Dulce María LOYNAZ: Dacă mă iubești, iubește-mă toată

Amadeo Modigliani, 1884 – 1920

 *

Dacă mă iubești, iubește-mă toată

 

Dacă mă iubești, iubește-mă toată,

nu pe porțiuni de lumină sau umbră…

Dacă mă iubești, iubește-mă neagră

și albă. Și gri, și verde și blondă,

și brună…

Iubește-mă ziua,

iubește-mă noaptea…

Iar în zori, cu fereastra deschisă!

Dacă mă iubești, nu mă ciunti.
Iubește-mă toată… Sau nu mă iubi deloc!

Dulce María Loynaz, Kuba (1902 – 1997)

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “Antología Lírica”, Colección Austral, Espasa Calpe, Madrid

***
Si me quieres, quiéreme entera,//Si me quieres, quiéreme entera,/no por zonas de luz o sombra…/Si me quieres, quiéreme negra/y blanca. Y gris, y verde, y rubia, /y morena…/Quiéreme día, /quiéreme noche…
¡Y madrugada en la ventana abierta!…//Si mi quieres, no me recortes./¡Quiéreme toda …O no me quieras!

Emma POENARIU SERAFIN: Țara mea (poeme)

Simfonia nopții

 

Trece apusul, Cerul nu mai poate
Strânge buchete-n ziua fară vină,
Pe fruntea nopții prinde nestemate
Din galben ce-a ieșit din carantină.

 

Se vinde ziua nopții și dispare
Tablou pictat culorilor fatale ,
Iar dansul din lumină astfel moare
Prin noaptea ce se naște din răscoale.

 

Apare-n cer la bal și-o, zână bună
Orchestra cerului din nopți e plină
Și cântă simfonia-n nopți răsună ,
O stea mi-a recitat de noapte bună.

 

Închid și ochii, Cerul pun pe pleoape
Rețin privirea nopții-n vers pustii
Îmbrățișez a cerului aproape
Și-o mână se dezmiardă-n poezii.

 

Ceru-i pom cu fructe

 

S-au culcat în noapte stelele pe frunte,
Unele suave, altele amare.
Una mare tare , altele mărunte,
De la toate-n suflet, vreau să-mi cer iertare.

 

Au venit spre mine, stele sfinte-n noapte
Și-au adus cu ele, roiuri de lumină.
Unele mai triste, de par că sunt moarte
Alte lampadare, de pus în grădină.

 

O steluță mică, vine înspre mine,
A cules lumina, toată de la soare.
Curcubeu pe rochii, tare bine-i vine
Bate din aripe, bate din picioare.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Țara mea (poeme)” →

Marin BEȘCUCĂ: Poemele dimineții

O amintire…

 

… zorii foșnesc printre
amintiri,
toamna mi s-a urcat în tâmple,
deși e iarnă,
și ninge !
ninge cu mângâi de fulgi,
ninge-n mii și mii de dungi,
visele să ți le alungi,
dincolo de corifei !
ce-au dat cu pumnul în zei,
cuib de păsări în azur
STAU CU OCHII FIX ÎN FUM,
lacrimi nu curg !
cum să curgă peste
mângâieri de iarbă,
înstelată !
caldă …
albă …
moși cu ochii de cărbune
știu căințele s-adune,
pași pioși peste frunziș,
vârcolaci în aluniș,
mi-ar suge toamna din tâmple,
s-audă părul de mă plânge,
cărți poștale de iubire
se ascund în bulgăre,
anii …
câte trei într-un copac,
îmi seamănă-n geam pădure,
mierlă tu,
eu pitpalac …

 

… Ceaiul de 5 !!

… i-atâta trist în mine,
și plouă …
grindină în creieri,
și fulgere și tunet în alveole,
trăznet în atrii ..
și el,
desculț,
doar în maieu,
vânăt la ochiul stâng,
nasul tumefiat …
cuvântul mi-l deplânge,
mângâiul mi s-a frânt,
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Poemele dimineții” →

Anca-Maria DAVID: M-ai învățat

M-AI ÎNVĂŢAT

 

M-ai învăţat să fiu iubire,
Să mă topesc în fericire,
Să mă adun în nemurire,
Căutând furtuna din mine.

 

M-ai învăţat să zbor
Ca o pasăre printre nori,
Să cânt iubirea printre astre
În zgomotul trăirii noastre.

 

M-ai învăţat s-ascult tăcerea
Sub un potop de stele,
Să înfloresc precum un iris
La poarta vieţii mele.

––––––––––––-

Anca-Maria DAVID

6 iulie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Găsire

Găsire

 

Iubito,
aș fi fost întotdeauna hău
de nu mă plămădea
din plăsmuiri
dorința sufletului tău.
Ai pus lumina înăuntrul meu,
si ai aprins în mine-atâta dor
încât mă trec ‘nainte de-a te naste…
Dar nu fi tristă… Ne vom întâlni
de Paște
si vom trăi-mpreună pe deplin…
Tu azimă,
eu amfora cu vin.

–––––––––––-

Nicu GAVRILOVICI

6 iulie, 2018

Alexandru NEMOIANU: O rană mereu deschisă

În Decembrie, 1989 “exilul” românesc a luat sfârșit.
Cu aproape două mii de ani în urmă învățați ai poporului evreu (unul dintre popoarele cu o profundă experiență și înțelegere a fenomenului exilului) au definit “exilul” drept “”galut”, condiția unei populații dezrădăcinate, în chip silnic înstrăinată și de glia străbună și de valorile care identifică neamul. În mod clar și lămurit acei învățați au stabilit diferența de categorie dintre “exil” și “răspândire” ori diaspora. Consecvent cu această înțelegere este limpede că pentru Români starea de “exil” nu mai există.
Cu toate limitele, care sunt și vor fi ale oricărei așezări omenești, în România funcționează condițiile care îngăduie existența neamului în chip firesc, de continuitate istorică și de civilizație. Dar, chiar și așa, rămâne, ca realitate fizică, existenta unui mare număr de Români trăitori în afară hotarelor României. În cele ce urmează nu mă voi referi la cei care, din pricina unor condiții și nedreptăți istorice pe care, nădăjduim, timpul le va corecta, trăiesc în țări vecine cu România, ci la cei care se află “peste mări și țări”, cei care, măcar parte din ei, au reprezentat “exilul” românesc în Occident.
Între aceștia putem deosebi două categorii distincte.
Sunt cei care, după 1989 au pribegit înspre țări care, nădăjduiau ei, pe drept ori nedrept, le pot oferi condiții economice mai bune. Aceștia pot fi asemuiți celor care își caută un “serviciu” mai bine plătit și ei sunt parte a fenomenului “globalizării” economice. A două categorie sunt acei români care, cum spuneau, au reprezentat “exilul” și au păstrat tradiție și credință românească în condițiile în care ele nu puteau fi observate, decât cu enorme jertfe, în România.
Acești Români străbat o criză de identitate și ei încă, mai caută să își afle rostul de a fi.
După părerea mea ei au două opțiuni. Fie de a se asimila complet țării în care trăiesc, cu riscul de a își pierde identitatea românească de tot, fie de a își păstra o dimensiune românească și aceasta, în chip necesar, va însemna o nouă relație cu România, cu “țara”.
Putem vedea că o parte dintre cei ce au fost “exilul, în momentul de față, sunt depășiți și se comportă ca rămășițe, ca structuri osificate și mumifiate care continuă să folosească, față de România, modelele de exprimare și apreciere rămase din vremea “războiului rece”. Unii dintre ei o fac din neputință de a se “reinventa” alții o fac din rea credință și frustrare. Aceștia din urmă sunt cei care s-au lăsat amăgiți, cel mai adesea din orgoliu prostesc, de către organizații care aveau de scop orice dar nu binele Românilor (gen organizațiile financiarului “deja” internaționalist, George Soros). Acești indivizi, “elită de mahala”, s-au complăcut în a insulta tot ce era românesc și au cules a se vedea marginalizați ca o măturătura scârbavnica. Sunt cei care continua să „lupte” contra unui comunism care nu mai există de aproape treizeci de ani, o generație. Ducând această penibilă „luptă” contra unui adversar care nu există, cu știința sau neștiința,ei sfârșesc prin a insulta tot ce este românesc și a se alătura, în acest chip, celor mai neloiali adversari ai Neamului Românesc. Dar aceasta este ,în „apus” ca și în România, doar o minoritate, o minoritate nesemnificativă gen „imbecilii utili” manipulați de ONG-uri, abominatia #rezist și eisdem farinae. Majoritatea vie a românilor din Occident nu au de ce să practice o asemenea atitudine. Pentru ei rămâne deschisă posibilitatea adaptării la condițiile țării în care trăiesc și păstrarea valorilor românești, a modelului existențial românesc. Pentru ei rămâne dragostea de neamul românesc, țara românească sub pavăza credinței strămoșești ortodoxe. Aceasta înseamnă înțelegerea faptului că “neamul” și “țara” sunt realități istorice și obiective, reale, dar, în același timp, sunt stări și realități duhovnicești. “Din afară” acest lucru este foarte limpede și nu întâmplător, pentru românii din Occident, aceste realități atârnă între lumea văzută și nevăzută și sunt pline de o covârșitoare încărcătură afectivă și emoțională. Conștient și inconștient ele sunt trepte spre mântuire și stare de rugăciune. Mai pe scurt spus, ce rămâne este dragostea de neam și țară si statornicia în Ortodoxie și datoria de a promova bunul lor nume, atâta cât ne stă în putere. În ce privește relația cu starea politică din țară, după părerea mea, românii care trăiesc definitiv în afara granițelor României pot și au datoria să își exprime părere în buna credință, dar cred ca este imoral ca ei să participe la lupta politică sau, altcum spus să se exprime prin vot. Doar cei care trăiesc în România ar trebui să aibă dreptul și datoria să voteze căci pe ei, rezultatul acestui vot îi afectează direct.
Când dorul ne macină, când îl simțim că rana pururea deschisă, ne rămâne un remediu.
Între lacrimi și resemnare putem rosti, uneori tare și alteori în șoaptă, iar cel mai adesea în gând: ȚARA, ȚARA, ȚARA.

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

6 iulie, 2018

Vavila POPOVICI: Ticăloșie

„Dacă moartea ar fi sfârșitul a tot, cei mai în câștig ar ieși ticăloșii, fiindcă o lespede pe mormânt i-ar izbăvi și de trup și de suflet și dezbaterea s-ar încheia astfel pentru totdeauna.”

– Platon

   Scriam în eseul  „Despre cinste, necinste și ticăloșie”‚ că ticălosul fură, minte, stăpânește în afara oricărei legi; că vrea în orice chip să învingă, să stăpânească. Iată că am avut astăzi ilustrarea acestor afirmații.

   Proiectul de lege care prevede modificarea Codului penal a fost adoptat miercuri în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 167 de voturi „pentru”, 97 de voturi „împotrivă” și 19 abțineri. Modificarea s-a făcut în 2 zile cu tupeul, nerușinarea autorilor, cu nerespectarea legilor, cu nepăsarea totală față de interesele oamenilor, față de soarta țării. Modificările au fost făcute pentru un grup restrâns de persoane, în raport cu populația acestei țări. Ele nu reprezintă interesele generale ale cetățenilor, ci reprezintă interesele grupului restrâns, de a facilita înlăturarea în unele cazuri a răspunderii penale a infractorilor – funcționari publici și infractori de drept comun. Direct spus, s-a înlesnit dreptul de a păcătui, în scopul dobândirii de bunuri materiale – funcții bine plătite și averi ilicit dobândite. Credința și bunul simț al omului nu permitea în trecut, ca oamenii să nu fie trași la răspundere și pedepsiți pentru greșelile lor.  De astăzi toleranța față de abuzuri și nedreptăți va fi deosebit de generoasă, ceea ce va crea un decalaj și mai mare între populația avută și cea sărăcită.

   Dragnea împreună cu complicii săi din țară, dar și din străinătate (a tunat și i-a adunat!) au lucrat rapid încercând dărâmarea nu doar al codului penal şi al statului de drept, ci şi al Uniunii Europene și Alianței Nord – Atlantice.

   Deși votul pentru schimbarea Codului penal era programat de social-democrați pentru data de 5 iulie,  la o zi distanță de dezbaterile din plen, astăzi, miercuri 4 iulie, înainte de începerea ședinței, coaliția PSD-ALDE a decis ca votul final să aibă loc în aceeași zi. Ceea ce s-a și întâmplat.

   Imediat după ce Codul penal a primit votul în Camera Deputaților, președintele Klaus Iohannis a criticat dur modul de desfășurare a ședinței din plen și a anunțat că va contesta proiectul la Curtea Constituțională a României (CCR): „Ceea ce s-a întâmplat în Parlament se numește dictatura majorității și este profund dăunătoare democrației. PSD-ul a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaților şi acest lucru este profund dăunător. Despre conținutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la Curtea Constituțională acest act normativ. Este bine de știut că și Codul de procedură penală la care m-am referit acum câteva zile este în pregătire pentru a fi contestat la CCR“.

   Este foarte adevărat, democrația nu este dictatura majorității, ci democrația înseamnă ca fiecare om să-și poată exprima opinia sa, și vocea lui să poată fi auzită. Majoritatea este cea care luptă să-și păstreze puterea, minoritatea luptă pentru a o dobândi. Și acest lucru se înscrie în normalitate. Important este cu ce mijloace se duce această luptă și dacă ea respectă moralitatea, adevărul și dreptatea. Ori aici suntem deficitari.

   Liderul PSD Liviu Dragnea a replicat susținând niște aberații, ducând lumea în eroare – meșter în buimăceală – , că modificările aduse Codului penal nu au fost făcute pentru el, deși, este clar că modificările îl pot scăpa de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu. „Eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție. Foarte simplu și vă spun pe românește – ca și cum ar fi putut spune într-o altă limbă – , ca la noi în Teleorman, adică vreau să duc această luptă până când sper că fiecare român, și dumneavoastră și oricare din această țară să știe că poate avea încredere în justiție, chiar dacă nu 100%“. Adică nu ca un nătărău ci ca unul deștept. Trufia nu-l poate lăsa să accepte absolut nimic, nici o vină. El, „nevinovatul” vrea să demonstreze această nevinovăție și apoi??? Să plece… În ce mod?  S-o fi convins că oamenii nu-l vor! Iar „după el – potopul!”

   Justiția nu va mai putea face ceea ce numim „dreptate”, fiindcă noile legi, de fapt, lovesc în dreptate. Este clar că aceste legi vor destabiliza țara, din toate punctele de vedere. Deciziile se vor muta din zona justiției în cea a politicului. Cine a trăit în perioada comunistă, își amintește: Erai prins cu ceva – furt sau ai omorât un om cu mașina, partidul te salva dacă voia. Era suficient un telefon și justiția se conforma… S-a urmărit și s-a obținut în acest moment un control totalitar al țării, în care justiția nu va mai putea face dreptate. Adevărată ticăloșie!

   „Schizofrenie!, îmi spune la telefon un prieten din țară. Știi că schizofrenicii au idei false sau au pierdut contactul cu realitatea? Sunt virulenți și periculoși”. Da? „Da! De curând s-a ajuns la concluzia că o persoană diagnosticată cu schizofrenie nu deosebește realul de ireal, are halucinații, temeri nejustificate și paranoia (Soroș, societățile străine, statul paralel, Europa, America). Nu, nu știi ce este la noi! Oamenii cu o pregătire serioasă sunt conduși și criticați de analfabeți, cei cinstiți sunt denigrați de borfași… S-a întors lumea pe dos!”.

   Vorbim despre necesitatea schimbării mentalității oamenilor, dar ea nu se poate face decât cu ajutorul elitelor. Cădem de acord că elitele trebuie căutate, promovate și respectate, că vocea intelectualității trebuie să poată fi auzită cât mai des și cât mai mult. Fără știință, fără cultură și fără credință – fiindcă și credința este o formă a culturii – , oamenii sunt debusolați, nu își găsesc locul, liniștea, reperele atât de necesare fiecărei activități. Și în acest mod societatea nu poate progresa. Mihai Eminescu spunea : “Cultură se numește înainte de toate o anumită stare și grad de dezvoltare a inteligenței”. Or, fără muncă, instruire și lectură, inteligența nu se poate dezvolta, omul rămâne o ființă primitivă, se complace de cele mai multe ori în această situație, se comportă în mod necivilizat, stânjenindu-i pe ceilalți, mai instruiți și mai cultivați.

     Îl întreb dacă nu este vina oamenilor valoroși că au admis să-i conducă nulitățile. Prin nulități înțelegându-se oamenii needucați, neinstruiți profesional și ne școlarizați suficient. Telefonul se întrerupe.

—————————-

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

5 iulie, 2018

Ioan POPOIU: Necuprins în Necuprins

NECUPRINS ÎN NECUPRINS

 

palpezi
nevăzutul
neatinsul
inexistentul
nerostite sunt toate
ești invadat de
umbre
tăceri
cât mai puține cuvinte
instrumente abandonate
de prisos
necuprins în Necuprins
ești dincolo de sine
însetat de vastitate
pătrunzi în
golul
din miezul ființei
nucleu fosforescent
în
Marele Rotund

––––––––––––

Ioan POPOIU

5 iulie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Mai spune-mi

Mai spune-mi

mai spune-mi de tine, mai spune-mi de noi,
de sunetul ploii colindându-ţi tristeţea,
mai spune-mi, iubite, de nopţile-n care
o şoapă rănită mă tot cheamă-napoi.
şi uită de ziduri o clipă, un ceas!
ninsoarea s-acopere praful uitării …
mai spune-mi de tine … e tot mai târziu
să-mi şterg despărţirea strivită sub pas.
iar dacă mă afli prin liniştea beată
mâhnită-n pustiuri cernute în gând,
cu ochii adânc deschişi spre-nlăuntru
mai spune-mi povestea frumoasă o dată!
când dorul se scutură-n toate nebun
şi parcă ne doare-nrobirea-n destin,
mai spune-mi, mai spune-mi, mai spune-mi de tine!
să-mi fie mătasea cuvântului tău, rămas bun.

––––––––––-

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

5 iulie, 2018 Bottom of Form