Simfonia nopții
Trece apusul, Cerul nu mai poate
Strânge buchete-n ziua fară vină,
Pe fruntea nopții prinde nestemate
Din galben ce-a ieșit din carantină.
Se vinde ziua nopții și dispare
Tablou pictat culorilor fatale ,
Iar dansul din lumină astfel moare
Prin noaptea ce se naște din răscoale.
Apare-n cer la bal și-o, zână bună
Orchestra cerului din nopți e plină
Și cântă simfonia-n nopți răsună ,
O stea mi-a recitat de noapte bună.
Închid și ochii, Cerul pun pe pleoape
Rețin privirea nopții-n vers pustii
Îmbrățișez a cerului aproape
Și-o mână se dezmiardă-n poezii.
Ceru-i pom cu fructe
S-au culcat în noapte stelele pe frunte,
Unele suave, altele amare.
Una mare tare , altele mărunte,
De la toate-n suflet, vreau să-mi cer iertare.
Au venit spre mine, stele sfinte-n noapte
Și-au adus cu ele, roiuri de lumină.
Unele mai triste, de par că sunt moarte
Alte lampadare, de pus în grădină.
O steluță mică, vine înspre mine,
A cules lumina, toată de la soare.
Curcubeu pe rochii, tare bine-i vine
Bate din aripe, bate din picioare.
Sufletul îmi saltă , ca aprins de-un cântec,
Genele ei albe, de vânt legănate,
Chipul ca de înger , dodoloțu-i pântec
Ceru-i pom cu fructe, cu caise coapte.
Balada serii
Seara se aşterne ca o alinare
Pe o sfântă cruce, prinsă rugăciunii .
Cerul își astupă orice lumânare,
Luna, cum e dânsa, se dedă minciunii.
La un colț de masă, un bătrân cam singur,
Trec pe lângă dânsul, nu am ce să-i spun.
Pasul meu nesigur, pe alee-l vântur
Chipul lui îmi pare că se trece-n scrum.
O baladă-mi cântă, dintr-o nemurire
Singură prin seară, caut chipul tău.
Picurii baladei, pleaca-ntr-o iubire,
Ochii ninşi de noapte lunecau spre hău.
Iau cu mine seara și-o pun pe tăcere,
Baladă te prinde, cum să n-o asculți.
Chitara lui mică, nimica nu-mi cere,
Loc în mine-şi face şi-n necunoscuți.
Seara ia balada și spre cer o duce,
Ochii lui prin lacrimi, pare că-s mai blânzi.
Scriu pe înserare, curioasă cruce
Dar balada, serii, nu ai cum s-o vinzi.
Țara mea din sânge
Clipa iar se strânge și se varsă lumii
Macii de prin lanuri se revarsă – n sânge
Mugurii din codrii se predau genunii
Lacrima din suflet, nu mai poate plânge.
La margini de viață, dorm morminte sfinte
Hornul de pe case, nu-şi găsește fumul
Flori nescrise lumii zac pe sub morminte
Ciutura fântânii, nu albește scrumul.
Frate lângă frate azi se trec prin spadă
Prin uitarea surdă, trec nespuse veacuri
Le rămâne mama, ninsă prin zăpadă
Să le coase-n suflet, neştiute leacuri.
Cerul disperării, peste noi croieşte
Din necunoscuturi, neştiuta viață
Luna nopții tristă , nu mai şopoteşte
Stelele din gânduri prinse printr-o ață.
Peste dealuri plânge Soarele-n durere
De sub glia țării, adormiți, soldații
Apele din râuri, poartă nesfârșirea
Iar la umbra vieții, lâncezesc bărbații.
Tara mea din mine, te-ai trecut prin veacul
Și din infinituri ți-ai clădit abisul
Dar macii câmpiei toți ți-au știut leacul
Și pe frunți de ceruri ți-au incrustat visul.
Din clipa ce strânge și se varsă lumii
Macii copți prin lanuri, nu mai poartă sânge
Mugurii din codrii s-au predat genunii
Eu te-ascund în suflet, să nu mai ştii plânge.
–––––––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
5 iulie, 2018