nule  au o  părere comună.

*

Să  ai averi toată familia e bine. Dacă tu  n-ai nevoie  de ei au ei nevoie de tine.

*

Alfabetul a deschis calea pentru lumea scrisului și tipăriturilor, a creației, cunoașterii și comunicării între  oameni.

*

Cuvântul este rege peste un imperiu care numără miliarde de volume din sectoarele științei, artei, astronomiei, tehnicii, culturii și istoriei, fără de care n-am exista decât ca  niște păstori analfabeți.

*

Pantofii cui și pălăria sunt cele două piese vestimentare care  fac ca femeia să crească, restul poate să lipsească.

*

Copiii trimiși de părinți să cerșească aduc acasă un colț de pâine, dar și umilință sădită  în ei ca într-un câine.

*

În povești totul se termină frumos, nu ca-n viață unde sfârșitul se îmcheie  uneori odios.

*

Cornul abundenței se  revarsă  arar, căci nu oricui i se cuvine așa  un dar.

*

Suntem dotați cu simțul ridicolului și totuși  facem atâtea glume proaste.

*

Normalitatea se ieri s-a perimat. Cea de azi miroase a mucegai.

Anormalitatea de mâine ni se va părea perfect accesibilă.

*

Deși nu suntem în contact direct cu ea, ținem să știm ce se mai întâmplă în lumea mare. De parcă ne-ar sta chiar în  spinare.

*

De când se tot vorbește de război, ai impresia că ți-a și  trecut  pragul cu mare tărăboi.

*

Tot ce-i interzis are gust de paradis.

*

Adevărul e un personaj care veșnic rătăcește. Dar după multe căutări, el totuși se găsește.

*

Certuri și împăcări – iată scurta istorie a multor familii, trecute prin felurite încercări.

––––––––––––––

 

Harry ROSS

Israel

1 mai 2018

 

 

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

La sortie de labyrinthe

                               Traduction par: Gabriela Tudose

 

Des instants brûlent à la fondation des temples,

en ébranlant leurs dalles, on sent

la plainte des chaînes.

 

Plus loin du soleil,

l’île vierge émergée

de la mer

(on y pénètres avec des frissons).

 

J’ai embrassé le vent, en pensant que c’étaient tes yeux!

Comme un messager invisible,

le vent voyageur m’a donné le baiser.

 

Parfum léger, mystère parmi les étoiles,

Seules tes lèvres dans mes rêves!

Le mystère enveloppe

tes rêves,

un monde où peu de gens peuvent accéder.

 

Des pièges de pensées,

on les déploie vers demain,

on  avance

dans la flamme éteinte de la torche,

parmi des voix,

sa respiration brûle ton oxygène.

 

Deux moments les séparent –

tellement proche et tellement loin…

 

Bloqué parmi les ruines,

ses pas l’ont piétiné.

 

Elle doit asseoir de nouveau

le mosaïque des pièces,

en chuchotant un appel.

 

Des ailes lourdes

continuent leur vol

vers le zénith.

 

– lumière cueillie dans le cercle de l’amour –

 

Ieşirea din labirint

 

Ard clipe la temelia templelor,

urnind lespedea simţi

vaierul lanţurilor.

 

Mai departe de soare,

insula virgină

apărută din mare

( cu fiori pătrunzi în ea ).

 

Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,

vântul călător mi-a dăruit sărutul.

Parfum suav, mister printre stele,

doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie

visele tale,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis” →

Cornelia URSU: Taina scrisului – Scrisul între profesiune și plăcere

Atunci când scrisul, inclusiv cel creativ, are o preponderenţă profesională semnificativă este foarte dificil de prognozat momentul în care apetenţa pentru această formă fundamentală de comunicare se va transforma în dorinţă de scriere literară cu valenţe de entertainment. Poate şi datorită faptului că parcursul profesional, mă refer desigur la profesiunea de medic, cea pe care o cunosc în detaliu, presupune un ritm alert în care trebuie să publici o serie de articole de specialitate, studii, cursuri pentru studenţi, nu mai vorbim de teza de doctorat sau alt gen de articole ori comunicări ştiinţifice. Apoi se adaugă în mod obligatoriu şi munca fără discontinuităţi pentru informare sau actualizarea informaţiilor în acest domeniu supus unei dinamici fără precedent. Toate acestea te pot opri, de foarte multe ori, nu numai de la o firească dorinţă de a te relaxa prin scris ci, mai mult decât atât, chiar de la lecturi de alt gen.

Cu toate acestea istoria literaturii universale relevă nume de rezonanţă precum Schiller, Cehov, Cronin, Bulgacov, Munthe sau Rabelais. Nu am amintit decât pe cei mai cunoscuţi dintre medicii scriitori, ale căror opere au intrat deja în patrimoniul cultural al omenirii. Dar să nu uităm nici de prezenţa unor personalităţi ale culturii române aflate printre aceşti titani. Mă refer la Vasile Voiculescu, Ion Cantacuzino sau Grigore T. Popa.

În mod firesc, nu m-am întrebat niciodată, nici nu aveam vreun motiv deoarece nu credeam că voi intra şi eu în această categorie, care vor fi fost motivele pentru care aceşti oameni devotaţi profesiunii lor medicale îşi asumă condiţia, de multe ori cam fragilă, de scriitor, unii dintre ei devenind chiar nume de referinţă în literatură… Nu știam ce anume îi atrage pe discipolii lui Hippocrates către domeniul literar, mai ales că, aşa cum am arătat, numărul scriitorilor valoroși cu studii în medicină este semnificativ atât în România, cât și peste hotare. Medicii autohtoni cu înclinații literare au pus chiar bazele Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, înființată în 1990 și afiliată la Union Mondiale des Ecrivains Médecins.

Continue reading „Cornelia URSU: Taina scrisului – Scrisul între profesiune și plăcere” →

INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”

Vineri, 4 mai 2018, ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea

va avea loc evenimentul de inaugurare a

Fondului de indianistică „George Anca”

Program

  • Cuvântul de deschidere al conf. univ. dr. Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Mesajul domnului Partha Ray, consilier șef al Cancelariei Ambasadei Indiei la București
  • Alocuțiuni ale oficialităților prezente la eveniment
  • „George Anca, din nouri de eres: schiță de portret” – videoproiecție documentară realizată de Flori Ghiță, bibliotecar
  • Cuvântul donatorului – prof. univ. dr. George Anca
  • Prezentarea donației: Daniela Dobre, bibliotecar

Biblioteca Pedagogica Nationala

Asociatia Culturala Romano-Indiana

St. Zalomit nr. 12, Bucuresti – 70714

Romania

Letter of Invitation

     To: Professor Satya VRAT

Mrs. Satya VRAT

New Delhi

Dear Mr. And Mrs. Satya VRAT,

This is to invite you, between 22nd September to 12th October 2001, in Romania according to the program we established in the last few months including the receiving of Doctor Honoris Causa award granted by the University of Oradea on 1st October 2001 to Professor Satya VRAT and lectures by the same in Bucharest, Ramnicu Valcea, Sibiu, Oradea.

Your visit may increase the interest in the culture of both countries.

Looking forward to meeting you in Romania,

Yours sincerely,

Dr. George Anca

General Director – National Pedagogical Library

President – Romanian-Indian Cultural Association

George Anca

SATYA VRAT SHASTRI IN ROMANIA

Excerpts from Sanskritorium chitrakavya record by George Anca

            we will be waiting for Satya tomorrow and two weeks we would be satieted by Sanskrit

            visvamahakavyam ko aham who is where I came from what my name is what I do in this world where I’m stationed what my aim is what my importance is what my status is that my own self is unknown to me has landed me in a gather the situation from Veda you Almighty give us all that is good and auspicious take away from us everything that is bad and unassailable

            from Upanishads gods defend me I sayng truth satyam I bow to goddess

Saraswati in white clothes with book and the vein in hand inborn genius coupled with complete learning pratibha competing with viutpatti hari ananta harikatha ananta Lord is endless his story too is endless

I was with three honorary doctorates Dyal Shankar Sharma Gaston Mialaret Satyavrat Shastri

en Vogue Monastery of the Holy Cross Museum of the Land of Criss tomorrow Cave of the Bears Sunday at the Cathedral comes the Romanian President Monday at the State Theater opening of the academic year granting the title of doctor honoris causa meal with the students Mother Pavelida copy of Râmeţi the first monastery of nuns in Bihor

 

            mahakavyas & bible political creation Indan saints Marina and Irina or Romanians Oprea Miclaus from Cioara venerable Sofronie Sava Brancovici St Onufrie is that with beard upto earth sermon on the mountain Sanskrit’s loss Byzantine painting Panini’s mother Daksi

rarely kidnapped woman in Panchatantra lion tiering deer three quarters of poetics and shivism coming from Kashmir and daughter of Ravana the queen of fish after breaking down his bridge in the nights as Manole the wall falls in love with Hanuman has the santa race to him in Thai sringara episode nonexistent in Valmiki or Tulsidas sanskritizing in Oradea

bracelet with 33 berries the years of Christ the Queen of Thai in the stone of Siam turned into Sanskrit your birthday in the cave of bears balloos of stallagmites stallactites let it be a fourth on stone on water let sing to mute immensity of labyrinth

dalla picolezza della provincia la solitudine non ci sono piu

Lal Bahadur Shastri as prime minister gave up all committee presidencies except Sanskrit Nehru regretted he did not know Sanskrit or Indira but loved it more than anything even no more to be loved without knowing most of the panditts I know by heart the mantras appropriate to the events of birth wedding death etc. without understanding the meaning

           Lal passed daily Ganga by swimming to reach the school being poor and as   prime minister obedience to connoisseurs

you leave ten things for the table one hundred for bathing a thousand for sleeping a lack for seeing the meters sardoulavikridita the play of a tiger 19 syllabes upajati a combination of indravajra and upendravajra 11 syllables some keep the dictionary and a kind of Sanskrit vocabulary 75 percent with modern touch I think in Sanskrit Rin Cris I keep them unchanged from now on

            submarnamasia gold fish in Thai Rameshvara with squirrels blessed with stripes by Rama of wabi house I made my soul of earthen pits and burning roal simplicity unfolds its threads of steaming tea on bamboo mats walls of my soul are roads leading to the house wabi Japanese house for tea ceremony

            Iadolina Valley of Hell Bihar wilderness Jahnsi dwarf mountains ruins sanctuary of the dacoits and Phulan Devi mantra has the healing property particular mantras how treated Tagore in Balaton essence of dharma priest in caves the path followed by big people karma is inscrutable dharma is difficult to say crocus to dead in bottomless lake

I asked of Vâlcea that it had not reached Byzantium what was by whom he hid some dance knowledge
Satya and the others underneath   peaks resculpturing the same avatar on renunciation to forest poetry

            Hungary is like Punjab does not have anyone who to beat then alone predictions that India gets superpower not to say the wishfulness of asking me what plus-marks I give to Romania India

            Ungaria e ca Punjabul n-are cu cine se bate atunci singură de ţi-am afla sosie ca lui Bhumibol de i te vei adresa fiicei predictions că India ajunge superputere a nu se spune wishfulness de m-ai întrebat ce plus-marks dau României şi Indiei

            yours from yours everlasting happy church with moon the black eagle to the healing of my soul and body amen you have gifted me I have seen the true light save your people with the heavenly spirit

            white pink lilies poem by Bartrihari as madhukara bee imprinted by evening in the lotus flower had dreamed how night passes to morning sun rises and beauty of lotus opens will shine and how she was thinking so the elephant stepped up the lotus cantilena in the North poetry is only revelation cantilena

            drindiri bongiorno figli miei dormito bene ecco i vostri fratelloni brutto ladracio uno chi perde ride amo anziani e detesto i giovanni cheerful under shawl inviting me to tea I’m not tea drinker

            Satya directind from Moliere ogni cosa a sua tempo drin diri drin diri miei soldini io sono don Arpagone sono amico del papa dona Elvira velesqueziana brutta schifosa mamography mantra Saraswati bhagavati   Sanskrit directing   how to steal a revolution a country near Durga Temple opposite the Jain Temple

the guard service asks you to be as short as you can otherwise cutting the microphone Ifrim on Satya Cretu on seco tamasha he sits at the corner guerra password che fa paura bruttissima yellow blue president and three roses patos Santa simplicitas in the rhythm of ceau-ceau-ceau

            June 10th in Senat dhc Satya Vrat comme s’y j’etait Satya in Bangalore not to attract the illusion of karma

            I have been talking tens of years in Sanskrit school, and courses with you and the association   and the retreat that I’m preparing for you to be just ambitious
Satya Vrat have a lot of talk with Iliescu one said good to come to Romania the other that great happiness to see him in India the password is Sanskrit Panini to Saussure what Sergiu foniatru atharva yajur Romanian-Indian next to Oradea Satya’s Râmnic passed as Tagore’s Bucharest

           aham tatvam ayam you are my father holy North holy Usha I with Satya and Usha sahahi kantha slowly with the cassoc

princess Thai in 1986 Bihar Gridrakuta Hill almost 10 o’clock very hot all we were hitting fast path to the hill Buddha daily climbed and ambassador MN Verma you royal highness too stiff very suggestively then princess became serious we are buddhist we follow in the footsteps of the Buddha what preached

           o Arjuna son of Pashthu in any way will call me people in that way I will show myself to them the people follow in all ways my way all the rivers find their place in the same sea prayers gone to all gods will go to God

Arjuna thinks of the greatest secret I shared you and do as you like not to trust in those who have flesh or teeth or nails or poison to be seen even by nuns from Prislop the porch of white virgin in black

secular India how would   the ashram not get money from state Sanskrit Poems on Lord Christ Sanskrit Literature on Christianity a sun take us bad to give us good white Saraswati like kunda worshiped by Brahma Vishnu Mahesha

the October miracle on the sixth day of remembrance of the Holy Apostle Thomas, proclaiming the word of God to Midian to Persians and Indians, was imprisoned by Smideu the king stabbed with the spears still living the Apostle

            the time of man gets shorter but we   faithful lovers are still alive in direct communion with those deceased god of dead and alive ones do not weep our parents but our sins out haunted Satya I pushed him for anoint the wafer finished he took a leftover peanut the priest made him a cross on the forehead with God’s help

prithvi bhumi mata the whole earth is our mother atharva the earth is the mother I am the son of the earth potter kumbhakara India China bhai-bhai 1962 betrayed fierce Nehru paralyzed at the cost of life now who wants to die who to live two weeks under Eminescu facsimil mss sanscrit apud Bopp

            no mistake greet the great personality this is really a feast to the eyes hard will believe future generations that so people could live in flesh and bones so can i say Satya vrat Shastri about Eminescu is the happiest day of my life I will talk much about this man to be known in India

it’s Satya to Pune to be a fairy tale about how we are and what the subject has raised us is the existence of   dharmic disappearance a samsara

shell to heaven
hell with thousands
good by Râmnic
Sanskrit Antim
Pann in Panchatantra
Usha would sprint our
spirit in the saddle
here to rise
samsara thought
Magdalena does not suffer any more
the tongue which is called shabda
to fight with Arjuna
male sanskrit and moon

EDUCAŢIA TERŢIARĂ ÎN INDIA

Cazul limbii române

REZUMAT

            În contextul datelor sintetice despre educaţia terţiară şi viaţa academică din India, se exemplifică reintrarea în atenţie şi cercetare a unor teme româno-indiene, prin introducerea studiilor româneşti la Universitatea din Delhi, în 1977. Se invederează, astfel, că predarea limbii, literaturii şi culturii române a fructificat şi în traducerea unor opere precum Mioriţa, Meşterul Manole, Luceafărul. Poate în replică la sinonimia indiană între educaţia terţiară şi tehnică, se propune o nouă paradigmă româno-indiană, întemeiată pe tehnică şi spiritualitate. Comparativ, se anexează un proiect (draft) de predare a limbii române la Universitatea din Beijing.

            Cuvinte-cheie: educaţie terţiară, India, limba română, Eminescu.

ABSTRACT

            In context of data on tertiary education and academic life in India, it is exempified the reentering in attention and research of some Romanian-Indian themes, through introduction of Romanian studies at Delhi University, in 1977. Thus, it is made clear how the teaching of Romanian language, literature and culture frutified also in translations of works like Little Lamb, Master Builder Manole, Evening Star. As if answering Indian synonimy between tertiatry education and technique, a new Romanian-Indian paradigme, based on technique and spirituality, is proposed. Comparatively, a Romanian teaching project (draft) for Beijing University is included.

                       Key-words: tertiary education, India, Romanian language, Eminescu.

 

            Spre o superputere a cunoaşterii (1)

            „This could be you” – Universitatea din Delhi „ai putea fi tu”, îşi atrage faimoasa vidyalaya potenţialii studenţi într-un clip pe YouTube.. Faimoasă, pentru noi, întrucât, picătură în ocean, „we have been it”, aici introducându-se, în 1977 (2), ca a noua limbă de studiu, româna, în Department of Continue reading „INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”” →