Doamne, rolul cui îl joc
când mă trezesc prea de dimineaţă
şi întind masa sub cerul liber
pentru marele ospăţ al toamnei
unde invitaţii îşi lămuresc starea civilă
îşi umplu sacii cu frunze îngălbenite
iar la final îi cuprinde dorul de casa lor
de patul cald
numără pe degete aurii
anii rămaşi datori
discuţia dintre doi cuci
o aud îndepărtându-se
melancolia îi caută la adresa ştiută
întind mâna printre frunzele rămase
după merele ei
le aşază umbra îmbujorată
în coşul de ceară al clipei
topit mult prea uşor
pe oghinzile reci
din care noaptea îşi eliberează lupii
pentru a ierna sub cerul liber
dacă nu este vorba despre tine
nici despre mine
atunci cine ar fi putut fura avionul
zburând ca gândul
încât acele vântului rece
au pătruns sub vopseaua literelor
pictate pe aripi
ce pasager cu nume de prinţ oriental
le-ar fi putut înlocui
încât să curgă din ele distanţe
pe care să le aşez în geamantan
sub rochiile de gală
lângă parfumul florilor de murraya exotica
nu pot face o legătura telefonică esenţială
când zborul e prea sus
iar mintea nu-mi poate alerga pe cer deschis
nici sub roţile unor stele
care m-au copleşit cu atenţia acordată
aceeaşi pe care o acorzi unei boli grave
cea de om vinovat
ce nu şi-a calculat bine zborul
şi a căzut în capcana propriei logici
împreună cu bagajele, parfumul
şi strigătul de soprană
însemnări din tura de noapte
dansează în jurul femeilor
cum fluturii de noapte în jurul luminii
pe muzica unei singure clipe
atât cât să prindă momentul de fertilitate
al visului lor
ochiul de veghe nu va raporta niciun accident
nu-şi va face prieteni de mâna a doua
şi nu va sta la masă
cu cel ce şi-a amanetat coasta sabia şi blazonul
aşteaptă să cânte cocoşul
pentru a vedea la cine sunt arginţii
cine se leapădă de propria iubire senin ca o roză
cine-i regizorul care semnează capodopera lumii
multiplele feluri de a merge pe tocuri
ţipătul frenetic al pescăruşilor
îţi spun bună dimineaţa
iar tu dai replica în şosete şi capot
abia după câteva bătăi din aripi
te şi rujezi
îţi aşezi poşeta pe braţ
cuvântul pe pagina albă
şi incerci să vinzi un poem
interzis minorilor
unui etaj întreg de iluzii
concluzie
a fost o noapte liniştită
printre rândurile scrise de mână
gândul îmbracă lenjeria aurie
a unui poem desăvârşit
cine este eminenţa care-l va citi
nu vom şti niciodată
căci la coada perfecţiunii
se stă mereu
vom practica tactica omului
ce-şi duce mâna la gură
şi se miră de sutienul în care s-au copt
merele unui anotimp imprecis
însă niciunul n-a căzut în iarbă,
lângă casa melcului
cineva (anonim) tot încearcă
să afle aria cercului
sfidător de frumos
de dus în toate templele
şi de topit ceara lor
în mâinile rugăciunilor fierbinţi
printre rândurile scrise cu litere de mână
se-aud mergând, la braţ, două voci
cele care au calculat aria cercului
iar acum stropesc mărul
cu substanţa rezultată
din formula chimică a iubirii lor
nedorind să dea nimănui
din secretele casei
un cântec aproape vindecat
cum vei feri această ispită
de curenţii ce trec senini peste apă
ei nu ne cer nici viaţa
nu ne cer nici moartea
doar aşază pianul pe mal
pentru un cântec aproape vindecat
aş vrea un răspuns
pentru vremea când l-aş putea răsplăti
cu câţiva cocori
însă indiferenţa se pomădează
cu restul atât de atent calculat
al vieţii mele
de care sunt sigură că iernile încă n-au auzit
doar toamnele
ele da
şi m-au inclus în frumuseţea lor
mi-au arătat harta
au aşezat degetul pe locul auriu
aici e Dumnezeul tău au zis
aici e toată aritmetica faptelor tale
acum stau şi ascult sunetul plopilor
celebrând melancolia
şi semnez în alb parteneriatul cu iarna
fericirea ca şi tristeţea
rămân subiecte tabu
de care gândul nu se poate atinge
dar se poate lipsi de asemănarea
cu nopţile lungi
ce nu mai încap pe aceeaşi cruce
cu inima ta
Îmi strâng parfumul
Îmi strâng parfumul, într-o mică floare,
Îmi strâng cuvântul, într-un mic poem,
M-adun pe mine, de pe drumul care
M-a dus departe, într-un timp boem.
Intru în gaşca luminilor de toamnă,
Cum un cuvânt, între nuanțe fine,
Acele mov, ce-n amintiri, se sfarmă
Şi, -ntr-un poem, cu litere aldine.
În primul fulg, trec nori de primăvară,
În primul gând, treci tu, căutând comori
Şi te întorci, cu sacii plini, spre seară,
Cu albe sărutări, încolo, către zori.
Mult prea departe-i vara de cristal,
Când aşteptăm, în van, sponsorizare
Bănuţi de aur, pe-al luminii mal
Şi soarele, de dincolo de zare.
Ana Ardeleanu
