Categorie: Note de călătorie

Diana Ciugureanu-ZLATAN: Unioniștii au luat cu asalt cel mai înalt ,,munte” din Basarabia fără a bănui că cei cuceriți vor fi chiar ei de către localnici

– Christos a Înviat, se aude vocea puternică și karismatică a prietenei unioniste Larisa Munteanu, pe speakerul telefonului meu.
– Cu Adevărat a Înviat! Iubita, mă bucur să te aud! Mâine plecăm?
– Pornim la Bălănești azi, nu mâine, Diana! Vei fi pregătită pe la ora 12.00?
– …Păi cum așa? Poate mergem mâine totuși? Sau poate plecați fără mine? Eu nu sunt pregătită…
– Ei, Diana, Vladimir Ursu numai azi are posibilitatea, căci mâine se ocupă de semănat și Gheorghe Scutari merge să filmeze, am vorbit cu el deja, hai, trecem să te luăm și sunt convinsă că va ieși un filmuleț minunat! Vei vedea!
– Bine, scumpa, dacă e azi, las totul și mă mobilizez, căci am de pregătit iile, cea tradițională și cea în stil etno, de la creatoarea Elena Etcu.
– Lasă că reușești, Diana! Bine, ne vedem, te pup!
– Pup, iubițica, bine, la 12.00 voi fi gata.

Mi-a căzut podul în cap. Ei, cum să merg eu așa, brusc, la o filmare istorică? Of, deja să reușesc măcar cât de cât. Ce dorință am să o sun că nu pot și gata. Iată nu merg. Să facem fotografii cu un tricolor pe un deal, cu o capră-două behăind în video… Noi fluturând cu drapelul… Bine, în ie și ea, și eu, poate ne facem coronițe, dar iar coafează-te, Diana, iar machiază-te tot drumul, of, de ce să mă chinuiesc eu acum, luată prin surprindere? Oare când voi avea și eu liniște? Cu ia tradițională spălată la fuga și uscată pe ață de soarele generos, cu ia etno găsită ca prin minune printre teancurile interminabile de haine de prin dulapuri și numai pe unde nu au fost înghesuite, cu pantaloni rupți ca la escalarea munților plus stilul de „fată modernă”, de oraș, un pic fițoasă, dacă e să mai ies în lume spre a cuceri fie culmi geografice, fie lume nouă, căci aventura promite multe surprize, atmosferă palpitantă.

Chinuită de mama focului, am pornit de nevoie, spre automobilul cu cele trei suflete de o rară puritate și credință în Reîntregire. M-a luminat însă o minunată idee – măi, ia să mă liniștesc eu înainte de a mă vedea cu prietenii, căci de bine, de rău, mergem la natură, la odihnă, ne vom ozona creierul, ne va bate vântul în față, ne vom scălda în verdele codrilor, vom fi patru suflete pline de viață și nerăbdătoare să realizăm un vis de jumătate de an al Larisei – arborarea unui tricolor pe cel mai înalt deal din Basarabia. Cum să mă arăt nemulțumită? Nuuuuu, nu se poate! Starea interioară – sub control! Deci veselă și entuziasmată, în această zi specială!

Zis și făcut. I-am mulțumit Larisei după ce am pupat-o cu drag și cu dor, am și certat-o duios pentru că a pornit pe jos să mă întâmpine, pășind încă greu după fractura, of, miticuța, de la picior. Și avea înainte un munte de urcat azi… Am pornit veseli, glumeți, avizi de aventura multașteptată, precum și concentrați la scenariu, mesaje, elemente de atmosferă…

Continue reading „Diana Ciugureanu-ZLATAN: Unioniștii au luat cu asalt cel mai înalt ,,munte” din Basarabia fără a bănui că cei cuceriți vor fi chiar ei de către localnici” →

Dan Horațiu POPESCU: Insula lui Prospero (1)

Însemnare scurtă foarte a călătoriii mele în Corfu pre urmele măiestrului Diurel (I)

 

În Corfu toate pisicile sunt slabe. Se preling pe lângă roţile vreunei maşini sau se răsfaţă pe capota alteia, în serile care eliberează oraşul de căldura năucitoare din timpul zilei. Pentru că uneori marea nu face nimic, se mulţumeşte numai să sfideze ţărmul stâncos, – pe care au răsărit casele, oamenii şi chiparoşii –, cu albastrul ei nesimţitor şi pur. Nu trimite nici măcar gândul unei adieri, iar cei mai norocoşi rămân, de bună seamă, cei care, adăstând pe pietre, se lasă împroşcaţi de valurile stârnite în urma unei şalupe sau a feribotului ce leagă insula cu Brindisi, cu Ragusa sau cu cetatea Sfântului Marcu.

Adevărul e că leul veneţian mai ţine încă în ghearele sale bucăţi din trupul îmbibat cu arome al oraşului. În perimetrul marcat de vechea fortăreaţă, de promontoriul pe care se află Centrul Cultural Ionian şi de fortăreaţa nouă, se răsfiră străduţele cartierului în care am locuit, am respirat, am crezut şi ne-am rătăcit nu de puţine ori în căutarea cine ştie cărui vas din lemn de măslin întrezărit în colţul unei vitrine cu o seară înainte. Colonade, trepte alunecoase, – tocite de preumbletul atâtor străni, buimăciţi de oferta corfioţilor, multiplicată de vitrinele magazinelor într-un pragmatic joc de oglinzi –, pasaje nu mai late de o deschidere de braţe, – intrări într-un tărâm care se vrea accesat aşa cum ai trece o mireasă peste prag –, balcoane între care, pe frânghii cu scripeţi, atârnă rufe multicolore; o versiune fără palate, canale şi gondolieri a oraşului dogilor, lorzii protectori ai acestui teritoriu vreme de câteva sute de ani.

În 1386 Corfu a solicitat Veneţiei să preia controlul asupra insulei care, din punct de vedere strategic, era de o importanţă covârşitoare. Nimeni nu concepea Europa fără Corfu, cum nici noi n-am concepe, de pildă, România fără Europa. Turcii, care au bătut la porţile ei timp de multe secole, în speranţa unei mai rapide integrări, au debarcat în august 1537 la Gouvia. Douăzeci şi cinci de mii de oameni, sub comanda lui Ali Beg, – unul din acei begi pe care biroul de cadre al armatei otomane îi promova cu destulă regularitate –, au trecut insula prin foc şi sabie, dar fără a reuşi să cucerească oraşul.  În 1716, armata comandată de Johann Schulemberg, general austriac aflat în slujba Veneţiei, – a cărui statuie îi veghează azi, dinspre Esplanadă, pe turiştii care-şi sorb uzo-ul şi adulmecă parfumul de usturoi din sosul de tsatsiki –, a respins al doilea mare asediu turcesc, care debutase tot la Gouvia.

Continue reading „Dan Horațiu POPESCU: Insula lui Prospero (1)” →